Cerere de revizuire. Invocarea necunoaşterii stării de minoritate la data săvârşirii faptei. Respingerea cererii.

Cerere de revizuire. Invocarea necunoaşterii stării de minoritate la

data săvârşirii faptei. Respingerea cererii.

 Cod procedură penală, art.394 alin.1 lit.a.  Invocarea de către revizuient a

necunoaşterii de către instanţe a stării de minoritate, cu consecinţa reducerii pedepsei

numai după punerea în executare a hotărârii, după ce cauza a fost derulată în căile

de atac şi în două cicluri procesuale, nu poate fi

asimilată descoperirii de fapte şi împrejurări, în

sensul cazului de revizuire prevăzut de art.394

alin.1 lit.a Cod procedură penală. Nu sunt

incidente nici prevederile art.394 alin.2 Cod

procedură penală, în sensul că invocarea acestei stări

de minoritate să atragă soluţia diametral opusă a

condamnării şi anume achitarea.

(Curtea de Apel Piteşti, decizia

penală

nr.697/R din 11 decembrie 2008).

Prin sentinţa penală nr.1044 din 3 iunie 2008, pronunţată de

Judecătoria Piteşti, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de

revizuientul V.D. deţinut în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentinţei

penale nr.2075/2001, a Judecătoriei Piteşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin

sentinţa penală nr.2075/2001, menţionată, s-a dispus, în baza art.208,

209 alin.1 lit.a,e, g şi i cu aplic.art.75 lit.c Cod penal, condamnarea

inculpatului V.D. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pentru

săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi complicitate la aceeaşi infracţiune

– a sustras împreună cu alţi inculpaţi, pe timp de noapte, în loc public,

prin efracţie şi escaladare, bunuri din autotrenurile ce încetinau viteza,

cauzând un prejudiciu de aproximativ 565.000.000 ROL - în condiţiile

art.86/1 Cod penal, fixându-se termen de încercare de 5 ani.

Intrucât motivele invocate de revizuient împotriva acestei

hotărâri, vizând nereţinerea stării de minoritate în care a săvârşit fapta şi

condamnarea sa greşită ca major, nu se încadrează în cele prevăzute de

art.394 Cod pr.penală, instanţa de fond a respins ca atare această cerere.

Impotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul,

reiterând, în esenţă, aceleaşi motive invocate ca şi la prima instanţă, şi

anume faptul că era minor şi nu major la data comiterii faptei, 

împrejurare pe care instanţele nu au cunoscut-o, solicitând trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru revizuirea pe fond  a acesteia.

Tribunalul Argeş, prin decizia penală nr.176 din 18

septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr.3548/280/2008, a respins ca

nefondat apelul declarat de revizuient.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că

solicitarea apelantului-revizuient de reţinerea stării de minoritate la data

săvârşirii faptei, nu poate fi analizată în cadrul unei cereri de revizuire,

întrucât acesta avea posibilitatea de a invoca starea de minoritate în faţa

instanţei de fond cât şi a instanţelor de apel şi recurs, investite cu

soluţionarea cauzei, în care a fost inculpat.

Ca urmare, apreciind că aspectele invocate nu se circumscriu

cazurilor de revizuire prevăzute de art.394 Cod pr.penală, tribunalul a

respins ca nefondat apelul declarat de revizuient.

Impotriva deciziei a declarat recurs condamnatul-revizuient,

criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă,

că se impune casarea ambelor hotărâri ca fiind nelegale şi netemeinice, iar

pe fond, admiterea cererii sale de revizuire, potrivit disp.art.394 lit.a Cod

pr.penală, întrucât la data comiterii faptei era minor, situaţie ce ar atrage

reducerea pedepsei şi pe care instanţele nu au cunoscut-o.

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate,

potrivit art.385/9 alin.1 Cod pr.penală, curtea a constatat că recursul

urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi mai jos exprimate:

Astfel, obiectul cauzei de faţă este revizuirea sentinţei penale

nr.2075 din 16 octombrie 2001, pronunţată de Judecătoria Piteşti,  prin

care  revizuientul din prezenta cauză – inculpat la acea dată – a fost

condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în condiţiile

art.86/1 Cod penal, aşa cum s-a menţionat mai sus.

Această hotărâre, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost

pronunţată în urma a două cicluri procesuale, urmare a casării cu

trimitere.

Ulterior, însă, revizuientul, în cursul termenului de încercare

de 3 ani, a săvârşit infracţiunile de conducere fără permis, refuz de

recoltare de probe biologice şi părăsirea locului accidentului, incriminate

de O.U.G. nr.195/2002, fiind trimis în judecată pentru aceste fapte,

cauza derulându-se şi în căile de atac, apel şi recurs, revizuientul

rămânând condamnat prin decizia penală nr.418 din 5 iulie 2007,

definitivă a Curţii de Apel Piteşti, la pedeapsa totală de 5 ani închisoare,

rezultată în urma cumului aritmetic dintre pedeapsa de 2 ani închisoare,

aplicată pentru infracţiunile incriminate de O.U.G. nr.195/2002, şi

pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei revizuire se cere în prezenta cauză,

care i-a fost revocată, potrivit art.86/4 Cod penal.

Numai după punerea în executare a acestei ultime hotărâri de

5 ani închisoare, dispusă a se executa în condiţiile art.57 Cod penal,

revizuientul a invocat, pentru prima dată starea de minoritate, în sensul

că în mod greşit a fost condamnat prin sentinţa ce face obiectul revizuirii,

la pedeapsa de 3 ani închisoare, ce a fost revocată,întrucât era minor,

această pedeapsă fiindu-i aplicată, în mod greşit de către instanţe, ca şi

major.

