Prin cererea înregistrată la data de 2.02.2007 pe rolul Judecătoriei Piteşti, reclamantul n.c. a solicitat în contradictoriu cu pârâta r.a.c. partajarea bunului imobil apartament cu nr. 35, situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr.2, bl. Mobilux...

 Prin cererea înregistrată la data de 2.02.2007 pe rolul Judecătoriei Piteşti,

reclamantul N.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.A.C. partajarea bunului imobil

apartament cu nr. 35, situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr.2, bl. Mobilux, sc.C, judeţul Argeş, în

cotă majoritară de contribuţie în ceea ce-l priveşte, respectiv 80%, iar pentru pârâtă în cotă de

20%.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că apartamentul în discuţie le-a

fost vândut părţilor de către părinţii acestuia, fără ca preţul să fie plătit, iar după separarea în

fapt pârâta nu a mai contribuit cu nimic.

Legal citată, pârâta a formulat întimpinare şi cerere reconvenţională (f.52),

arătând că solicită partajarea bunului imobil menţionat în acţiunea introductivă în cote egale,

atribuirea acestuia reclamantului-pârât cu obligarea la plata unei sulte corespunzătoare, motivat

de împrejurarea că imobilul de partajat a fost dobândit şi plătit de părţi ca urmare a unor bunuri

cumpărate şi înstrăinate succesiv de părţi, în timpul căsătoriei, respectiv a apartamentului situat

în Mioveni, str. Mihai Eminescu, bl.P17, sc.D, et.2, ap.10, judeţul Argeş şi a garsonierei situate

în Piteşti, str. Craiovei, bl.11, sc.A, et.6, ap.101, judeţul Argeş. A mai menţionat pârâta-

reclamantă că a fost silită să înstrăineze garsoniera socrilor săi, consimţământul său la

încheierea tranzacţiei fiind viciat, că a realizat şi aceasta venituri din salariu şi ca reprezentant A.

şi că după despărţirea în fapt a părţilor a achitat jumătate din ratele lunare datorate BCR.

Pe cale reconvenţională a solicitat completarea masei partajabile cu bunuri

mobile cuprinse în anexa 1 la cerere.

Prin încheierea interlocutorie din 28.05.2008, instanţa a admis în principiu

acţiunea şi a constatat că soţii au dobândit în timpul căsătoriei în cotă de 65% reclamantul-pârât

şi 35% pârâta-reclamantă, imobilul cu nr.35, situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr.2, bl. Mobilux,

sc.C, judeţul Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut  în esenţă că

prin sentinţa civilă nr. 2392/08.06.2005 pronunţată de Judecătoria Piteşti a fost desfăcută

căsătoria părţilor prin divorţ, perioada de referinţă privind regimul matrimonial al comunităţii de

bunuri fiind între 30.10.1994 – 25.08.2005.

Din coroborarea  declaraţiile martorilor audiaţi cu înscrisurile depuse a

rezultat  ca părţile au cumpărat şi apoi înstrăinat o serie de imobile, astfel ajungând să cumpere

apartamentul supus partajării. S-a reţinut însă că, spre deosebire de martorii reclamantului-

pârât, martorii pârâtei-reclamante nu au putut să afirme cu certitudine că părinţii reclamantului-

pârât ar fi contribuit sau nu la bunăstarea părţilor. În schimb, martorii reclamantului-pârât au

afirmat că părţile nu au achitat preţul cuvenit părinţilor reclamantului pentru apartamentul în

speţă.

S-a mai reţinut că părţile au înstrăinat la data de 27.09.1999 apartamentul

situat în Mioveni, str. Mihai Eminescu, bl.P17, sc.D, et.2, ap.10, judeţul Argeş, cu suma de

25.000.000 ROL pentru ca la data de 15.02.2000 să cumpere un autoturism Dacia 1310. Un an

mai târziu, respectiv la data de 02.04.2001 părţile au mai cumpărat şi nuda proprietate asupra

garsonierei situate în Piteşti, str. Craiovei, bl.11, sc.A, et.6, ap.101, judeţul Argeş, pentru ca

numai ulterior acestui moment, la data de 2.06.2001, să înstrăineze autoturismul cu suma de

