Acţiunea civilă în procesul penal. Admisibilitate

Acţiunea civilă în procesul penal. Admisibilitate

Infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., este una de pericol şi nu de rezultat, ceea ce înseamnă că utilizarea unui înscris fals nu este aptă să producă o pagubă în patrimoniul vreunei persoane fizice sau juridice, o asemenea daună putând fi cauzată prin săvârşirea unei infracţiuni scop, dacă, bine-nţeles acea infracţiune este la rândul ei una materială.

Prin sentinţa penală nr. 228/26 noiembrie 2010, Judecătoria Gheorgheni:

-a respins excepţia lipsei calităţii de parte civilă a E.K. România SRL.

a) -în baza art. 290 Cod penal, raportat la prevederile art. 31 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul I.Z., la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

-în baza art. 215 al. 1, 2 şi 3 Cod penal, raportat la prevederile art. 31 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal,  l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

-în baza art. 33 lit. a Cod penal, a contopit cele două pedepse astfel încât inculpatul va executa 3 ani închisoare.

-în baza art. 71 Cod penal, i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal. 

b) -în baza art. 291 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul S.M., la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

-în baza art. 71 Cod penal, i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal. 

c) -în baza art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul P.C. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

-în temeiul art. 81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi trei luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al. 1 Cod penal.

-în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

-în temeiul art. 359 Cod de procedură penală, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

d) -în baza art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. c, cu aplicarea prevederilor art. 76 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul S.M.S. la o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

e) -în baza art. 291 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul B.I. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

-în temeiul art. 81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi trei luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al. 1 Cod penal.

-în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

f) -în baza art. 291 Cod penal, cu aplicarea  art. 74 al. 1 lit. c, raportat la art. 76 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul G.M. la o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

-în baza art. 215 al. 1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea  art. 74 al. 1 lit. c, raportat la art. 76 Cod penal,  l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

-în baza art. 33 lit. a Cod penal, a contopit cele două pedepse, astfel încât inculpatul va executa 6 (şase) luni închisoare.

-în baza art. 71 Cod penal, i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal. 

g) -în baza art. 14 Cod de procedură penală şi a art. 998, 999 Cod civil: l-a obligat pe  inculpatul S.M. la plata către E.K. România SRL la plata sumei de 1.021,24 lei, plus dobânda legală, calculată de la data de 13.11.2006 şi până la achitarea efectivă a debitului.

-l-a obligat pe inculpatul P.C. la plata către E.K. România SRL la plata sumei de 22.518,99 lei, plus dobânda legală, calculată de la data de 20.05.2008 şi până la achitarea efectivă a debitului.

-l-a obligat pe inculpatul S.M.S. la plata către E.K. România SRL la plata sumei de 20.812,95 lei, plus dobânda legală, calculată de la data de 07.03.2007 şi până la achitarea efectivă a debitului.

-l-a obligat pe inculpatul B.I. la plata către E.K. România SRL la plata sumei de 20.801,78 lei, plus dobânda legală, calculată de la data de 07.03.2007 şi până la achitarea efectivă a debitului.

-l-a obligat pe inculpatul G.M. la plata către E.K. România SRL la plata sumei de 24.521,47 lei, plus dobânda legală, calculată de la data de 03.10.2007 şi până la achitarea efectivă a debitului.

-a respins cererea de constituire de parte civilă a B.C.R. A.V.I.G. S.A. având în vedere cesiunea de creanţă efectuată.

h) -în baza art. 191 Cod penal, i-a obligat pe inculpaţi să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, judecătoria a reţinut că inculpatul I.Z., în calitate de administrator al SC S.&ZO S. S.R.L. Ditrău, în perioada martie 2005-septembrie 2006, împreună cu B.M., angajat al aceleiaşi societăţi comerciale, au întocmit contracte de muncă, înregistrate la Camera de muncă Gheorgheni, state de plată şi pontaje pentru inculpaţii S.M.S., S.M., P.C., Covasan Claudiu Constantin, G.M., B.I. şi B.M., precum şi adeverinţe de salarizare în care s-au consemnat salarii fictive, deoarece aceştia, de fapt nu au desfăşurat activităţi la firma menţionată, utilizate apoi pentru contractarea unor credite pentru nevoi personale de la Banca Comercială şi Banca Română de Dezvoltare.