Or,  curtea a constatat că în mod corect atât instanţa de fond

cât şi instanţa de apel, pe considerentele mai sus exprimate, au apreciat că

se impune respingerea cererii de revizuire.

Aceasta, deoarece legea procesuală penală este de strictă

interpretare şi se constată, aşa cum de altfel au reţinut şi celelalte instanţe,

că  motivul invocat de revizuient şi anume, nereţinerea stării de

minoritate, în cauza în care s-a dispus o pedeapsă în condiţiile art.86/1

Cod penal, nu poate fi primit ca întemeiat, pentru următoarele

considerente:

In primul rând, aşa cum s-a arătat mai sus, o atare

împrejurare, vizând starea sa de minoritate, oricând putea să fie invocată

în multiplele stadii procesuale şi cicluri procesuale derulate în această

cauză ce face obiectul revizuirii şi în cealaltă cauză în strânsă legătură cu

aceasta, prezentate rezumativ mai înainte, o atare situaţie neputând fi

circumscrisă, în consecinţă, în mod expres în cazul de revizuire prevăzut

la art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, incident admisibilităţii acestei cereri.

Acesta poate şi pentru simplul motiv dar şi esenţial, ca

argument al unei interpretări juridice, ce apelează la sensul uzual,

gramatical, al cuvintelor că „a descoperi fapte sau împrejurări” noi, în nici

un caz nu poate fi asimilat unei situaţii „vechi” pe care inculpatul o

cunoştea dar pe care nu a invocat-o, deşi oricând avea posibilitatea să o

facă, în ciclurile  procesuale enunţate în care a avut loc judecata cauzei.

Mai mult, chiar dacă, în subsidiar, s-ar avea în vedere că

subzistă cazul de admisibilitate a revizuirii prevăzut de art.394 alin.1 lit.a

Cod pr.penală, nu este suficient numai existenţa unui asemenea caz

pentru admiterea cererii de revizuire, întrucât prevederile art.394 alin.2

Cod pr.penală, arată că acest caz de la lit.a, constituie motiv de revizuire

numai dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare.

Or, în cauză, invocarea stării de minoritate nu poate duce

decât la o soluţie de reducere a pedepsei şi, nicidecum, de achitare, aşa

cum pretinde textul art.394 alin.2 Cod pr.penală, având în vedere

pericolul social al faptelor deosebit de grave reţinute în sarcina sa,

cooperarea infracţională, prejudiciul produs, şi nici o soluţie de încetare.

Prin urmare, a apreciat curtea, revizuirea trebuie să fie totală

şi nu parţială, în sensul de a conduce la o soluţie radicală opusă celei

pronunţate anterior, şi anume achitarea celui condamnat sau

condamnarea celui achitat ori în privinţa căruia s-a încetat procesul penal.

Ca urmare, invocarea stării de minoritate, în sensul că în mod

greşit a fost condamnat ca major deşi era minor, nu poate fi inclusă în

nici unul dintre aspectele de nelegalitate sau de netemeinicie sus-invocate,

deoarece nu este în măsură să ducă la înlocuirea unei soluţii de

condamnare cu una de achitare sau de încetare a procesului penal.

Aşa fiind, numai prin respectarea condiţiilor cumulative

prevăzute de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, şi art.394 alin.2 Cod

pr.penală, se poate ajunge la admisibilitatea cererii de revizuire, ceea ce

nu este cazul de faţă.

Cum legea procesuală penală română este de strictă

interpretare, curtea a considerat că nici o altă prevedere legală, fie ea în

legea internă, fie în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu

poate fi primită, fără să afecteze principiul sus-menţionat al strictei

aplicări a legii procesuale penale naţionale.

Desigur, în cauză subzistă o eroare, o greşeală pe care nici

inculpatul ca parte în proces, nici instanţa, din oficiu, nu a invocat-o,

eroare, însă, ce nu poate fi îndreptată decât în condiţii exacte

circumscrise riguros de lege, care însă nu sunt îndeplinite în această

procedură a revizuirii în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat.

Pe de altă parte, ar însemna, în opinia curţii, să fie înfrânt,

oricând, poate şi arbitrar, pentru a corija o eventuală eroare sau greşeală

de judecată ce poate surveni în procesul penal, puterea de lucru judecat a

unei hotărâri definitive, prin „forţarea” în afara legii şi a spiritului ei, a

promovării a unei căi extraordinare de atac.

Ar însemna, că îndreptarea erorii să se facă lezând grav

principiile autorităţii de lucru judecat şi al respectării stricte a legii 

procesuale, ce guvernează materia penală, ceea ce în opinia  completului

majoritar este de neconceput.

In fine, o ultimă apreciere a curţii, tot aspectul respingerii

recursului declarat în cauză.

Recursul introdus urma să nu fie  primit şi pentru motivul că

nu este incident nici unul dintre cazurile prevăzute la art.385/9 pct.1-21

Cod pr.penală, în care se poate exercita această cale de atac,  deoarece

cazul pretabil în speţă, cel de la pct.18, nu poate fi luat în considerare,

deoarece o atare eroare privind minoritatea nu a avut drept consecinţă

pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

Aşa fiind, apreciind că nu mai există nici alte cazuri care invocate din

oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 Cod pr.penală, ar atrage reformarea

hotărârii atacate, curtea, cu majoritate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod

pr.penală, a respins ca nefondat recursul, hotărând că în mod corect atât

instanţa de fond cât şi instanţa de apel s-au pronunţat asupra respingerii

cererii de revizuire introdusă în prezenta cauză.

Domenii speta

Spete similare