Cercetare disciplinară prealabilă. Aplicarea dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, coroborate cu art. art. 75 din ccmun 2007-2010 privind elementele obligatorii ale convocării la cercetarea disciplinară - convocarea în scris a salariatului de perso...

Cercetare disciplinară prealabilă. Aplicarea dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, coroborate cu art. art. 75 din CCMUN 2007-2010 privind elementele obligatorii ale convocării  la cercetarea disciplinară -  convocarea  în scris a salariatului de persoana împuternicita de angajator sa realizeze aceasta operaţiune, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit pentru cercetarea disciplinară.

- art. 267 din Codul muncii 

- art. 75 din CCMUN 2007-2010

Emiterea deciziei de sancţionare disciplinară cu încălcarea prevederilor legale care reglementează efectuarea cercetării disciplinare prealabile şi procedura aplicării sancţiunii disciplinare prevăzută de contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional echivalează cu lipsa cercetării disciplinare prealabile şi imprimă caracter nelegal sancţionării disciplinare dispuse potrivit art. 267 alin. 1 din Codul muncii, atrăgând  nulitatea concedierii.

Decizia nr.1925 din 7 decembrie 2010 a  Curţii de Apel Ploieşti

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 873/105/2010, contestatorul D.S.I. a chemat în judecată pe intimata R.A.T.P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reîncadrarea în funcţia avută anterior, obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor băneşti la valoarea reactualizată din data plăţii şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea  cererii, contestatorul a arătat  faptul că este  şofer de  autobuz  în cadrul intimatei  şi prin decizia  a  cărei anulare  a solicitat-o s-a  dispus  desfacerea  contractului  său de  muncă, invocându-se  incidenţa în cauză a  prevederilor art.264  lit.f din Codul Muncii.

A apreciat contestatorul că decizia este  nelegală şi netemeinică pentru că nu a  fost  convocat  în vederea  efectuării cercetării  disciplinare  prealabile, potrivit  dispoziţiilor legale, ci la data de  3.02.2010 când s-a  prezentat  la locul de  muncă  pentru a  depune  certificatul medical, fiind  în incapacitate  temporară de  muncă din data de  04.12.2009.

A arătat că i s-a adus  la cunoştinţă  verbal că are  un referat şi i s-a cerut  să dea  notă explicativă, iar declaraţia  pe care a  dat-o  în faţa  şefului de  secţie şi a  şefului de  coloană, a  fost dată în necunoştinţă de  cauză pentru  că  nu  ştia că este  vorba de  o comisie  care  efectuează cercetarea  disciplinară, acesta  fiind şi  motivul  pentru  care  nu a  cerut  cercetarea  probelor şi a motivaţiilor  pe  care  le  considera  necesare şi  nici  nu a  fost  asistat de  un reprezentant  al sindicatului  al cărui membru este.

În  acest sens,  a apreciat că sancţiunea a  fost  dispusă  fără  efectuarea unei cercetări  disciplinare  prealabile cu respectarea  dispoziţiilor legale, împrejurare  care  conduce  la nulitatea  absolută a  deciziei de  concediere  în considerarea  disp.art.67  din Codul Muncii.

Pe fond a susţinut că nu se  face  vinovat de  fapta  care i se  impută, pentru că se  afla în incapacitate  temporară de  muncă la data la  care se  pretindea  că ar fi fost  surprins  în staţia Rompetrol – Cablul Românesc  de directorul general, argumentele  sale  fiind  denaturate  fără  vreo  motivare, împrejurare  de  natură să ducă  la  nulitatea  absolută a  deciziei de  sancţionare în considerarea  disp.art.268  alin.2  lit.c  din Codul Muncii.

Contestatorul a menţionat  că  nu a  sustras  motorina  din patrimoniul  angajatorului, aşa cum s-a susţinut fără a  se  face  vreo dovadă  prin verificarea  consumului şi nu avea  cum să  părăsească locul de  muncă fără aprobarea  şefului  ierarhic  tocmai pentru  că  nu s-a  prezentat  la serviciu  din motive de  sănătate.

Pe cale de întâmpinare intimata a  solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, susţinând că la efectuarea  cercetării  disciplinare  prealabile  s-au parcurs  şi întocmit integral actele necesare în acest caz, prevăzute de Codul Muncii, respectiv  raportul de  neconformitate ce se  constituie în actul de  informare al conducerii  Regiei  de  evenimentul constatat  în data de 05.12.2009, în care a fost  implicat contestatorul, referatul cu rezultatul cercetării  prealabile, convocarea înaintată de  către  RATP contestatorului, nota explicativă a  acestuia.

