Regimul juridic al acţiunii în constatarea nulităţii absolute a testamentului şi a certificatului de moştenitor.

Regimul juridic al acţiunii în constatarea nulităţii absolute a testamentului şi a certificatului  de  moştenitor. 

Art.803 Cod civil

Art. 928, art.948 pct.4 şi art.968 Cod civil

Dispoziţiile art.928 Cod civil, potrivit cu care „orice dispoziţie testamentară cade, când eredele numit sau legatarul nu va fi primi-o sau va fi necapabil a o primi” nu sunt aplicabile în speţă, întrucât I.I.Gh., beneficiarul testamentului, a intrat imediat în posesia bunurilor imobile ce fac obiectul acestui act, le-a înscris în rolul său agricol după întocmirea testamentului şi le-a folosit ca unic proprietar, plătind pentru acestea toate taxele faţă de stat.

 (Decizia civilă nr. 1184/04.05.2012)

Prin sentinţa civilă nr.690/11 mai 2011, pronunţată de Judecătoria H., în dosarul nr. 702/241/2010, a fost respinsă excepţia prescripţiei  dreptului  material  la acţiune, excepţia tardivităţii formulării cererii de nulitate absolută a testamentului din 12.06.1941 şi a certificatului de moştenitor nr.217/1961, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi  excepţia lipsei  calităţii procesual  pasive a pârâţilor.

 Totodată a fost respinsă excepţia autorităţii  de lucru judecat şi excepţia lipsei  de interes a  reclamanţilor  în a formula cererea.

 De asemenea, s-a respins cererea  formulată de reclamanţii M.N. şi I.Gh.I., în contradictoriu cu pârâţii I.Gh.Gh. şi L.E., precum şi cu intervenienta I.P., privind  nulitatea  absolută a  testamentului încheiat  la  data  de 12.06.1941  şi  a certificatului  de  moştenitor nr.217/1961(încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962-dosar  nr.217/1961 al Notariatului de Stat al  Raionului  H.).

Au fost obligaţi reclamanţii în solidar la plata sumei de 1100 lei  reprezentând cheltuieli  de judecată  către  pârâtul  I.Gh.Gh.

În considerentele sentinţei s-au reţinut următoarele:

La data de 8.03.2006, s-a înregistrat pe rolul instanţei, sub nr.dosar 333/241/2006 (nr. în format vechi 633/2006), cererea formulată de reclamanţii M.N. şi I.Gh.I. împotriva pârâţilor I.Gh.Gh. şi L.E., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză, să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma autoarei I.P.E., decedată la data de 12.01.1961, să se stabilească masa bunurilor de împărţit, cotele ce se cuvin părţilor în calitate de copărtaşi, lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea şi predarea efectivă a bunurilor, solicitându-se, totodată, anularea testamentului întocmit de autoare la data de 12.06.1941, pentru neîndeplinirea sarcinii de către moştenitorul testamentar I.I.Gh., precum şi anularea certificatului de moştenitor nr.217/19961 pentru omisiunea unuia dintre moştenitori, respectiv a numitei M.M., mama reclamantului M.N. Această din urmă cerere a fost ulterior precizată (fila 264), în sensul constatării nulităţii absolute a respectivului certificat de moştenitor, pentru acelaşi motiv ( omisiunea înscrierii unuia dintre moştenitori).

Analizând probele administrate în cauză, instanţa de fond, într-un prim ciclu procesual a pronunţat sentinţa civilă nr.165/11.02.2009, prin care a admis excepţia  prescripţiei  dreptului  material la acţiune, privind  cererea  în  anularea testamentului, invocată  de  pârâtul  I.Gh.Gh. prin  apărător,  la  fila  293, a respins  cererea  privind  anularea  testamentului, pentru  prescripţia  dreptului material  la  acţiune, a respins  excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, reiterată  de  acelaşi  pârât  la  fila 177, privind  cererea de  constatarea  nulităţii  certificatului  de  moştenitor  (încheierea  de finalizare a procedurii  succesorale  notariale din 26.01.1962 - dosar 217/1961  al  Notariatului de  Stat al  Raionului H.) şi a respins cererea  privind constatarea  nulităţii  acestei  încheieri (cerere  precizată  la  fila 264), ca  fiind  lipsită  de interes. De asemenea, prin aceeaşi sentinţă civilă a fost respinsă cererea de partaj formulată de reclamanţii M.N. şi I.Gh.I., precum şi cererea de intervenţie formulată de I.P., ca  inadmisibile.

