Prin cererea adresată Judecătoriei Botoşani la data de 9.06.2010 şi precizată ulterior petenţii A. I. C. şi A. D. au contestat în contradictoriu cu intimata Banca Cooperatistă Creditcoop-Agenţia Botoşani încheierea de carte funciară nr.11960/18.05.2010 a OCPI Botoşani, solicitând radierea înscrierii efectuată prin această încheiere.
În motivare, petenţii au arătat că prin încheierea menţionată s-a înscris în C.F. nr.53226 imobilul la bun comun situat în Botoşani, str. Furtunii, nr.13, jud. Botoşani somaţia nr.701/11.05.2010 emisă de Banca Cooperatistă Creditcoop prin Corpul Executorilor bancari, iar ei, petenţii, nu au calitatea de debitori ai acestei bănci.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că prin încheierea dată în camera de consiliu în data de 30.12.2009 în dosarul nr.17133/193/2009, Judecătoria Botoşani a admis cererea executorului bancar cât şi cererea creditoarei Banca Cooperatistă Creditcoop-Agenţia Botoşani şi a dispus încuviinţarea executării silite a titlului executoriu-contract de credit nr.846/13.01.2009 împotriva debitorului A. N.-debitor principal cât şi a girantului acestuia A. I. C. care a garantat creditul şi dobânda aferentă contractului de credit cu veniturile sale prezente şi viitoare, precum şi cu averea sa mobilă şi imobilă până la achitarea integrală a datoriilor şi că, întrucât pe cale amiabilă nu s-a putut ajunge la stingerea acestui debit s-a trecut la executarea silită a acestora, executare ce s-a îndreptat şi pe veniturile realizate de către girantul contestator.
Prin sentinţa civilă nr.376 din 18.01.2011 Judecătoria Botoşani a respins plângerea.
A reţinut prima instanţă că din probele administrate în cauză rezultă că numitul A. N. a încheiat cu intimata Banca Cooperatistă Creditcoop-Agenţia Botoşani contractul de credit nr.846 din 19.01.2009 prin care cel dintâi a împrumutat de la intimată suma de 10000 lei şi că realizarea creanţei din acest contract a fost garantată de către petentul A. I. C. care, în calitate de fidejusor s-a obligat în solidar cu debitorul la rambursarea creditului, plata dobânzilor şi a comisioanelor până la achitarea integrală a debitului, garantând creditul şi dobânda aferentă contractului cu veniturile prezente şi viitoare, precum şi cu averea mobilă şi imobilă.
Se mai reţine că petentul, în calitate de garant, a renunţat la beneficiul de diviziune şi discuţiune, ceea ce înseamnă că poate fi urmărit direct de către creditoare fără ca această urmărire să fie condiţionată de o prealabilă urmărire a debitorului principal, demarându-se urmărirea silită pentru neplata creditului.
Reţine prima instanţă că deşi petentul nu este proprietar exclusiv asupra imobilelor arătate, înscrierea somaţiei se justifică pentru partea lui din imobile, creditorul având posibilitatea să solicite un partaj al bunurilor comune ale soţului debitor şi ale soţului nedebitor dacă soţul debitor nu are alte bunuri proprii de urmărit şi care să îndestuleze creanţa.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel petenţii A. I. C. şi A. D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivat de faptul că niciunul dintre cei doi apelanţi nu are calitatea de debitor al intimatei, iar mai mult, A. D. nu are nici calitatea de debitor şi nici cea de girant, încât între părţi nu este stabilit niciun raport juridic.
Mai susţin apelanţii că, faptul că A. I.C. a avut calitatea de garant pentru un împrumut contractat de numitul A. N., nu atrage din punct de vedere juridic aceeaşi obligaţie şi în sarcina soţiei sale, apelanta A. D.. În consecinţă, în opinia apelanţilor, dacă intimata dorea a se dispune înscrierea somaţiei, aceasta se putea doar pentru o cotă de 1 din bunul identificat în Cartea Funciară, altminteri încălcându-se şi dreptul de dispoziţie al apelantei A. D.
Prin decizia civilă nr. 78A din 4 mai 2011 Tribunalul Botoşani a respins ca nefondat apelul.
A reţinut instanţa de apel că este lipsit de relevanţă faptul că bunul este sau nu proprietatea exclusivă a unuia sau altuia dintre codevălmaşi, dat fiind că această procedură vizează exclusiv doar o chestiune de indisponibilizare a bunului şi o măsură de prevedere pe care creditorul o are la îndemână pentru a preîntâmpina o eventuală înstrăinare a bunului de către debitorul garant şi astfel o micşorare a patrimoniului acestuia cu riscul de a nu-şi putea îndestula creanţa.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs petenţii A. I. C. şi A. D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii arată recurenţii că niciunul dintre ei nu are calitatea de debitor al Băncii Cooperatiste Credit-Coop Botoşani. Mai mult, arată recurenţii, A. D. nu are nici calitatea de debitor şi nici pe cea de girant, între petenta-recurentă şi intimată nefiind stabilit vreun raport juridic. Simplul fapt că recurentul A. I. C. a girat un împrumut contractat de numitul A. N. cu veniturile sale prezente şi viitoare, precum şi cu averea sa mobilă şi imobilă nu atrage, din punct de vedere juridic, aceeaşi obligaţie şi în sarcina soţiei sale, recurenta A. D.