Astfel, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpatul I.Z. a întocmit o adeverinţă de salarizare pentru inculpatul S.M.S., în baza căreia acesta a contractat un credit în valoare de 19.000 lei, conform contractului de creditare nr. 443 PF/22.08.2006, din care acesta a păstrat suma de 250 lei, diferenţa fiind preluată de inculpatul I.Z..

B.M., începând din luna august 2005 a lucrat în cadrul firmei o perioadă de aproximativ 6 luni, interval de timp în care, la solicitarea inculpatul I.Z., a completat înscrisurile menţionate, iar la data de 03.04.2006, în baza adeverinţei de salarizare emise, a contractat un credit bancar în valoare de 19.800 lei pe care l-a folosit în interes propriu.

Inculpatul G.M., în cursul lunii mai 2006, l-a cunoscut pe inculpatul I.Z., prin intermediul învinuitului S.M., convenind să fie angajat în mod fictiv, întocmindu-se contractul de muncă şi statele de plată fictive, eliberându-se apoi o adeverinţă de salarizare contrafăcută în acelaşi mod, în baza căruia învinuitul a contractat un credit în valoare de 22.000 lei, în baza contractului nr. 517/PF/7.09.2006, din care suma de 11.000 lei i-a predat-o inculpatul I.Z..

Inculpatul P.C. a contractat un credit în valoare de 15.000 lei în baza adeverinţei de salariu emise de învinuitul I.Z., din care suma de 7500 lei i-a predat-o acestuia, diferenţa utilizând-o în interes propriu.

În cursul lunii mai 2006, inculpaţii I.Z. şi B.I. au convenit să i se întocmească celui din urmă o adeverinţă de salarizare contrafăcută în modalitatea arătată, în baza căreia B.I. a contractat un credit în valoare de 18.750 lei la BCR - Agenţia Gheorgheni, din care suma de 18.000 lei i-a predat-o învinuitului I.Z., rămânând în posesia sumei de 750 lei şi urmând să contracteze al doilea credit la Banca Transilvania, însă unitatea bancară a refuzat acordarea creditului.

La data de 01.04.2006, inculpatul S.M. a fost angajat fictiv la firma administrată de învinuitul I.Z., emiţându-se o adeverinţă de salarizare fictivă în baza căreia acesta a contractat un credit la BCR - Agenţia Gheorgheni în valoare de 16.000 lei, din care suma de 12.000 lei i-a fost predată inculpatului I.Z..

La data de 01.04.2006, inculpatul I.Z. a emis o adeverinţă de salarizare fictivă pentru inculpatul C.C.C., utilizată de acesta pentru contractarea unui credit în valoare de 20.000 lei.

Această situaţie de fapt rezultă atât din probele administrate în cursul urmăririi penale, cât şi din recunoaşterea inculpaţilor S.M., a inculpatului G.M., B.I., a inculpatului P.C. (f. 241), cât şi din declaraţia inculpatului S.M.S., care în declaraţia dată la data de 10.06.2010 (f. 112 vol. III) a descris în amănunt modul de operare al acestora.

În ceea ce priveşte declaraţia martorei I.S. (f. 42), instanţa a înlăturat-o, apreciind-o nesinceră, având în vedere interesul pe care aceasta îl are în cauză, fiind soţia inculpatului I.Z..

În ceea ce priveşte declaraţia martorei N.E. (f. 54), instanţa a apreciat că aceasta nu este concludentă în cauză, martora fiind angajată la firma ce presta servicii de contabilitate pentru societatea comercială administrată de inculpatul I.Z., martora completând adeverinţele de salariu, pe baza actelor contabile, fără însă a cunoaşte situaţia de fapt din firmă, şi fără a avea contact personal cu angajaţii, pentru a putea afirma că aceştia au desfăşurat sau nu activităţi în cadrul firmei, în mod real.

Faţă de cele expuse, instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor, la individualizarea pedepselor aplicate, luând în considerare atitudinea acestora din cursul urmăririi penale şi din faza cercetării judecătoreşti, precum şi împrejurările că inculpatul I.Z. este recidivist postcondamnatoriu, inculpaţii S.M., S.M.S. au recunoscut faptele, similar inculpatul P.C., suplimentar, acesta neavând nici antecedente penale; iar inculpatul B.I. nu are antecedente penale, dar s-a sustras de la judecată.

