Societati comerciale. Ordonanta presedintiala având ca obiect suspendarea executarii Hotarârii Adunarii Generale a Actionarilor pâna la solutionarea irevocabila a cererii de anulare.

Decizie 547/COM/ din 01.09.2008


Cod pr.civila art.581

Legea nr.31/1990  art.131, art.132,  art.133

Prin dispozitiile Legii nr.31/1990, astfel cum a fost modificata, se disting 3 forme de adunari generale, ca organe deliberative chemate sa decida, atât asupra unor probleme obisnuite din viata societatii, cât si asupra unor probleme deosebite, care vizeaza elementele fundamentale ale existentei acesteia, anume:

-adunarea generala ordinara;

-adunarea generala extraordinara;

-adunarea generala speciala, care priveste societatea pe actiuni sau în comandita pe actiuni si cuprinde anumite categorii de actionari.

În acest context, s-a precizat ca, la orice societate comerciala adunarea generala a actionarilor constituie organul suprem de conducere, care are plenitudine de competenta si de atributii, putând decide în tot ceea ce priveste existenta si functionarea societatii prin adoptarea unor hotarâri în toate domeniile de activitate ale acesteia, indiferent de forma lor juridica.

Persoanele care considera ca o hotarâre a adunarii generale a asociatilor societatii comerciale a fost adoptata încalcându-se dispozitiile legale si acelea ale actului constitutiv ori clauzele continute în actul constitutiv, au posibilitatea de a se adresa instantei judecatoresti, solicitând anularea acelei hotarâri a adunarii generale, cu mentiunea ca, actiunea în anulare formulata de un actionar are caracterul unei actiuni sociale în sensul ca, ea este solicitata exclusiv în folosul social si nu pentru valorificarea unui drept personal.

În conformitate cu prevederile art.132 din Legea nr.31/1990, hotarârile adoptate de adunarea generala în limitele legii sau actului constitutiv, sunt obligatorii chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotriva, ele putând fi atacate în justitie, în termen de 15 zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Este necesar a se retine ca, atunci când se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata de catre orice persoana interesata.

Odata cu intentarea actiunii în anulare, reclamantul poate solicita instantei judecatoresti, pe cale de ordonanta presedintiala, suspendarea hotarârii atacate, iar presedintele instantei atunci când încuviinteaza suspendarea îl poate obliga pe reclamant la plata unei cautiuni.

Practica instantelor judecatoresti a statuat asupra conditiilor de admisibilitate a cererii având ca obiect suspendarea executarii hotarârii adunarii generale a actionarilor, în sensul ca, prin raportare la dispozitiile cuprinse în art.581 Cod pr.civila, instanta poate ordona masuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere – urgenta -, pentru a preveni producerea unei pagube iminente, si care nu s-ar putea repara, pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi în cazul executarii – caracter vremelnic si neprejudecarea fondului – dupa analiza conditiilor cuprinse în textul de lege enuntat, procedând apoi la analiza dispozitiilor cuprinse în continutul art.133 din Legea nr.31/1990 republicata si modificata, respectiv dovedirea intentarii actiunii de fond.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea la nr. 3026/8872007, reclamanta S.I.F. M. S.A. Bacau a chemat în judecata pe pârâta S.C. A.S S.A. C. – Judet Tulcea pentru ca pe cale de ordonanta presedintiala sa se dispuna suspendarea executarii Hotarârii Adunarii Generale a Actionarilor din 16 octombrie 2007, suspendarea executarii hotarârii Consiliului de Administratie din 16 octombrie 2007, pâna la solutionarea irevocabila a cererii de anulare.

Motivând actiunea, reclamanta a aratat ca pe rolul Tribunalului Tulcea exista înregistrata o cerere de anulare a Hotarârii A.G.A. si C.A. din 16 octombrie 2007 a S.C. AS S.A., astfel ca în conformitate cu dispozitiile art. 133 din Legea nr. 31/1990 se poate dispune suspendarea hotarârii având în vedere ca hotarârile adoptate încalca dispozitiile legale imperative care au rolul de a proteja actionarii minoritari.

