Recurs. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac. Circumstanţe atenuante judiciare. Aplicarea acestora fără indicarea lor în concret.

Recurs. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac. Circumstanţe atenuante judiciare. Aplicarea acestora fără indicarea lor în concret.

Codul de  procedură penală, art. 385 ind. 8

Codul penal, art. 74

În condiţiile în care numai inculpatul a uzat de căile ordinare de atac, chiar dacă, în mod greşit prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului prevederile art.74 şi art.76 Cod penal, fără să indice circumstanţele atenuante astfel cum pretinde art. 79 Cod penal, această situaţie nu mai poate fi corectată în apel sau în recurs, întrucât s-ar agrava situaţia lui în propria cale de atac.

Prin sentinţa penală nr.281 din 7 decembrie 2009 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc:

- în baza art.198 al.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi art.74, 76 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul O.L. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor;

- în baza art. 83 Cod penal a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.81/6 mai 2008 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare;

- s-a făcut aplicarea prevederilor art.64 lit.a, b şi art.71 Cod penal;

- a obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

Pentru  a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, la data de 4 mai 2009 numita B.E. din comuna Săcel, sat Şoimuşu Mare, nr.-, a depus o plângere împotriva inculpatului, arătând că acesta din urmă a întreţinut la începutul anului 2009 în repetate rânduri, relaţii sexuale cu fiica sa, respectiv B.E. în vârstă de 12 ani.

În cursul cercetărilor minora a recunoscut că inculpatul i-a făcut avansuri, după care a întreţinut raporturi sexuale cu acesta. Acest aspect rezultând din adeverinţa medicală eliberată în cauză, fiind dovedit şi cu declaraţia martorului L.A..

În cursul procesului penal inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că ştia că minora avea vârsta de 12 ani.

S-a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art.198 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal.

La individualizarea şi dozarea pedepsei instanţa a ţinut cont de pericolul social concret al faptei raportat la condiţiile de săvârşire, fiind vorba de o minoră de vârstă fragedă, persoana inculpatului care a mai suferit o condamnare penală, fiind recidivist, astfel că aplicarea unei pedepse cu executarea în regim penitenciar atinge efectul preventiv – educativ urmărit.

În baza art.83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.81/6 mai 2008 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel  inculpatul O.L.

În motivarea apelului s-a arătat că actele procedurale privind ascultarea inculpatului în faza de urmărire penală şi de judecată în prima instanţă sunt nule întrucât acesta nu a fost asistat de un interpret, el necunoscând limba română. De asemenea, s-a arătat că prima instanţă nu a încuviinţat ascultarea martorului propus de inculpat pentru a dovedi că a fugit împreună cu minora doar în urma opoziţiei mamei acesteia. Apelantul a considerat, de asemenea, că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de seducţie, prevăzută de art. 199 Cod penal.

În concluziile depuse în scris în apel, inculpatul, prin avocatul său, a arătat că nu există probe în sensul săvârşirii infracţiunii. Medicul specialist a constatat doar refuzul examenului ginecologic de către partea vătămată. În aceste condiţii există doar declaraţia inculpatului şi a părţii vătămate. Totodată, ocrotitorul legal al minorei, respectiv mama acesteia, nu s-a considerat lezată în nici un fel. S-a arătat că atât inculpatul cât şi minora fac parte din familii dezorganizate în care copiii au fost concepuţi la vârste fragede.

În concluziile sale apelantul a mai arătat că nu s-a ţinut seama de circumstanţele atenuante ci numai de starea de recidivă. În legătură cu starea de recidivă s-a menţionat că infracţiunea prevăzută de art. 198 Cod penal nu poate constitui al doilea termen al recidivei întrucât nu este intenţionată, fiind în prezenţa culpei prevăzută de art. 19 pct. 2 lit. b Cod penal, inculpatul nerealizând caracterul infracţional al faptei, el iubind-o sincer pe partea vătămată minoră.

Prin decizia penală nr. 95 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Harghita, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinţei penale nr.281 din 7 decembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit art.371 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul a reţinut următoarele:

La începutul anului 2009 inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu minora B.E., în vârstă de 12 ani. Actele sexuale s-au consumat la locuinţa bunicilor inculpatului, precum şi în alte locuri. Starea de fapt reţinută reiese din declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate minore, precum şi din cele ale martorilor G.G.R. şi L.A.

S-a reţinut că apărarea inculpatului în apel s-a făcut abuzând de drepturile procesuale prevăzute de lege şi în contradicţie cu poziţia inculpatului însuşi. Astfel, invocarea nulităţii actelor procesuale privitoare la ascultarea inculpatului a fost pur formală, nefiind indicate care sunt împrejurările consemnate greşit ca urmare a lipsei interpretului, inculpatul recunoscând din nou săvârşirea faptei în faţa instanţei de apel.

Tribunalul a constatat că actele efectuate nu sunt vătămătoare şi nu se impune anularea lor.

Martorul propus în faţa primei instanţe pentru a demonstra condiţiile în care inculpatul a fugit cu minora în urma opoziţiei mamei acesteia nu a putut releva împrejurări care să constituie probe pertinente şi concludente. Condiţiile în care cei doi au fugit, ca de altfel şi existenţa promisiunilor de căsătorie sunt împrejurări cu totul circumstanţiale în cauză. S-a considerat că respingerea acestei cereri în probaţiune nu constituie un motiv pentru desfiinţarea sentinţei atacate.

S-a menţionat că adeverinţa medicală nu constituie o probă privitoare la săvârşirea faptei. Aşa cum s-a consemnat în cuprinsul acesteia, partea vătămată minoră a refuzat consultul ginecologic, însă au existat şi alte probe de vinovăţie, astfel cum au fost reţinute mai sus.

Tribunalul a constatat că prima instanţă a reţinut ca probă a săvârşirii faptei adeverinţa medicală. Acest lucru demonstrând că judecătorul nu a analizat probele cauzei, hotărârea primei instanţe fiind o reproducere a rechizitoriului.

Consideraţiile expuse în faţa instanţei de apel privitoare la calificarea faptei sunt neîntemeiate. Incriminarea actului sexual cu un minor prin dispoziţiile art. 198 Cod penal protejează valorile sociale privitoare la viaţa sexuală a minorilor cu vârsta mai mică de 15 ani. Nivelul deosebit de scăzut al dezvoltării emoţionale, dar şi fizice, până la această vârstă a făcut necesară interzicerea relaţiilor sexuale cu astfel de persoane.

Relaţiile sexuale cu persoane care nu au împlinit 15 ani pot avea consecinţe negative serioase pentru dezvoltarea ulterioară a vieţii intime a acestora, a dezvoltării emoţionale şi nu în ultimul rând, consecinţe privitoare la sănătate în cazul apariţiei unei sarcini la o vârstă atât de fragedă. De aceea, actul sexual cu un minor care nu a împlinit 15 ani constituie infracţiune indiferent de condiţiile în care s-a săvârşit. Prezenţa unor sentimente ale inculpatului faţă de minoră nu are relevanţă asupra existenţei infracţiunii. De asemenea, promisiunile de căsătorie pot fi avute în vedere ca şi condiţii concrete de săvârşire a faptei dar sunt irelevante pentru calificarea juridică.

Infracţiunea de seducţie prevăzută de art. 199 Cod penal are în vedere protejarea unor valori sociale diferite, referitoare la viaţa sexuală a persoanei de sex feminin mai mică de 18 ani. După vârsta de 15 ani şi până la vârsta de 18 ani, legea prezumă că persoanele de sex feminin sunt într-o stare de deosebită vulnerabilitate faţă de promisiunile de căsătorie. Profitarea de această vulnerabilitate pentru determinarea la întreţinerea de raporturi sexuale este incriminată. Dacă vârsta victimei este mai mică de 15 ani existenţa promisiunilor de căsătorie devine irelevantă întrucât valorile sociale lezate prin actul sexual sunt altele, mai importante, iar pentru sancţionarea făptuitorului legea a prevăzut pedepse mai severe.

Având în vedere obiectul juridic diferit al celor două infracţiuni tribunalul a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei. Această chestiune fiind unul din motivele de apel nu a fost soluţionată separat.

Consideraţiile din apel referitoare la starea de recidivă au fost apreciate ca fiind lipsite de fundament juridic. Infracţiunea săvârşită de inculpat este una intenţionată şi constituie al doilea termen al recidivei.

Aprecierile primei instanţe privitoare la individualizarea pedepsei au fost considerate de tribunal ca fiind fără suport juridic. Aplicarea pedepsei s-a făcut arbitrar, fără observarea dispoziţiilor legale care reglementează individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare şi fără argumente.

În primul rând, modalitatea în care au fost aplicate dispoziţiile art. 76 Cod penal încalcă art. 79 Cod penal, judecătoria neindicând care sunt acele împrejurări care au fost reţinute ca circumstanţe atenuante.

Pe de altă parte, tribunalul a considerat că prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că individualizarea pedepsei şi individualizarea modalităţii de executare sunt două operaţiuni tehnice juridice distincte. Individualizarea pedepsei este operaţiunea prioritară şi se efectuează pe baza criteriile oferite de art. 72 Cod penal. Ulterior, modalitatea de executare a pedepsei stabilite în prima fază se individualizează potrivit dispoziţiilor art. 81, 86 ind. 1, 86 ind. 7 sau art. 62 Cod penal. Judecătoria a procedat la stabilirea pedepsei şi a modalităţii de executare într-un singur timp, fără a se putea stabili care au fost considerentele unei astfel de operaţiuni.

Tribunalul a constatat, de asemenea, că pedeapsa aplicată inculpatului este deosebit de blândă ţinând seama de starea de recidivă şi de vârsta foarte fragedă a victimei, aspecte care trebuiau să ducă la agravarea răspunderii şi nu la atenuarea ei.

Faptul că în familia inculpatului sau a victimei femeile au rămas însărcinate la vârste fragede nu constituie un aspect care să conducă la atenuarea răspunderii. Dimpotrivă, lipsa de reacţie a autorităţilor sau reacţia inadecvată prin aplicarea unor pedepse deosebit de blânde, în alte limite decât cele legale, aşa cum este cea aplicată de prima instanţă, duc la astfel de situaţii de degenerare a raporturilor între membrii comunităţii şi la promiscuitate sexuală.

Ţinând seama de dispoziţiile art. 372 tribunalul nu a putut agrava situaţia inculpatului în propriul apel.

Împotriva deciziei Tribunalului Harghita a declarat recurs inculpatul, în termenul prevăzut de art.385 ind. 3 Cod pr.penală, însă acesta nu este motivat .

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul nu şi-a motivat recursul aşa cum prevăd dispoziţiile art.385 ind. 10 alin.2 Cod pr.penală, astfel că instanţa va analiza cauza doar prin prisma dispoziţiilor art.385 ind. 9 alin.3 Cod pr.penală.

Astfel, având în vedere că nici unul din cazurile prevăzute de art.385 ind. 9 alin.1 pct. 1-7, 10, 13, 14, 19 şi 20 Cod pr.penală, care pot fi luate în considerare de instanţă din oficiu, nu sunt incidente în cauză, pentru că s-au respectat toate dispoziţiile legale privind competenţa, compunerea şi sesizarea instanţei, publicitatea şedinţei, participarea procurorului, dreptul la apărare, faptele sunt prevăzute de legea penală, individualizarea pedepselor s-a făcut cu respectarea disp.art.72 Cod penal, Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Cu privire la solicitarea procurorului privind admiterea recursului inculpatului şi aplicarea dispoziţiilor art.76 lit.a Cod penal cu consecinţa art.76 lit.c Cod penal, întrucât prima instanţă a reţinut circumstanţe atenuante însă nu le-a individualizat, Curtea apreciază că această cerere nu este fondată.

Prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului prevederile art.74 şi art.76 Cod penal. Tribunalul în mod corect a apreciat că instanţa de fond a încălcat prevederile art.79 Cod penal, privind indicarea circumstanţelor, însă având în vedere că doar inculpatul a declarat apel nu s-a putut corecta această situaţie întrucât s-ar agrava situaţia lui în propria cale de atac.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs doar inculpatul astfel că, dacă instanţa de recurs ar indica doar anumite circumstanţe prev. de art.74 cu referire la art. 76 Cod penal, ar agrava situaţia acestuia în propria cale de atac, aspect ce ar contraveni dispoziţiilor art.385 ind. 8 al.1 Cod procedură penală.

Faţă de considerentele expuse, instanţa în baza art.385 ind. 15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare