Soluţionarea cauzelor având ca obiect partajul bunurilor comune – competenţă teritorială în situaţia în care acţiunea de divorţ nu a fost soluţionată irevocabil

 Atâta timp cât acţiunea de divorţ nu a fost soluţionată irevocabil, acţiunea de împărţire a bunurilor comune  trebuie soluţionată  de aceeaşi instanţă fiind incidente disp. art.17 Cod procedură civilă potrivit cărora cererile accesorii  şi incidentale sunt de competenţa instanţei competente să judece  cererea principală. Caracterul accesoriu al acţiunii de partaj  se menţine chiar dacă acţiunea a fost  formulată separat de acţiunea de divorţ dar înainte de soluţionarea irevocabilă a acesteia din urmă.

 În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Supremă de Justiţie – Secţiile unite prin decizia nr.VIII din 21 decembrie 2000 .

 Chiar dacă prin această decizie s-a rezolvat  problema  competenţei materiale  de soluţionare a acţiunii de partaj bunuri comune în situaţia în care o astfel de cerere a fost introdusă  concomitent sau separat de acţiunea principală, este relevantă interpretarea disp. art.36 din Codul familiei cât şi a disp. art. 17 Cod procedură civilă.

 S-a apreciat astfel că orice cerere de  partajare a bunurilor comune întemeiată pe disp. art. 36 din Codul familiei  nu poate fi privită decât ca o cerere accesorie  la acţiunea principală de divorţ, indiferent dacă a fost formulată odată cu  aceasta sau separat.

 În interpretarea art. 17 Cod procedură civilă s-a reţinut  că suntem în situaţia extinderii competenţei care are loc în cazul în care instanţa învestită cu o cauză de competenţa sa devine competentă să examineze  şi cererile accesorii precum şi cele incidentale. Aceste cereri extind sfera procesului şi au o anumită  legătură de conexitate cu acţiunea principală, aceasta  fiind raţiunea  pentru care are loc o prelungire sau prorogare a competenţei  printr-o dispoziţie a legii.

 Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuţi reclamanta B.C. l-a chemat în judecată pe pârâtul B.F.  solicitând partajarea bunurilor  comune dobândite în timpul căsătoriei.

 Prin sentinţa civilă nr.1156 din 20.02.2006 a Judecătoriei Rădăuţi  s-a admis excepţia necompetenţei  teritoriale a instanţei formulată de pârât şi s-a declinat  competenţa în favoarea Judecătoriei Suceava pe considerentul că sentinţa prin care s-a  declarat desfăcută căsătoria nu este definitivă şi irevocabilă aşa încât  acţiunea de partaj bunuri comune are caracterul unei cereri accesorii la acţiunea de divorţ pentru care competenţa teritorială aparţine  Judecătoriei Suceava.

 Prin sentinţa civilă nr.3572 din 23.10.2006 a Judecătoriei Suceava s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi  şi constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava pentru stabilirea instanţei competente.

 Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr.10/16.01.2007 a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei  Rădăuţi apreciind că, atâta timp cât în cadrul  procesului de divorţ nu s-a solicitat partajarea bunurilor comune nu se poate reţine  caracterul accesoriu al acestei cereri , fiind  incidente disp. art. 13 al. 1 Cod procedură civilă.

 Recursul declarat de pârât a fost admis prin decizia civilă nr. 52/25.04.2007 a Curţii de Apel Suceava – Secţia minori şi familie prin care s-a modificat sentinţa recurată şi  în rejudecare s-a stabilit  competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, reţinându-se că sunt incidente disp. art.17 Cod procedură civilă, cererea de partaj bunuri comune având caracter accesoriu faţă de cerere principală chiar dacă aceasta a fost introdusă separat dar  nu a fost încă soluţionată.

Domenii speta

Spete similare