Omor calificat. Lipsa condiţiilor pentru reţinerea agravantei premeditării

Decizie 38 din 04.05.2011


Prin sentinţa penală nr.33 din 03.02.2011 Tribunalul Suceava a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. a, c, d Cod penal cu aplicarea art. 99 ş.u. Cod penal, în infracţiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 Cod penal cu aplicarea art. 99 ş.u. Cod penal, formulată de inculpata A.E., ca nefondată şi în baza art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin. a, c, d Cod penal cu aplicarea art. 99 şi 109 Cp a condamnat pe inculpata A.E., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, constând în aceea că într-o noapte din perioada 7 – 12.01.2010, după ce a născut singură, neasistată, în locuinţa sa de pe raza satului R. un copil de sex masculin, a suprimat viaţa acestuia prin sugrumare, în baza unei rezoluţii adoptate anterior

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpata, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în esenţă, desfiinţarea hotărârii apelate, iar pe fondul cauzei, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de disp. art. 174, 175 alin.l lit.a, c, d Cod penal. cu aplicarea art. 99 Cod penal, în infracţiunea de pruncucidere prevăzută de disp. art. 177 Cod penal şi condamnarea sa pentru această infracţiune , iar pe de altă parte a susţinut că nu exista nici o probă ori dovadă că a adoptat încă de la începutul aflării sarcinii rezoluţia de a suprima viaţa noului-născut, pentru a se putea reţine în sarcina ei agravanta de premeditare a faptei săvârşite.

Deşi instanţa de control judiciar a împărtăşit punctul de vedere exprimat de judecătorul fondului în considerentele hotărârii atacate, relativ la reţinerea în sarcina inculpatei a infracţiunii de omor calificat, nu a achiesat la concluzia că fapta a fost săvârşită cu premeditare, pentru următoarele considerente:

Potrivit literaturii de specialitate, premeditarea presupune existenţa unui interval de timp între momentul luării hotărârii infracţionale şi până la momentul executării infracţiunii, înlăuntrul căruia făptuitorul săvârşeşte acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei, precum şi existenţa unei activităţi psihice de reflexie şi chibzuire asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârii infracţionale.

Ori, în speţă faptul că martorii menţionaţi de prima instanţă au relatat împrejurarea că inculpata a ascuns existenţa sarcinii, prin modificarea vestimentaţiei şi prin adoptarea unei poziţii constante de negare a stării de graviditate şi consecventă acestei atitudini a ales să nască singură, nu justifică concluzia referitoare la caracterul premeditat al acţiunii inculpatei, câtă vreme cea în cauză nu a săvârşit acte de pregătire a comiterii infracţiunii, iar din probele administrate nu rezultă existenţa unei activităţi psihice a inculpatei în acest sens.

În condiţiile în care momentul efectiv al naşterii copilului nu putea fi planificat sau anticipat de către inculpată, persoană cu un psihic labil şi intelect liminar prin carenţe de educaţie, ce s-a confruntat cu un eveniment neobişnuit pentru vârsta ei (conform raportului de constatare medico-legală nr.23A/11.02.2010 şi raportului de expertiză medico legală psihiatrică nr.46/P/02.02.2010), Curtea a constatat că rezoluţia infracţională de suprimare a vieţii nou născutului adoptată de cea în cauză a intervenit ulterior naşterii, fiind declanşată de frica de nu fi descoperită (datorită plânsului copilului) şi pasibilă astfel de o eventuală pedeapsă, chiar capitală, din partea mamei la aflarea situaţiei, în contextul unor relaţii tensionate cu familia, reprezentând, din punctul său de vedere, o alternativă pentru împiedicarea aflării adevărului.

În consecinţă, Curtea, prin decizia penală nr. 38/04.05.2011 a admis apelul declarat de către inculpată, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare a înlăturat agravanta prev. de art. 175 alin. 1 lit. a) Cod penal reţinută în sarcina acesteia.

Domenii speta