S-a  menţionat că prin convocarea  efectuată de  Regie către  contestator şi însuşită prin semnătura de  primire de către acesta, se  poate  observa că acest  formular  cuprinde  toate  datele necesare înscrise  in Codul Muncii, iar în timpul desfăşurării cercetării disciplinare la momentul luării notei explicative contestatorului  i-a  fost respectat  dreptul la  opinie  şi  apărare  aşa  cum a rezultat  neîndoielnic  din răspunsurile  sale  din nota  explicativă.

A apreciat intimata că asistarea  contestatorului de  către un reprezentat al Sindicatului pe timpul cercetării  disciplinare, este  opţională, şi se  activează  doar la cererea  acestuia  fiind  un drept de  care acesta poate uza sau nu, în beneficiul exclusiv al angajatului, în speţa de  faţă  contestatorul nesolicitând acest lucru.

S-a arătat că  certificatele medicale atestau acordarea de  concediu medical începând cu data de  05.12.2009, dar înregistrarea  certificatului  medical la unitate  a fost făcută  în data de  11.12.2009, astfel că nu s-a putut  dovedi  predarea  certificatului sau  anunţarea  şefului  ierarhic despre  intrarea  în concediu medical  anterior producerii  faptei pentru  care a  fost sancţionat.

Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr.1208 din data de 30 septembrie 2010, a respins contestaţia formulată de contestatorul D.S.I., în contradictoriu cu intimata blic în totalitate, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 27/08.02.2010 emisă de intimata RATP , contestatorul D.S.I. a  fost sancţionat cu desfacerea  contractului de  muncă în temeiul disp.art.264  lit.f  şi art.268 din Codul  Muncii, dispoziţiilor  cuprinse  în CCM  încheiat la nivel de  unitate, în Regulamentul  Intern art.12  pct.9 (2) coroborat cu art.12 pct.6 (7)  si art.12  pct.6 (8)  din cadrul unităţii  şi al clauzelor  contractului  individual de  muncă, cu  motivarea  că acesta a  sustras  motorină  din patrimoniul Regiei şi a părăsit  locul de  muncă fără aprobarea  şefului  ierarhic, iar la  emiterea deciziei de  sancţionare au  fost  avute în vedere raportul de  neconformitate, referatul cu rezultatul cercetării prealabile disciplinare, convocarea înaintată de  către RATP către  contestator, nota explicativă a  acestuia.

Mai arată instanţa de fond că în raportul de neconformitate s-a precizat că din probele administrate reiese că, conducătorul auto a  fost  surprins  de  directorul societăţii  cu  două  canistre  lângă  autobuz ducându-le în maşina proprie, iar una din canistre  era  aproximativ  jumătate  cu  motorină, după care a  părăsit  autobuzul în staţia Peco  cu  uşa  deschisă  şi  cheile  în contact  plecând cu maşina proprie.

Nu a fost reţinută susţinerea contestatorului în sensul că nu ar fi fost  convocat  la efectuarea  cercetării  prealabile  întrucât  din înscrisul aflat  la fila 19 dosar a rezultat că acesta a  fost convocat şi a  primit  convocarea  în data de  01.02.2010 semnând  pe această  convocare.

Totodată, motivează instanţa de fond, decizia de sancţionare cuprinde menţiunile impuse de  disp.art.368 din Codul Muncii, menţiuni a  căror  lipsă  atrage  sancţiunea  nulităţii  absolute, adică descrierea  faptei  care  constituie  abatere  disciplinară, precizarea  prevederilor din Statutul de  personal, Regulamentul Intern sau  CCM aplicabil, încălcate, motivele pentru  care au  fost  înlăturate  apărările  formulate de  salariat  în timpul cercetării  disciplinare  prealabile, temeiul de  drept  privind sancţiunea  aplicată, termenul  în care  poate  fi  contestată  sancţiunea şi  instanţa  competentă.

Cât  priveşte  concediul  medical  din data de  05.12.2009, s-a constatat  că  acesta a  fost  înregistrat  la unitatea intimată în data de  11.12.2009 aspect ce  a rezultat  din parafa  sefului de  secţie ce a  luat  cunoştinţă de  acest  lucru  şi a  ştampilei  RATP  aplicată  la  rubrica „viza  plătitorului”, aceasta  fiind  deci  data  când  intimata a  luat  cunoştinţă de  concediul medical al contestatorului, chiar dacă acesta a  susţinut că a  fost  în concediu  din data de  05.12.2009.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs constatatorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în acest sens dispoziţiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se arată că în mod greşit, instanţa de fond a respins contestaţia formulata împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.27/08.02.2010, şi a  solicitat cenzurarea susţinerilor făcute de Tribunalul Prahova care denotă ignorarea textelor de lege cu incidenţa în cauza şi care, prin maniera de soluţionare a cauzei cu care a fost investită, a încurajat modalitatea nelegală în care intimata a înţeles să acţioneze faţă  de recurent.

Sub un prim aspect arată că hotărârea a fost data cu aplicarea greşită a art. 267 din Codul muncii în sensul că ca nu a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile potrivit dispoziţiilor legale, ci la data de 01.02.2010, când s-a prezentat la locul de muncă pentru a depune certificatul medical, fiind în incapacitate temporară de muncă din data de 4.12.2009, i s-a adus la cunoştinţă verbal că are un referat şi i s-a cerut să dea o notă explicativă.

Declaraţia a dat-o în faţa şefului de secţie şi a şefului de coloană, necunoscând că este vorba de o comisie care efectuează cercetarea disciplinară, motiv pentru care nu a cerut cercetarea probelor şi motivaţiilor pe care le-a considerat necesare în apărarea sa şi nici nu a fost asistat de către un reprezentant la sindicatului.

Aceasta împrejurare a fost confirmată, de altfel, de actele depuse de intimată din care rezultă că la data de 01.02.2010 i s-a dat să semneze convocarea şi concomitent i-a fost luată şi nota explicativă.

De aceea, faţă de modalitatea în care cercetarea faptelor a avut loc, apreciază că sancţiunea a fost dispusă fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile cu respectarea dispoziţiilor legale, împrejurare care conduce la nulitatea absolută a deciziei de concediere în considerarea dispoziţiilor art. 267 din Codul muncii.

Sub un al aspect, a apreciat  că hotărârea a fost data cu aplicarea greşită a art. 268 din Codul muncii.

Ori, deşi a susţinut şi a dovedit că nu se face vinovat de fapta care i se impută, aflându-se în incapacitate temporară de muncă la data la care se pretinde că ar fi fost surprins în staţia Rompetrol  de directorul general, argumentele sale au fost înlăturate fără vreo motivare, împrejurare care, în opinia sa, conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare în considerarea dispoziţiilor art. 268 al.2 lit.c din Codul muncii.

De asemenea, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 264 lit.f din Codul muncii, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a fi sancţionat cu desfacerea contractului de muncă disciplinară, deoarece nu există nicio faptă săvârşită cu vinovăţie prin care să se fi încălcat dispoziţiile legale care reglementează activitatea şoferilor.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi  a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Ploieşti  a admis recursul contestatorului  şi a modificat în tot sentinţa în sensul că a admis contestaţia, a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 27/08.02.2010 emisă de intimată şi a dispus reîncadrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri conform art.78 Codul Muncii, egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat angajatul de la data concedierii la data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că prin decizia nr. 27 din data de 8.02.2010 intimata a dispus desfacerea contractului de muncă al salariatului D.S.I., care îndeplinea funcţia de şofer autobuz, pentru săvârşirea unei abateri disciplinare, în baza disp. art. 264 lit. f şi art. 268 din Codul muncii.

Potrivit art. 63 din Codul muncii, "concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile".

În acest sens  art. 267 din Codul muncii  dispune, sub sancţiunea nulităţii absolute, că nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.  În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

Potrivit Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional 2007-2010, art. 75, comisia de cercetare îl va convoca la cercetarea disciplinară pe salariatul cercetat, cu cel puţin 5 (cinci) zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru cercetarea disciplinară.

Curtea a constatat că  emiterea deciziei de sancţionare disciplinară cu încălcarea prevederilor legale care reglementează efectuarea cercetării disciplinare prealabile şi procedura aplicării sancţiunii disciplinare prevăzută de contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional  echivalează cu lipsa cercetării disciplinare prealabile şi imprimă un caracter nelegal sancţionării disciplinare astfel dispuse potrivit art. 267 alin. 1 din Codul muncii, atrăgând  nulitatea concedierii, A apreciat că recurenta nu a dovedit  convocarea în scris a salariatului de persoana împuternicita de angajator sa realizeze cercetarea disciplinară cu  precizarea  obiectului, datei, orei  şi locului  întrevederii, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit pentru cercetarea disciplinară.

Documentul intitulat convocare, emis la data de 01.02.2010 pentru data de 01.02.2010 nu a fost reţinut ca  un act valabil de convocare întrucât pe de o parte nu conţinea denumirea  abaterii disciplinare imputate şi nici nu oferea  salariatului timpul rezonabil necesar pregătirii apărării sale, de vreme ce a fost înmânat salariatului în prima zi de lucru a acestuia după efectuarea concediului medical şi pentru acea zi. Prin convocare, recurentului-contestator  trebuia să i se aducă la cunoştinţă că este cercetat disciplinar pentru sustragere de motorină din patrimoniul RATP şi pentru părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului ierarhic,  pentru ca, în raport de aceste elemente, acesta  să-şi pregătească apărarea.

Ca atare, angajatorul a încălcat flagrant prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, care confereau acestuia dreptul la apărare, în faza prealabilă.

Domenii speta

Spete similare