Procedură prealabilă formulării unei plângeri care vizează înscrierea în cartea funciară. Plângere împotriva încheierii de carte funciară

Procedură prealabilă formulării unei plângeri care vizează înscrierea în cartea funciară. Plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Prin art.50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 s-a prevăzut posibilitatea pentru persoanele interesate să formuleze cerere de reexaminare împotriva încheierii de admitere sau de respingere a unei cereri de înscriere în cartea funciară, cerere care se soluţionează prin încheiere de către registratorul-şef.

Prin aceste prevederi legale s-a instituit o procedură prealabilă formulării unei plângeri care vizează înscrierea în cartea funciară a unui act sau a unui fapt juridic.

Împrejurarea că art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 conţine o normă dispozitivă, în sensul că persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare, nu înseamnă că persoanele respective pot opta între a formula cerere de reexaminare împotriva încheierii de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sau a formula plângere adresată direct instanţei.

Prin sentinţa civilă nr. 289 din 23 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Topliţa în dos. nr. 1317/326/2010 s-a respins, ca nefondată, excepţia tardivităţii plângerii formulată de intimată.Totodată, în baza art. 50 alin. 2 şi 2 ind. 1 din Legea nr. 7/1996, s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată şi în consecinţă s-a respins plângerea formulată de petenta SC M. SRL, în contradictoriu cu intimata SC M.I. SRL, cu sediul în Bucureşti, ca inadmisibilă pentru prematuritate.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată şi înregistrată la această instanţă sub nr. 1317/326/2010 din data de 29.09.2010, petenta SC M. SRL, a solicitat în contradictoriu cu intimata SC M.I. SRL, cu sediul în Bucureşti admiterea plângerii, anularea încheierii de carte funciară 3897/7.09.2010 şi radierea notării acţiunii depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către intimată, în CF 50392 Topliţa, nr. cad. 196 sub B2, cu cheltuieli de judecată.

Analizând plângerea de faţă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate şi a apărărilor formulate, instanţa de fond a reţinut că petenta nu a formulat cerere de reexaminare, în baza art. 50 alin. 2 din legea nr. 7/1996.

S-a mai reţinut că prin acest text de lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 64/2010, a fost introdusă o procedură prealabilă aceleia de judecată în instanţă, prevăzându-se că persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluţionează prin încheiere de către registratorul-şef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul, iar caracterul dispozitiv al textului de lege se referă strict la posibilitatea vreuneia dintre persoanele interesate de a ataca respectiva încheiere sau de a nu o ataca, lăsând aceasta manifestare de voinţă la aprecierea acesteia.

În continuare, la art. 2 ind. 1 al textului de lege sus-menţionat, se prevede că încheierea registratorului-şef privind soluţionarea cererii de reexaminare este supusă plângerii în termen de 15 zile, plângere care se depune la biroul teritorial, dar se soluţionează de către instanţă.

Dispoziţiile legii fiind clare, instanţa de fond a apreciat că ele nu permit o altă interpretare, care ar putea fi favorabilă petentei.

Instanţa a apreciat, astfel, plângerea petentei ca fiind inadmisibilă, întrucât a fost prematur introdusă, nerespectându-se condiţia formulării cererii prealabile de reexaminare.

Prin decizia nr. 46 din 4 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Harghita, Secţia Civilă în dos. nr. 1317/326/2010 s-a respins apelul formulat de apelanta SC M. SRL, cu sediul în comuna Vama,  judeţul Satu - Mare în contradictoriu cu intimata SC M.I. SRL, cu sediul în Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 289 din 13 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Topliţa, ca neîntemeiat.

Prin aceeaşi decizie apelanta a fost obligată să îi plătească intimatei suma de 5952 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi s-a respins cererea intimatei privind cheltuielile de judecată în primă instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut, în primul rând, că solicitarea petentei apelante de recalificare a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa trimiterii ei spre soluţionare registratorului-şef de carte funciară nu constituie o schimbare a părţilor, obiectului sau cauzei, interzisă de art. 294 din Codul de procedură civilă, deoarece aceste elemente rămân neschimbate. Ea nu reprezintă altceva decât o apărare a apelantei faţă de excepţia inadmisibilităţii, astfel că tribunalul a analizat temeinicia ei.

