Dispoziţiile speciale din OG nr. 75/2008 privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea unor litigii de muncă se aplică doar magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, nu şi funcţionarilor publici din justiţie.
Prin acţiunea în contencios administrativ introdusă şi înregistrată la Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal sub nr. 1657/40 din 28.03.2008, reclamantele: T.E., T.A., C.N., B.S., M.J., A.V., G.L., B.A., S.K.I., în contradictoriu cu pârâţii: M.J., C.A. Suceava, Tribunalul Botoşani şi M.F.P., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sporului de risc şi suprasolicitare psihică prevăzută de art. 47 din Legea nr. 50/1996, în procent de 50% , calculat la indemnizaţia brută de încadrare începând cu data de 01.04.2004 şi până în prezent ( sau până la încetarea raporturilor de muncă acolo unde este cazul) şi în continuare actualizate la zi, precum şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 25.06.2008 în temeiul art. II din O.G. 75/2008 a trimis spre competentă soluţionare cauza Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. I din OG nr. 75/2008 „cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.”
Rezultă din economia textului că judecătorii, procurorii şi personalul de specialitate, cum ar fi grefierii, atunci când formulează cereri ce au drept obiect acordarea unor drepturi salariale, competenţa de soluţionare a acestora în fond revine curţii de apel.
În cauză, reclamantele, aşa după cum precizează în petitul acţiunii, sunt funcţionari publici în cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ, salarizarea acestora neavând loc în temeiul OUG nr. 27/2006, rezultă că judecarea în fond a acţiunii în contencios administrativ urmează să se facă de Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 şi Legii nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă în temeiul art. 158 cod proc. civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
În temeiul art. 21 cod proc. civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, s-a înaintat de îndată dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
Curtea de Apel Craiova
Principiul disponibilităţii. Necitarea tuturor părţilor interesate. Consecinţe.
Curtea de Apel Iași
Apel penal. Latură civilă. Recunoaşterea pretenţiilor civile. Invocarea în apel de către inculpat a erorii cu privire la pretenţiile civile formulate de partea civilă la care s-a achiesat104
Curtea de Apel Alba Iulia
Nerespectarea deciziei de casare. Încălcarea dispoziţiilor art. 315 din vechiul Cod de procedură civilă.
Curtea de Apel Galați
Drept procesual penal – partea specială. Excluderea din materialul probator a proceselor-verbale în care organul de urmărire penală a consemnat declaraţiile făptuitorilor; Camera preliminară
Curtea de Apel București
Dreptul functiei publice. Raport de evaluare a functionarului public întocmit cu nerespectarea dispozitiilor art. 107 din Hotarârea de Guvern nr. 611/2008.