Drept de autor. Angajarea răspunderii civile pentru încălcarea acestui drept. Stabilirea despăgubirilor. Criterii

Drept de autor. Angajarea răspunderii civile pentru încălcarea acestui drept. Stabilirea despăgubirilor. Criterii

Potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. i din Legea nr. 8/1996, desenele din domeniul topografiei constituie obiect al dreptului de autor, iar planul de situaţie întocmit de reclamantă cu privire la un imobil constituie un astfel de desen.

 În contextul în care prin folosirea planului de situaţie, fără acordul reclamantei, pârâta i-a încălcat acesteia dreptul de autor, în mod legal s-a constatat faptul că reclamanta are dreptul la despăgubiri în conformitate cu prevederile art.139 alin.1 din Legea nr. 8/1996.

Potrivit prevederilor art.139 alin. 2 din actul normativ menţionat, la stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare:

a) fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit. a).

Reclamanta nu poate opta între cele două criterii, întrucât cel prevăzut la litera (b) este aplicabil numai în cazul în care nu se poate aplica cel prevăzut la litera (a), acest aspect fiind prevăzut expres de textul delege.

Prin Sentinţa civilă nr.3659 din 10.11.2010 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 4297/258/2009, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. T.S. S.A. Miercurea Ciuc, împotriva pârâtei S.C. A.G.M. S.R.L., şi, în consecinţă: s-a dispus obligarea  pârâtei să îi plătească reclamantei suma de 57,30 lei, cu titlu de despăgubiri. Precum şi suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, prin folosirea Planului de situaţie, fără acordul reclamantei, pârâta i-a încălcat acesteia dreptul de autor pe care îl are asupra lucrării, ceea ce atrage răspunderea sa civilă, conform art.138/7 din Legea nr. 8/1996. În acest sens, reclamanta are dreptul de a fi despăgubită, potrivit art.139 alin.1 din Legea nr.8/1996, la stabilirea despăgubirii urmând să fie luate în considerare, în conformitate cu alin. 2 al aceluiaşi articol: fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit. a).

S-a reţinut că, reclamanta nu poate opta între cele două criterii, al doilea, pe care l-a invocat, devenind aplicabil numai în cazul în care primul nu se poate aplica.

Tribunalul a constatat că în cazul de faţă poate fi aplicat primul criteriu, fiind cunoscut câştigul nerealizat de reclamantă, respectiv profitul de 10%, în sumă de 57,30 lei. S-a apreciat că celelalte elemente de deviz nu pot fi luate în considerare, deoarece reprezintă exclusiv costuri, care se deduc din suma totală şi nu reprezintă beneficiu. Beneficiul realizat pe nedrept de pârâtă, prin folosirea neautorizată a operei reclamantei, nu este cunoscut, nefiind propuse dovezi în acest sens. Drept urmare, pârâta  a fost obligată să o despăgubească pe reclamantă cu suma de 57,30 lei.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs, solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2250 lei, reprezentând triplul sumei datorate pentru încălcarea dreptului de autor.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentinţa atacată este nelegală, întrucât în mod greşit prima instanţă a reţinut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 139 alin. 2 lit.b din Legea nr.8/1996, care dispun că titularilor drepturilor recunoscute şi protejate pot solicita instanţei acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru încălcarea dreptului de autor.

De asemenea, s-a mai arătat că cea mai gravă eroare a primei instanţe a fost aceea că a interpretat greşit probele administrate, stabilind că beneficiarul a pus la dispoziţie pârâtei planul topografic şi nu trebuia să ceară acordul prealabil al titularului dreptului de autor. Or, beneficiarul şi pârâta au folosit planul topografic realizat pentru SC V. SA în anul 1999 şi nu pe seama beneficiarului SC A.C. SRL.

S-a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a provocat niciun prejudiciu titularului dreptului recunoscut şi protejat şi nu a avut în vedere beneficiile realizate de făptuitor.

Referitor la cheltuielile de judecată, recurenta a arătat că a achitat suma de 191 lei cu titlu de taxă juridică de timbru, iar suma de 152 lei trebuie să fie restituită pe seama titularului dreptului de autor.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 274 din Codul de procedură civilă, art. 139 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996.

