Sechestru asigurător instituit asupra bunurilor părţii responsabile civilmente. Menţinerea acestuia.

Sechestru asigurător instituit asupra bunurilor părţii responsabile civilmente. Menţinerea acestuia.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri de  constrângere reală şi constau în indisponibilizarea până la soluţionarea definitivă a cauzei a bunurilor şi veniturilor inculpatului, în vederea  asigurării reparării pagubei cauzate prin infracţiune. Atât timp cât o măsură asiguratorie, indiferent de faza procesuală în care a fost luată, nu a fost revocată expres, ea rămâne câştigată până la soluţionarea  definitivă a cauzei.

Secţia penală - Decizia penală nr.604/13  octombrie 2009

Prin sentinţa penală nr. 604 din 30 octombrie 2008 a Judecătoriei Sibiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 10 lit. g C.pr.pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor S.V. şi V.N. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 13 C.pen. ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 357 alin. 2 lit. c C.pr.pen. a fost menţinută măsura sechestrului asigurator instituită prin încheierea din 10.06.2003 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 173/2001 asupra bunurilor părţii responsabile civilmente SC I. SA până la concurenţa sumei de 22.396.882,75 lei.

În baza art. 347 C.pr.pen. a fost disjunsă acţiunea civilă exercitată de partea civilă M.A. faţă de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente S.C. I.  S.A. şi s-a îndrumat dosarul la Registratura Judecătoriei Sibiu în vederea formării unui nou dosar.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut în esenţă că termenul de prescripţie specială în cauză este de 12 ani, termen ce a început să curgă de la data infracţiunii pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată (9.05.1996), şi, deşi a fost întrerupt prin începerea urmăririi penale şi audierea acestora (conform art. 123 alin. 1 C.pen.), s-a împlinit la data de 8.05.2008 (potrivit art. 154 C.pen.).

În privinţa măsurii sechestrului asigurator instituită prin încheierea din 10.06.2003 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 173/2001 asupra bunurilor părţii responsabile civilmente  S.C. I. S.A. instanţa, văzând prevederile art. 42 alin. 2 C.pr.pen. (şi menţinând acest act al Tribunalului Militar Cluj) şi ţinând seama că acest sechestru nu a fost niciodată ridicat (Tribunalul Sibiu, prin decizia penală nr. 11/2008, menţionată mai sus, nu a ridicat sechestrul, ci a stabilit doar că nu putea fi menţinut pe calea procedurii speciale reglementate de art. 196 C.pr.pen. privind înlăturarea unor omisiuni vădite), în baza art. 357 alin. 2 lit. c C.pr.pen. a menţinut această măsură până la concurenţa sumei de 22.396.882,75 lei reprezentând cuantumul pretenţiilor civile formulate în cauză.

Având în vedere faptul că soluţionarea acţiunii civile formulate de partea civilă M.A. ar tergiversa soluţionarea acţiunii penale, instanţa, în baza art. 347 C.pr.pen. a disjuns acţiunea civilă exercitată faţă de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente SC I. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea responsabilă civilmente  S.C. I. S.A. Braşov criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, apelanta susţinând în esenţă că în mod nelegal prima instanţă a menţinut sechestrul asigurator deoarece hotărârea prin care a fost instituit a fost desfiinţată.

Tribunalul Sibiu – secţia penală – prin decizia penală nr. 41/18 februarie 2009 a admis apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. I. S.A Braşov, a desfiinţat în parte sentinţa atacată sub aspectul laturii penale şi rejudecând, a înlăturat dispoziţia privind măsura menţinerii sechestrului asigurator.

În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut următoarele :

Prin încheierea din 10 iunie 2003 a Tribunalului Militar Cluj, pronunţată în dosarul nr. 173/2001 al acelei instanţe a fost instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor celor doi inculpaţi şi al părţii responsabile civilmente. Măsura asiguratorie a fost menţinută faţă de partea responsabilă civilmente prin sentinţa penală nr. 60 din 8 noiembrie 2005 pronunţată în acest dosar.

Sentinţa mai sus menţionată a fost desfiinţată prin decizia nr. 50 din 30.11.2006 pronunţată de Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr. 66/Ap/2005.