Prima instanţă nu a motivat modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor stabilite inculpatului G.M., modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile, acordarea cheltuielilor judiciare şi cuantumul acestor cheltuieli.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de parte civilă a E.K. România SRL., instanţa de prim grad a respins-o, având în vedere că BCR Asigurări S.A, în temeiul contractului de asigurare RCC007 a achitat către BCR Sucursala Gheorgheni, BCR Asigurări SA, sumele plătite de aceasta, cu titlu de indemnizaţie de asigurare.

La data de 13.01.2010, prin înscrisul depus la dosarul cauzei, partea civilă BCR Asigurări S.A. a învederat instanţei că şi-a schimbat denumirea în BCR A.V.I.G. SA (f. 41 vol. III).

BCR A.V.I.G. SA a cesionat creanţele către IFN Next Capital Finance, care le-a cesionat către EOS Finance GMBH şi care a mandatat E.K. România să reprezinte societatea în proces.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii P.C. şi G.M..

În motivarea recursurilor, inculpaţii contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii Judecătoriei Gheorgheni.

Din perspectiva legalităţii, inculpatul P.C. susţine că urmărirea penală efectuată faţă de el este ilegală, întrucât nu a fost niciodată chemat şi ascultat după declanşarea procesului penal. În plus, ambii inculpaţi afirmă că, deşi aflaţi în situaţii similare, au fost supuşi unui tratament procesual diferenţiat, în condiţiile în care faţă de inculpatul P. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, însă inculpatul G.M. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru comiterea acestei infracţiuni. Totodată, prima instanţă a admis acţiunea civilă a E.K. România S.R:L., cu toate că această societate nu are calitate procesuală activă în cauză.

Din perspectiva temeiniciei, inculpaţii susţin că nu sunt vinovaţi de comiterea infracţiunilor de uz de fals (inculpatul P.), uz de fals şi înşelăciune (inculpatul G.). Ei au fost angajaţi ai CS S.&Zo S. S.R.L. şi au primit efectiv de la această societate salariul menţionat în adeverinţele utilizate pentru obţinerea creditelor bancare, prin urmare, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

Suplimentar, dacă instanţa va ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor condamnării inculpatului G.M., acesta solicită ca pedepsele stabilite pentru uz de fals şi înşelăciune să-i fie contopite cu pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 143/2009 a Judecătoriei Gheorgheni, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 23 august 2011.

Analizând recursurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 1419/234/2008 al Judecătoriei Gheorgheni, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor recurenţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

Efectul extensiv al recursurilor inculpaţilor P.C. şi G.M.. Caracterul admisibil al recursurilor celor doi inculpaţi atrage examinarea acestora prin extindere şi la inculpaţii S.M.S. (căruia i s-a stabilit o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege), S.M. şi B.I.. Faţă de ultimii doi, extinderea operează numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, aspectele dezlegate în latura penală a procesului în privinţa celor doi, rămânând definitive prin neexercitarea de către aceştia ori de procuror a căii ordinare de atac.

Asupra temeiniciei recursurilor pendinte. Constatăm că recursurile promovate în cauză de inculpaţii P.C. şi G.M. împotriva sentinţei penale nr. 228/26 noiembrie 2010 a Judecătoriei Gheorgheni sunt fondate, iar aspectele pe care le vom expune în cele ce urmează determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecinţele casării parţiale a hotărârii primei instanţe şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:

a)  Potrivit art. 76 alin. 1 C. pen., în cazul în care există circumstanţe atenuante, indiferent dacă acestea sunt legale sau judiciare, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă (s.n.) în funcţie de ipotezele menţionate în continuare în text. Prin urmare, dacă există numai circumstanţe atenuante, nu şi de agravare, instanţa are obligaţia şi nu facultatea să reducă ori să schimbe pedeapsa principală.

Pentru infracţiunea de uz de fals, când este folosit un înscris sub semnătură privată, art. 291 teza a doua C. pen. prevede pedeapsa închisorii în limite cuprinse între 3 luni şi 2 ani sau amenda. Dacă instanţa aplică pedeapsa amenzii, limitele acesteia, potrivit art. 63 alin. 3 teza a doua C. pen. sunt între 500 lei şi 30.000 lei. Dacă, faţă de o persoană acuzată de săvârşirea acestei infracţiuni, instanţa s-a oprit asupra pedepsei amenzii şi sunt aplicabile circumstanţe de atenuare, atunci devine incident art. 76 alin. 1 lit. f C. pen., potrivit căruia pedeapsa se coboară sub minimul special (adică sub 500 lei, în cazul de faţă), până la 150 lei.

