Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti

Decizie 439 din 25.11.2009


 Prin sentinţa penală nr. 59 din 16 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi s-a dispus achitarea inculpatului MG, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, prevăzută şi pedepsită de art. 271 alin. 2 Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, parte vătămată fiind BN, iar în baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.

 Prima instanţă a reţinut că, deşi prin ordonanţa din 8 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, menţinută prin ordonanţa din 31 decembrie 2007 a prim – procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, în baza art. 249 Cod procedură penală raportat la art. 11 pct. 1 lit. b şi art. 10 lit. d Cod procedură penală, cu privire la infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, reţinându-se că executarea  silită a sentinţei civile nr. 1724/1996 s-a făcut incorect, amplasamentul stabilit pentru suprafaţa de 0,50 ha teren fiind cel aparţinând soţilor MG şi A, autorii soţiei inculpatului, s-a considerat necesară administrarea directă a probei testimoniale, precum şi audierea părţilor, pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 Cod penal, din următoarele considerente:

 Prin încheierea din 02 iulie 2008, judecătoria a admis plângerea formulată de partea vătămată a desfiinţat ordonanţa nr. 1805/II/2/2007 din 31.12.2007 şi a reţinut cauza spre judecare, astfel că, în urma cercetării judecătoreşti ce va fi efectuată, să se  stabilească dacă fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 271 al.2 C.pen.

 Instanţa de judecată, analizând ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, a reţinut următoarele:

 Sentinţa civilă nr. 1724/1996, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 420/2004 a Tribunalului Suceava, respectiv decizia civilă nr. 1532 din 29 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava a fost pusă în executare silită de către executorul judecătoresc la data de 19 ianuarie 2005 dar cu toate acestea, inculpatul a refuzat să respecte acea hotărâre judecătorească, susţinând în permanenţă că terenul îi aparţine, provenind de la părinţii soţiei sale.

 În consecinţă, ca urmare a reclamaţiilor făcute de partea vătămată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, atât prin ordonanţa din data de 23 noiembrie 2005, cât şi prin ordonanţa din data de 17 octombrie 2006, menţinute prin ordonanţele prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi de către instanţa de judecată.

 Cu toate acestea, fără a se stabili printr-o hotărâre judecătorească o altă situaţie juridică a terenului din litigiu, dimpotrivă a fost respinsă plângerea  inculpatului  de reconstituire dreptului de proprietate, prin sentinţa civilă nr. 2212 din 06 iunie 2007 a Judecătoriei Rădăuţi, precum şi prin sentinţa civilă nr. 735 din 14 martie 2005, contestaţia la executare formulată de  inculpat faţă de formele de executare silită a sentinţei civile nr. 1724/1996 a Judecătoriei Rădăuţi,  totuşi s-a stabilit, fără a exista nici un înscris în acest sens la dosar, că executorul judecătoresc a realizat o greşită punere în aplicare a sentinţei civile nr. 1724/1996.

 În urma deplasării executorului judecătoresc la faţa locului, respectiv la data de 19.01.2005, inculpatul nu a fost de acord ca partea vătămată să fie pusă în posesie cu terenul obţinut în baza sentinţei civile nr. 1274/04.04.1996 a Judecătoriei Rădăuţi şi de aceea a  continuat să îl lucreze, pretinzând că îi aparţine.

 Prin ordonanţa nr. 1611/II/2/2005 din 09 decembrie 2005, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a modificat sancţiunea administrativă aplicată iniţial prin ordonanţa nr.3161/P/2005 din 23.ll.2005 în sensul că a dispus înlocuirea amenzii administrative în sumă de 200 lei cu sancţiunea „mustrare cu avertisment” conform art. 91 lit.b C.pen.