Împotriva sentinţei civile nr.165/11.02.2009 au declarat recurs reclamanţii M.N. şi I.I., iar prin decizia civilă nr.203/R/18.02.2010, acesta a fost admis, casată sentinţa respectivă şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Astfel, verificând susţinerile recurenţilor referitoare la modul în care au fost soluţionate excepţiile invocate de pârâţi, instanţa de control a reţinut că prima instanţă nu a vădit suficientă preocupare în aflarea adevărului, în conformitate cu prevederile art.129 Cod procedură civilă, pentru rezolvarea corectă a excepţiilor şi cererilor formulate în cauză, în final pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală, casabilă în condiţiile art.312 alin.(1)-(3) şi (5), raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece, aşa cum rezultă din datele dosarului, soluţia dată conform art.137 alin.(1) Cod procedură civilă, în privinţa prescripţiei dreptului material la acţiune şi a tardivităţii formulării cererii în anularea testamentului din 12.06.1941 pentru neachitarea sumelor, invocate de pârâtul I.Gh.Gh. la data de 26.11.2008 prin notele de şedinţă de la filele 293-295 dosar, a fost sumar motivată şi nu s-a referit decât la faptul că acţiunea în anulare a testamentului este o acţiune prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958, socotit de la data decesului autoarei, survenit la 13.01.1961, acest termen fiind socotit împlinit la 13.01.1964, împrejurare faţă de care, reclamanţii nu mai pot să ceară nici să se constate că M.M. nu şi-ar fi primit partea sa legitimă, adică suma stabilită drept sultă în sarcina fratelui său I.I.Gh., tot datorită prescripţiei dreptului la acţiune, dat fiind că acţiunea pentru plata sultei dobândeşte un caracter personal şi este prescriptibilă în acelaşi termen de 3 ani, actul normativ care reglementa prescripţia extinctivă fiind în vigoare la momentul morţii testatoarei (13.01.1961).

De asemenea s-a mai reţinut că a fost analizată acţiunea pe cale de excepţie, apreciindu-se că dreptul material la acţiune este prescris, fără a arăta toate condiţiile şi cerinţele impuse de dispoziţiile normative în materie, raportat la regimul juridic al nulităţii (relative sau absolute) solicitate de către titularul dreptului la acţiune, fiind fără tăgadă de dubiu că promovarea excepţiilor invocate de către pârât, s-au avut în vedere numai susţinerile acestuia din urmă, cum ar fi de pildă aceea reiterată şi în recurs, cum că reclamanţii aveau cunoştinţă despre existenţa testamentului chiar şi în timpul litigiului ce a format obiectul dosarului nr.3275/1998 al Judecătoriei H. (soluţionat prin sentinţa nr.450/0.03.1999), fiind depăşit cu mult termenul de prescripţie de 3 ani pentru formularea acţiunii.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat cu numărul 702/2041/2010, având un  prim termen de judecată la data de 21.04.2010.

Instanţa de rejudecare a luat un interogatoriu din oficiu reclamantului I.I.  ( fila 29 dosar), iar la data de 17.09.2010, reclamanţii au depus la dosar o cerere de precizare prin care au arătat că solicită nulitatea absolută totală a testamentului întocmit de autoarea I.P.E. la 12.06.1941 şi a certificatului de moştenitor nr.217/1961.

La data de 04.05.2011, instanţa de rejudecare s-a conformat recomandărilor instanţei de control şi a pus în discuţia părţilor toate excepţiile invocate de părţi, astfel cum rezultă din încheierea de amânare din data de 04.05.2011, încheiere ce  face  parte  integrantă  din  prezenta sentinţă. 

Mai mult, prin aceeaşi încheiere instanţa a  dispus disjungerea  cererii cu privire la partajul succesoral, a cererii de intervenţie formulată de pârâta I.P. şi a excepţiei prescripţiei achizitive în ceea ce priveşte terenurile cuprinse în masa partajabilă, invocată de pârâţi prin cererea de la filele 393-395, având în vedere că sunt strâns legate de cererea de partaj, iar pentru această cerere mai sunt necesare administrarea altor probe  şi a acordat  termen cu  privire la  cererile respective  la  data  de 1  iunie  2011, formându-se dosarul nr. 1146/241/2011.

Astfel, referitor la excepţia prescripţiei  dreptului  material  la  acţiune şi excepţia tardivităţii formulării cererii de nulitate  absolută a testamentului  din 12.06.1941 şi a certificatului de moştenitor nr.217/1961, instanţa a reţinut că potrivit cererii de precizare a acţiunii principale, reclamanţii au arătat că solicită nulitatea absolută totală a testamentului întocmit de autoarea I.P.E. la 12.06.1941 şi a certificatului de moştenitor nr.217/1961.

În această situaţie, instanţa de fond a constatat că regimul juridic al nulităţii absolute este guvernat de mai multe reguli, cum ar fi faptul că o astfel de sancţiune poate fi invocată de orice persoană care are interes şi chiar de instanţă din oficiu, poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau de excepţie, acţiunea în declararea nulităţii absolute fiind imprescriptibilă, şi în principiu nulitatea absolută nu poate fi acoperită. Astfel, având în vedere faptul că reclamanţii au făcut dovada că sunt moştenitori ai autoarei I.P.E. (deci nefiind persoane complet străine de actul juridic respectiv) s-a constatat că aceştia au introdus acţiunea cu respectarea dispoziţiilor mai sus arătate.

 Instanţa a constatat că reclamantul M.N este fiul numitei M.M., care a fost soră cu numitul I.I.Gh., cei doi fiind fiii autoarei I.P.E. Mai mult instanţa a reţinut că actul de adopţie din 20.11.1936 al M.M. de către sora autoarei, F.P., nu a avut efecte depline şi nu a întrerupt legătura de rudenie între fiica adoptată şi mama ei naturală, I.P.E., deoarece, în anul 1936, regimul adopţiei era reglementat prin dispoziţiile Codului civil (titlul 8 din cod, abrogat prin Decretele nr.31 şi 32 din 1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei), în sistemul vechiului Cod civil, nefiind cunoscută instituţia adopţiei cu efecte depline, ci numai aceea a adopţiei cu efecte restrânse, prin care cel adoptat devenea rudă cu adoptatorul (rudenie civilă), dar îşi păstra şi legăturile de rudenie naturală, biologică, cu părinţii săi fireşti.

În concluzie, instanţa a reţinut că prezenta cerere este formulată de o parte a moştenitorilor autoarei I.P.E., împotriva celorlalţi moştenitori ai acesteia, astfel că reclamanţii au calitate procesual activă, iar pârâţii au calitate procesual pasivă, motiv pentru care au fost respinse cele două excepţii invocate.

Deoarece toate excepţiile invocate de părţi au fost respinse de către instanţa de judecată, aceasta a analizat cererea privind  nulitatea absolută a  testamentului încheiat  la  data  de 12.06.1941  şi  a certificatului  de  moştenitor  nr.217/1961(încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962-dosar nr.217/1961 al Notariatului de Stat al Raionului H.), prin prisma motivelor invocate în fond.

Instanţa de fond a constatat că nulitatea absolută este sancţiunea ce se aplică actelor juridice întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative ce ocrotesc interese generale pentru a le lipsi de efectele juridice contrare legii şi bunelor moravuri. Nulitatea absolută intervine pentru lipsa unei condiţii esenţiale a actului juridic cum ar fi lipsa consimţământului, lipsa capacităţii de folosinţă, a obiectului, absenţa de cauză sau pentru lipsa formei cerută ad validitatem.