S-a mai aratat ca sunt întrunite elementele ordonantei presedintiale, respectiv urgenta, nerezolvarea fondului cauzei si vremelnicia masurii.

In dovedire, reclamanta a depus la dosar Monitorul Oficial al României nr. 2402 din 14 septembrie 2007 în care au fost publicate hotarârile contestate, hotarârea nr.1 din 16 octombrie 2007 a Adunarii Generale a Actionarilor S.C. AS S.A.

Prin întâmpinare, pârâta solicita a se dispune respingerea cererii întrucât nu sunt întrunite conditiile ordonantei presedintiale, respectiv urgenta si neprejudecarea fondului.

In sustinerea întâmpinarii s-au depus la dosar decizia civila nr. 1624/COM/12 septembrie 2007 a Curtii de Apel Constanta, contractele de concesiune teren, proces verbal A.G.A. din 16 octombrie 2007, încheierea nr. 2992 din 1 noiembrie 2007 a judecatorului delegat de la O.R.C., certificat eliberat de grefa Tribunalului Tulcea cu nr. 3026/88/2007.

Prin sentinta civila nr.604 din 14 martie 2008, Tribunalul Tulcea  a respins ca nefondata actiunea având ca obiect ordonanta presedintiala.

Pentru a analiza actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut  urmatoarele:

Prin decizia civila nr. 1624/COM/2007 a Curtii de Apel Constanta s-a autorizat convocarea adunarii generale ordinare a actionarilor S.C. AS S.A. pentru data de 15 octombrie 2007 de catre T.R., având ca ordine de zi numirea administratorilor si numirea comisiei de cenzori.

Prin aceeasi decizie a fost desemnat T.R. sa prezideze si sa îndeplineasca formalitatile cerute de lege.

În acest sens, la 16 octombrie 2007, s-a întrunit Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor S.C. AS S.A. si s-a adoptat Hotarârea nr. 1 prin care s-au numit administratorii si comisia de cenzori.

Împotriva acestei hotarâri reclamanta S.I.F. M. a formulat actiune în anulare ce a facut obiectul dosarului nr. 3026/88/2007 al Tribunalului Tulcea si prin Sentinta civila nr.3 din 21 februarie 2008 s-a respins actiunea în anulare ca nefondata.

La 4 decembrie 2007, reclamanta a formulat cerere de suspendare a Hotarârii A.G.A. din 16 octombrie 2007, pe cale de ordonanta presedintiala.

Potrivit dispozitiilor art.133 din Legea nr.31/1990, odata cu intentarea actiunii în anulare, reclamanta poate cere instantei pe cale de ordonanta presedintiala suspendarea executarii hotarârii atacate, iar în conformitate cu disp. art. 581 Cod procedura civila, instanta va putea sa ordone masuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executarii.

Analizând obiectul cauzei, raportat la dispozitiile legale invocate, instanta a constat ca nu sunt îndeplinite conditiile ordonantei presedintiale, nefiind dovedita nici urgenta, nici pastrarea dreptului care s-ar pagubi prin întârziere, cu atât mai mult cu cât tocmai aceste elemente au fost avute în vedere de catre Curtea de Apel Constanta, cu considerentele deciziei civile nr. 1624 /COM/2007 când a autorizat convocarea adunarii generale în scopul desemnarii administratorilor.

Ca atare, prin hotarârea contestata în cauza de fata nu s-a facut decât o executare a deciziei civile a Curtii de Apel Constanta, dându-se eficienta conditiei urgentei de a se desemna administratori – societatea fiind în imposibilitate de functionare.

Prin urmare, aceeasi urgenta nu poate fi invocata pentru suspendarea hotarârii A.G.A.  nr.1/16 octombrie 2007 pentru ca, daca s-ar admite suspendarea hotarârii s-ar ajunge la situatia existenta înainte de hotarârea Curtii de Apel Constanta, societatea neputând sa functioneze.

De altfel, reclamanta nu a facut nici o dovada a conditiilor invocate, cerute expres si cumulativ de art.581 Cod procedura civila, si mai mult decât atât, la data solutionarii suspendarii hotarârii A.G.A., Tribunalul Tulcea s-a pronuntat si cu privire la actiunea în anulare formulata de reclamanta S.I.F. M., în sensul respingerii ca nefondata.

Împotriva acestei sentinte a declarat, în termen legal, recurs reclamanta S.I.F. M. S.A. Bacau, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentintei civile nr. 604/2008 si pe cale de consecinta admiterea cererii în sensul suspendarii executarii Hotarârii adunarii generale ordinare a actionarilor din 16.10.2007 si respectiv a Hotarârii Consiliului de Administratie din data de 16.10.2007 de la S.C. AS S.A. Tulcea.

Sustine recurenta ca cererea de suspendare îndeplineste conditiile specifice prevazute de lege si anume:

Urgenta este justificata de posibilitatea punerii oricând în aplicare a  hotarârilor din moment ce au fost publicate în Monitorul Oficial al României. A demonstrat ca sunt încalcate dispozitiile legale imperative se poate ajunge la situatia punerii în practica a unei hotarâri asupra careia instanta de judecata înca nu s-a pronuntat cu privire la legalitatea acesteia.

Nerezolvarea fondului cauzei rezulta în mod evident din faptul ca prin cererea de suspendare se doreste a se împiedica punerea în aplicare a hotarârii pâna la pronuntarea unei hotarârii definitive si irevocabile.

Caracterul vremelnic rezulta  tocmai  din faptul ca suspendarea produce efecte numai pâna la pronuntarea unei hotarâri judecatoresti de catre instanta de fond asupra cererii în anulare.

Sustine recurenta ca suspendarea efectelor hotarârilor si punerea în practica pâna la finalizarea irevocabila a litigiului este necesara si pentru faptul ca, odata puse în practica, chiar daca aceste hotarâri vor fi anulate de instanta de judecata, va fi dificil de revenit la situatia anterioara (costuri mari, perioada mare de timp, posibile hotarâri adoptate), acest lucru având repercusiuni atât asupra activitatii  societatii cât si asupra actionarilor.

Recursul formulat este nefundat, apreciaza Curtea, urmând a fi respins conform art.312 Cod procedura civila pentru urmatoarele considerente, în esenta:

Potrivit art.132 din Legea societatilor comerciale, odata cu intentarea actiunii în anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale de ordonanta presedintiala, suspendarea executarii hotarârii atacate.

În cauza dedusa judecatii doar aceasta conditie impusa de legea speciala este îndeplinita deoarece hotarârea a fost atacata cu actiune în anulare, conform art.131 din Legea nr.31/1991, republicata.

Pe de alta parte art.581 Cod procedura civila, reglementând institutia ordonantei presedintiale, prevede ca instanta poate sa ordone masuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar putea pagubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executarii.

Asa cum legal si temeinic a retinut instanta de fond, conditiile specifice de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, nu sunt îndeplinite în speta dedusa judecatii, aceasta cu atât mai mult cu cât elementele mentionate mai sus, au fost avute în vedere la momentul pronuntarii deciziei civile nr.1634/COM/2007 a acestei instante, atunci când s-a procedat la autorizarea convocarii adunarii generale pentru a se desemna administratori, fata de faptul ca, societatea în conditiile date era în imposibilitate de functionare.

Prin hotarârea contestata nu s-a realizat practic decât o executare a deciziei civile pronuntate de Curtea de Apel Constanta, conditii în care daca  s-ar achiesa la argumentele recurentei nu s-ar realiza decât o revenire la situatia juridica anterioara pronuntarii mai sus mentionatei decizii civile, concluzioneaza Curtea.

Probatoriul administrat în cauza nu face dovada ca, masura ce se solicita a fi luata de instanta ar avea un caracter urgent, vremelnic si nu ar prejudeca fondul, si deoarece nu se constata existenta unor alte motive pentru a se dispune reformarea hotarârii recurate, instanta de control respinge recursul formulat ca nefondat, conform art.312 Cod procedura civila.