Potrivit art. 361 alin. 3 C.pr.pen. apelul declarat împotriva sentinţei s-a socotit a fi făcut şi împotriva încheierilor. În principiu, desfiinţându-se sentinţa au fost desfiinţate şi încheierile din cursul judecăţii.

Pe de altă parte, este adevărat că în cauză aşa cum se şi motivează în sentinţa atacată, erau incidente prevederile art. 42 alin. 2 C.pr.pen. fiind vorba de o declinare de competenţă.

Instanţa de fond avea însă obligaţia conform art. 332 alin. 3 C.pr.pen. atunci când a restituit cauza pentru refacerea urmăririi penale să se pronunţe şi asupra măsurilor asiguratorii, ceea ce nu a făcut, aşa cum reiese din dispozitivul sentinţei penale nr. 517 din 12.09.2007 a Judecătoriei Sibiu.

Faptul că ulterior s-a pronunţat printr-o încheiere în sensul „înlăturării omisiunii vădite” a menţiunii sechestrului a fost sancţionat de Tribunalul Sibiu prin decizia penală nr. 11 din 14 ianuarie 2008 care a casat în recursul părţii responsabile civilmente încheierea în discuţie.

Cert este că, în aceste împrejurări, trimiţând cauza la parchetul civil competent cu instrumentarea, măsura asiguratorie a sechestrului nu mai era în vigoare.

Sesizând acest lucru, partea civilă Ministerul Apărării Naţionale a formulat într-o cerere adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente (dosar nr. 760/P/2008). Asupra acestei cereri parchetul nu s-a pronunţat. Cererea nu a mai fost reiterată  în faţa instanţei de fond, motiv pentru care probabil partea civilă nici nu a atacat sentinţa.

Aşa fiind, Tribunalul a constatat că în mod greşit prima instanţă a menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor părţii responsabile civilmente întrucât o asemenea măsură nu mai subzistă ca urmare a desfiinţării sentinţei nr. 60/2005 a Tribunalului Militar Cluj şi implicit a neconfirmării ei prin procedura arătată mai sus.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea civilă M.A.N., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală.

Recursurile sunt fondate.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri de  constrângere reală şi constau în indisponibilizarea până la soluţionarea definitivă a cauzei a bunurilor şi veniturilor inculpatului, în vederea  asigurării reparării pagubei cauzate prin infracţiune.

Ele pot fi revocate şi mai înainte de această dată, dacă au dispărut temeiurile pentru care au fost luate, de către acelaşi organ care le-a dispus sau de  instanţa în faţa căreia se află cauza.

Însă, atâta timp cât o măsură asiguratorie, indiferent de faza procesuală în care a fost luată, nu a fost revocată expres, ea rămâne câştigată până la soluţionarea ei  definitivă.

Împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 517/12.09.2007 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a restituit cauza în vederea  refacerii urmăririi penale şi a actului de sesizare, instanţa a omis să menţină măsura sechestrului, iar încheierile ulterioare date în acest sens de înlăturare a omisiunii vădite şi de îndreptare a erorii materiale au fost casate în recurs, trebuia avut în vedere, pe de o parte că omisiunea instanţei de a se pronunţa şi asupra menţinerii măsurii asiguratorii nu produce efectul invers, neputând fi interpretate în sensul că sechestrul a încetat de drept să existe.

Pe de altă parte, prin decizia dată în recurs, instanţa de control a constatat doar că instanţa de fond nu putea să înlăture această omisiune din cuprinsul sentinţei, cu motivarea că acest text de lege vizează doar ipoteza în care instanţa a omis să se pronunţe asupra ridicării măsurilor asiguratorii şi nu cu privire la menţinerea acestora, constatare care, de asemenea nu poate fi asimilată cu o încetare de drept ori o revocare implicită a sechestrului.

În aceste condiţii, instanţa de fond constatând că această măsură nu a fost niciodată ridicată a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală.

Pe cale de consecinţă, în cauză fiind prezent motivul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 Cod procedură penală, Curtea în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură  penală a admis recursurile, a casat  decizia penală atacată şi a menţinut ca temeinică şi legală sentinţa penală nr. 604/30.10.2008 a Judecătoriei Sibiu.

Domenii speta

Spete similare