Prin probele administrate în cauză, reclamanţii nu au reuşit să facă dovada că testatoarea, respectiv I.P.E., în momentul când a testat bunurile sale către fiul său Gh.I.I., a încălcat aceste condiţii arătate mai sus. Mai mult, ulterior testamentul a fost supus autentificării în faţa organului abilitat existent în acel moment, astfel că s-a respectat şi forma cerută pentru acest act.

Referitor la întocmirea testamentului  la  data de 12.06.1941, instanţa de fond a reţinut că acesta este un act unilateral prin care testatoarea dispune de averea sa, astfel cum este voinţa acesteia, nefiind nevoie de îndeplinirea vreunei formalităţi. Este adevărat că în cuprinsul acestuia se inserează obligaţia pentru pârâtul I.Gh. de a plăti sorei sale (B.M.) suma de 15.000 lei socotită ca fiind partea acesteia din moştenire, însă executarea acestei creanţe trebuia solicitată de către aceasta în termenul de prescripţie legal, sau de către moştenitorii săi, respectiv reclamantul M.N., în acelaşi termen.

În ceea ce priveşte încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962-dosar nr.217/1961 al Notariatului de Stat al Raionului H., prima instanţă a reţinut din cuprinsul acesteia că prezenţi la emiterea acesteia au fost moştenitorii defunctei I.P.E., care au făcut declaraţii consemnate în procesul-verbal ataşat dosarului, astfel că susţinerile reclamanţilor în sens contrar apar ca nereale.

De asemenea, martorii audiaţi în cauză au arătat faptul că părţile sunt moştenitorii autoarei, au prezentat în detaliu modul de realizare a bunurilor supuse partajării, însă nu au cunoscut alte aspecte cu privire la întocmirea celor două acte a căror nulitate absolută se cere.

Reclamanţii nu au produs probe din care să rezulte faptul că autorii lor direcţi, respectiv M.M. şi I.I.Gh., nu au fost prezenţi la dezbaterea succesiunii mamei lor şi chiar dacă ar fi făcut dovada în acest sens, instanţa nu putea primi proba cu martori în contra unui act autentic.

Chiar în motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că solicită anularea testamentului încheiat  la  data de 12.06.1941  şi  a certificatului  de  moştenitor  din 26.01.1962, pentru neachitarea sumei prevăzute, însă instanţa a constatat, aşa cum s-a precizat mai sus, că această solicitare trebuia realizată în termenul de prescripţie de 3 ani care s-a îndeplinit, având în vedere momentul încheierii celor două acte, dar şi momentul decesului autoarei M.M., respectiv data de 19.02.1992.

În această situaţie instanţa a constatat că nu există motive de nulitate absolută a celor două acte, motiv pentru care a respins cererea reclamanţilor cu consecinţa obligării acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform actelor depuse la dosar.

Împotriva sentinţei susmenţionate, au formulat apel reclamanţii M.N. şi I.Gh.I., criticând-o pentru nelegaliate şi netemeinicie.

În motivare se arată că hotărârea nu cuprinde motivele de drept, încălcându-se disp. art.221 Cod procedură civilă, încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale nu cuprinde clauzele testamentare, s-au încălcat disp. art.803 Cod civil, testamentul nu şi-a produs niciodată efectele până în prezent ca urmare a nerespectării clauzelor prevăzute în cuprinsul lui şi instanţa nu şi-a manifestat rolul activ în lămurirea situaţiei de fapt şi de drept.

Pârâţii-intimaţi au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat.

În motivare se arată că nu au fost invocate de către reclamanţi niciunul din motivele de nulitate absolută, astfel că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea.

Tribunalul V., Secţia I-a civilă, prin decizia civilă nr.220/A din 15 noiembrie 2011 a respins apelul, cu următoarea motivare:

Prin primul motiv de apel se invocă încălcarea disp. art.261 pct.5 Cod procedură civilă.

Conform acestui articol, hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În cauză s-a constatat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată, bazându-se pe un material probator concludent, existent la dosar, cât şi prin întemeiere în drept, prin trimitere la texte de lege cu aplicare la speţă.