27.000.000 ROL.

La nici o jumătate de an părţile au mai cumpărat şi apartamentul

proprietatea părinţilor reclamantului, apartament central cu trei camere, printr-o convenţie

realizată cu aceştia, în sensul dobândirii de către ei a nudei proprietăţi aparţinând părţilor cu

care împărţeau practic proprietatea garsonierei din str. Craiovei.  Practic, părţilor le-a fost pus la

dispoziţie un apartament în zona centrală în schimbul unei garsoniere în cartier mai puţin

central. Deşi suma menţionată în contractul autentificat face dovada deplină până la înscrierea

în fals, s-a reţinut că părţile nu au făcut dovezi privind plata efectivă a sumei şi nici dovezi în

sensul că ar fi putut susţine o astfel de plată din veniturile realizate, având în vedere că este

vorba de o suma substanţială pe care părţile nu o puteau deţine decât din activităţi uşor de

probat. Împrumuturile au fost contractate, astfel cum susţin ambele părţi, de către acestea în

vederea realizării de îmbunătăţiri şi nu în vederea achiziţionării propriu-zise a imobilului. Mai

mult, aşa cum  s-a arătat mai sus, martorii reclamantului-pârât au afirmat că părţile nu au achitat

preţul cuvenit părinţilor reclamantului pentru apartamentul în speţă.

Datorită acestei evidenţe nu s-a putut reţine contribuţia egală a soţilor la

dobândirea bunului imobil, dar nici contribuţia de 80% solicitată.

Prin sentinţa civilă nr. 4213 din 2 iulie 2008, Judecătoria Piteşti a admis

acţiunea, a dispus sistarea comunităţii de bunuri a soţilor şi a omologat raportul de expertiză în

varianta I,  sens în care lotul nr.1 a fost atribuit reclamantului N.A.  format din imobilul

apartament cu nr.35, situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr.2, bl. Mobilux, sc.C, judeţul Argeş, în

valoare de 229.516 lei, cu plata unei sulte lotului nr.2 în cuantum de 80.330,6 RON, iar lotul nr.2

a fost atribuit pârâtei Radu (Lujanschi) Ana Consuela compus din sulta primită de la lotul nr.1 în

sumă de 80.330,6 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut ca parte componentă a

acestei sentinţe atât încheierea de admitere în principiu din 28.05.2008 cât şi lucrarea de

specialitate ing. G.M., din care  rezultă că a fost identificat şi evaluat apartamentul în litigiu la

suma de  229.516 lei.

Faţă de cota de contribuţie reţinută prin încheierea interlocutorie din

28.05.2008, instanţa a dispus realizarea unor variante de lotizare, reţinându-se că bunul supus

partajării nu este comod partajabil în natură.

Instanţa, în temeiul art.36 alin.1 Codul familiei raportat la art.6731 Cod

procedură civilă, faţă de împrejurarea că reclamantul este în posesia bunului de partajat, că

apartamentul în discuţie a aparţinut părinţilor acestuia şi că a fost înstrăinat părţilor în condiţiile

încheierii interlocutorii din 28.05.2008, văzând şi cota de contribuţie reţinută prin aceeaşi

încheiere în favoarea reclamantului, a admis cererea acestuia de a ieşi din indiviziune şi a

omologat raportul de expertiză în varianta I.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii interlocutorii din 28.05.2008 a

declarat apel pârâta R.A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A arătat apelanta că, în ceea ce priveşte cotele reţinute de instanţa de fond,

acestea nu reflectă realitatea astfel că în mod nejustificat a fost stabilită o cotă de 35% pentru

apelantă atâta timp cât aceasta a probat contribuţia sa substanţială la achiziţionarea bunurilor

comune, toate acestea pe lângă realizarea tuturor atribuţiunilor casnice cât şi creşterea şi

educarea copiilor. Apartamentul în cauză a fost dobândit de soţi cu contribuţie comună, iar

susţinerile potrivit cu care preţul nu s-a plătit sunt nereale, contrazise chiar de actul în sine ce a

fost întocmit de un notar public şi care nu poate fi combătut prin simple declaraţii de martori care

au perceput informaţii în mod indirect tocmai de la familia reclamantului.

Tot astfel, a arătat apelanta că chiar dacă apartamentul în cauză a fost

achiziţionat de la părinţii reclamantului aceasta nu înseamnă că preţul nu a fost plătit, neexistând

nicio probă care să răstoarne puterea probantă a actului autentic, neputându-se face aplicarea

art.31 Codul familiei, subrogaţia reală presupunând înlocuirea juridică a unui bun cu altul.