 Împotriva acestei soluţii inculpatul a formulat plângere la instanţa de judecată, însă prin sentinţa penală nr. 121/01.02. 2006  a Judecătoriei Rădăuţi a fost respinsă plângerea ca nefondată. S-a menţionat că, în toată această perioadă nici una din autorităţile care au avut de soluţionat plângerile  părţii vătămate nu au dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că, terenul  ocupat de inculpat să fie predat iar părţii vătămate, aşa cum a procedat executorul judecătoresc la data de 19.01.2005.

 Infracţiunea de nerespectare a  hotărârii prevăzut de art. 271 al.2 C.pen.  se consumă prin împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute  în baza unei hotărâri judecătoreşti.

 In speţă, partea vătămată a fost pusă în posesie de executorul judecătoresc cu suprafaţa de 0,50 ha. teren în baza unei sentinţe civile definitive şi irevocabile, apoi inculpatul ocupând din nou terenul şi fiind formulată plângere penală, prin  ordonanţa nr. 1611/II/2/2005 din 09 decembrie 2005 prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a dispus  sancţionarea administrativă a inculpatului cu sancţiunea „mustrare cu avertisment”, fără a se lua măsura repunerii părţilor în situaţia anterioară.

 Faptul că, inculpatul a primit această sancţiune şi ulterior a interzis părţii vătămate folosirea terenului obţinut pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, nu exclude posibilitatea antrenării răspunderii sale penale pentru aceeaşi infracţiune, dar numai în  cazul  în care, după ce s-a restabilit situaţia anterioară şi  partea vătămată a fost repusă în posesie,  inculpatul a  reocupat terenul din litigiu, în această situaţie, fiind vorba de fapte  cu o individualitate distinctă.

 Întrucât între părţi se poartă numeroase litigii în privinţa amplasamentului parcelei din litigiu  şi a valabilităţii titlurilor de proprietate emise, fără a se proceda, aşa cum s-a arătat la repunerea părţii vătămate la situaţia anterioară,  instanţa  consideră că, în cauză, nu poate fi vorba de săvârşirea unei infracţiuni, ci de o faptă de natură civilă, aşa încât, numai după ce vor fi finalizate toate procesele, se va putea stabili cui aparţine terenul din litigiu.

 Prin decizia penală nr. 226 din 19.10.2009 a Tribunalului Suceava inculpatul MG a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti la pedeapsa de 5 luni închisoare.

 A reţinut tribunalul că partea vătămată a fost pusă în posesie de executorul judecătoresc cu suprafaţa de 0,50 ha. teren în baza unei sentinţe civile definitive şi irevocabile; inculpatul a ocupat terenul, interzicând părţii vătămate folosirea imobilului astfel obţinut.

 Ori, tribunalul a constatat că instanţa de fond, deşi a reţinut această situaţie, în mod eronat a apreciat că împrejurările descrise mai sus pot antrena răspunderea penală a inculpatului pentru această infracţiune, dar numai în cazul  în care, după ce s-a restabilit situaţia anterioară şi partea vătămată a fost repusă în posesie,  inculpatul a  reocupat terenul din litigiu, în această situaţie, fiind vorba de fapte cu o individualitate distinctă.

 Aceasta ar echivala cu faptul că, pentru a se bucura de dreptul câştigat printr-o hotărâre judecătorească intrată în autoritatea lucrului judecat, partea vătămată ar trebui obligată să suporte în continuare, atitudinea abuzivă a inculpatului, care de altfel, a determinat şi numeroasele litigii în privinţa amplasamentului parcelei din litigiu şi a valabilităţii titlurilor de proprietate emise.

 Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul MG care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 Curtea, analizând recursul constată următoarele:

 Prin sentinţa civilă nr. 1724 din 4.04.1996 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1532 din 29.10.2004 a Curţii de Apel Suceava, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de reclamantul parte vătămată BN şi  obligaţi pârâţii MG, MA, AL şi ID să predea reclamantului parte vătămată suprafaţa de 0,50 ha. teren, situată pe raza comunei Satu Mare, intravilan. Sentinţa civilă nr. 1724 din 4.04.1996 a Judecătoriei Rădăuţi a fost pusă în executare prin executorul judecătoresc, la data de 19.01.2005, conform procesului-verbal încheiat în dosarul de executare nr. 425/2004 al Biroului Asociat executori judecătoreşti.