Astfel, în mod temeinic şi legal a reţinut prima instanţă în ce priveşte încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din data de 26.01.1962, că prezenţi la emiterea acesteia au fost moştenitorii defunctei I.P.E., care au făcut declaraţii, consemnate în procesul verbal ataşat dosarului, aşa încât susţinerile reclamanţilor, apar ca nereale.

De asemenea, în ce priveşte testamentul încheiat la data de 12.06.1941, corect a reţinut prima instanţă că nu s-a făcut dovada încălcării condiţiilor esenţiale privind nulitatea absolută, cum ar fi lipsa consimţământului, lipsa capacităţii de folosinţă, a obiectului, absenţa cauzei sau pentru lipsa formei cerută ad validitatem.

În cuprinsul acestui testament prin care I.E. dispunea de averea sa, a fost inserată obligaţia pentru pârâtul I.Gh. de a plăti sorei sale B.M., suma de 15000 lei, însă executarea acestei creanţe trebuia solicitată de către aceasta sau moştenitorii săi în termenul legal de prescripţie.

Prin motivele invocate, apelanţii nu au precizat care dintre motivele de nulitate absolută este aplicabil în speţă, rezumându-se la a critica sentinţa pentru diverse cauze care nicidecum nu ar putea fi încadrate în cele privind nulitatea absolută, aşa cum au fost enumerate mai sus.

Se critică de către apelanţi neaplicarea în cauză a dispoziţiilor art.803 Cod civil în conformitate cu care orice dispoziţii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în privinţa donatorului, a eredelui numit sau a legatarului.

Tribunalul a constatat că articolul susmenţionat nu este aplicabil în speţă, întrucât legatarul I.Gh. nu a fost însărcinat să conserve şi să emită sorei sale bunul ce a format obiectul testamentului, ci să-i plătească o sumă de bani sorei sale, care nu trebuie confundat cu substituţiile sau fideicomisele prohibite.

Mai susţin apelanţii că testamentul nu şi-a produs niciodată efectele pentru că beneficiarul nu a achitat suma de 15000 lei aşa cum s-a stipulat.

Corect a reţinut prima instanţă că achitarea sumei prevăzute putea fi solicitată în termenul de prescripţie de 3 ani reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958, iar faptul că suma nu a fost solicitată sau nu a fost acordată nu împietează asupra valabilităţii testamentului.

Invocă în final apelanţii că instanţa nu s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare şi nu a manifestat un rol activ.

Dimpotrivă tribunalul a constatat că instanţa de fond a respectat întrutotul dispoziţiile deciziei de casare, administrând un probatoriu amplu şi concludent în urma căruia s-a pronunţat atât pe excepţiile invocate, cât şi asupra fondului cauzei, aşa cum a fost precizat după casarea cu trimitere, printr-o hotărâre temeinică şi legală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanţii M.N. şi I.Gh.I., care o critică pentru nelegalitate, invocând disp. art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea recursului, printr-un prim motiv, reclamanţii arată că hotărârea este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Astfel, deşi au invocat ca motiv de nulitate disp. art.948 pct.4, art.968 Cod civil şi art.803 Cod civil, instanţa de apel a reţinut doar art.803 Cod civil.

Hotărârea este dată cu încălcarea art.261 Cod procedură civilă, întrucât nu cuprinde motivele de drept care au format convingerea instanţei.

Mai mult, au invocat şi disp. art.928 Cod civil, potrivit cu care, orice dispoziţie testamentară cade când eredele numit nu va primi-o, la care instanţa de apel nu a făcut referire.

Defuncta M.M. nu a fost înştiinţată despre dezbaterea succesiunii de pe urma autoarei I.P.E., singura persoană prezentă fiind I.I.Gh.

Prin următoarea critică formulată arată că hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, întrucât se respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dar se susţine aplicarea art.3 din Decretul nr.167/1958 cu privire la achitarea sumei de 15.000 lei din testament.

Legatarul I.I.Gh. şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală renunţând tacit la legat prin neprezentarea acestui act notarului care a eliberat încheierea de finalizare a procedurii succesorale.

Potrivit art.797 Cod civil este nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţă la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriţi.

Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimaţii I.Gh.Gh., L.E. şi I.P. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, arătând, în esenţă, că decizia este motivată, dispoziţiile art.948 şi 968 Cod civil nu se aplică în cauză, nereferindu-se la legate şi donaţii, testamentul din 12 iunie 1941 este un partaj de ascendent, de asemenea prevederile art.928 Cod civil sunt invocate eronat, pentru că beneficiarul bunurilor din testament a intrat imediat în posesia acestora.

Cu privire la încheierea de finalizare a succesiunii arată că este un act autentic şi menţiunile din acesta fac dovada contrarie până la înscrierea în fals.

Examinând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, Curtea a constatat următoarele:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Astfel, din considerentele deciziei atacate rezultă că tribunalul a analizat critica întemeiată pe disp. art.803 Cod civil, statuând în mod corect că această prevedere legală nu are aplicabilitate în cauză.

Potrivit art.803 Cod civil „orice dispoziţii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în privinţa donatarului, a eredelui numit sau a legatarului”.

În speţă, legatarul numit nu a fost însărcinat să conserve şi să remită sorei sale bunul ce a format obiectul legatului, astfel că nu este incident textul legal sus evocat.

Cât priveşte disp. art.948 pct.4 şi art.968 Cod civil, nu se impuneau a fi analizate în apel, nici acestea nefiind aplicabile în cauză, din moment ce reglementează alte instituţii de drept, ci nu legatele, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanţii nu au dovedit în niciun mod existenţa unei cauze ilicite, care eventual să poată conduce la nulitatea celor două acte, aşa cum au solicitat prin acţiune.

Se susţine, în cadrul aceleiaşi critici că hotărârea nu este motivată, susţinere ce nu poate fi reţinută, faţă de considerentele deciziei, care cuprind atât motivele de fapt, cât şi cele de drept care au format convingerea instanţei în sensul pronunţării respectivei hotărâri.

Nici disp. art.928 Cod civil, potrivit cu care „orice dispoziţie testamentară cade, când eredele numit sau legatarul nu va fi primi-o sau va fi necapabil a o primi” nu sunt aplicabile în speţă, întrucât I.I.Gh., beneficiarul testamentului, a intrat imediat în posesia bunurilor imobile ce fac obiectul acestui act, le-a înscris în rolul său agricol după întocmirea testamentului şi le-a folosit ca unic proprietar, plătind pentru acestea toate taxele faţă de stat.

Elocvent în acest sens este şi certificatul de moştenitor din 2 martie 1997, potrivit cu care mama reclamantului M.N.- M.M. – la decesul său a avut un singur teren de cca 10.000 m.p. pădure conform prevederilor Legii nr.18/1991.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia, defuncta M.M. nu a fost înştiinţată despre dezbaterea succesiunii de pe urma autoarei I.P.E., aşa după cum rezultă din încheierea de finalizare a procedurii succesorale, prezent la notariat a fost numai I.I.Gh., care de fapt este singurul moştenitor legal al autoarei I.P.E., în baza testamentului întocmit la data de 12.06.1941.

De altfel, acest testament poate constitui chiar un partaj de ascendent, având în vedere că el cuprinde toţi moştenitorii, respectiv pe I.Gh. – fiul defunctei şi B.M. – fiica acesteia, fiecare primind din succesiune bunuri în natură şi respectiv suma de 15.000 lei – echivalentul în bani a drepturilor ce se cuveneau lui B.M.

Nefondată este şi următoarea critică invocată, prin aceea că decizia atacată nu cuprinde dispoziţii contradictorii, iar legatarul I.I.Gh. nu a renunţat la legat, valorificând acest act, astfel cum s-a arătat cu ocazia analizării primului motiv de recurs.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă a fost respins recursul ca nefondat, decizia fiind legală, în concordanţă cu prevederile legale aplicabile cauzei.

Conform art.274 Cod procedură civilă, au fost obligaţi recurenţii să plătească intimatului I.Gh.Gh. suma de 68 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare bilet călătorie pentru deplasarea la instanţă la termenul de judecată din data de 27.04.2012, restul cheltuielilor solicitate, până la suma de 118 lei nefiind dovedite.

Domenii speta

Spete similare