Contestaţia în anulare prin care se invocă o neregularitate procedurală.

Decizie 611 din 07.11.2012


Contestatoarea era obligată să încunoştinţeze instanţa în legătură cu faptul că nu poate sta în proces întrucât se află în procedură de lichidare judiciară, neputând fi citată, în aceste condiţii, decât prin lichidatorul desemnat. Instanţei nu i se poate reţine nicio culpă cu privire la faptul că societatea a fost citată permanent la adresa cunoscută încă de la începutul litigiului, cu atât mai mult cu cât dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost restituite la dosar semnate de destinatar, fiind evident că societatea a avut cunoştinţă de proces şi, prin urmare, putea şi trebuia,  chiar, să încunoştinţeze instanţa în legătură cu schimbarea situaţie sale. Neprocedând în acest mod, contestatoarea şi-a asumat în totalitate riscul ca soluţionarea procesului să se facă fără citarea lichidatorului, Curtea apreciind, în aceste condiţii că, în cadrul contestaţiei în anulare, petenta nu se mai poate prevala de dispoziţiile art. 317 alin. 1 punctul 1 Cod procedură civilă întrucât, practic, îşi invocă propria culpă, ea fiind singura care putea aduce la cunoştinţa instanţei împrejurarea respectivă.

Decizia civilă nr. 611/R/07.11.2012 a Curţii de Apel Galaţi

Contestatoarea S.C. S.P. S.R.L. M, judeţul Vrancea a solicitat anularea încheierii de şedinţă din data de 07.03.2012 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 7344/231/2006/a1, prin care a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 44 din 20.01.2009 a aceleiaşi instanţe, susţinând, în esenţă, că societatea nu a fost legal citată cu ocazia soluţionării acestei cereri.

A susţinut că, prin sentinţa civilă nr. 6971 din 01.06.2011 a Tribunalului Vrancea societatea a intrat în procedura simplificată a falimentului astfel că trebuia citată în mod legal prin lichidatorul judiciar desemnat de instanţă, respectiv CII G.G.

A solicitat admiterea contestaţiei, anularea încheierii atacate şi rejudecarea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 44/2009 a Curţii de Apel Galaţi.

Prin decizia civilă nr. 611 din 07.11.2012, Curtea a respins contestaţia ca nefondată, reţinând, în esenţă, următoarele:

Potrivit art. 317 alin. 1 punctul 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

În speţă, ceea ce se invocă de către contestatoare este împrejurarea că cererea de lămurire dispozitiv formulată de petentul Ş.S., şi care a format obiectul dosarului nr. 7344/231/2006/a1, a fost soluţionată fără ca societatea să fie legal citată, respectiv prin lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenţei, situaţie de natură a atrage anulabilitatea hotărârii astfel pronunţate.

Sub un prim aspect, Curtea a constatat că, deşi contestatoarea a invocat existenţa unei hotărâri a Tribunalului Vrancea prin care s-a dispus declanşarea procedurii simplificate a falimentului şi a fost desemnat un lichidator judiciar, nu a făcut nicio dovadă în acest sens, nedepunând la dosar hotărârea respectivă.

Pe de altă parte, împrejurarea că societatea se afla în faliment nu a fost adusă niciodată la cunoştinţa instanţei de recurs, situaţie care îi este imputabilă în totalitate contestatoarei care, deşi a fost citată pentru toate termenele de judecată la sediul indicat în dosar, citaţia fiind primită şi semnată personal de un reprezentant al societăţii sau de o rudă a administratorului acestuia, nu a încunoştinţat instanţa în legătură cu situaţia specială în care se află.

Mai mult decât atât, la data de 26.10.2011, S.C. S.P. S.R.L. a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere aflată la fila 79 din dosarul nr. 7344/231/2006/a1 al Curţii de Apel Galaţi, nici la acel moment contestatoarea neaducând la cunoştinţa instanţei că societatea are un lichidator desemnat în procedura simplificată a falimentului.

Or, în lumina dispoziţiilor art. 98 Cod procedură civilă care prevăd obligaţia părţii care şi-a schimbat domiciliul în timpul judecăţii de a aduce la cunoştinţa instanţei acest lucru sub pedeapsa neluării ei în seamă, Curtea a apreciat că, aplicând prin analogie aceste dispoziţii legale la situaţia din speţa dedusă judecăţii, contestatoarea era obligată să încunoştinţeze instanţa în legătură cu faptul că nu poate sta în proces decât prin lichidatorul desemnat, instanţei neputându-i-se reţine nicio culpă cu privire la faptul că societatea a fost citată permanent la adresa cunoscută încă de la începutul litigiului, cu atât mai mult cu cât dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost restituite la dosar de fiecare dată semnate.

Este evident că societatea a avut cunoştinţă de proces şi, prin urmare, putea şi trebuia,  chiar, să încunoştinţeze instanţa în legătură cu schimbarea situaţiei sale.

Neprocedând în acest mod, contestatoarea şi-a asumat în totalitate riscul ca soluţionarea procesului să se facă fără citarea lichidatorului, Curtea apreciind, în aceste condiţii că, în cadrul contestaţiei în anulare, petenta nu se mai poate prevala de dispoziţiile art. 317 alin. 1 punctul 1 Cod procedură civilă întrucât, practic, îşi invocă propria culpă, ea fiind singura care putea aduce la cunoştinţa instanţei împrejurarea respectivă.