Asigurări sociale - recalculare pensie. Excepţia prematurităţii acţiunii invocată din oficiu

Decizie 329/R din 23.02.2012


Asigurări sociale - recalculare pensie. Excepţia prematurităţii acţiunii invocată din oficiu.

Potrivit dispoziţiilor art.109 alin. 3 din Codul de procedură civilă,  neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată  decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

Faţă de această prevedere legală, în mod greşit prima instanţă a invocat din oficiu prematuritatea cererii reclamantei datorită neîndeplinirii procedurii prealabile, pronunţând o hotărâre nelegală.

Prin Sentinţa civilă nr. 1350 din 15.07.2011 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr.889/102/2011, s-a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată din oficiu şi s-a respins ca prematură acţiunea formulată de reclamanta P.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că,  la data introducerii acţiunii era în vigoare Legea nr. 263/2010, astfel că reclamanta avea obligaţia, potrivit art. 107 alin. 3 şi 5 rap. la art.103 alin.1 şi 2 din acest act normativ, de a se adresa casei de pensii cu o cerere prealabilă de recalculare a pensiei, procedură pe care reclamanta nu a urmat-o.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea cererii sale, arătând că pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş  nu a răspuns nici altor pensionari în sensul recalculării pensiilor acestora în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 40/2008, însă cu toate acestea alţi pensionari în situaţii similare au avut câştig de cauză.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C.pr.civ., instanţa de control judiciar a constat că recursul promovat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta este beneficiara unei pensii pentru munca depusă şi limită de vârstă, în temeiul Legii nr. 3/1977, având un stagiu de cotizare în grupa II de muncă de 27 de ani 9 luni şi 12 zile, astfel cum rezultă din decizia nr. 200177/02.06.1999 (fila 4 dosar fond).

Aceasta a solicitat instanţei recalcularea drepturilor la pensie conform Deciziei nr.40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

La prima zi de înfăţişare, instanţa a invocat din oficiu excepţia prematurităţii acţiunii în raport de împrejurarea că reclamanta nu a urmat procedura administrativă prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 263/2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. 3 din Codul de procedură civilă,  neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată  decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

Faţă de această prevedere legală, în mod greşit prima instanţă a invocat din oficiu prematuritatea cererii reclamantei datorită neîndeplinirii procedurii prealabile, pronunţând o hotărâre nelegală.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 5 din C.pr.civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamanta P.L., împotriva Sentinţei civile nr. 1350 din 15 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 889/102/2011, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare primi instanţe.