Cât priveşte sulta stabilită, apelanta a arătat că valoarea de piaţă a

apartamentului stabilită prin expertiză nu este cea reală, preţul de piaţă a unui apartament

similar fiind de peste 100.000 euro, situaţie de notorietate.

S-a solicitat refacerea raportului de expertiză în apel, actualizarea preţului

stabilit de prima instanţă conform nivelului actual al pieţii, urmând ca la stabilirea valorii reale de

circulaţie să se aibă în vedere şi preturile practicate pe piaţa liberă în vânzările dintre persoane

fizice, amplasarea imobilului, preţul la care s-au vândut apartamente asemănătoare.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul-intimat a solicitat respingerea

apelului ca nefondat, arătând în esenţă că din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că

veniturile intimatului au fost de circa 3 ori mai mari decât cele ale apelantei, pasivul căsătoriei

fiind suportat în exclusivitate de acesta, sprijinit de părinţii săi în achiziţionarea de servicii sau

amenajarea imobilului în litigiu. La dosar au fost depuse numeroase înscrisuri din care rezultă

contribuţia substanţială a reclamantului la achiziţionarea bunurilor comune, aşa încât cotele de

contribuţie reţinute de prima instanţă sunt corecte.

La judecata în apel, tribunalul, în raport de criticile formulate, prin încheierea

de şedinţă din 12.02.2009 a încuviinţat pentru apelantă proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică

de evaluare a apartamentului în litigiu în raport de valoarea de piaţă la momentul soluţionării

cauzei, lucrarea fiind realizată de expertul P.G.desemnat în condiţiile art. 202 Cod procedură

civilă prin tragere la sorţi.

Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.74/A/MF din 20 mai 2009, a admis

apelul, a schimbat încheierea de admitere în principiu din 28.05.2008, în sensul constatării

contribuţiei egale a soţilor la dobândirea bunurilor comune, a schimbat şi sentinţa în sensul

atribuirii apartamentului reclamantului-pârât şi al obligării acestuia la plata sultei de 144.949,5 lei

către apelantă şi au fost compensate cheltuielile de judecată ale părţilor.

În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut în esenţă că, foştii soţi,  au

cumpărat de la vânzătorii N.E. şi N.D. – părinţii reclamantului – apartamentul situat în Piteşti,

Piaţa V. Milea nr. 4 Bl. C-V, sc.C, et.9, judeţul Argeş, compus din trei camere de locuit şi

dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 63,75 m.p. – imobil ce face obiectul partajului de faţă – la

preţul de 140.000.000 lei vechi, sumă pe care vânzătorii au declarat că au primit-o integral

anterior perfectării actului, menţiune ce se regăseşte inclusă în conţinutul actului sus arătat (f.3

dosar fond).

Rezultă, din înscrisurile depuse la dosar, că reclamantul N.A. împreună cu

intimata-reclamantă R.A.C., după vânzarea apartamentului din Colibaşi au cumpărat

apartamentul din Craiovei, pe care l-au înstrăinat părinţilor reclamantului la preţul sus arătat,

după care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 92/08.11.2001 de Biroul

Notarului Public Piteşti, reclamantul N.A. şi apelanta R.A.C. (fostă N.) au cumpărat de la

vânzătorii N.E. şi N.D. – părinţii reclamantului – apartamentul situat în Piteşti, Piaţa General V.

Milea nr. 4, bl. C-V, sc.C, et.9, judeţul Argeş, compus din trei camere de locuit şi dependinţe, cu

o suprafaţă utilă de 63,75 m.p. – imobil ce face obiectul partajului de faţă – la preţul de

140.000.000 lei vechi.

Despre cele arătate mai sus au declarat şi martorii audiaţi la cererea părţilor,

martori care au arătat pe de o parte că banii cu care soţii au cumpărat apartamentul în litigiu

proveneau din salariile acestora, că pârâta avea loc de muncă şi lucra şi la A., că aceasta

spunea că a plătit rate la împrumuturile din timpul căsătoriei (f.220, 221 dosar fond), iar pe de

altă parte, că de la părinţii reclamantului se ştie că ratele după desfacerea căsătoriei au fost

plătite de reclamant, că aceştia au ajutat moral părţile şi cu bani pentru diverse scopuri (f.222 şi

262 dosar fond).

În ceea ce priveşte criteriul stabilirii prin hotărâre judecătorească a cotei

fiecărui soţ cu privire la bunurile comune, tribunalul a reţinut că nu s-a făcut proba că

reclamantul a avut o contribuţie mai mare decât pârâta,  împărţirea bunurilor  făcându-se astfel

în părţi egale.  Este real că la dosar au fost depuse dovezi din care rezultă că reclamantul a

contractat împrumuturi de bani pentru amenajare apartament, însă această împrejurare nu este

de natură a spori cota de contribuţie a acestuia la dobândirea bunurilor atâta vreme cât legea a

asimilat contribuţiei la dobândirea bunurilor şi munca femeii depusă în gospodărie şi pentru

creşterea copiilor, în speţa de faţă instanţa a ţinut seama şi de faptul pe de o parte, că părţile au

doi copii minori şi pe de altă parte, că pe lângă munca depusă în gospodărie şi pentru creşterea

acestora pârâta realiza venituri din muncă şi din alte activităţi.

De  aceea, tribunalul, pentru considerentele arătate, a considerat că în mod

greşit instanţa de fond prin încheierea de admitere în principiu din 28.05.2008, în lipsa unor

dovezi clare, a reţinut o contribuţie neegală a părţilor la dobândirea apartamentului în litigiu, aşa

încât această încheiere a fost schimbată, constatându-se o contribuţie egală a părţilor la

dobândirea bunului.

Cât priveşte valoarea de piaţă a apartamentului supus partajului care a făcut

obiectul celei de-a doua critici aduse  de apelantă, tribunalul, în verificarea acestui aspect, ţinând

cont şi de caracterul devolutiv al apelului, a încuviinţat prin încheierea din 12.02.2009 efectuarea

unui raport de expertiză cu obiectivul de a evalua apartamentul în litigiu în raport de valoarea de

piaţă la momentul soluţionării cauzei, obiecţiunile reclamantului-intimat în sensul că s-a procedat

la o supraevaluare a apartamentului fiind neîntemeiate întrucât cu un an înainte un alt expert a

evaluat acelaşi apartament la suma de 229.516 lei, ştiut fiind că valorile imobiliare erau în acea

perioadă în continuă creştere.

În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă şi respectarea

termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul N.C., criticând-o pentru

nelegalitate,  potrivit  art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 312 alin. 3 şi 5 Cod procedură

civilă, precum şi art. 6739 Cod procedură civilă.

De asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile art.6 din Convenţia europeană

a drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil.

- Se susţine că decizia civilă atacată este nelegală deoarece în mod greşit

instanţa de apel a admis apelul pârâtei în ceea ce priveşte a doua critică şi anume valoarea

apartamentului supus partajului, în condiţiile în care la prima instanţă pârâta nu a formulat

obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat de expert G.M., de unde rezultă că pârâta şi-a însuşit

preţul, astfel că acest motiv trebuia respins ca rămas fără obiect.

- În ceea ce priveşte stabilirea cotei fiecărui soţ cu privire la bunurile

comune, instanţa de apel, în mod nelegal a modificat aceste cote reţinând o cotă de 50% pentru

fiecare soţ. Motivarea instanţei de apel este nelegală, în sensul că nu a putut statua, în mod

concret, care este contribuţia fiecărui soţ la achiziţionarea apartamentului şi că recurentul a

probat că a avut o contribuţie financiară mai mare decât pârâta pentru dobândirea acestui

apartament.

Precizează recurentul că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care

a rezultat faptul că lunar acesta a realizat de trei ori venituri mai mari decât ale soţiei, că a

contractat personal şi a achitat singur trei credite diferite pentru acest imobil şi că a fost ajutat de

părinţii săi care le-au dat apartamentul şi au contribuit cu bani.

Aceste înscrisuri nu au fost analizate şi înlăturate de instanţa de apel, ceea

ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei pentru că nu s-a putut stabili în mod concret

contribuţia sa, deşi existau înscrisuri clare în acest sens, în speţă operând prevederile art. 304

pct. 9, art. 312 alin 3 şi 5, precum şi art. 6739 Cod procedură civilă.

Mai mult, instanţa de apel în mod nelegal, când stabileşte cota fiecărui soţ în

cauză se raportează la literatura juridică şi jurisprudenţă, deşi acestea nu sunt obligatorii şi nu

face apel la lege şi la înscrisurile de la dosar, depuse de recurent care „nu sunt elocvente”, deşi

în baza rolului activ conform art. 129 Cod procedură civilă, avea datoria să stăruie prin orice

mijloace legale pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea

corectă a legii pentru a pronunţa o hotărâre corectă.

- De asemenea, se susţine că hotărârea pronunţată de tribunal este

nelegală, deoarece schimbă în mod greşit încheierea de admitere în principiu şi sentinţa

pronunţată de judecătorie cu motivarea lipsei unei dovezi clare, fără să arate de unde provine

„neclaritatea” şi în condiţiile în care în primă instanţă s-au administrat toate categoriile de probe:

înscrisuri, interogatorii, expertiză şi martori şi mai mult concluziile raportului de expertiză au fost

însuşite de ambele părţi procesuale, neexistând obiecţiuni.

Tribunalul nu a avut în vedere, atunci când a stabilit o altă cotă decât cea

statuată de judecătorie şi anume 50% pentru fiecare soţ, în loc de 65% pentru reclamant şi 35%

pentru pârâtă că prima instanţă, la fel ca şi instanţa de apel, a reţinut la stabilirea cotei că pârâta

R.A.C. a realizat unele venituri prin colaborarea cu A. (sume pe care le folosea doar în interes

personal) şi i-a fost cuantificată în bani munca depusă în gospodărie, adică au avut în vedere

aceleaşi criterii.

În considerentele hotărârii pronunţate de tribunal, atacate de recurent, se

reţine o greşită ordine cronologică a actelor de vânzare-cumpărare a imobilelor şi astfel se

precizează că a cumpărat apartamentul din Craiovei pe care l-a înstrăinat părinţilor săi, după

care prin contractul de vânzare-cumpărare nr.92/08.11.2001 încheiat la B.N.P., a cumpărat de la

părinţii săi apartamentul din litigiu.

Recurentul arată că imobilul din strada Craiovei l-a vândut părinţilor în anul

2005, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 491/6.04.2005, act aflat la dosar,

adică ulterior anului 2001 şi contractului de vânzare-cumpărare nr. 92/8.11.2001 şi nu înainte,

aşa cum în mod greşit a reţinut tribunalul.

Rezultă încă odată că tribunalul a făcut o greşită aplicare a legii şi nu a

cercetat fondul cauzei, încurcând şi succesiunea contractelor de vânzare-cumpărare ce au

legătură cu speţa de faţă şi nu i-a admis obiecţiunile la raportul de expertiză formulate.

Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin prima critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură

civilă, se susţine că decizia civilă atacată este nelegală deoarece în mod greşit instanţa de apel

a dispus refacerea raportului de expertiză în sensul evaluării apartamentului supus partajului, în

condiţiile în care la prima instanţă pârâta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză

efectuat, şi-a însuşit preţul, astfel că acest motiv trebuia respins ca rămas fără obiect.

Critica este fondată, faţă de dispoziţiile art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă,

potrivit cu care, apelanta a fost îndreptăţită şi a avut posibilitatea să ceară refacerea raportului

de expertiză în condiţiile în care considera că evaluarea apartamentului supus partajării este

necorespunzătoare.

Astfel, la instanţa de fond, la termenul din data de 14 noiembrie 2007,

apărătorul pârâtei a solicitat termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, 

amânându-se  judecata cauzei pentru data de 21 noiembrie 2007, dată la care nu a formulat

obiecţiuni, achiesând la concluziile expertului.

Potrivit art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă, expertiza contrarie trebuie

cerută motivat la primul termen de judecată după depunerea lucrării. Aceasta înseamnă că

normele care reglementează condiţiile în care trebuie să se invoce orice neregularitate şi să se

formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză au caracter dispozitiv.

Drept urmare, faţă de prevederile art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, 

neinvocarea nulităţilor raportului la prima zi de înfăţişare după depunerea lucrării şi înainte de a

se fi pus concluzii în fond, atrage sancţiune decăderii. Or, la termenul din 21 noiembrie 2007,

când se puteau face obiecţiuni la raportul de expertiză, pârâta nu a înţeles să critice în vreun

mod concluziile raportului.

Prin intermediul căilor de atac declarate împotriva sentinţei, nu se poate cere

refacerea unei expertize efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, atâta timp cât la prima

judecată părţile nu au formulat obiecţiuni. Este drept că fiind în cadrul unui partaj, se impune a fi

supusă partajului valoarea reală a bunului, însă, la judecata apelului nu se readministrează

întreg probatoriu, ci se verifică doar judecata din primă instanţă în limitele investirii, drepturile

procesuale trebuind exercitate cu bună credinţă de către părţi.

Toate celelalte critici formulate de recurent sunt nefondate.

Astfel, prin critica referitoare la stabilirea cotelor de dobândire a bunurilor

comune, recurentul face o trecere în revistă a probelor administrate, susţinând că instanţa de

apel a apreciat greşit situaţia de fapt, aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii şi care nu pot face

obiectul verificării în calea de atac a recursului, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul exclusiv

al instanţelor de fond. 

În ceea ce priveşte motivarea instanţei privitoare la stabilirea cotei de

dobândire a bunurilor comune prin raportare şi la doctrină, nu poate constitui un motiv de

nelegalitate atâta timp cât s-a motivat în sensul că, nefiind dovedită o contribuţie suplimentară

de către recurent nu s-a răsturnat prezumţia de contribuţie egală, prevăzută de art. 30 din Codul

familiei, argumentele folosite şi trimiterea la jurisprudenţă şi doctrină fiind în sensul de a lămuri

pe deplin situaţia.

Referitor la critica privind greşita soluţionare de către tribunal a obiecţiunilor

la raportul de expertiză formulate de recurent, urmează a se constata că aceasta este rămasă

fără obiect, faţă de soluţia adoptată de Curte, în sensul admiterii primei critici, care are ca efect

menţinerea raportului de expertiză efectuat la prima instanţă.

Se mai critică şi greşita interpretare a probelor din punct de vedere

cronologic,  însă şi acest aspect nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură

civilă, deoarece vizează modalitatea de apreciere şi interpretare a probelor, aspect ce ţine de

netemeinicia hotărârii şi care, aşa cum am arătat, scapă controlului instanţei de casare, soluţia

pronunţată de tribunal fiind din acest punct de vedere în concordanţă cu probele administrate.

Fiind întemeiată numai critica privind greşita refacere a raportului de

expertiză, urmează ca, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 312 Cod procedură civilă, să fie admis

recursul, casată decizia şi stabilirea loturilor în funcţie de valoarea apartamentului stabilită de

prima instanţă, respectiv de 229.516 lei, ceea ce determină un alt cuantum la sultei, respectiv de

114.758 lei, la care va fi obligat recurentul, sumă ce reprezintă cota de 50% din masa

partajabilă.

 Va fi menţinută în rest decizia, iar potrivit dispoziţiilor art. 274 Cod procedură

civilă, va fi obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată

13. Actul de adjudecare constituie titlu de proprietate potrivit art.516 pct.8 Cod procedură

civilă, producând efectele juridice reglementate de lege. Dreptul de proprietate şi celelalte

drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară atunci când

provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune, fiind necesară înscrierea

dreptului de proprietate al adjudecatarului, dacă acesta înţelege să dispună de ele.

Legea nr.7/1996

Art.518 Cod procedură civilă

Analizând extrasul de CF(fila 165 dosar fond) şi adresa nr. 4140/2003

emisă de către Judecătoria Rm.Vâlcea-Arhiva Notariatului de Stat Vâlcea-Biroul de Carte

Funciară(fila 116 dosar fond) reiese că, într-adevăr, în partea a III-a a C.F. nr.3471 a fost

înscris sub nr.5079/2003 un proces verbal de sechestru în favoarea A.F.P, însă, trebuie

remarcat că acesta poartă un alt număr decât cel invocat de recurentă, respectiv

nr.19.864/2003, existenţa şi conţinutul acestuia nefiind probate pe parcursul soluţionării

cauzei.

Pe de altă parte, recurenta a solicitat O.C., prin cererea

nr.30657/03.07.2007 (f.204 dosar fond), abia după rămânerea irevocabilă a sentinţei de

partaj bunuri comune ale soţilor E.D. şi E.C.D., înscrierea dreptului de ipotecă potrivit

art.150 alin.8 din O.G. nr.92/2003 asupra imobilului sechestrat conform procesului-verbal

de sechestru nr.19839/04.04.2003, constând în construcţie în suprafaţă de 200 m.p.

situată în Râmnicu Vâlcea, str. Antim Ivireanu, nr.42 şi teren aferent în suprafaţă de 201

m.p.