Sub acest aspect tribunalul a remarcat faptul că nu este dovedită existenţa vreunei controverse cu privire la obligativitatea procedurii prealabile care trebuie urmată atunci când se contestă încheierea de carte funciară. O aşa-zisă controversă ar putea fi reţinută numai în ceea ce priveşte soluţia adoptată, de respingere a cererii adresate direct instanţei sau de recalificare a ei, cu consecinţa dezinvestirii şi trimiterii spre soluţionare la biroul de carte funciară.

Analizând acest aspect tribunalul a constatat că interpretarea pe care apelanta a dat-o art. 50 alin. 2-2/2 din Legea nr. 7/1996 este vădit nefondată, textul de lege fiind clar atât din punct de vedere gramatical, cât şi logico-juridic.

Din punct de vedere gramatical, verbul „a putea” din alin. 2 nu are sensul invocat de apelantă, ci acela de „a avea dreptul”. Acest sens este coroborat de alin. 2/1, conform căruia plângerea adresată judecătoriei nu poate privi decât încheierea prin care este soluţionată cererea de reexaminare (prima teză a textului).

Alin. 2/2 se referă, fără niciun dubiu, la plângerea împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare, deoarece, după ce alin 2/1 detaliază, arătând că împotriva încheierii prin care este soluţionată cererea de reexaminare se poate formula plângere, iar cererea de reexaminare şi plângerea împotriva încheierii se depun la biroul de carte funciară, alin. 2/2 prevede că plângerea împotriva încheierii se poate depune şi direct la judecătorie. Aşadar, în alin. 2/2 este vorba de aceeaşi plângere împotriva încheierii, care face şi obiectul alin. 2/1, respectiv plângerea împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare.

În concluzie, s-a apreciat că este dincolo de orice îndoială că procedura administrativă prealabilă este obligatorie în acest caz.

Având în vedere că petenta apelantă nu a îndeplinit această procedură, instanţa de apel a reţinut că aplicarea prevederilor art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă conduce la inadmisibilitatea acţiunii, aşa cum în mod corect a stabilit judecătoria.

S-a mai reţinut că soluţia de recalificare a plângerii şi de trimitere a ei la biroul de carte funciară nu are niciun temei legal, întrucât instanţa nu se poate dezinvesti decât în cazurile expres prevăzute de lege, printre care nu se numără şi cel de faţă, având în vedere că, pronunţând încheierea de soluţionare a cererii de reexaminare, registratorul-şef nu este nici instanţă, nici organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, în sensul art. 2 alin. 1 lit. d şi e din Legea nr. 554/2004.

De altfel, o asemenea soluţie ar încălca în mod vădit art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă, aşa cum acesta este aplicat unanim în practica judiciară în alte materii care impun o procedură prealabilă sesizării instanţei, cum este cazul materiei comerciale sau al celei a contenciosului administrativ.

În concluzie s-a reţinut că apelul declarat de petentă este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, s-a reţinut că fiind căzută în pretenţii, apelanta trebuie, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, să îi plătească intimatei cheltuielile de judecată suportate în apel, în sumă de 5952 lei, reprezentând costurile cu apărătorul ales.

Cererea intimatei de a i se plăti şi cheltuielile de judecată din faţa primei instanţe a fost apreciată ca fiind inadmisibilă, întrucât admiterea ei ar presupune schimbarea sentinţei, care nu ar putea fi făcută decât dacă intimata ar fi declarat, la rândul său, apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs petenta SC M. SRL, cu sediul în comuna Vama, judeţul Satu - Mare şi a solicitat casarea deciziei pronunţate de instanţa de apel şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă, apreciind că în mod greşit instanţele anterioare au soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond care să dispună:

- în principal anularea încheierii nr. 3179 din 7 septembrie 2010, pronunţată de O.C.P.I. Harghita – B.C.P.I. Topliţa şi radierea notării acţiunii depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către intimata SC M.I. SRL, în CF nr. 50392 Topliţa, nr. cad.196, sub B2 din această carte funciară;

- în subsidiar, s-a cerut scoaterea cauzei de pe rol şi, recalificând plângerea ca fiind o cerere de reexaminare a încheierii nr. 3879 din 7 septembrie 2010, pronunţată de O.C.P.I. Harghita – B.C.P.I. Topliţa, să se dispună trimiterea cauzei spre soluţionare registratorului şef;

- cu totul în subsidiar, s-a solicitat ca instanţa de recurs să dispună modificarea deciziei civile pronunţate de tribunal în sensul respingerii petitului formulat de intimată cu privire la plata cheltuielilor de judecată sau al reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului s-a arătat că pentru petitul formulat în principal, din lecturarea prevederilor art. 50 alin. 2 şi ale art.50 alin. 22 din Legea nr. 7/1997, nu rezultă în mod clar, în primul rând, dacă formularea cererii de reexaminare este obligatorie şi de asemenea nu rezultă în mod exact împotriva cărei încheieri se adresează plângerea care se poate depune direct la judecătorie.

Cu referire la prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, conform cărora părţile interesate pot formula cerere de reexaminare s-a apreciat că aceste prevederi conţin norme dispozitive care nu impun, ci doar permit ca subiectele de drept să aibă o anumită conduită.

Pornind de la această posibilitate prevăzută de lege pentru persoana interesată, de a se adresa sau nu cu cerere de reexaminare la oficiul teritorial de cadastru, s-a invocat faptul că prevederile art. 50 alin.22 din Legea nr. 7/1996 se referă la plângerea împotriva încheierii, fără să precizeze exact despre ce încheiere este vorba, cea de admitere sau de respingere a cererii formulată iniţial sau cea pronunţată de registratorul-şef, în soluţionarea cererii de reexaminare, în legătură cu această plângere împotriva încheierii, menţionându-se că ea se poate depune şi direct la judecătorie.

Petenta a susţinut că din interpretarea gramaticală a normei juridice sus-menţionate, rezultă că formularea cererii de reexaminare adresată registratorului-şef nu este obligatorie şi pornind de la această posibilitate a părţii interesate, plângerea împotriva încheierii, încheiere care poate fi cea iniţială de admitere sau de respingere a cererii sau încheierea registratorului - şef, poate fi depusă şi direct la judecătorie.

Faţă de aceste argumente, pentru petitul formulat în principal, s-a solicitat casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Pentru petitul formulat în subsidiar, pornind de la argumentele sus-menţionate, în situaţia în care se consideră că neformularea cererii de reexaminare constituie un fine de neprimire al plângerii adresate instanţei de judecată, pentru a asigura accesul liber la justiţie al petentei, s-a solicitat recalificarea plângerii ca fiind o cerere de reexaminare a încheierii nr. 3879 din 7 septembrie 2010 a O.C.P.I. Harghita – B.C.P.I. Topliţa şi trimiterea acesteia spre competentă soluţionare registratorului-şef, invocându-se sub acest aspect prevederile art. 21 din Constituţia României şi prevederile art.13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte motivul de modificare al deciziei atacate s-a precizat că acesta vizează petitul referitor la obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată acordarea acestora fiind întemeiată, pentru că, în principal cheltuielile respective sunt nedovedite, iar în subsidiar cuantumul lor este exagerat de mare, raportat la complexitatea cauzei.

Sub  acest aspect s-a arătat că la dosar sunt depuse factura nr. 90/26 februarie 2011 cu privire la o sumă de 5954,48 lei şi extrasul de cont din 4 martie 2011, ambele înscrisuri fiind emise anterior declarării şi înregistrării apelului în prezenta cauză. Totodată în dosar este depus un alt ordin de plată din 25 martie 2011, cu privire la o sumă de 5954,48 lei care de asemenea nu poate să se refere la cheltuieli angajate în apel, câtă vreme înregistrarea apelului s-a realizat la data de 8 aprilie 2011, iar citarea intimatei s-a realizat la data de 18 aprilie 2011.

S-a relevat de asemenea că intimata a mai depus la dosar împuternicire avocaţială a avocatului B.I. şi o factură din 21 aprilie 2011, însă aceste ultime cheltuieli de judecată, care vizează perioada de judecare a apelului nu sunt dovedite cu acte justificative,

De asemenea, din cererea avocatului, de strigare a cauzei după ora 12,30, rezultă că acesta avea în aceeaşi zi o cauză la Târgu - Mureş, astfel că în prezenta cauză nu sunt justificate decât cheltuielile de deplasare dintre Târgu-Mureş şi Miercurea-Ciuc.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a invocat faptul că prin încheierea contestată, s-a admis cererea intimatei privind notarea acţiunii depusă de aceasta la CEDO, în CF nr. 50392 Topliţa, în foaia de proprietate sub B2 din această carte funciară, însă trebuie avut în vedere că acţiunea intimatei nu vizează un drept de proprietate, respectiv nu vizează stabilirea unui drept potrivnic titularului dreptului de proprietate în cartea funciară şi ca atare nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin.1 din Legea nr. 7/1996 pentru înscrierea unei astfel de cereri în cartea funciară.

Intimata SC M.I. SRL a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat de petentă, invocând faptul că sunt nefondate criticile formulate prin memoriul de recurs, norma instituită prin art. 50 din Legea nr. 7/1996, fiind exactă şi nu ambiguă, aşa cum susţine recurenta. Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă clar că în situaţia în care o persoană este interesată de soluţia pronunţată de registratorul general, de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară, aceasta poate, „dacă doreşte”, să facă plângere în termen de 15 zile de la comunicare şi în acest caz această cerere se depune în mod obligatoriu la biroul teritorial de carte funciară, care are obligaţia să o înscrie, din oficiu, în cartea funciară.

O atare formulare exclude ideea că art. 50 din Legea nr. 7/1996 ar conţine o formulare care ar permite reclamantului să opteze, fie în sensul că face plângere prealabilă la cartea funciară, fie că nu face, şi în acest caz, ar avea posibilitatea să se adreseze direct instanţei, aşa cum a făcut apelanta.

Împrejurarea că plângerea prealabilă este obligatorie rezultă şi din prevederile art. 64 alin. 5, art. 65 lit. k şi art. 67 alin.1 din Ordinul nr. 633/2006, prevederi legale care exclud ideea că reclamantul ar avea opţiunea de a alege, fie să se adreseze mai întâi biroul de carte funciară, fie să se adreseze direct instanţei.

Intimata a susţinut că în cazul plângerii prealabile, care este obligatoriu să fie adresată biroului teritorial al A.N.C.P.I., suntem în faţa unei proceduri prealabile obligatorii şi nu facultative, procedură în lipsa căreia plângerea adresată direct instanţei urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei, în sensul că instanţa de recurs ar trebui să-i recalifice plângerea ca fiind o cerere de reexaminare a încheierii nr.1379/2010 şi să o trimită spre soluţionare registratorului-şef, s-a invocat faptul că un atare motiv de recurs este inadmisibil, întrucât o soluţie de admitere a recursului pe acest motiv ar încălca principiul disponibilităţii şi al triplului grad de jurisdicţie, deoarece recurenta nu a formulat o atare cerere la fond, iar apelul a fost apreciat ca inadmisibil, avându-se în vedere prevederile art. 294 Cod procedură civilă.

În privinţa fondului cauzei, criticile petentei legate de faptul că litigiul la C.E.D.O. nu ar viza un drept de proprietate legat de imobilul înscris în cartea funciară, s-a susţinut că independent de acest aspect, relevant şi esenţial este ca această plângere adresată C.E.D.O., să fi fost declanşată de un proces ce a avut ca obiect imobilul sau în legătură cu acesta, iar plângerea să aibă un caracter jurisdicţional, condiţie îndeplinită în cauză.

S-a relevat de asemenea că scopul notării în cartea funciară nu este indisponibilizarea bunului imobil şi nici asigurarea de către intimată că va avea la îndemână un bun din care să-şi poată satisface un eventual prejudiciu, ci doar a atenţionat terţii că în legătură cu acest imobil există formulată o plângere, scop care este legitim şi este permis de art. 42 alin. 2 lit. q (în prezent litera p) din Ordinul nr. 633/2006.

Referitor la motivul de recurs prin care se solicită reducerea cheltuielilor de judecată din apel, s-a susţinut că acest motiv este nelegal, în condiţiile în care la dosar există ordinul de plată din 22 aprilie 2011, care dovedeşte realitatea plăţii sumei de 5952 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului instanţa de recurs reţine următoarele:

Prin încheierea nr. 3879/7 septembrie 2010, dată de O.C.P.I. Harghita - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Topliţa s-a admis cererea formulată de intimata din prezenta cauză SC M.I. SRL cu sediul în Bucureşti şi cu privire la imobilul cu nr. cadastral 196, înscris în CF nr.50932 Topliţa, proprietatea petentei SC M. SRL, cu sediul în comuna Vama, jud. Satu Mare s-a procedat la notarea în cartea funciară a cererii depuse de intimată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Petenta a formulat plângere împotriva acestei încheieri de carte funciară şi a solicitat anularea încheierii menţionate şi radierea notării efectuate în cartea funciară, invocând faptul că acţiunea intimatei adresată C.E.D.O. nu vizează un drept de proprietate, iar încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 19 alin.1 din Legea nr.17/1996.

Plângerea formulată de petentă a fost adresată direct Judecătoriei Topliţa, fiind înregistrată la 29 septembrie 2010, fără ca petenta să formuleze în prealabil cerere de reexaminare a încheierii contestate, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.

În acest context, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut că în condiţiile în care petenta nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de Legea nr. 7/1996 în cazul constatării unei încheieri de carte funciară, acţiunea petentei adresată direct judecătoriei este inadmisibilă.

Conform prevederilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/996, persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sau de radiere a unui act sau fapt juridic, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluţionează prin încheiere de către registratorul-şef din cadrul oficiului teritorial pe raza căruia este situat imobilul.

Prin art. 50 alin. 21 din Legea nr. 7/1996 se prevede că împotriva încheierii registratorului-şef emise potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol se poate formula plângere în termen de 15 zile de la comunicare, prevăzându-se de asemenea că cererea de reexaminare şi plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial, iar oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul.

Prin art. 50 alin. 22 din acelaşi act normativ se prevede că plângerea împotriva încheierii se poate depune şi direct la judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială este situat imobilul.

Susţinerile petentei din memoriul de recurs în sensul că prevederile legale sus-menţionate nu sunt clare şi că formularea cererii de reexaminare adresată registratorului-şef nu este obligatorie se apreciază a fi nefondată.

Prin aceste prevederi legale s-a instituit o procedură prealabilă formulării unei plângeri care vizează înscrierea în cartea funciară a unui act sau a unui fapt juridic.

Astfel prin art.50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 s-a prevăzut posibilitatea pentru persoanele interesate să formuleze cerere de reexaminare împotriva încheierii de admitere sau de respingere a unei cereri de înscriere în cartea funciară, cerere care se soluţionează prin încheiere de către registratorul-şef.

Împrejurarea că art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 conţine o normă dispozitivă, în sensul că persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare, nu înseamnă că persoanele respective pot opta între a formula cerere de reexaminare împotriva încheierii de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sau a formula plângere adresată direct instanţei.

Prin art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 s-a prevăzut dreptul persoanelor interesate de a formula cerere de reexaminare şi numai în situaţia în care s-a parcurs această procedură, încheierea dată de registratorul-şef poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare.

Plângerea împotriva încheierii de carte funciară la care se referă art. 50 alin. 21 şi art. 50 alin. 22 din Legea nr. 7/1996 vizează încheierea dată de registratorul-şef în urma soluţionării cererii de reexaminare şi doar în situaţia acestei plângeri este prevăzut dreptul de opţiune al persoanei interesate, în sensul că plângerea poate fi adresată fie biroului teritorial, fie direct instanţei.

Procedura prevăzută de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 este obligatorie şi constituie o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, respectiv a dreptului de a formula plângere în privinţa  modului de soluţionare a cererilor de înscriere în cartea funciară şi prin urmare neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea plângerii adresate direct instanţei de judecată, conform. art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel cum a reţinut în mod justificat şi instanţa de apel, sub acest aspect nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Ca atare, solicitarea petentei în sensul de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru analizarea pe fond a plângerii deduse judecăţii este nefondată.

În ceea ce priveşte solicitarea petentei de recalificare a plângerii ca fiind o cerere de reexaminare a încheierii de carte funciară contestate şi de trimitere a acesteia spre soluţionare registratorului-şef, trebuie avut în vedere că această solicitare, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, nu are temei legal, în condiţiile în care instanţa nu se poare dezinvesti decât în cazurile  prevăzute expres de lege, între care nu se încadrează şi situaţia invocată de petentă, din moment ce procedura prealabilă prevăzută de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 nu are caracter jurisdicţional.

Pe de altă parte fiind vorba de o procedura prealabilă obligatorie, în conformitate cu prevederile art.109 alin.2 Cod procedură civilă sesizarea instanţei se putea face numai după parcurgerea acestei proceduri, or în contextul în care petenta nu a formulat cerere de reexaminare, nerespectând o condiţie specială instituită de lege în materia contestării înscrierilor din cartea funciară, plângerea adresată direct instanţei prin care se contestă o notare făcută cu privire la un imobil nu poate fi valorificată în sensul solicitat de petentă.

Recalificarea plângerii deduse judecăţii nu poate fi justificată nici prin prisma prevederilor art. 21 din Constituţia României şi nici prin prisma prevederilor art.13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că potrivit principiilor cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, stabilirea unor condiţii pentru introducerea acţiunii în justiţie nu constituie o încălcare a liberului acces la justiţie şi la un proces echitabil, statul dispunând de o marjă de apreciere în acest sens. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a accesului liber la justiţie, ci doar o modalitate de a preveni exercitarea sa abuzivă în detrimentul altor titulari de drepturi în egală măsură ocrotite.

În consecinţă, nici solicitarea formulată în subsidiar de petentă în sensul de a se proceda la recalificarea plângerii adresate judecătoriei şi a se dispune trimiterea ei spre soluţionare registratorului-şef nu poate fi primită.

Referitor la motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată la plata cărora petenta a fost obligată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă prin decizia instanţei de apel, deşi s-a susţinut că acestea sunt nedovedite, din actele dosarului rezultă că intimata a depus la dosar factura nr. 10A din 21 aprilie 2011, emisă de reprezentantul intimatei pentru suma de 5952 lei. Conform acestei facturi cheltuielile de judecată din apel suportate de intimată constau din suma de 5084 lei, aferentă activităţii prestate de avocat pentru susţinerea intereselor acesteia în faţa instanţei de apel şi 868 lei, cheltuieli de deplasare.

Având în vedere că factura respectivă a fost emisă la data de 21 aprilie 2011, deci ulterior declarării apelului de către petentă, instanţa de recurs apreciază că se justifică obligarea petentei la plata cheltuielilor achitate de intimată pentru serviciile prestate de avocat cu ocazia judecării apelului şi care sunt în sumă de 5084 lei. În ceea ce priveşte cheltuielile de deplasare, întrucât nu s-a făcut dovada acestora instanţa de recurs reţine că cererea de acordare a sumei de 868 lei, solicitată cu acest titlu este nefondată, sub acest aspect fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Ca atare se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de apel de la suma de 5952 lei la suma de 5098 lei.

Curtea a apreciat că reducerea onorariului avocaţial solicitată de petentă nu se justifică, dată fiind natura activităţii efectiv prestate de avocat, care a fost prezent în faţa instanţei de apel la termenul din 27 aprilie 2011, când s-a acordat părţilor cuvântul în dezbaterea cauzei şi totodată acesta a depus la dosar un memoriu cuprinzând concluzii scrise.

În condiţiile în care prin decizia instanţei de apel s-a reţinut că plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de carte funciară este inadmisibilă datorită nerespectării procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 7/1996 şi această soluţie este legală, nu se mai impun a fi analizate motivele invocate de intimată în privinţa fondului cauzei.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea a admis recursul declarat de petentă şi în consecinţă a modificat în parte decizia atacată, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată petenta în apel de la suma de 5952 lei la suma de 5084 lei.

Celelalte dispoziţii ale deciziei atacate fiind legale, urmează să fie menţinute.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimata, fiind în culpă procesuală, a fost obligată să-i plătească petentei suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în contravaloarea cheltuielilor de deplasare pe ruta Negreşti Oaş - Târgu Mureş şi retur, suportate de administratorul societăţii petente pentru termenul din 12 ianuarie 2012.

Domenii speta

Spete similare