Ca urmare a nerespectării hotărârii judecătoreşti pusă în executare prin executorul judecătoresc şi a plângerii formulate de partea vătămată, prin ordonanţa nr. 3161/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi din 23.11.2005 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 1 lit. b rap.la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 lit. a Cod penal, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului MG pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 271 al. 2 Cod penal şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, de 200 RON amendă.

 Prin ordonanţa nr. 1611/II/2/2005 din 3.12.2005, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a fost admisă plângerea formulată de petentul învinuit împotriva rezoluţiei nr. 1252/P/2005 şi s-a dispus modificarea sancţiunii aplicată prin ordonanţa din 23.11.2005, în sensul înlocuirii amenzii de 200 RON cu sancţiunea mustrării cu avertisment, prev. de art. 91 lit. b Cod penal.

 Ulterior, la data de 3.05.2006, partea vătămată BN a formulat din nou plângere penală împotriva inculpatului MG, invocând nerespectarea de către acesta a sentinţei civile nr. 1724 din 4.04.1996 a Judecătoriei Rădăuţi, pusă în executare de către executorul judecătoresc la data de 19.01.2005, plângere care formează obiectul prezentei cauze penale.

 Din ordonanţele emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, prin care i-a fost aplicată învinuitului sancţiunea administrativă a mustrării cu avertisment, nu rezultă ca organul de urmărire penală să fi dispus, în baza art. 249 al. 2 rap. la art. 245 al. 1 lit. c Cod procedură penală, restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

 De asemenea, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă ca partea vătămată să fi solicitat sau obţinut pe calea separată a unei acţiuni în faţa instanţelor de judecată o repunere a sa în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii.

 Neavând loc o repunere a părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii prev. de art. 271 al. 2 Cod penal, ce a făcut obiectul dosarului în care au fost emise ordonanţele nr. 3161/P/2005 din 23.11.2005 şi nr. 1611/II/2/2005 din 6.12.2005 ale Parchetului  de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei noi infracţiuni de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 271 al. 2 Cod penal, atât sub aspectul laturii subiective, cât şi obiective.

 Articolul 271 al. 2 Cod penal incriminează ca infracţiune împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti.

 Consumarea acestei infracţiuni începe odată cu acţiunea unei persoane în condiţiile textului incriminator se poate perpetua în timp şi se epuizează odată cu pronunţarea unei hotărâri de condamnare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii.

 Doar după o repunere a părţilor în situaţia anterioară săvârşirii unei infracţiuni de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti se poate vorbi de consumarea unei noi infracţiuni de acelaşi gen.

 Susţinerile instanţei de apel, prin care se arată  că repunerea părţii vătămate în situaţia anterioară era o consecinţă firească şi implicită a sancţionării inculpatului MG cu sancţiunea administrativă a mustrării cu avertisment, în baza rezoluţiei nr. 1611/II/2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, nu poate fi primită în lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens sau ca urmare a vreunui demers judiciar ulterior al părţii vătămate.

 Din cuprinsul actelor de urmărire penală şi cercetare judecătorească se constată că, după pronunţarea sentinţei civile nr. 1724 din 4.04.1996 şi punerea acesteia în executare prin executorul judecătoresc la data de 19.01.2005, între inculpat şi partea vătămată au existat, pe rolul instanţelor de judecată, mai multe litigii civile, care au avut ca obiect suprafaţa de 0,50 ha. teren, ceea ce creează dubii asupra existenţei elementului subiectiv al infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti de către inculpat.

 Faţă de cele prezentate, Curtea urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, să admită recursul declarat de inculpatul MG, să caseze în parte decizia penală recurată sub aspectul laturii penale şi, în rejudecare, să dispună, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 271 al. 2 Cod penal.