Dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public nu este susceptibil de dezmembrăminte (art. 11 din Legea 213/1998). Constructorul de bună credinţă nu poate fi evacuat de pe terenul pe care îl ocupă, fără ca proprietarul terenului să-şi...

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.

688/C+C/2006, reclamanta R.A. A.Z .L. Brăila a chemat în judecată pe pârâta S.C.C.D.

 S.A. Brăila pentru a se dispune evacuarea acesteia din imobilul aflat în administrarea sa, situat in perimetrul III al Zonei Libere Brăila, cu obligarea pârâtei la plata daunelor de  39.240,63 euro pentru ocuparea fără drept şi cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că este administratorul terenului situat în perimetrul III al Zonei Libere Brăila conform H.G. nr. 330/1994. Pe acest teren se află hala-depozit şi anexe proprietatea pârâtei iar aceasta refuză să încheie contract de închiriere pentru terenul pe care sunt amplasate construcţiile, motivând că din 14.666 mp. foloseşte efectiv doar 9.614 mp. şi nu recunoaşte că restul de teren este ocupat de calea ferată şi garajele proprietatea sa. În consecinţă, refuză să încheie acest contract, producând reclamantei o pagubă de 39.240,63 euro echivalent al chiriei nepercepute pentru această suprafaţă în perioada 01.01.-07.03.2006. A invocat prevederile art. 12, 12/1, 12/2 din Legea nr. 84/1992, art. 26 lit. A, cap. 5 anexa 2 H.G. nr. 330/1994 şi art. 998-999 C.civ.

În apărare, pârâta a depus întâmpinare, arătând că terenul, pentru care reclamanta solicită chirie, are o situaţie neclară fiindcă a fost cuprins în proprietatea sa conform Legii nr. 15/1990, dar prin H.G. nr. 330/1994 i-a fost luat din proprietate. Arată că a solicitat prin acţiune separată, constatarea neconstituţionalităţii anexei 1 a H.G. nr. 330/1994. Mai arată că terenul pentru care se percepe chirie nu este decât o parte din cel precizat de pârâtă.

Reclamanta a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei. Pârâta nu a răspuns la interogatoriu.

Din extrasul de carte funciară depus, la solicitarea instanţei, de Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Brăila a rezultat că terenul în suprafaţă de 61.807 mp. situat în perimetrul III al Zonei Libere este intabulat în C.F. 32540/N având ca proprietar Municipiul Brăila (domeniu public), este în administrarea R.A. Zona Liberă Brăila, iar pentru construcţiile C1-C10, situate pe acest teren, nu s-au prezentat acte de proprietate.

Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 767/19.12.2006, a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtei S.C. C. D. S.A. Brăila de pe terenul în suprafaţă de 14.815 m.p. situat în perimetrul III al Zonei Libere Brăila, aflat în administrarea reclamantei Regia Autonomă A.Z.L. Brăila.

A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 39.240,63 Euro, în echivalent lei la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile şi a sumei de 3996 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanta a dovedit că are un drept de

administrare asupra terenului în litigiu, conferit de H.G. nr. 330/1994, iar pârâta ocupă acest teren fără a deţine vreun titlu locativ.

Mai mult, pârâta a susţinut că are un drept de proprietate asupra terenului, drept a cărui existenţă nu a dovedit-o. Cât priveşte dreptul său de proprietate asupra construcţiilor, acesta este incert, faţă de consemnările efectuate în cartea funciară.

În condiţiile art. 225 C.pr.civ., refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriu a fost considerat de către instanţă ca fiind o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei.

Cât priveşte despăgubirile solicitate, a constatat că pârâta a cauzat reclamantei un prejudiciu cert, actual şi determinat, prin refuzul de a încheia contract de închiriere. Reclamanta a fost pusă, astfel, în imposibilitate să obţină veniturile stabilite de lege din administrarea terenului, pentru perioada 01.01.2006 – 07.03.2006, instanţa de fond neputând cuantifica prejudiciul aferent unei perioade viitoare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel atât reclamanta R.A. A.Z.L. Brăila, cât şi pârâta S.C. C. D. S.A. Brăila, apeluri înregistrate sub nr. 285/44/2007 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia comercială, maritimă şi fluvială.

Reclamanta-apelantă a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii şi a capătului de cerere referitor la obligarea intimatei pârâte la plata de despăgubiri, până la evacuarea efectivă a pârâtei de pe terenul în litigiu.

Aceasta întrucât fapta intimatei pârâte, de ocupare fără drept a terenului, determină un prejudiciu viitor şi sigur. Astfel, obiectul principal de activitate al apelantei-reclamante este închirierea/concesionarea imobilelor pe care le are în administrare şi, în acest context, a primit mai multe cereri de la agenţi economici interesaţi, pe care nu le poate onora.

De asemenea, prejudiciul este determinat, existând suficiente date pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor (suprafaţa de teren, tarif pe 1 m.p./lună, perioada în discuţie – până la evacuarea efectivă).

Consideră apelanta reclamantă  că instanţa de fond a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului.

În drept, a invocat disp. art. 998 – 999 Cod civil, art. 282 şi următoarele şi art. 274 C.pr.civ.

Pârâta-apelantă S.C. C. D. S.A. Brăila a criticat sentinţa atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a stabilit greşit situaţia de fapt, ignorând înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Astfel, pârâta a prezentat titlurile în baza cărora deţine terenurile, anume decizia nr. 427/1975 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Brăila prin care terenul în suprafaţă de 14300 m.p., împreună cu construcţiile aferente a fost transmis în administrare fostei I.C.E. T Export Bucureşti; Decizia nr. 457/1990 a Ministerului Industriei Lemnului prin care bunurile respective au fost transmise în administrarea antecesoarei în drepturi a pârâtei – Combinatul de Celuloză şi Hârtie Brăila (în prezent S.C. C D S.A., conform H.G. nr. 1213/1990).

Prin adresa nr. 1090/1974 C.P.J. a dat acordul la construirea halei în suprafaţă de 10.000 m.p. pe terenul aparţinând, la acea dată, C.P.J. Brăila.

Din aceste acte rezultă că hala, în prezent proprietatea pârâtei, a fost edificată pe terenul aflat în administrarea C.P.J. Brăila, prin constituirea unui drept de superficie. Ulterior, atât terenul, cât şi construcţia au intrat, în temeiul Legii nr. 15/1990, în proprietatea pârâtei.

Consideră pârâta apelantă că instanţa de fond nu putea dispune evacuarea acesteia de pe terenul în litigiu, ci trebuia să se procedeze la compararea titlurilor părţilor în cadrul unei acţiuni în revendicare.

În subsidiar, în cazul în care instanţa de apel ar aprecia că pârâta nu deţine titlu valabil pentru teren, a solicitat să se constate că este proprietara construcţiilor de pe acest teren. Chiar dacă pârâta nu ar deţine un drept de superficie, ea este un constructor de bună credinţă, în condiţiile art. 494 Cod civil, şi trebuia despăgubită în mod corespunzător.

A mai susţinut apelanta pârâtă că prezenta speţă este civilă, iar nu comercială, precum şi faptul că suma acordată reclamantei, cu titlu de despăgubiri, nu are temei legal sau contractual.

În drept, a invocat disp. art. 480, 492 şi 494 Cod civil, Decretul nr. 409/1955 şi Legea nr. 15/1990.

Curtea de Apel a admis apelul declarat de pârâta S.C. C.D. S.A. Brăila şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii în evacuare şi daune, ca nefondată.

A respins apelul declarat de R.A. A.Z.L. Brăila, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele :

În primul rând, se constată nefondat motivul de apel referitor la încălcarea, de către instanţa de fond, a competenţei materiale a altei instanţe (instanţa civilă).

Obiectul cererii de chemare în judecată constă în evacuarea pârâtei dintr-un imobil cu destinaţie comercială, iar părţile litigiului sunt doi comercianţi – o societate comercială pe acţiuni şi o regie autonomă (în speţă, reclamanta), care funcţionează, în baza art. 4 din H.G. nr. 330/1994, „pe principiile gestiunii economice şi autonomiei financiare”. Prin urmare, sunt pe deplin aplicabile disp. art. 4 Cod comercial.

Instanţa constată însă fondat motivul de apel referitor la greşita stabilire a situaţiei de fapt, pe baza interpretării eronate a probelor administrate în cauză şi, pe cale de consecinţă, greşita aplicare a legii raportului juridic dedus judecăţii.

Din însăşi cuprinsul cererii de chemare în judecată, din corespondenţa purtată de părţi anterior declanşării litigiului judiciar, rezultă că reclamanta nu contestă dreptul de proprietate al pârâtei asupra construcţiilor existente pe terenul în litigiu (hala depozit şi anexe).

În fapt, societatea pârâtă este fostă unitate economică de stat (Combinatul de Celuloză şi Hârtie Brăila) reorganizată în societate comercială pe acţiuni, în temeiul Legii nr. 15/1990, cu modificările şi completările ulterioare (art. 1 alin. 1).

Hala depozit şi anexele, situate pe terenul în litigiu, i-au fost transmise pârâtei în administrare, potrivit Deciziei nr. 45/04.04.1990 emisă de Ministerul Industriei Lemnului (fila 46 dosar apel), şi au devenit proprietatea pârâtei apelante, în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990.

Înainte ca societatea pârâtă să obţină certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în temeiul H.G. nr. 834/1991, s-a înfiinţat Zona Liberă Brăila, prin H.G. nr. 330/1994. Conform art. 5 din H.G. nr. 330/1994, terenurile care au intrat în perimetrul Zonei Libere Brăila (inclusiv terenul în litigiu), au fost declarate ca aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale şi au fost date în administrare reclamantei.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public nu este susceptibil de dezmembrăminte (art. 11 din Legea nr. 213/1998), astfel că pârâta apelantă nu poate susţine că ar fi titulara unui drept de superficie asupra terenului în litigiu, deşi construcţia situată pe acesta a fost edificată cu acordul proprietarului terenului de la acea dată.

Însă, în mod cert, pârâta este un constructor de bună credinţă. Aşa fiind, reclamanta nu poate solicita „evacuarea” pârâtei de pe terenul pe care îl administrează,

fără a-şi manifesta opţiunea de a păstra construcţiile şi de a înapoia pârâtei fie valoarea materialelor şi preţul muncii, fie o sumă de bani egală cu creşterea valorii fondului, în condiţiile art. 494 alin. 3 teza II Cod civil.

Faţă de aceste considerente, cererea de „evacuare” a constructorului de bună credinţă de pe terenul pe care îl ocupă aceste construcţii, fără o justă despăgubire, este nefondată.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 296 C.pr.civ., a admis apelul declarat de pârâta-apelantă şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii în evacuare şi daune, ca nefondată.

Faţă de cele mai sus reţinute, apelul declarat de reclamantă s-a constatat nefondat. Astfel, aceasta nu poate solicita obligarea constructorului de bună credinţă la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a terenului, constând în fructele civile pe care ar fi îndreptăţit să le culeagă (chirie).

Aşa cum s-a mai arătat, proprietarul terenului nu are dreptul de a cere ridicarea construcţiilor proprietatea pârâtei, ci are doar dreptul de a dobândi, prin accesiune, dreptul de proprietate asupra lucrărilor, după o justă despăgubire a constructorului de bună credinţă. Cu alte cuvinte, pârâta nu ocupă abuziv terenul în litigiu, în condiţiile inexistenţei oricărui drept, astfel că eliberarea terenului nu poate fi obţinută pe calea aleasă de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare