Răspunderea civilă delictuală pentru distrugerea operei de artă. Noţiunea de monument de for public.

Prin sentinţa civilă nr. 1232 din 26.05.2009 pronunţată de Tribunalul Suceava,

- s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Municipiul Suceava şi s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale faţă de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Suceava şi, în consecinţa, acţiunea faţa de aceasta a fost respinsa pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta Societatea de gestiune colectiva a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, criticând-o pentru următoarele motive:

Deşi motivarea în drept a acţiunii a fost făcută în baza art. 10 lit. „d” din Legea nr. 8/1996, instanţa şi-a motivat soluţia m mod exclusiv pe prevederile altor legi, respectiv Legea nr. 422/2001 şi Legea nr. 120/2006, neapreciind corect existenţa calităţii procesuale pasive a celor două pârâte, îh aceste condiţii.

Pârâtele au încălcat cu bună ştiinţă prevederile Legii nr. 8/1996 întrucât autoritatea locală a fost atenţionată de presă prin articolele publicate în serial începând din luna august 2007 că mozaicul parietal se află sub protecţia Legii nr. 8/1996. Au fost organizate simpozioane pe această temă, iar Primarul Municipiului şi Prefectul de Suceava au fost atenţionaţi cu privire la încălcarea legii protecţiei dreptului de autor.

Prin acţiunile sale, Municipiul Suceava a determinat şi chiar a dispus distrugerea monumentului de artă. Opera de artă în cauză se afla în evidenţele acestuia la monumentele de for public, figurând pe site-ul Direcţiei judeţene. Deşi în considerentele hotărârii apelate instanţa arată  că prim - pârâta nu a depus întâmpinare, s-a reţinut contractul de vânzare - cumpărare nr.2120/21.05.2007, act ce apelantei nu i-a fost comunicat.

Prin decizia  nr.114  din  07.10.2009 Curtea de Apel Suceava a respins apelul  ca nefondat reţinând următoarele:

Prima instanţă a avut în vedere temeiul legal al acţiunii formulate, respectiv dispoziţiile art. 10 lit. „d" din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, apreciind că, în lumina acestor prevederi este de netăgăduit existenţa unui prejudiciu moral suferit de autorul operei. Nu s-a contestat nici faptul distrugerii operei, de asemenea.

Ceea ce însă a apreciat tribunalul ca nefiind probată a fost una din condiţiile esenţiale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 cod civil, respectiv existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, aspecte ţinând de dreptul material, drept care sta la baza răspunderii în cazul distrugerii unei opere, prevăzute în art. 10 lit. „d” din Legea nr. 8/1996.

Nu se poate afirma, în acest context, că prima instanţă a avut în vedere la motivarea soluţiei alte prevederi legale, străine de natura pricinii. Considerentele legate de Legea nr. 422/2001 şi Legea nr. 120/2006 sunt pertinente cauzei, întrucât nu s-a făcut dovada de către reclamantă ca opera în cauză este pe lista monumentelor istorice sau a monumentelor de for public, doar în acest caz putând fi asigurată răspunderea celor două pârâte chemate îh judecată. Chiar dacă mozaicul parietal se afla evidenţiat pe site-ul aflat la adresa de internet ,,http//www.suceava.djc.ro”, este de reţinut că, atâta vreme cât acesta nu s-a aflat în administrarea autorităţilor-administraţiei publice locale, îh conformitate cu art. 10 din Legea nr. 120/2006, pârâtul Municipiul Suceava nu poate fi obligat la plata despăgubirilor solicitate.

Deşi prima instanţă a făcut referire în considerentele hotărârii la înscrisul depus odată cu concluziile scrise de către pârâtul Municipiul Suceava (contractul de vânzare-cumpărare f. 118 dosar), soluţia acesteia este legala şi temeinică, aceasta bazându-se, în principal, pe probele administrate în cauză până ia închiderea cercetării judecătoreşti

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Brădeau Traian prin Societatea de Gestiune Colectivă a drepturilor  de Autor din domeniul Artelor  Vizuale, criticând-o pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a apreciat că nefiind probată una din condiţiile esenţiale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 Cod Civil, respectiv existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, aspecte ţinând de dreptul material.

Instanţa a pronunţat o soluţie greşită întrucât acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile Legii 8/996 a dreptului de autor şi nu pe dispoziţiile Codului Civil-răspunderea civila delictuală.

Încălcarea drepturilor morale de autor poate cauza şi prejudicii materiale, situaţie în care autorul are posibilitatea de a introduce acţiune în răspundere civila delictuală potrivit art. 998 Cod civil.

Instanţa de apel şi-a motivat soluţia prin aceea că lucrarea,

mozaic parietal, nu s-a aflat îh administrarea autorităţilor locale.

Dispoziţiile legii dreptului de autor nu condiţionează protecţia operei de artă faţă de terţi  de înscrierea acesteia în patrimoniul acestora, opera bucurându-se de protecţie prin însăşi existenţa ei.

Municipiul Suceava avea obligaţia de a înştiinţa autorul

operei pentru a hotărî împreună asupra soluţiei ce urma sa o pronunţe la cererea prin care se solicita avizul de demolare a clădirii pe care se alia mozaicul. Autorul operei era singurul care putea decide dacă este de acord cu demolarea lucrării şi condiţiile în care îşi dă acordul sau se puteau stabili de comun acord modalităţi de salvare a operei prin demontarea, depozitarea şi conservarea mozaicului până la identificarea unei suprafeţe pe care lucrarea sa fie reamplasată.

Încălcând cu bună-ştiinţă Legea 8/1996, Municipiul Suceava a emis autorizaţia cu nr. 493/01.07.2007de desfiinţare a clădirii pe peretele căreia se afla mozaicul.

Acesta a încălcat cu bună ştiinţă legea care apără opera de arta şi pe artist, întrucât a fost atenţionat de presă prin articole succesive, serialul începând din luna august 2007, asupra consecinţelor la care se expune în cazul demolării mozaicului. Subiectul a fost pe larg dezbătut îh simpozioane şi conferinţe de presă, fiind atenţionat de oamenii de cultură şi de organizaţii ale societăţii civile.

Municipiul Suceava are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât există astfel identitate între persoana pârâtului şi cel obligat la respectarea legii proprietăţii intelectuale.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu are calitate procesuală pasivă întrucât, contrar celor consemnate de instanţa de apel în decizia recurată, lucrarea figurează în evidenţele acesteia, pe site-ul său fiind scrisă -Monument parietal exterior IUPS - ca monument de for public, la poziţia nr. 52.

Pârâta recunoaşte prin întâmpinarea sa că « monumentul apare pe site-ul instituţiei noastre » şi că « autorizaţia de demolare nu are acordul şi semnătura noastră cum ar fi fost necesar pentru efectuarea unei astfel de operaţiuni».

Pârâta ar fi trebuit să se opună demolării mozaicului şi să înştiinţeze autorul operei cu privire la intenţia autorităţilor locale de a  da aviz de demolare.

Prin decizia  nr.1132 din 11.02.2011, Î.C.C.J a  admis recursul declarat de reclamantul Brădean Traian prin Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de AUTOR în Domeniul Artelor Vizuale Visarta împotriva deciziei nr. 114 din 07 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava - Secţia civilă şi pentru cauze de minori şi de familie, a modificat  această  decizie în sensul că:

A admis apelul declarat împotriva sentinţa nr.1232 din 26 mai 2009 a Tribunalului Suceava - Secţia civilă. A desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Pentru a hotărî astfel Î.C.C.J a  reţinut că daunele morale solicitate prin acţiune au fost justificate ca fiind cuvenite artistului plastic Traian Brădean care, împreună cu pictorul Iacob Lazăr, au realizat un mozaic parietal, compoziţie lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi şamotate şi glazurate, desfăşurată pe o suprafaţă de 456 m.p. şi amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de Utilaje şi Piese de Schimb Suceava, devenită ROMUPS.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit.d din Legea  nr.8/1996 a dreptului de autor, care recunoaşte autorului dreptul moral de a pretinde respectarea integrităţii operei şi a se opune oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa. Acest articol, prin el însuşi, nu oferă criterii în stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului comun, care impun stabilirea persoanei responsabile şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

În această materie există însă o particularitate în ceea ce priveşte prejudiciul, în sensul că încălcarea dreptului de autor este prin ea însăşi apta să producă autorului un prejudiciu, a cărui existenţă nu mai este necesar să fie dovedită, în conformitate cu art. 1169 Cod civil. De altfel, în cauză, distrugerea operei şi prejudiciul moral suferit de autor sunt recunoscute de ambele instanţe.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală  pasivă a pârâtului Municipiul Suceava s-a reţinut  că atât timp cât autorizaţia de desfiinţare se  referă la desfiinţarea unor  „ clădiri , hale, anexe şi construcţii speciale”  iar pe unul din pereţii clădirii se află  opera,  demolarea clădirii a atras inevitabil  şi distrugerea operei .

Ca emitent necontestat al autorizaţiei de demolare a clădirii, pe care se fundamentează acţiunea reclamantului, pârâtul nu poate fi absolvit de calitate procesuală în prezentul litigiu, prin care se reclamă încălcarea dreptului la respectarea integrităţii operei, afectată în urma emiterii acesteia.

Constatând astfel că în mod greşit a fost soluţionată cauza pe excepţie, fără a se intra în cercetarea fondului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  în  temeiul art.304 pct.9 şi art.312 alin.5, precum şi art.297 alin. l Cod procedură civilă, a admis recursul a modificat  decizia, în sensul admiterii apelului şi desfiinţării sentinţei primei instanţe, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la acelaşi tribunal – pentru a fi analizate  toate aspectele relevante invocate sub acest aspect.

 Aceeaşi soluţie a fost dată şi în ceea ce îl priveşte pe celălalt pârât, pentru care se arată că lucrarea figurează în evidenţele acesteia - pe site-ul său fiind înscrisă lucrarea „Monument parietal exterior IUPS", ca monument for public din judeţul Suceava.

În cererea de apel s-a menţionat şi s-a ataşat la aceasta un extras de pe site-ul htp:\\w.w.w.suceava.djc.ro în care la poziţia 52 din lista cuprinzând „A Monumente de for din Judeţul Suceava - Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu" este menţionat „Mozaicul parietal exterior (IUPS)n alături de autori, structură, suprafaţă şi anul edificării - cu privire la această pârâtă făcându-se referiri la acest site.

Menţionarea pe propriul site a acestei opere la categoria „monumente de for public” alături de apărarea în sensul ca nu a decis şi  nu a  fost de acord cu demolarea clădirii pe care era încorporată lucrarea de mozaic parietal, iar autorizaţia de demolare nu are semnătura şi acordul său, cum ar fi fost necesar pentru efectuarea unei astfel de operaţiuni - ambele arătate de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Suceava prin întâmpinarea depusă îh dosarul primei instanţe (fila nr.12), aspecte invocate şi în apel, pun în discuţie aspecte de temeinicie a acţiunii formulate împotriva acestei pârâte, respectiv de apreciere în cauză a obligaţiilor sale legale în raport de dreptul imputat a fi încălcat de către reclamant.

Dosarul a fost  înaintat  Tribunalului Suceava  la data de 14.09.2011 fiind reînregistrat sub nr.5219/1/2010 din aceeaşi dată.

Municipiul Suceava reprezentat prin Ion Lungu în calitate de Primar, a formulat  întâmpinare. 

În motivare au arătat că prin acţiunea formulată reclamanta arată că valoroasa  creaţie are statutul de operă de artă, chiar daca nu a fost înregistrată în evidenţele patrimoniale" în continuare menţionându-se că această compoziţie este înscrisă pe lista monumentelor de for public din jud. Suceava fiind prezentată pe site-ul Direcţiei Judeţene pentru Cultură  Patrimoniu Suceava, la poziţia nr.52.

Subliniază în primul rând că aşa cum  a arătat chiar reclamanta. creaţia pictorului Traian Brădean nu se află înregistrată în nicio evidenţă patrimonială, pe de altă parte această creaţie nu se află pe lista monumentelor de for public

Legea nr. 422/2001 reprezintă sediul - materiei care reglementează regimul juridic al monumentelor istorice. Astfel regimul de monument istoric, potrivit art. 1 alin. (3) din respectivul act normativ, este conferit prin clasarea bunurilor imobile, conform procedurii prevăzute de lege. Noţiunea de monument este data de art. 3 din Legea nr. 422/2001 potrivit căreia monumentul este o construcţie sau o parte de construcţie împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitai topografic, care constituie mărturii cultural istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic etnografic, religios social ştiinţific sau etnic.

Importante de remarcat sunt prevederile art.8 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 potrivit cărora monumentele istorice se clasează astfel;

a) în grupa A- monumentele istorice de valoarea naţională şi universală;

b) în grupa B- monumentele reprezentative pentru patrimoniul cultural local; iar potrivit alin. (2) f( clasarea monumentelor istorice pe grupe se face prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare prevăzute de prezenta lege.

Trebuie reţinute şi prevederile art. 12 alin. (3) conform cărora „clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil conform art.8 şi art. 13 potrivit căruia „procedura de clasare se declanşează de către direcţiile de cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional judeţene”.

Nu în ultimul rând  menţionează că trebuie  reţinut şi art. 16 din Legea nr. 422/2001 potrivit căruia: „ordinul de clasare sau declasare se publică, prin grija Ministerului Culturii şi Cultelor. în Monitorul Oficia! al României Partea l în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă.

Au făcut aceste ample referiri la conţinutul Legii nr. 422/2001 pentru a sublinia faptul că legiuitorul a înţeles să definească noţiunea de monument şi să reglementeze în mod amplu procedura de clasare a monumentelor, raportându-se  prevederile legale mai sus amintite, şt la situaţia de fapt existentă se poate afirma că creaţia pictorului Trăiau Brădeanu NU INTRA ÎN CATEGORIA MONUMENTELOR.

Potrivit Legii nr. 422/2001 clasarea este procedura care conferă regimul de monument unul bun imobil casare care se face printr-un ordin al Ministerului Culturii şi Cultelor. Menţionează faptul că prin Ordinul MC.C nr. 2314/2004 publicat m Monitorul Oficial al României nr. 646/2004 a fost aprobată lista monumentelor istorice care se află pe teritoriul municipiului Suceava, lista în care nu este cuprins si mozaicul pariental în discuţie.

De asemenea, din adresa Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Suceava nr. 1793 din 6.10.2011 rezultă cu claritate că mozaicul parietal ce a fost amplasat pe clădirea fostului ROMUPS Suceava nu făcea parte din categoria monumentelor clasate.

Legea nr.120/1996 reglementează cadrul juridic general al realizării, amplasării şi administrării monumentelor de for public. Monumentele de for public fiind definite ca bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajării neutilitare având caracter decorativ comemorativ şi de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al imitaţiilor administrativ teritoriale (art. 2 din lege). Aşadar, monumentele de for public sunt amplasate pe domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrative, nu şi pe domeniul privat al persoanelor fizice sau juridice. Ori mozaicul parietal nu era amplasat pe domeniul public sau privat al statului sau unităţii administrativ-teritoriale, ci pe un imobil care a fost dobândit de S.C OFFICE DEVELOPMENT S.R L.

Atâta timp cât mozaicul parietal nu intra in categoria monumentelor istorice potrivit Legi nr. 422/2001, cu atât mai puţin poate fi catalogat drept monument de for public.

Având în vedere faptul că creaţia în discuţie nu făcea parte din categoria monumentelor, potrivit legii, consideră că în mod corect a fost eliberată Autorizaţia de  demolare nr. 493/2007, fără a se solicita avizul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu  Suceava. Deşi nu ne aflăm într-o acţiune în contencios administrativ pentru a analiza legalitatea acestei autorizaţii, precizează că în mod eronat copârâta afirmă în cuprinsul întâmpinării depuse pentru termenul din 13.01.2009 că „autorizaţia de demolare nu are semnătura şi acordul nostru, cum ar fi fost de altfel necesar pentru efectuarea unei astfel de operaţiuni”. Tot odată  precizează  că procedura de avizare a documentaţiei de demolare se face în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 şi se referă la monumentele istorice, astfel aşa cum au arătat că sunt definite. Ori, dacă această creaţie nu face parte din categoria monumentelor nu este necesară avizarea documentaţiei de demolare.

Mozaicul parietal se află amplasat pe peretele exterior al unei hale care a fost dobândită prin vânzare/cumpărate de către S.C OFFICE DEVELOPMENT S.R.L, menţionându-se în mod eronat în cuprinsul concluziilor depuse la data de 18.05.2009 că acest monument s-ar afla cuprins la fila 3 din contractul autentificat sub nr. 2120/2007, la pct. nr. 2, cu o suprafaţă de 9,98 mp. Mozaicul parietal nu a avut o suprafaţă de 9,98 mp, ci mult mai mare şi nu avea nr. cadastral 1678, un perete exterior neputând avea un număr cadastral.

În drept, au fost  invocate dispoziţiile  art.115 Cod procedură civilă.

Pârâtul Municipiul Suceava a formulat cerere de chemare  în garanţie a SC ”OFFICE DEVELOPEMENT” S.R.L, Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în cazul admiterii cererii principale să  fie admisă şi cererea de chemare  în garanţie.

În  motivare a arătat că S.C OFFICE DEVELOPEMENT S.RL. Bucureşti a dobândit prin încheierea contratului de vânzare cumpărare nr. 2120/2007, mai multe clădiri şi construcţii speciale.

S.C OFFICE DEVELOPEMENT S.RL. Bucureşti a solicitat Primarului municipiului Suceava, prin cererea nr. 20031/23.05.2077 eliberarea unei autorizaţii de demolare a construcţiilor aflate în proprietatea acesteia situate pe str. Calea Unirii . În urma acestei cereri a fost eliberată Autorizaţia de Desfiinţare nr. 493/2007 care are ca obiect desfiinţarea unor « clădiri, hale anexe şi construcţii speciale ».

Nicăieri în cuprinsul autorizaţiei de desfiinţare nu se autorizează demolarea vreunui monument. O autorizaţie  care ar fi permis desfiinţarea monumentului trebuia să cuprindă în mod expres această acţiune, desfiinţarea sa implicită fiind posibilă. Primarul municipiului Suceava prin eliberarea autorizaţiei de desfiinţare nr.493/2007 nu a autorizat demolarea nici unui mozaic parietal.

Mozaicul parietal se afla situat pe peretele exterior al unei hale ce a fost dobândită de către SC  OFICE DEVELOPEMENT S.R.L Bucureşti, astfel încât se poate afirma că lucrarea artistică se afla în ¬proprietatea privata a unei persoane juridice.

Lucrarea artistică nefiind clasată monument istoric conform Legii nr. 422/2001 sau monument de for public potrivii Legii nr. 120/2006, municipalitatea nu avea vreo obligaţie cu privire la protejarea ei.

Prin emiterea actului administrativ de autoritate s-a autorizat desfiinţarea unor , clădiri şi construcţii speciale nu şi a lucrării aparţinând pictorului Traian Brădean, astfel încât proprietara S.C OFFICE DEVELOPEMENT SRL Bucureşti a produs demolarea acesteia pe propria răspunde.

În situaţia în care s-a produs o daună autorului lucrării apreciază că, culpa revine în totalitate proprietarului care deţinea lucrarea, respectiv SC” OFFICE DEVELOPEMENT S.R.L. Bucureşti, care a produs desfiinţarea acesteia.

În drept, a invocat disp. art. 60 Cod procedură civilă.

La rândul  său,  SC ”OFFICE DEVELOPMENT” SRL a formulat  întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie solicitând în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie formulată de Municipiul Suceava  împotriva sa  iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acestei cereri şi admiterea cererii de chemare în garanţie a autorului lor, respectiv IMOTUR S.R L.

În motivare au arătat că la data de 03.09.2010 a fost deschisă procedurii

de insolvenţă împotriva SC ”Office Developement” SRL prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 9737/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, la data deschiderii procedurii se suspendă de  drept toate acţiunile judiciare extrajudiciare sau masurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Prin urmare, orice pretenţii ar exista împotriva societăţii Office Development SRL în insolvenţă, acestea nu pot fi valorificate decât în cadrul procedurii, prevăzute-de Legea nr. 85/2006.

In aceste condiţii, solicită respingerea ca  inadmisibilă cererea de chemare în. garanţie formulată de Municipiul Suceava.

Autorizaţia de desfiinţare nr. 493/10.07.2007 a fost eliberată pentru desfiinţarea mai multor clădiri pe care le deţineau în municipiul Suceava. De asemenea, pentru eliberarea ei au fost îndeplinite toate condiţiile legale şi au fost obţinute toate documentele necesare, În niciun document emis/comunicat Office Development S.R.L. nu s-a menţionat faptul că pe  peretele exterior al unei hale deţinute de aceasta s-ar afla un mozaic parietal astfel că Office Development SRL nu a avut cunoştinţă de existenţa unei astfel de lucrări şi nici în cadrul acestui dosar nu ni li s-au comunicat documente sau alte probe din care să rezulte unde era localizat acest mozaic

În cazul în care mozaicul parietal la care se face referire în cuprinsul cererii de chemare în  garanţie s-a aflat pe proprietatea societăţii, învederează faptul că  nu au fost informaţi niciodată de existenţa lui, aşa cum rezultă şi din contractul de vânzare-cumpărare prin care Office Development S.R.L, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Suceava, Calea Unirii nr. 28 Judeţul Suceava.

Municipiul Suceava, prin Primar - ca şi emitent a Certificatului de Urbanism pentru desfiinţare clădiri nr.12 din data 16 ianuarie 2006 şi a autorizaţiei de desfiinţare 493 din 10.07.2007, trebuia în cazul în care într-adevăr pe imobilul deţinut de ei,exista o opera de artă, să refuze eliberarea autorizaţiilor de desfiinţare sau să-i informeze cu privire la acest lucru,

Atâta timp cat prin contractul de vânzare-cumpărare, prin certificatul de urbanism pentru desfiinţare şi autorizaţia de desfiinţare nu li s-a adus la cunoştinţă existenţa lucrării executate de către pictorul Traian Brădean, nu li se poate imputa nimic.

Ei au respectat toate prevederile legale, iar pentru lucrările de demolare/desfiinţare au solicitat si au obţinut autorizaţii emise de autorităţile competente,  iar în cazul în care autorizaţia de desfiinţare, era emisa cu încălcarea prevederilor legale, aceasta putea fi anulată de către instanţa de contencios administrativ, sau de către Prefect art.12 - (1) Legea nr. 50/1991. De asemenea, menţionează că, în cazul în care ar fi fost introdusă acţiunea de desfiinţare a autorizaţiei, instanţa putea solicita suspendarea autorizaţiei de desfiinţare şi oprirea executării lucrărilor până la soluţionata pe fond a cauzei - art. 12 alin. (2) din Legea tir. 50/1991.

Au fost de bună credinţă şi nu au avut  niciodată cunoştinţă de existenţa unei opere de arta pe proprietatea lor.

De asemenea, în cazul în care, într-adevăr, pe proprietatea Office Developement S.R.L. ar existat, o asemenea lucrare, acest lucru ar fi trebuit menţionat obligatoriu în contractul de vânzare-cumpărare a imobilului deţinut de subscrisa în municipiul Suceava, contract autentificat de / Virginia Beldea sub numărul 361 din 24 noiembrie 2006.

Dimpotrivă, conform art. 3.1.1  Declaraţii şi Garanţii ale Vânzătorului din contractul de vânzare - cumpărare, autorul lor IMOTUR S.R.L. trebuie să fie cel chemat în garanţie:

Art. 3.1.1 lit.(a) Imobilul care face obiectul prezentului contract este proprietatea exclusivă a vânzătorului pe care acesta o deţine în proprietate ca bun propriu

Art. 3.1.1 lit.(e) în cazul in care după data autentificării contractului de vânzare cumpărare  orice terţ ar avea vreo pretenţie, in cadrul unui litigiu sau în orice altă modalitate, cu privire la imobilul-obiect al prezentului contract promitentul-cumpărător nu va fi ţinut răspunzător în nici un fel, singurul responsabil pentru orice pretenţie izvorâtă dintr-un raport juridic anterior prezentului contract fiind Vânzătorul. Dacă cumpărătorul va fi acţionat in justiţie, după data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, de către orice persoană fizică/juridică pentru valorificarea unui drept sau a unei pretenţii în legătură cu imobilul care face obiectul prezentului contract, cumpărătorul va chema în garanţie pe vânzător şi vânzătorul va fi singurul care va putea fi obligat la plata vreunei sume de bani care  ar fi stabilită de instanţă ca obligaţie pentru cumpărători

De asemenea la art..1.1 lit.(i) se menţionează: Imobilul nu a fost naţionalizat, trecut în patrimoniul statului ori al vreunei persoane fizice sau juridice prin efectul vreunui act normativ sau  juridic„ lit.(l) „Vânzătorul declară că terenul şi construcţiile nu fac obiectul nici unui contract privind transmiterea oricăror interese patrimoniale sau drepturi asupra acestora către vreun terţ”, obligaţiile părţilor - b) sa îndeplinească orice aci sau fapt ar fi necesar în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin prezentul contract potrivit legii.

De vreme ce prin contractul încheiat cu IMOTUR S.R.L.  nu au fost înştiinţaţi de existenţa vreunei lucrări de artă şi, conform declaraţiilor şi garanţiilor vânzătorului din cadrul contractului de vânzare cumpărare, Office Developement  SRL nu a fost informată de existenţa  opere de artă pe proprietate, în temeiul art. 60 şi urm. Cod de procedură civilă, cheamă în garanţie  pe IMOTUR SRL.

DIRECŢIA  PENTRU  CULTURA,  CULTE  SI  PATRIMONIU CULTURAL NATIONAL Suceava a depus la dosar precizări la acţiune considerând  că în mod corect Tribunalul Suceava a reţinut in sentinţa civila număr 1232 din 26.05.2009 lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Pentru Cultura Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judeţului Suceava, întemeiat pe argumentul ca ei  au atribuţii si competenţe privind protejarea si punerea în valoare a monumentelor istorice clasate, definite prin art. 3-8 din Legea nr. 422/2001, coroborate cu art. 12-22 din Legea 422/2001, iar reclamanta nu a dovedit ca lucrarea in cauza ar face parte din această categorie.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin decizia 1132 din 11.02.2011 a reţinut ca unic argument al respingerii excepţiei lipsei calităţii sale  procesuale pasive, faptul ca pe site- ul instituţiei figurează înscrisă lucrarea « Monument parietal exterior IUPS » ca - monument de for public in judeţul Suceava, ori  monumentul  de  for public  este definit  de dispoziţiile legii  nr.120/2006 care  la  art. 10  prevede că, „Autorităţile administraţiei publice au obligaţia sa asigure protejarea si punerea in valoare a monumentelor de for public aflate in administrarea lor”.

Tot potrivit dispoziţiilor aceleiaşi legi, „autorităţile publice locale vor identifica construcţiile sau amenajările având caracteristicile monumentelor de for public”.

Pe site-ul Direcţiei (serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii) s-a publicat, pentru o perioadă o listă cu o parte din monumentele de for public din judeţul Suceava (inventariate parţial, pe cont propriu) fără ca faptul să se facă în cadrul sarcinilor de serviciu si fără ca această listă să aibă altă semnificaţie decât aceea de a atrage atenţia asupra existenţei acestor lucrări. Acţiunea este voluntară are caracter civic şi s-a făcut în următoarele condiţii care au generat-o:

ataşamentul profesional şi moral al salariaţilor faţă de aceste lucrări;

constatarea pericolului ignorării şi chiar al distrugerii acestor lucrări;

nerespectarea de către primării a obligaţiei (potrivit Legii 120/2006) de a se J| inventaria monumentele de for public si de a se depune la Direcţie un exemplar al acestui inventar;

informaţiile despre iminenţa demolării mozaicului în discuţie şi despre pericolul în care se află alte lucrări din aceeaşi categorie etc.

Publicarea voluntară, din raţiuni de implicare civică în apărarea unor lucrări de artă, a  numitei liste pe site-ul instituţiei nu implică automat faptul că lucrarea Monument parietal exterior IUPS s-a aflat în evidenţele instituţiei ca obiect al competenţei şi atribuţiilor acesteia, ci doar că  unii dintre salariaţi, cunoscând din experienţa profesională domeniul, au putut să se facă utili unei atitudini pozitivei responsabile a societăţii civile,

In absenta atribuţiilor si competenţelor legale ale instituţiei în legătură cu lucrarea in discuţie, invocarea desemnării din respectiva listă, ca monument de for public aflat la poziţia 52 nu poate avea relevanţa care i s-a atribuit pentru a se constata calitatea procesuală pasivă a instituţiei.

Ei au doar atribuţii si competente privind protejarea si punerea in valoare a monumentelor istorice clasate, definite prin art.3-8 din Legea nr. 422/2001, coroborate cu art. 12-22 din legea nr. 422/2001.

Mozaicul in cauza nu intră sub incidenţa atribuţiilor şi competenţelor legale ale Direcţiei pentru Cultură, întrucât nu este monument istoric clasat în înţelesul Legii 422/2001. 

Zona în care a existat mozaicul nu este cunoscută ca sit arheologic si nu este nici zonă de protecţie  a unui monument istoric-situaţii în care Primăria trebuie să solicite avizul Direcţiei în prealabilitatea eliberării autorizaţiei de construire/demolare; un comportament precaut insă, deopotrivă cu mozaicul si cu locul in care el s-a aflat amplasat ar fi trebuit să implice punctul de vedere al Direcţiei ca instituţie specializată;

Societatea Colectivă a Drepturilor de autor  în Domeniul Artelor Vizuale-Visarta a depus la dosar note de concluzii prin care a arătat că excepţiile invocate de SC Imotur SRL pot fi admise de instanţă întrucât:

SC Office Developement SRL se află în insolvenţă astfel că, potrivit prevederilor Legii 85/2006 nu poate sta în judecată şi nici nu poate chema în garanţie alte entităţi.

Din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că SC Imotur SRL a vândut clădirile achiziţionate de la întreprinderea  ROMUPS către S.C.Office Developement S.R.L fără a cunoaşte intenţia cumpărătorului de a le demola şi fără a fi avizată că pe peretele exterior al halei se afla un monument parietal.

De asemenea, nu a avut cunoştinţă de eliberarea autorizaţiei de demolare a clădirii la cererea S.C. Office Developement SRL de către prim pârâtă.

Subscrie la susţinerea chematei în garanţie că admiterea cererii formulată de S.C. Developement S.R.L. ar echivala cu transferul răspunderii faţă de alte persoane decât cele care au demolat clădirea.

În ceea ce priveşte excepţia anulării cererii de chemare în judecată consideră că aceasta nu poate fi admisă de instanţă întrucât în calitate de membru al societăţii Visarta, Maestrul Traian Brădean a împuternicit-o să obţină, prin hotărâre judecătorească, daunele morale ce i se cuvin conform art. 10 din Legea 8/1996-precizată şi completată prin obligarea la plată a celor vinovaţi de distrugerea lucrării sale - mozaic perietal, lucrare de mari proporţii şi valoare artistică.

A fost depusă la dosar Procura judiciară - autentificată sub nr. 111/21.01.2009.

Soluţionând recursul declarat de ei împotriva Deciziei nr. 114/7.X.2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus „corectarea citativului în sensul că recurent-reclamant este Traian Brădean reprezentat de Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale - Visarta, în calitate de mandatar conform procurii judiciare de la fila 22 din dosarul de fond

În cazul în care normele Procedurii Civile referitoare la reprezentare ar fi fost încălcate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi dispus în consecinţă. Apreciază că Decizia de casare nr. 1132/2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi pusă în discuţie la rejudecarea cauzei de societatea chemată în garanţie de către o altă societate chemată la rândul său în garanţie de prim pârâtă.

S.C. Imotur SRL se apără susţinând că cererea de chemare în garanţie este nefondată întrucât a cumpărat imobilele de la SC ROMPUS - aflată în faliment şi că lucrarea - mozaic parietal nu a fost identificată în cadrul respectivei proceduri, neştiind de existenţa acesteia, vânzătorul transmiţându-i dreptul de proprietate asupra imobilelor liber de orice sarcină.

