Acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar personalului conex, după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 23.06.2009 reclamanta R. D. S. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâţii să fie obligaţi la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.03.2009 la zi şi în continuare, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în intervalul de timp menţionat a avut calitatea de personal conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Suceava conform art. 3 alin. 3 din Legea 567/2004. În conformitate cu art. 47 din Legea 50/1996 arată reclamanta că este îndreptăţită la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar.

Prin O.G. nr.83/2000 art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod nelegal întrucât prin Legea nr.125/2000 Guvernul României a fost abilitat doar să modifice şi să completeze Legea nr.50/1996.

Prevederile OG nr.83/2000 au încălcat dispoziţiile art.114 alin.1, art.73 alin.3 şi art.53 din Constituţia României, precum şi pe cele ale art.1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, măsura adoptată prin ordonanţă nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o, aducând atingere însăşi existenţei dreptului.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a solicitat respingerea acţiunii întrucât, începând cu luna februarie 2007 dispoziţiile Legii nr. 50/1996 au fost abrogate în întregime. De asemenea, a invocat Decizia nr.838/2009 a Curţii Constituţionale.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa.

Prin sentinţa civilă nr. 1950 din 5 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4360/86/2009 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice; a fost admisă acţiunea; au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul brut lunar pentru perioada 01.03.2009 – 05.11.2009, precum şi în continuare cât timp se menţin condiţiile pentru acordarea acestui spor, actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii şi a fost obligat pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, potrivit prezentei sentinţe.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare s-a stabilit că pentru risc şi suprasolicitare  neuropsihică, atât magistraţii cât şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar.

Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în  compunerea Secţiilor Unite, a fost admis recursul în interesul legii promovat  de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă constatând că „ în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizia instanţei supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului  şi libertăţilor fundamentale, s-a stabilit că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”. Sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanţi fiind un drept de creanţă, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanţii au fost lipsiţi de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie motivat de faptul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Arată recurentul că pronunţarea unei hotărâri prin care se acordă drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituţională, prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, ca depăşire a puterii judecătoreşti.

Mai arată recurentul că hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus acordarea sporului de 50 % doar categoriilor profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului auxiliar de specialitate.

De asemenea, sporul de 50 % nu mai subzistă începând cu februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate, respectiv nici pentru personalul conex în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 50/1996 au fost abrogate prin art. 30 din O.G. nr. 8/2007.

Arată recurentul că pretenţiile ulterioare datei de 12.11.2009, când a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009, sunt lipsite de interes.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 şi art. 312 Cod procedură civilă.

Intimaţii, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată „ pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar”.

Prin art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte.

Asimilarea atribuţiei prevăzută de art. 146 lit. e din Constituţie cu efectuarea de către Curtea Constituţională a unui control de legalitate/constituţionalitate asupra hotărârilor judecătoreşti, transformând Curtea într-o instanţă de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispoziţiilor constituţionale privind soluţionarea conflictelor juridice şi o încălcare flagrantă a competenţei Curţii Constituţionale.

Însăşi Curtea Constituţională arată în cuprinsul deciziei mai sus menţionate că această decizie pronunţată în soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în exercitarea atribuţiei consacrate de art. 329 din Codul de procedură civilă.

Curtea a statuat şi cu alte ocazii că, potrivit competenţelor sale care sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 146 din Constituţie şi de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătoreşti sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.10.2008).

Articolul 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunţate în interesul legii, este obligatorie pentru instanţă.

Articolul 73 alin. 3 lit. a din Constituţia României prevede că prin lege organică se reglementează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi.

Ordonanţele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unei legi organice (art. 115 alin. 1 din Constituţie).

De asemenea, reţine Curtea că potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unui act normativ poate fi dispusă prin acte normative ulterioare, de acelaşi nivel sau de nivel superior.

Or, prin art. 30 din O.G. nr. 8/2007 s-a dispus abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele judecătoreşti, lege organică iar prin ordonanţe nu se putea interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice, aşa cum mai sus s-a arătat.

De asemenea, trebuie reţinut faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 3 al. 3 din Legea nr. 567/2004, funcţia reclamantei este conexă personalului auxiliar de specialitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă coroborate cu dispoziţiile art. 312 alin. 3 din acelaşi act normativ, casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Cu alte cuvinte şi întrebuinţând o sintagmă consacrată, instanţa săvârşeşte un „ exces de putere”.

Instanţa săvârşeşte un „exces de putere” când pronunţă o hotărâre judecătorească fără nici o competenţă, în acea problemă, când încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Or, atât timp cât în ceea ce priveşte pricina dedusă judecăţii a fost pronunţat un recurs în interesul legii, aşa cum mai sus s-a arătat, iar dezlegarea dată problemei de drept judecate este obligatorie pentru instanţă, Curtea nu poate reţine că în cauză prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Scopul declarat al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti.

Fiind sesizată cu problema de drept ce face obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.

Hotărârea este lipsită de temei legal, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, atunci când, din modul cum este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absenţa unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar faţă de soluţia dată.

Însă, aşa cum mai sus s-a arătat în materia dedusă judecăţii a fost pronunţat în recurs în interesul legii iar potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe, în aceste condiţii Curtea neputând reţine în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sub acest aspect.

În ceea ce priveşte plata acestor drepturi salariale ulterior datei de 31.12.2009, Curtea reţine următoarele:

La data de 1.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Acest act normativ are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază ca principii supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii, echitate şi coerenţă, prin cererea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială.

După apariţia acestui cadru legal de stabilire a unui sistem unitar de salarizare, cadru care nu prevede şi pentru personalul conex plata unui spor, respectiv a unui adaos de risc şi suprasolicitare neuropsihică, pretenţiile reclamantei apar ca fiind neîntemeiate.

În spiritul şi litera Legii nr. 330/2009 nu putem vorbi de o muncă de valoare egală, de atribuţii şi responsabilităţi asemănătoare, care să justifice plata acestor drepturi salariale celor două categorii de personal respectiv personal auxiliar de specialitate şi personal conex.

5

Domenii speta

Spete similare