În prezenta cauză, cum am arătat mai sus, infracţiunea de uz de fals nu a fost săvârşită de către inculpaţii P.C., S.M.S. şi G.M. în vreuna din circumstanţele agravante legale sau judiciare, iar Judecătoria Gheorgheni, a înţeles să reţină în favoarea primului circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. şi în beneficiul ultimilor doi atenuanta opţională prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen.

În acelaşi timp, din maniera sumară în care prima instanţă a motivat operaţiunea de individualizare a pedepselor fixate în sarcina inculpaţilor S.M.S. şi G.M. şi din omisiunea judecătoriei de a indica în mod complet temeiul legal al reducerii pedepsei, în expunere sau în dispozitivul hotărârii, nu rezultă dacă instanţa de prim a ales în privinţa celor doi pedeapsa închisorii pe care a schimbat-o în amendă, potrivit art. 76 alin. 1 lit e C. pen., sau pedeapsa amenzii, pe care trebuia să o reducă după imperativele art. 76 alin. 1 lit. f C. pen.

În absenţa unui recurs al procurorului şi în prezenţa acestor incertitudini, termenii sentinţei penale în discuţie nu pot fi interpretaţi decât în favoarea inculpaţilor S.M.S. şi G.M. şi în sensul că pedeapsa pe care judecătoria a înţeles să o impună acestora a fost amenda şi nu închisoarea.

În circumstanţele de mai sus, cuantumul amenzii trebuia determinat sub minimul special, care este 500 lei. Or, prima instanţă a aplicat celor doi câte o pedeapsă de 1.500 lei, peste acest minim.

În plus, inculpatului P. i-a aplicat închisoarea de 3 luni, la minimul special, deşi, reţinându-i circumstanţe atenuante, pedeapsa trebuia aplicată sub acest minim. În orice caz, la operaţiunea de individualizare a pedepselor, judecătoria nu a dat o eficienţă adecvată şi echilibrată circumstanţelor personale ale inculpaţilor P.C., S.M.S. şi G.M.. Astfel, deşi, sub aspect obiectiv, gradul de pericol social al infracţiunii de uz de fals este identic în privinţa celor trei, din punct de vedere subiectiv, există particularităţi care impun examinarea distinctă a situaţiei inculpatului P. de cea a inculpaţilor S. şi G.

Astfel, inculpatul P. este la prima confruntare cu legea penală, iar după săvârşirea infracţiunii de uz de fals care se judecă, el nu a mai reiterat comportamentul ilicit. În schimb, deşi iniţial a recunoscut comiterea faptei, ulterior, în faţa instanţei el a negat-o. Această conduită nu-l poate prejudicia însă, din moment ce nu a încercat cu nimic să zădărnicească aflarea adevărului sau să împingă autorităţile judiciare pe piste de cercetare mincinoase, ci a reprezentat modalitatea în care el a înţeles să-şi exercite drepturile apărării.

Separat de situaţia inculpatului P., inculpaţii S. şi G., deşi au recunoscut constant comiterea infracţiunii de uz de fals, ei nu se află la primul ilicit penal, ambii reiterând comportamentul infracţional. Cu toate acestea, ei au beneficiat în faţa prime instanţe de un tratament sancţionator mai blând, fiind condamnaţi la pedeapsa amenzii, în timp ce d-l P.C. la pedeapsa închisorii.

Dezechilibrul creat între aceşti inculpaţi, precum şi împrejurarea că li s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prescrise de lege pot fi corectate în al doilea grad. Astfel, în rejudecare, vom da eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., dar şi principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac. În acest sens, constatăm mai întâi gradul de pericol social concret al infracţiunii de uz de fals săvârşite, împrejurările comiterii activităţii infracţionale, motivele şi consecinţele utilizării înscrisurilor false. Observăm apoi, persoana celor trei inculpaţi, trăsăturile distinctive fiind enunţate mai sus, precum şi faptul că aceştia au beneficiat în prim grad de circumstanţe atenuante judiciare şi numai inculpaţii P. şi G. au atacat hotărârea de condamnare.

În considerarea ideilor dezvoltate anterior, vom aplica inculpatului P.C. o pedeapsă de 400 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 alin. 1 C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. si aplicarea art. 76 alin. 1 lit. f C. pen. şi art. 63 alin. 1 şi 2 teza a II-a C. pen.

Neagravarea situaţiei în propriul recurs justifică suspendarea şi de către instanţa de control a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de un an, de această măsură de individualizare a executării pedepsei inculpatul beneficiind şi în prim grad.

Vom condamna pe inculpaţii G.M. şi S.M.S. la pedepse de câte 450 lei amendă pentru săvârşirea de fiecare dintre ei a infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 alin. 1 C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c C. pen. si aplicarea art. 76 alin. 1 lit. f C. pen. şi art. 63 alin. 1 şi 2 teza a II-a C. pen.

În cazul inculpatului G.M., fiind concurente infracţiunile de uz de fals şi înşelăciune deduse judecăţii, în baza art. 34 lit. d C. pr. pen. cu referire la art. 33 lit. a C. pen., vom contopi pedeapsa de 450 lei amendă stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală atacată şi vom aplica pedeapsa de 6 luni închisoare.

b) Inculpaţii P.C., S.M.S., S.M. şi B.I. au fost trimişi în judecată numai pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., infracţiune de pericol şi nu de rezultat, ceea ce înseamnă că utilizarea unui înscris fals nu este aptă să producă o pagubă în patrimoniul vreunei persoane fizice sau juridice, o asemenea daună putând fi cauzată prin săvârşirea unei infracţiuni scop, dacă, bine-nţeles acea infracţiune este la rândul ei una materială. În ciuda naturii infracţiunii deduse judecăţii, în cazul celor patru inculpaţi şi în absenţa oricărei motivări, aceştia au fost obligaţi să repare paguba alegată de partea civilă E.K. ROMÂNIA SRL.

În rejudecare, acest viciu va fi reparat, respingând ca neîntemeiată în procesul penal acţiunea civilă exercitată împotriva inculpaţilor P.C., S.M.S., S.M. şi B.I. de către partea civilă E.K. ROMÂNIA SRL.

Desigur, nimic nu o împiedică pe partea civilă să se adreseze la instanţa civilă cu o acţiune separată îndreptată împotriva celor patru.

c) Îndeplinesc condiţiile de legalitate şi temeinicie dispoziţiile din hotărârea atacată, vizând:

-respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a părţii civile E.K. SRL;

-modalitatea de soluţionare a acţiunii penale puse în mişcare faţă de inculpaţii I.Z., S.M. şi G.M., faţă de acesta din urmă în privinţa infracţiunii de înşelăciune;

-impunerea şi natura pedepsei accesorii fixate în sarcina inculpaţilor I.Z., S.M. şi G.M., ei fiind nedemni de exerciţiul drepturilor electorale, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor care li se reproşează, caracterul organizat al activităţii infracţionale desfăşurate de aceştia şi persoana lor.

-modalitatea de soluţionare a acţiunii civile îndreptate împotriva inculpatului G.M.. Omisiunea primei instanţe de a motiva soluţia adoptată asupra laturii civile poate fi complinită în al doilea grad. Astfel, constatăm că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului G.M., în situaţia în care acesta, prin săvârşirea, cu vinovăţia specifică, a infracţiunii de înşelăciune a cauzat părţii civile un prejudiciu care se ridică la paguba efectiv produsă constând în valoarea creditului obţinut prin inducerea în eroare a băncii prin efectuarea de manopere dolosive ilustrate în utilizarea unui înscris fals –adeverinţa de salariu, piesă esenţială pentru acordarea creditului. Creditul a fost acoperit de către societatea de asigurare, care, la rândul său, a cesionat creanţa în favoarea părţii civile E.K. România S.R.L. I.B.C. La paguba efectiv cauzată, se adaugă folosul nerealizat de partea civilă, constând în dobânda legală calculată la această sumă.

-respingerea cererii de constituire de parte civilă a B.C.R. A.V.I.G.;

-obligarea inculpaţilor la suportarea cheltuielilor judiciare şi cuantumul acestor cheltuieli stabilit în sarcina fiecărui inculpat.