Mai susţin recurenţii că intimata a înscris în mod greşit această somaţie în cartea funciară a imobilului bun comun încălcând dreptul de proprietate şi, în consecinţă, dreptul de dispoziţie asupra cotei ce aparţine petentei A. D., precum şi prevederile art. 38 raportate la prevederile art. 20 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
Susţin recurenţii că faţă de prevederile legale invocate intimata nu are niciun drept de nicio natură cu privire la cota indiviză din bun ce aparţine petentei A. D., deci, nu poate să solicite nicio înscriere în cartea funciară cu privire la această cotă şi cu atât mai puţin să restrângă dreptul de proprietate al petentei – recurente cu privire la această cotă.
În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimata, legal citată, nu a formulat apărări în recurs.
Prin decizia civilă nr. 1144 din 26.10.2011 a Curţii de Apel Suceava s-a admis recursul, s-a modificat în totalitate decizia civilă nr. 78A din 4 mai 2011 a Tribunalului Botoşani în sensul că s-a admis apelul şi s-a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 376 din 18 ianuarie 2011 a Judecătoriei Botoşani admiţându-se plângerea formulată de petenţi împotriva încheierii nr. 11960 din 18.05.2010 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoşani, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoşani, desfiinţându-se încheierea nr. 11960 din 18.05.2010 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoşani, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoşani prin care s-a dispus notarea somaţiei nr. 701 din 11.05.2010 emisă de Banca Cooperatistă CREDITCOOP, în C.F. 53226 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 5173) UAT Botoşani.
A reţinut instanţa de recurs că în conformitate cu dispoziţiile art. 22 lit. „a” din Legea nr. 7/1996 (astfel cum era în vigoare la data întocmirii încheierii de carte funciară atacate), înscrierea unui drept în cartea funciară se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută. Acest text de lege consacra principiul relativităţii înscrierilor în cartea funciară, principiu care este păstrat şi în noua reglementare realizată de Codul civil prin art. 893 lit. „a”.
Esenţial pentru realizarea acestui principiu este ca, la data înregistrării cererii de înscriere, cel împotriva căruia este formulată să fie titularul dreptului real transmis sau, după caz, grevat. În consecinţă, dacă la data înregistrării cererii de înscriere, indiferent de motive, cel împotriva căruia este formulată nu mai este titularul dreptului transmis sau grevat, înscrierea nu mai poate fi făcută, deoarece titularul actual al dreptului este terţ şi nu poate fi ţinut să tolereze înscrierea.
Regula înscrisă în art. 22 din Legea nr. 7/1996 constituie o normă de aplicaţie generală nu numai în privinţa drepturilor reale, dar şi în privinţa drepturilor personale şi a tuturor notărilor, registratorul de carte funciară neputând să ordone nici măcar o notare dacă este cerută împotriva unei persoane care nu este înscrisă ca titulară în cartea funciară.
Încălcarea principiului relativităţii înscrierilor atrage nulitatea absolută a înscrierilor efectuate.
În speţă, cererea de înscriere viza notarea somaţiei imobiliare de plată pentru A. I. C. în favoarea Băncii Cooperatiste Credit-Coop Agenţia Botoşani pentru parcela de teren şi construcţie identificată cu parcela 2334 nedefinitivă din C.F. 5173/N Botoşani.
Somaţia nr. 701 din 11.05.2010 întocmită de Corpul Executorilor Băncii Cooperatiste Credit-Coop vizează însă începerea procedurii de executare silită imobiliară şi indisponibilizarea bunurilor numitului A. I. C.
Imobilul asupra căruia se solicită înscrierea în C.F. 5173/N Botoşani a somaţiei imobiliare figurează ca fiind proprietate codevălmaşă atât a garantului A. I. C. cât şi a soţiei acestuia, A. D.
Ca urmare, înscrierea somaţiei nr. 701 din 11.05.2010 dispusă prin încheierea nr. 11960/18.05.2010 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoşani, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoşani s-a realizat şi împotriva numitei A. D. deşi somaţia nu o privea, încălcându-se astfel principiul relativităţii înscrierilor în cartea funciară consacrat de art. 22 din Legea nr. 7/1996( art. 893 lit. „a” din Noul Cod civil) ceea ce atrage nulitatea înscrierii.
Totodată, în condiţiile în care bunul înscris în cartea funciară figura ca proprietate devălmaşă a celor doi soţi, nefiind stabilită cota parte ce revine fiecăruia nu se putea da curs nici înscrierii somaţiei în ceea ce-l priveşte pe garantul A. I. C.
Satisfacerea creanţei pe care o au creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş este reglementată de altfel de art. 493 Cod civil.
Ca urmare, Curtea apreciază că în cauză este dat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Judecătoria Sectorul 5 București
Plângere încheiere carte funciară
Judecătoria Botoșani
Rectificare carte funciară
Judecătoria Mediaș
Fara titlu
Judecătoria Tecuci
Rectificare carte funciară –lipsă de interes art.33 CPC
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu