Acţiune în constatarea nulităţii actului de adjudecare şi pentru evacuare promovată de terţul care se pretinde proprietar. Admisibilitate.

Când titlul de proprietate al pârâtei posesoare a imobilului  îl constituie un act  finalizator al unei executări silite imobiliare ( act de adjudecare) , reclamanţii, în calitate de terţi, pot valorifica dreptul pe care îl pretind asupra bunului ce a făcut obiectul executării, nu numai pe calea contestaţiei la executare, ci şi prin orice acţiune de drept comun prevăzută de lege, fiind în acest sens  dispoziţiile art. 401 alin 3 c.p.c.

Din intrepretarea art. 518 c.p.c rezultă că după finalizarea executării silite,  actul de adjudecare intră în circuitul civil şi produce efecte  erga omnes, deci poate fi atacat în condiţiile dreptului comun, fără a  se invoca neregularităţi ale actelor de executare premergătoare întocmirii sale,  deoarece  constituie un contract de vânzare  cumpărare, cu particularitatea că voinţa vânzătorului a  fost suplinită prin intervenţia  organelor de executare silită.

Motivul de nulitate îl constituie vânzarea lucrului altuia, în condiţiile în care  nevalabilitatea titlului transmiţătorului a fost cunoscută de toate părţile contractante, cauza actului  juridic fiind imorală,  deoarece s-a urmărit  fraudarea intereselor terţului , adevărat proprietar al bunului.Acţiunea promovată de  proprietar pentru anularea titlului  dobânditorului ulterior ar putea fi paralizată doar prin invocarea existenţei unei erori comune, insurmontabile, în care să se fi aflat părţile contractante cu privire la valabilitatea titlului celui ce transmitea bunul.

Proprietarul nu poate promova o acţiune în evacuarea celui ce  a adjudecat imobilul, întrucât între ei nu s-a stabilit anterior un raport juridic privind folosinţa, ci o acţiune în revendicare, acţiunea în evacuare fiind specifică raporturilor locative sau a  celor stabilite între proprietar şi tolerat, căruia i s-a permis folosinţa bunului de către proprietar.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1566/2.022006 pe rolul Judecătoriei Slatina reclamanţii T.P. şi I.T. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – DGFP Olt, SC O.C.AL SRL SLATINA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea  unor procese verbale de licitaţie  şi de adjudecare bunuri  mobile şi emise de AFP Slatina , să se dispună evacuarea pârâtei SC T.&T. SRL din imobilul moară situat în satul Jitaru oraş Scorniceşti jud. Olt, să fie obligată pârâta SC T.& T. SRL să le restituie bunurile mobile moară uroaie şi moară porumb aferente imobilului, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanţii au motivat că moara şi terenul aferent li s-a restituit prin sentinţa civilă nr. 288/2004 a Tribunalului Olt, că prin sentinţa civilă  nr. 288/2004 a Tribunalului Olt, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 2418/10.12.2001 încheiat între SC O.SA Slatina şi SC O.C.AL SRL Slatina,  cu privire la imobilul ce  le fusese restituit reclamanţilor , astfel că prin licitaţia respectivă AFP Slatina a vândut un  bun care aparţinea altei persoane decât cea care era executată silit, transferul proprietăţii către pârâta adjudecatară fiind lovit de nulitate absolută.

Prin sentinţa civilă  4470/12.10.2006 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul 1566/2006 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.T. şi I. T. în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de licitaţie nr. 17727/b/11.05.2005 şi a procesului verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansambluri de bunuri nr. 17727/a/16.05.2005 emis de AFP Slatina pentru imobilul construcţie-moară situat în Scorniceşti sat Jitaru jud. Olt.

A fost obligată pârâta SC T. & T. SRL să le restituie reclamanţilor bunurile imobile, moară uroi în valoare de 1.120 RON şi moară porumb în valoare de 4280 RON sume reactualizate la data efectivă a predării bunurilor sau plăţii c/v acestora.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere în evacuare a pârâtei SC T. & T. SRL Slatina. S-a luat act că s-a renunţat la judecata faţă de pârâta SC O. C. AL SRL Slatina.

Prin aceeaşi sentinţă au fost obligate pârâtele la plata a câte 267,5 RON fiecare cu titlu cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri reclamanţii T. P. şi I. T.I. şi pârâtele AFP Olt, DGFP Olt şi SC T. & T. SRL Slatina iar prin decizia nr. 68/1 martie 2007, Tribunalul Olt a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant PT şi apelantul reclamant moştenitor G H şi apelul pârâtei AFP Olt împotriva sentinţei civile nr. 4470/12.10.2006 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1566/2006.

A admis apelul declarat de DGFP Olt şi a schimbat aceeaşi sentinţă  în sensul că a înlăturat din dispozitivul acestei sentinţe obligarea apelantei DGFP Olt la cheltuieli de judecată către reclamanţi.

A anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC T & T SRL împotriva sentinţei civile nr. 4470/12.10.2006 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1566/2006.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a avut în vedere că acţiunea în evacuare poate fi promovată numai în materia drepturilor locative, reţinând că redobândirea posesiei pierdute se poate realiza doar pe calea unei acţiuni în revendicare, întrucât aceasta este acţiunea reală şi petitorie pusă la îndemâna proprietarului neposesor pentru redobândirea posesiei pierdute asupra bunului deţinut de un terţ.

S-a arătat că în momentul realizării vânzării la licitaţie publică, pârâtei AFP Slatina ca organ de executare i se făcute cunoscut de către debitoarea SC O. C. AL SRL Slatina faptul că există litigii între ea şi reclamanţi privitoare la proprietatea bunurilor mobile supuse executării silite şi, în aceste condiţii se putea reţine cauza licită.

S-a mai arătat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamanţii nu au posibilitatea formulării unei contestaţii la executare în condiţiile în care executarea era deja desăvârşită prin emiterea actului de adjudecare şi în această situaţie au optat pentru acţiunea în realizare, solicitând constatarea nulităţii absolute a proceselor verbale de licitaţie şi a celor de adjudecare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs  reclamanţii şi pârâta intimată A F P Olt.

În motivarea recursului reclamanţilor s-a criticat soluţia dată de instanţă asupra cererii pentru evacuarea pârâţilor,  iar pârâta intimată a susţinut că reclamanţii aveau la îndemână doar calea specială a contestaţiei la executare, nu şi o acţiune directă în nulitatea actelor de executare, care au fost încheiate în mod legal, conform OG 92/2003.S-a arătat că organele de executare au aplicat sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului bugetar,  sechestrul  a fost înscris în cartea funciară la data de 26 febr. 2004, anterior obţinerii titlului de proprietate al reclamanţilor, care nu şi-au înscris titlul în evidenţele funciare.

S-a arătat că instanţa nu a luat în considerare apărarea pârâtei în sensul lipsei menţiunilor din registrul de carte funciară privind dreptul de proprietate al reclamanţilor, că publicitatea vânzării este opozabilă terţilor iar procesele verbale de licitaţie şi adjudecare au fost corect încheiate.S-a solicitat astfel respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente.

Reclamanţii au invocat  existenţa unui titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, constituit de hotărârea judecătorească definitivă la data de 21 februarie 2005,

prin care s-a dispus restituirea acestuia, în procedura legii 10/2001.

La rândul lor, pârâţii posesori ai imobilului au susţinut că au dobândit imobilul în urma unei vânzări silite,  în procedura executării creanţelor bugetare, actul de adjudecare fiind încheiat în luna mai 2005.

Acţiunea promovată de reclamanţi a avut mai multe capete de cerere, printre care constatarea nulităţii actelor finale de  executare, adică a procesului verbal de licitaţie şi a actului de adjudecare.

 Art. 518 c.p.c. defineşte şi caracterizează actul de adjudecare ca fiind titlul de proprietate al adjudecatarului, el duce la transmiterea proprietăţii de la debitori la adjudecatar. Intabularea dreptului de proprietate, potrivit art 518 alin 2 c.p.c. are efect numai de opozabilitate a actului faţă de terţi şi dă dreptul adjudecatarului de a dispune de bun.Prin aceste dispoziţii legea a stabilit clar că actul de adjudecare, ca şi distribuirea preţului, finalizează executarea în ce priveşte raporturile debitorului cu creditorul, executorul mai având în atribuţii doar punerea în posesie a  adjudecatarului, aspect care nu priveşte cererea de faţă.

Finalitatea acţiunii reclamanţilor a fost stabilită atât de reclamanţi, cât şi de instanţe ca fiind constatarea nulităţii titlului de proprietate al pârâtei posesoare a imobilului.Chiar dacă acest titlu îl constituie un act  finalizator al unei executări silite, reclamanţii, în calitate de terţi, pot valorifica dreptul pe care îl pretind asupra bunului ce a făcut obiectul executării, nu numai pe calea contestaţiei la executare, cum se susţine în motivarea recursului pârâtei  AFP, ci şi prin orice acţiune de drept comun prevăzută de lege. Sunt în acest sens  dispoziţiile art. 401 alin 3 c.p.c, potrivit cărora neintroducerea contestaţiei la  executare de către terţul care pretinde că  are un drept real asupra bunului urmărit nu îl împiedică pe acesta să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate.

O astfel de cerere separată o constituie acţiunea prin care se invocă nulitatea titlului de proprietate al adjudecatarului, titlu care, după finalizarea executării silite, intrând în circuitul civil şi producând efecte  erga omnes,  poate fi atacat în condiţiile dreptului comun. Actul de adjudecare constituie, în sine, un contract de vânzare  cumpărare, cu particularitatea că voinţa vânzătorului a  fost suplinită prin intervenţia  organelor de executare silită.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este , astfel, neîntemeiată,  reclamanţii având posibilitatea legală prev. de art. 401 alin 3 c.p.c, de a ataca actul de adjudecare pe calea dreptului comun, mai cu seamă că motivele de nulitate nu privesc neregularităţi ale actelor de executare premergătoare întocmirii  actului de adjudecare, ci chestiuni care ţin de îndeplinirea condiţiilor esenţiale, de fond ale vânzării.

Motivul de nulitate avut în vedere de instanţe a fost acela al vânzării lucrului altuia, în condiţiile în care  nevalabilitatea titlului transmiţătorului a fost cunoscută de toate părţile contractante, cauza actului  juridic fiind astfel imorală, prin urmărirea fraudării intereselor terţului , adevărat proprietar al bunului. Acţiunea promovată de  proprietar pentru anularea titlului  dobânditorului ulterior ar putea fi paralizată doar prin invocarea existenţei unei erori comune, insurmontabile, în care să se fi aflat părţile contractante cu privire la valabilitatea titlului celui ce transmitea bunul.

Apărările pârâţilor în sensul că titlul de proprietate al reclamanţilor nu era înscris în evidenţele funciare pentru a fi făcut opozabil terţilor sunt lipsite de relevanţă deoarece existenţa bunei credinţe a  părţilor în cunoaşterea situaţiei juridice a bunului poate fi analizată din alte elemente.

Ceea ce are deosebită relevanţă în speţă este faptul că bunul ce fusese scos la vânzare silită făcea parte din categoria bunurilor preluate de statul comunist, cu privire la care a fost adoptată legea 10/2001. Ca efect al intrării în vigoare a acestei legi, a  avut loc o indisponibilizare legală a tuturor acestor categorii de bunuri, a căror situaţie juridică a devenit incertă până la soluţionarea cererilor de restituire (notificări) formulate de foştii proprietari. Pentru a evita eventule conflicte între persoanele îndreptăţite care au formulat notificări şi cei care, după data de 14 februarie 2001, au dobândit drepturi reale asupra bunurilor ce făceau obiectul legii speciale de restituire, unităţile deţinătoare au fost oprite a înstrăina bunurile.