Asupra motivelor de recurs ale inculpaţilor P.C. şi G.M., nu le vom primi pentru următoarele considerente:

a) În cursul urmăririi penale, ascultarea inculpatului major, care nu se află în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 171 alin. 2 C. pr. pen. sau alte cazuri de asistenţă juridică obligatorie dintre cele prevăzute de lege, este ocrotită sub sancţiunea nulităţii relative, prevăzute de art. 197 alin. 1 C. pr. pen., care trebuie invocată în termenul prevăzut de art. 197 alin. 4 C. pr. pen., iar cel care o ridică este ţinut să dovedească vătămarea procesuală care i s-a produs. Inculpatul P.C. nu a invocat omisiunea audierii lui în faza prealabilă judecăţii la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită în faţa primei instanţe, ci abia în recurs. În plus, el nu a indicat şi nu a dovedit vreo vătămare procesuală cauzată de lipsa audierii sale în cursul urmăririi penale.

b) Din perspectiva infracţiunii de înşelăciune, inculpaţii P.C. şi G.M. nu sunt în situaţii identice, faţă de primul procurorul stabilind cu autoritate relativă de lucru judecat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, aşa încât nu l-a trimis în judecată şi pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, instanţa nefiind sesizată decât cu uzul de fals. Fapta de înşelăciune a celui de al doilea, deşi comisă prin mijloace de operare aproape identice, este totuşi distinctă de a primului, iar vinovăţia este individuală şi, cum vom preciza în continuare, ea există, a fost săvârşită de inculpat şi a fost comisă cu vinovăţia specifică.

c) E.K. România S.R.L. IRIDE Business Center are calitate procesuală activă în cauză, întrucât, aşa cum subliniam anterior, între BCR Asigurări SA (în prezent B.C.R. A.V.I.G.) şi E.K. România S.R.L. IRIDE Business Center s-a încheiat un contract de cesiune a creanţei având ca obiect, între altele, şi cesionarea creanţei debitorului G.M. (f.23, dosar urmărire penală). Prin urmare, E.K. România S.R.L. IRIDE Business Center s-a subrogat în drepturile cedentei, fiind îndreptăţită să stea în procesul penal ca parte civilă în acţiunea civilă îndreptată împotriva inculpatului G.M.. Nu vom mai analiza calitatea procesuală activă a acestei persoane juridice în formularea şi exercitarea acţiunii civile împotriva inculpatului P.C., din moment ce o asemenea acţiune în procesul penal oricum este sortită eşecului, având în vedere natura infracţiunii pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată şi pentru motivele exprimate sub punctul 3.2. lit. b).

d) Declaraţiile inculpaţilor, văzând caracterul divizibil şi retractabil al declaraţiilor de inculpaţi, depoziţiile martorilor ascultaţi în cauză, exceptând martorele I.S. şi N.E., înscrisurile aflate la dosarul cauzei confirmă că faptele de uz de fals (reproşată inculpatului P.C.), uz de fals şi înşelăciune (reproşate inculpatului G.M.) există, ele au fost comise de către cei doi şi au fost săvârşite cu vinovăţia specifică, fiind astfel îndeplinite condiţiile condamnării acestora. Cât priveşte susţinerile inculpatului P.C., în examenul probelor, pentru îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de uz de fals, nu interesează că acesta a prestat efectiv o anumită activitate în cadrul societăţii SC S.&ZO S. S.R.L. Ditrău, începând cu luna martie 2005, de vreme ce în perioada de referinţă decembrie 2004-februarie 2005 a fost doar scriptic angajatul societăţii şi nu a primit remuneraţia menţionată în adeverinţa utilizată la unitatea bancară în vederea obţinerii creditului. Or, aceste aspecte, necontestate de inculpat în declaraţia sa iniţială şi confirmate de scriptele existente la dosar, prezintă importanţă pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de uz de fals.

e) Cererea de modificare a pedepselor formulată de inculpatul G.M. abia în recurs, la rândul ei, nu poate fi primită, având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin decizia nr. LXX/15 octombrie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 539/17 iulie 2008), potrivit cărora „instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă”. În orice caz, pentru modificarea pedepselor în sensul solicitat în recurs, inculpatul are deschisă calea separată prescrisă de art. 449 C. pr. pen.

Domenii speta

Spete similare