Intimata SC A.G.M. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Tribunalul a aplicat corect dispoziţiile art. 139 alin.2 din Legea nr.8/1996, reţinând că reclamanta nu poate opta pentru cele două criterii prevăzute de textul legal menţionat.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constat următoarele:

Prezentul litigiu vizează angajarea răspunderii civile a pârâtei pentru folosirea unui plan de situaţie întocmit de reclamantă cu privire la un imobil situat în municipiul Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita, faptă prin care pârâta a încălcat dreptul de autor al reclamantei asupra acestei lucrări.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. i din Legea nr.8/1996, desenele din domeniul topografiei constituie obiect al dreptului de autor, iar planul de situaţie la care face referire reclamanta constituie un astfel de desen.

Prin urmare, prima instanţă a constatat în mod legal faptul că reclamanta are dreptul la despăgubiri în conformitate cu prevederile art.139 alin.1 din Legea nr. 8/1996.

Recurenta a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, solicitând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996.

Potrivit prevederilor art.139 alin.2 din actul normativ menţionat, la stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare:

a) fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit. a).

Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, reclamanta nu poate opta între cele două criterii, întrucât cel prevăzut la litera b este aplicabil numai în cazul în care nu se poate aplica cel prevăzut la litera a, acest aspect fiind prevăzut expres de textul delege.

Prima instanţă a constatat în mod legal împrejurarea că în prezenta cauză primul criteriu se poate aplica fiind cunoscut câştigul nerealizat de reclamantă. Astfel, reclamanta a indicat în faţa primei instanţe tariful pe care îl percepe pentru realizarea unui astfel de plan topografic, suma totală fiind de 750,03 lei compusă din cheltuieli, la care se adaugă un profit de 10%, în sumă de 57,30 lei.

Contrar susţinerilor recurentei, beneficiul realizat de pârâtă nu este cunoscut, nefiind administrate niciun fel de dovezi în acest sens.

Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a constat că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, instanţa neputând aplica criteriul de despăgubire prevăzut la art. 139 alin.2 lit. b din Legea nr. 8/1996.

Criticile recurentei referitoare la împrejurarea că instanţa de fond a interpretat greşit probele administrate, stabilind că beneficiarul a pus la dispoziţie pârâtei planul topografic şi nu trebuia să ceară acordul prealabil al titularului dreptului de autor, precum şi că pârâta nu a provocat niciun prejudiciu titularului dreptului, urmează a fi înlăturate, întrucât prima instanţă nu a reţinut aceste aspecte. Astfel, Curtea constată că  în considerentele sentinţei ce face obiectul prezentei analize nu se regăsesc aceste chestiuni ca şi constatări ale instanţei, ci sunt menţionate în contextul expunerii apărărilor formulate de pârâtă, apărări pe care le-a înlăturat, de vreme ce a stabilit angajarea răspunderii acesteia.

Cu privire la motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată, Curtea a constat că instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 39,30 lei, reprezentând  cuantumul taxei judiciare de timbru datorată conform dispoziţiilor art.5 lit.a din Legea nr.146/1997.

Împrejurarea că reclamanta a achitat o sumă mai mare cu titlu de taxă judiciară de timbru, respectiv suma de 191 lei, nu înseamnă că această sumă trebuie pusă în sarcina părţii care a căzut în pretenţii.

Reclamanta trebuia să uzeze de dispoziţiile art.23 lit.b din Legea nr.146/1997, conform cărora sumele achitate cu titlu de  taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului, în situaţia în care s-a plătit mai mult decât cuantumul legal.

În consecinţă, instanţa de fond a procedat în mod legal la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de pârâtă.

Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constat că sentinţa ce face obiectul prezentei analize este legală şi temeinică, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din C.pr.civ. a fost respina ca nefondat recursul promovat de reclamanta SC T.S. SA împotriva Sentinţei civile nr. 3659 din 10.11.2010 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 4297/258/2009.

Domenii speta

Spete similare