În deplin acord cu chemata în garanţie, consideră că această societate nu are nicio legătură cu demolarea imobilelor pe care se afla amplasată opera de artă.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Brădean Traian invocată  de chemata în  garanţie cu  motivarea că nu a făcut dovada că este unicul autor al lucrării şi titular al drepturilor de autor, solicită respingerea acesteia, întrucât SC Imotur SRL se află în confuzie gravă în ceea ce priveşte modul de interpretare al art. 5 din Legea8/1996 - modificată şi completată.

Într-adevăr, mozaicul parietal a fost realizat de maestrul Traian Brădean ajutat în faza de finalizare a lucrării de pictorul Iacob Lazăr, dar obiectul acţiunii nu îl constituie obligarea persoanelor vinovate de distrugerea operei de artă la plata drepturilor patrimoniale de autor pe care le pot cere doar împreună, ci la plata de drepturi morale, astfel că Maestrul Traian Brădean considerându-se grav prejudiciat prin distrugerea uneia dintre cele mai importante lucrări ale sale, a solicitat daune morale, în mod independent de colaboratorul său, legea permiţând acest fapt.

Susţine chemata în garanţie că reclamantul (Maestrul Traian Brădean) nu a făcut dovada calităţii de titular al dreptului de autor conform prevederilor legale incidente creării operei.

Nici acest argument nu poate fi primit de instanţă întrucât, potrivit art.4 alin.l din Legea 8/1996 „se prezumă a fi autor până la proba contrarie persoana sub numele căreia a fost adusă la cunoştinţa publică opera, pentru prima oară" - text pus de acord cu Convenţia de la Berna art. 15. Pentru recunoaşterea calităţii de autor nu se cere nicio condiţie deoarece aceasta izvorăşte din simplul fapt al creării operei. Urmare a creării unei opere de artă autorul dobândeşte în puterea legii şi calitatea de titular al dreptului de autor. Din întregul material probator al dosarului rezultă că Maestrul Traian Brădean este autorul monumentului parietal, iar negarea acestui adevăr poate atrage consecinţe dăunătoare şi chiar periculoase atâta timp cât opera a fost adusă la cunoştinţă în mod public sub numele creatorului acesteia, purtând şi semnătura sa, fapt de notorietate locală şi naţională.

Societatea Visarta a inclus această lucrare în repertoriul său - dovadă stând mandatul de gestiune acordat de Maestrul Traian Brădean societăţii şi indicarea în lista de repertoriu a operei - monument parietal.

Învederează instanţei că Legea 8/1996 modificată şi completată nu prevede perfectarea vreunui contract între organismul de gestiune şi membrii săi, dobândirea calităţii de membru şi obţinerea protecţiei operei se face prin semnarea mandatului de gestiune şi aprobarea acordării acestei calităţi de către organismul de conducere, urmare analizării documentelor doveditoare, depuse conform legii şi Statutului societăţii.

Deşi drepturile morale ale autorului sunt strâns legate de persoana autorului, acestea au un caracter perpetuu deoarece opera supravieţuieşte autorului, iar după ce opera dispare, acestea vor aparţine pentru totdeauna autorului ei. În acest sens, invocă art. 6 bis din Convenţia de la Berna care confirmă caracterul perpetuu al paternităţii operei chiar după distrugerea operei.

Cu referire  la motivele invocate  de chemata în garanţie  S.C. Imotur SRL pentru respingerea  cauzei pe fond,  întrucât autorul operei nu a intervenit prin mijloacele prevăzute de lege pentru evitarea demolării mozaicului, precizează că societatea în calitatea conferită de lege a intervenit la pârâte în luna septembrie 2008 cu notificare în legătură cu obligaţia ce le revenea de a înştiinţa şi solicita acordul autorului cu privire la intenţia de demolare a halei industriale, intervenţia fiind făcută imediat ce am fost sesizaţi despre această fărădelege dar, din răspunsul primit, a rezultat că lucrarea fusese distrusă anterior luării la cunoştinţă a acestui fapt. Obligaţia de a cere acordul autorului cu privire la orice formă de intervenţie asupra operei sale este impusă de Legea 8/1996 ori prim-pârâta a emis autorizaţia de desfiinţare fără a înştiinţa autorul. Nici Maestrul Traian Brădean şi nici societatea VISARTA  nu au cunoscut la timpul potrivit hotărârea luată de distrugere a monumentului şi în orice caz posibilitatea de a-şi apăra lucrarea ar fi revenit autorului numai în cazul în care ar fi fost avizat că soarta lucrării sale se află în discuţia pârâtelor.

Societatea chemată în garanţie îşi ia libertatea de a acuza autorul de rea credinţă, de preconstruire de probe pentru chemarea în judecată a pârâtelor, ba mai mult, insinuează că a fost demolată clădirea pe care se pretinde că a fost amplasată lucrarea (ca şi cum acest element ar fi putut fi inventat şi nu este cert).

