Stabilirea valorii despăgubirilor în materia exproprierii

Stabilirea valorii despăgubirilor în materia exproprierii

 Despăgubirea ce trebuie plătită în ipoteza bunurilor expropriate reprezintă  o compensaţie pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii şi ea  constituie o garanţie acordată acestuia, care îşi  păstrează aceeaşi valoare a activului  patrimonial, prin înlocuirea dreptului real  pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă.

Cert este că, în absenţa unei indemnizări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că  art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecţie iluzorie şi  ineficace a dreptului de proprietate,  în totală contradicţie cu dispoziţiile convenţiei.

În speţa dedusă judecăţii,  instanţa de fond a omologat lucrarea prin care s-a stabilit  o valoare a terenului expropriat de 18 €/mp, iar în faţa  instanţei de control judiciar, din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat că doi dintre cei trei experţi au stabilit o valoare a terenului expropriat de 19 €/mp, având  în vedere „valoarea de piaţă” a  imobilului  în litigiu, valoare care,  potrivit standardelor internaţionale  de evaluare, constituie baza de evaluare  şi reprezintă „suma estimată pentru care  o proprietate ar putea fi evaluată la data evaluării, între un cumpărător hotărât  şi un  vânzător hotărât, într-o tranzacţie echilibrată, după  un marketing  adecvat în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent  şi fără constrângeri”.

În acest context Curtea a considerat că suma de 18 €/mp reprezintă valoarea reală a bunului expropriat la momentul efectuării expertizei şi se justifică obligarea Statului la plata sa, plecând  şi de la jurisprudenţa CEDO, care, în cauza James ş.a. contra Regatului Unit, a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii  şi imperativele apărării  drepturilor fundamentale ale individului, adică să fie convenabilă pentru realizarea  ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta.( Decizia nr. 256/8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Prin decizia civilă nr.256/8 decembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.R. împotriva sentinţei civile nr.840 pronunţată la 13 martie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanţii  R.E.A., C.G.R. şi C.S. pentru următoarele considerente :

Nemulţumirea apelantei exprimată prin calea de atac promovată a vizat printre alte aspecte şi stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Soluţionarea cererii de despăgubire este supusă dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, iar potrivit art. 25, cuantumul acestora se stabileşte printr-o expertiza realizată de o comisie  formată din trei experţi: unul desemnat de instanţă, altul numit de expropriat şi cel de-al treilea  numit de expropriator.

În ceea ce priveşte  cuantumul propriu-zis al despăgubirilor cuvenite expropriatului, potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994,  acesta se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

Detaliind  această dispoziţie legală, la alineatul 2 al aceluiaşi text de lege, s-a statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa de judecată vor avea în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi  daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

O atare despăgubire reprezintă  o compensaţie pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii şi ea  constituie o garanţie acordată acestuia, care îşi  păstrează aceeaşi valoare a activului  patrimonial, prin înlocuirea dreptului real  pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă.

Cert este că, în absenţa unei indemnizări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că  art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecţie iluzorie şi  ineficace a dreptului de proprietate,  în totală contradicţie cu dispoziţiile convenţiei.

În speţa dedusă judecăţii,  se reţine că instanţa de fond a omologat lucrarea prin care s-a stabilit  o valoare a terenului expropriat de 18 €/mp. În faţa  instanţei de control judiciar a rezultat că doi dintre cei trei experţi au stabilit o valoare a terenului expropriat de 19 €/mp, având  în vedere „valoarea de piaţă” a  imobilului  în litigiu, valoare care,  potrivit standardelor internaţionale  de evaluare, constituie baza de evaluare  şi reprezintă „suma estimată pentru care  o proprietate ar putea fi evaluată la data evaluării, între un cumpărător hotărât  şi un  vânzător hotărât, într-o tranzacţie echilibrată, după  un marketing  adecvat în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent  şi fără constrângeri”.

Prin urmare,  opinia expertului a cărei lucrare a fost avută în vedere de tribunal cu ocazia  pronunţării  hotărârii, a fost confirmată şi  în apel de  opinia majoritară (care a calculat o valoare a despăgubirilor de 19 €/mp, faţă de 18 €/mp cât s-a reţinut prin sentinţa atacată), motiv pentru care  instanţa  şi-a însuşit  punctele de vedere ale acestora.

Deşi apelanţii în susţinerea demersului lor s-au prevalat de o serie de  adrese emise de diverse  birouri notariale din care  ar rezulta că pentru terenul situat în extravilanul localităţii Râfov preţurile incluse în contractele de vânzare  încheiate  erau mai mici de 18 Euro/mp (fără a se depune însă aceste contracte) s-a  observat că prin adresa nr.179/7.05 2009 B.N.P. M.M.G. a învederat că pentru teren  situat în extravilanul localităţii Râfov preţurile de tranzacţionare au fost de 18 Euro/mp şi respectiv 27 Euro/mp, depunându-se în acest sens la dosar unul din  actele întocmite.

În atare situaţie instanţa a considerat că suma de 18 €/mp reprezintă valoarea reală a bunului expropriat la momentul efectuării expertizei şi se justifică obligarea Statului la plata sa, plecând  şi de la jurisprudenţa CEDO, care, în cauza James ş.a. contra Regatului Unit, a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii  şi imperativele apărării  drepturilor fundamentale ale individului, adică să fie convenabilă pentru realizarea  ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta.

Un alt argument  pentru care  instanţa s-a  oprit la această valoare a terenului, de 18 €/mp, a fost acela că pentru terenuri din aceeaşi zonă, aparţinând aceluiaşi reclamant, în baza unor decizii irevocabile (deciziile nr. 9760/2.12.2009, nr. 3862/18.06.2010),  instanţa supremă a apreciat că preţul de vânzare obişnuit pentru terenuri din aceeaşi zonă cu cel  în cauză este de 18 €/mp.

Curtea Europeană  a Dreptului Omului a stabilit că, în sensul art. 14 din Convenţie, o distincţie este  discriminatorie dacă „este lipsită de justificare obiectivă şi rezonabilă”, în sensul că  nu  urmăreşte  „un scop legitim” sau „nu există un raport rezonabil de  proporţionalitate între  mijloacele utilizate şi scopul urmărit”.

Câtă vreme, în prezenta cauză, s-a făcut dovada că într-o  serie de hotărâri  aceloraşi  părţi, pentru un teren similar (în ceea ce  priveşte categoria de folosinţă)  din aceeaşi zonă, li s-au stabilit despăgubiri  de 18 €/mp, apreciindu-se  că acestea respectă dispoziţiile  art. 26 din Legea nr. 33/1994, a  însuşi  la ora actuală  punctul de vedere al expertului expropriatorului care a calculat un preţ de cca 3€/mp, înseamnă a aplica fără justificare un tratament diferit aceleaşi persoane, aflată într-o situaţie similară, ceea ce, implicit, ar determina o încălcare a art. 14 din Convenţie.

În baza argumentelor expuse în precedent, instanţa a considerat că valoarea terenului expropriat stabilită la instanţa de fond, de 18 €/mp,  răspunde cerinţelor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, neputând fi reţinut  punctul de vedere al apelantei, că aceasta  nu reflectă valoarea de piaţă a terenului sau că  ar duce la  o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor pe seama pârâţilor.

În raport de toate aceste considerente, Curtea a apreciat ca fiind  nefondate criticile formulate , motiv pentru care, în temeiul art.296 C.pr.civilă a respins apelul formulat, ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa atacată.

Domenii speta

Spete similare