Decizie pronunţată de instanţa de recurs într-o contestaţie în anulare. Calea de atac împotriva deciziei.

Decizie pronunţată de instanţa de recurs într-o contestaţie în anulare. Calea de atac împotriva deciziei.

C. proc. pen., art. 386 lit. a, b şi c, art. 392 alin. 4, art. 417

Având în vedere normele procesuale speciale privind judecarea contestaţiei în anulare şi a căii de atac, precum şi dispoziţiile legale generale referitoare la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, decizia dată de instanţa de recurs în soluţionarea contestaţiei în anulare este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia  penală nr. 42  din 19 ianuarie 2011.

Prin decizia penală nr. 825 din data de 13 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul P. a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de contestatorii SC CP SA şi MN, împotriva deciziei penale nr. 77/20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul P, prin care a fost admis recursul declarat de petentul DN împotriva sentinţei penale nr. 2004/25 septembrie 2007 a Judecătoriei P.

Prin aceeaşi decizie au fost obligaţi contestatorii să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de câte 300 de lei fiecare.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că, în motivarea contestaţiei, contestatorul MN a solicitat admiterea contestaţiei în anulare pe care a formulat-o, precum şi admiterea contestaţiei formulată de contestatoarea SC CP SA, desfiinţarea deciziei nr. 77/2010 a Tribunalului P, menţinerea ordonanţei nr. 4958/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P, a rezoluţiei prim procurorului nr. 3673/II/2/2006 şi rejudecarea recursului, fiind incidente cazurile prevăzute de art. 386 lit. a, b, c, d Cod procedură penală.

Contestatorul a mai precizat că la termenul din 06.01.2010 nu a fost citat la domiciliul din SUA, iar contestatoarea SC CP SA nu a fost citată la sediul din Bucureşti.

Contestatoarea SC CP SA a solicitat admiterea contestaţiei în anulare formulată, precum şi a celei formulată de contestatorul MN, desfiinţarea deciziei penale nr.77/2010 a Tribunalului P, menţinerea ordonanţei nr.4958/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P, a rezoluţiei nr. 3673/II/2/2006 a prim – procurorului, rejudecarea recursului, în temeiul disp. art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, menţinerea sentinţei Judecătoriei P nr.2004/2007 dată în dosarul nr.6659/281/2006.

De asemenea, tribunalul a analizat admisibilitatea în principiu a contestaţiei, conform art.391 alin.1 C.pr.pen., şi a constatat că, prin decizia penală nr.77/20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul P, a fost admis recursul declarat de petentul DN, a fost casată sentinţa penală nr.2004/25.09.2007 a Judecătoriei P şi, pe fond, în baza disp. art. 2781 alin. 8 lit. b Cod procedură penală, a fost admisă plângerea petentului formulată împotriva Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria P cu nr. 4958/P/2003 din 21.09.2006 şi a Rezoluţiei nr. 2673/II/2/2006 din 15.01.2007 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria P, au fost desfiinţate ordonanţa şi rezoluţia atacate şi trimisă cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria P în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de intimaţii MD, MAC şi MN, şi efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 289, art. 291 şi art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal, potrivit considerentelor deciziei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat la ambele instanţe au rămas în sarcina acestuia.

A fost înlăturată obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare şi a onorariului pentru apărători, dispusă de instanţa de fond în sarcina sa către intimaţii MN şi MAC.

A fost respinsă cererea de obligare a petentului la cheltuieli judiciare din faza de recurs către intimatul MAC, ca neîntemeiată.

Tribunalul a mai reţinut că, potrivit disp. art. 386 Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împrejurare; c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art.10 alin.1 lit. f-i1 C. pr. pen., cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385/14 alin.11 ori art. 385/16 alin.1 Cod procedură penală.

Totodată, a reţinut că în cauza de faţă ipotezele legale prevăzute de acest text nu se regăsesc. Astfel, lit.a din art. 386 Cod procedură penală, prevede lipsa de procedură pentru termenul la care s-a judecat recursul. Recursul s-a judecat în cauză la termenul din data de 6 ianuarie 2010, când procedura de citare cu intimatul MN a fost îndeplinită, iar pronunţarea a fost amânată succesiv până la data de 20 ianuarie 2010, când Tribunalul P a pronunţat decizia nr.77 a cărei anulare se solicită.

A mai reţinut că nu este incident nici cazul de contestaţie în anulare prev. de art.386 lit.b Cod procedură penală, care prevede ipoteza imposibilităţii de prezentare şi de înştiinţare a instanţei.

În privinţa cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 386 lit. c Cod procedură penală, acesta presupune o judecată pe fond, în care există o acţiune penală pusă în mişcare, or obiectul dosarului nr.16659/281/2006 l-a constituit o plângere împotriva soluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală, plângere întemeiată pe disp. art. 278/1 Cod procedură penală, în care practic nici nu se putea pronunţa soluţia încetării procesului penal.

De asemenea, tribunalul a reţinut că nici cazurile de contestaţie în anulare prev.de art.386 lit.d şi e Cod procedură penală nu sunt incidente în cauză, nu s-au pronunţat două hotărâri definitive împotriva unei persoane pentru aceeaşi faptă, iar legea nu prevede obligativitatea ascultării părţilor în cadrul procedurii prevăzute de art.2781 Cod procedură penală. Deşi contestatorul a indicat ca şi motiv de contestaţie în anulare că la termenul din data de 06.01.2010 nu a fost citat la domiciliul din SUA, iar contestatoarea SC CP SA nu a fost citată la sediul din Bucureşti, aceste aspecte nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestaţie în anulare menţionate de acesta, respectiv lit.a, b, c sau e ale art. 386 Cod procedură penală.

Prin urmare, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de contestatori.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii SC CP SA şi MN, arătând că motivele le vor depune la dosar după redactarea hotărârii atacate.

Deşi au fost legal citaţi şi, la solicitarea recurenţilor, instanţa de recurs a amânat soluţionarea cauzei pentru a da posibilitatea acestora să-şi angajeze apărători, la dosar nu au fost depuse motivele de recurs.

Curtea, verificând hotărârea atacată cu prioritate sub aspectul legalităţii exercitării acestei căi de reformare, dar şi din oficiu sub toate aspectele potrivit art.3856 alin.3 C.pr.pen., a constatat că recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele  considerente:

Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 392 alin. 4 Cod procedură penală, numai sentinţa dată în soluţionarea contestaţiei în anulare este supusă căilor ordinare de atac. În cazul contestaţiei în anulare formulată în temeiul art. 386 lit.a, b şi c Cod procedură penală – precum în cauza de faţă – instanţa de recurs este competentă să soluţioneze cererea, iar hotărârea acesteia se numeşte decizie.

Potrivit art. 417 Cod procedură penală, hotărârea instanţei de recurs este definitivă la data pronunţării acesteia când, printre altele, cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare.

Aşadar, în raport de normele procesuale speciale relative la judecarea contestaţiei în anulare şi a căii de atac, precum şi în raport de dispoziţiile legale generale referitoare la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, decizia dată de instanţa de recurs în soluţionarea contestaţiei în anulare este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 15 alin.l pct.1 lit.a teza a II-a Cod procedură penală, recursurile declarate de contestatorii SC CP SA şi MN au fost respinse ca inadmisibile, întrucât contestatorii au exercitat o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege.

În baza art. 192 alin. 2 şi art.193 alin.6 Cod procedură penală, contestatorii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către intimatul DN.

Domenii speta

Spete similare