Situaţia juridică a morii respective  era cunoscută sau putea fi cunoscută, cu minime diligenţe, de toţi cei interesaţi în dobândirea bunului, dat fiind faptul că adoptarea legii 10/2001 cu patru ani înaintea pornirii executării silite era de notorietate, faptul că morile au fost preluate de statul comunist de la persoane fizice şi date apoi în administrarea unor unităţi specializate constituia, deasemenea, un fapt  cunoscut la nivel general, iar formularea unei notificări de  către  fostul proprietar putea fi cu uşurinţă cunoscută de adjudecatar. Creditorul bugetar, ca reprezentant al statului, avea cu certitudine cunoştinţă despre existenţa pe rolul instanţelor a acţiunii privind restituirea imobilului către fostul proprietar,  la dosar fiind dovezi privind încunoştiinţarea acestuia despre litigiul având ca obiect legea 10/2001, astfel că buna sa credinţă nu poate fi invocată.

Toate aceste elemente duc la concluzia că  adjudecatarul nu a fost un cumpărător de bună credinţă şi nu s-a aflat în situaţia erorii comune care poate proteja actul său, caz în care soluţia de admitere a cererii pentru constatarea nulităţii actului de adjudecare a fost corect  stabilită de instanţe.

Susţinerile recurenţilor reclamanţi  nu sunt fondate, singura posibilitate pe care aceştia o au pentru a intra în posesia bunului lor fiind aceea de a revendica bunul de la posesorul neproprietar.

La data când acţiunea fost formulată, dată în raport de care se analizează  legalitatea şi temeinicia susţinerilor părţilor, ambele părţi litigante invocau existenţa unui titlu de proprietate asupra imobilului- reclamanţii aveau un titlu obţinut în procedura legii 10/2001, iar pârâţii un act de adjudecare în urma vânzării silite imobiliare a aceluiaşi bun.

Acţiunea în revendicare promovată  atunci când ambele părţi exhibă un titlu de proprietate este  admisibilă, iar nu inadmisibilă cum se susţine în motivarea recursului reclamanţilor, instanţa având  datoria de a  analiza şi a compara titlurile celor două părţi, dând preferinţă celui mai bine caracterizat. Chiar dacă acţiunea  adevăratului proprietar pentru intrarea în posesia bunului său este dublată de o acţiune în constatarea nulităţii titlului posesorului, nu se poate susţine că posesorul nu are un titlu, acest titlu existând la data promovării acţiunii. După stabilirea valabilităţii titlului de către instanţă, proprietarul nu poate promova o acţiune în evacuarea celui ce  a ocupat cândva imobilul  în temeiul unui titlu juridic , ci o acţiune în revendicare, acţiunea în evacuare fiind specifică raporturilor locative sau a  celor stabilite între proprietar şi tolerat, căruia i s-a permis folosinţa bunului de către proprietar.

Atunci când între proprietar şi posesor nu s-a stabilit anterior un raport juridic, când posesia este exercitată fără titlu,  proprietarul are singura posibilitate de a revendica bunul său.

Această soluţie se desprinde  din interpretarea dispoziţiilor art 480 c.civ. care constituie temeiul juridic şi al acţiunii de faţă.

În atare situaţie, este legală soluţia de respingere a acţiunii în evacuare, cât timp între reclamanţi şi pârâta SC T  SRL nu a fost stabilit anterior un raport juridic prin care posesia bunului să fi fost cedată, deoarece mijlocul juridic prin care dreptul de proprietate este  apărat este acţiunea în revendicare, promovată atât împotriva celui ce exhibă un titlu juridic, cât şi împotriva celui lipsit de titlu.

Apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, potrivit art 312 c.p.c, recursurile vor fi respinse, decizia dată de tribunal fiind menţinută ca legală.

Domenii speta

Spete similare