Prin încheierea nr.22416/16.07.2007 (f.202 dosar fond), O.C.P.I.V. a

admis această cerere şi a dispus intabularea sechestrului asigurător pentru bunurile

imobile în baza procesului-verbal de sechestru nr.19839/04.04.2003 în favoarea A.F.P.R.V.,

prin urmare, nu se putea reţine existenţa înscrierii acestui proces verbal de sechestru în

favoarea recurentei, anterioară desfăşurării executării silite a imobilului ce face obiectul

cauzei, la cererea creditorului de rang preferenţial, S.C. R. şi, corelativ acesteia, vreo

obligaţie în sarcina executorului de a o înştiinţa despre efectuarea executării silite, pentru

a participa la această procedură, potrivit art. 500 alin.3 Cod procedură civilă.

 Contrar susţinerilor recurentei, aceasta nu a avut garanţii în rang

preferenţial faţă de cealaltă creditoare B.C.D.R.S.A., din înscrisurile dosarului de fond,

rezultând că, în favoarea acesteia din urmă, la poziţiile 1, 2, 3, 4 din partea a III-a Cărţii

funciare nr.3471 au fost înscrise în anul 2000 şi respectiv 2001, inscripţii ipotecare ale

unor contracte de ipotecă, acestea oferind rang preferenţial faţă de somaţia din anul 2006,

înscrisă în favoarea R.B.S.A ori faţă de demersurile recurentei de înscriere a procesului-

verbal de sechestru în anul 2007, după ce imobilul supus urmăririi fusese adjudecat în

favoarea creditorului de rang preferenţial.

Rezultă, din cele reţinute mai sus, că somaţia înscrisă în favoarea

S.C.R. a avut un rang preferenţial faţă de sechestrul înscris abia în anul 2007, în temeiul

procesului verbal de sechestru nr. nr.19839/04.04.2003, în favoarea recurentei, după ce

imobilul supus urmăririi fusese adjudecat pentru recuperarea creanţei celuilalt creditor,

astfel că, nu se poate reţine susţinerea acesteia în sensul că ar fi fost prejudiciată prin

necitarea pe parcursul executării silite demarată de către creditoarea cu rang preferenţial.

În ceea ce priveşte opozabilitatea înscrierilor în cartea funciară, faţă de

terţi, de la data înregistrării cererilor, instanţa de apel în mod corect a observat că actul

de adjudecare din 10.01.2003, încheiat în favoarea intimatei S.C.C.98, constituie titlu de

proprietate potrivit art.516 pct.8 Cod procedură civilă, producând efectele juridice

reglementate de legea generală şi nu de legea specială în materie, respectiv art.20 din

Legea nr.7/1996, aşa cum susţine recurenta.

Distinct, dispoziţiile art.518 Cod procedură civilă sunt lipsite de

echivoc, în sensul că prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau după caz un

drept real ce a făcut obiectul urmăririi silite, se transmite de la debitor la adjudecatar,

efectele actului de adjudecare trebuind a fi distinse între dreptul la fructe şi venituri pe

care îl are adjudecatarul până la plata integrală a preţului, corelativ obligaţiei de plată a

dobânzilor şi a suportării sarcinilor imobilului, şi dreptul de a dispune de imobilul

cumpărat drept dobândit prin intabulare, potrivit regulilor de carte funciară.

Prin intabulare, adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de

imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară.

De la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte

sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste

drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile

se sting la plata ultimei rate.

Faptul că recurenta nu s-a înscris la distribuirea preţului obţinut din

vânzarea imobilului executat, nu poate fi reproşată nici creditorului, nici O.C.P.I.V.,

deoarece  înscrierile în cartea funciară îşi produc efecte de opozabilitate faţă de terţi de la

data înregistrării cererilor, astfel că nu exista nicio obligaţie de a o informa, din oficiu, pe

creditoare despre existenţa unei alte executări silite.

Potrivit art.26 alin.1 din Legea nr.7/1996, dreptul de proprietate şi

celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară atunci

când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune, fiind necesară

înscrierea dreptului de proprietate al adjudecatarului, dacă acesta înţelege să dispună de

ele.

Prin urmare, suntem în prezenţa a două categorii de efecte pe care

actul de adjudecare le produce în raport de adjudecatar şi respectiv de terţii faţă de

executarea silită, iar argumentele recurentei împotriva dispoziţiilor legale susmenţionate

nu sunt de natură a atrage inaplicabilitatea acestora în speţă.

(Decizia civilă nr. 377/R/08 Martie 2010)

Domenii speta

Spete similare