Consideră că depăşirea limitelor unei argumentaţii civilizate nu profită chematei în garanţie întrucât aceasta nu poate fi obligată direct faţă de reclamantul pe care societatea noastră îl reprezintă, neexistând niciun raport procesual direct între reclamant şi S.C. Imotur SRL. Separat de aceasta argumentele invocate în întâmpinare de către chemata în garanţie, care se doresc a fi sprijinite pe legea drepturilor de autor (pe care o interpretează greşit) nu servesc şi nu profită nici măcar pârâtelor pentru simplul motiv că numita societate, necunoscând legea, stăruie în confuzii dăunătoare, în partea finală a întâmpinării, chemata în garanţie îşi arată întreaga măsură a cunoaşterii legii proferând acuze deosebit de grave. Făcând abstracţie de susţinerile absolut greşite cum că nu s-a făcut dovada prejudiciului adus onoarei şi reputaţiei autorului (dovadă ce nu trebuie făcută, aflându-ne în domeniul daunelor morale) SC Imotur SRL acuză direct pe reprezentantul Societăţii Visarta că se foloseşte de numele autorului Traian Brădean - octogenar -pentru a obţine sume de bani nemeritaţi pentru societate. Apreciem că o astfel de acuză va aduce consecinţe pe măsură chematei în garanţie deoarece, în accepţiune liberă, înseamnă că Societatea Visarta, prin reprezentant, şi-a propus să înşele un octogenar pentru a îşi însuşi sume de bani.

Trecând peste acuzaţii, acest fapt nu este posibil întrucât:daunele morale acordate de instanţă revin integral autorului, societatea VISARTA neputând reţine nici un leu, nici pentru sine nici ca obligaţii către stat, organismul de gestiune colectivă are ca obiect de activitate colectarea sumelor reprezentând drepturi de autor şi repartizarea acestora către titularii de drepturi iar Societatea Visarta este o asociaţie non-profit fără scop patrimonial care funcţionează cu avizul ORDA, organ subordonat Guverului României, care îi controlează permanent activitatea.

Maestrul Traian Brădean - care este tratat de către chemata în garanţie ca fiind un vârstnic bun de înşelat - este cunoscut ca fiind o figură notorie şi proeminentă a picturii autohtone şi nu numai, apreciat ca fiind cel mai important pictor român în viaţă, aflându-se printre cei mai cotaţi artişti pe piaţa de artă.

 Pentru cele învederate solicită  a se  respinge cererea de chemare în garanţie a SC Imotur SRL.

Prin decizia civilă nr. 584 din 13 martie 2012 Tribunalul Suceava  a hotărât următoarele:

A respins  ca neîntemeiată excepţia privind  lipsa calităţii  de  reprezentant /mandatar a Societăţii de Gestiune  Colectivă a Drepturilor  de Autor în domeniul Artelor Vizuale-Visarta;

A respins ca neîntemeiată excepţia privind  lipsa calităţii juridice procesuale active a reclamantului Brădean Traian;

A respins ca neîntemeiată excepţia privind  lipsa calităţii juridice procesuale pasive a pârâtei Direcţia Judeţeană  pentru Cultură, Culte  şi Patrimoniu Cultural  Naţional Suceava;

A respins ca neîntemeiată excepţia  privind inadmisibilitatea cererii de chemare  în  garanţie a SC ”Imotur” SRL Suceava;

A admis excepţia privind lipsa calităţii juridice procesuale pasive  a chematei  în garanţie SC ”Imotur” SRL Suceava;

A  admis acţiunea civilă având ca obiect „alte cereri”, formulată de reclamantul Brădean Traian prin  mandatar de Societatea de Gestiune  Colectivă a Drepturilor de Autor în domeniul Artelor Vizuale-Visarta în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Suceava-prin primar şi Direcţia pentru Cultură Culte şi patrimoniu Cultural Naţional, chemaţi  în  garanţie fiind  SC ”Ofice Developement” SRL şi SC „Imotur” SRL Suceava;

A obligat pârâţii Municipiul Suceava prin primar şi Direcţia Judeţeană  pentru Cultură, Culte  şi Patrimoniu Cultural  Naţional Suceava să  plătească reclamantului Brădean Traian  suma de 100 mii lei cu titlu  de daune morale pentru pierderea operei mozaic  parietal, compoziţie lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi şi  şamote glazurate, amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei  Întreprinderi de Utilaje şi Piese de Schimb Suceava, devenită Romups;

A obligat pârâtele să  plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2996 lei  reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, cheltuieli de transport şi cazare;

A respins ca nefondată cererea de chemare în  garanţie a SC ”Office  Developement” SRL, formulată de pârâtul Municipiul Suceava;

A respins cererea de chemare în garanţie a SC ”Imotur” SRL Suceava ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate juridică procesuală pasivă în cauză.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Suceava a reţinut următoarele:

Excepţia privind nulitatea  cererii de chemare în judecată  pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant /mandatar  în cauză a Societăţii de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, nu este întemeiată, urmând a fi respinse ca atare faţă de dispoziţiile  art. 67 al.1 Cod procedură civilă  care  prevăd că „Părţile pot să exercite  drepturile  procedurale  personal  sau prin mandatar”  şi de dispoziţiile art.68 al.1 Cod procedură civilă  care prevăd  că  „ Procura pentru exerciţiul  dreptului de chemare  în judecată  sau reprezentare  în judecată  trebuie făcută  prin înscris  sub  semnătură  legalizată…”.

În speţă, Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, în conformitate  cu dispoziţiile legale  mai sus menţionate, a făcut  dovada calităţii sale de reprezentant judiciar al reclamantului Brădean Traian cu procura  autentificată sub nr.111/21.01.2009, prin care  pictor  Brădean Traian  a împuternicit Societatea Visarta  să îl reprezinte  în acţiunea civilă  pentru  despăgubiri  decurgând din dreptul de autor  în dosar  nr.8010/86/2008 al Tribunalului Suceava  în  faţa  oricăror instanţe judecătoreşti competente  de  orice grad (f.22 dosar nr.8010/86/2008 al Tribunalului Suceava).

Acţiunea fiind introdusă prin mandatar, fapt  specificat în cererea de chemare  în judecată la  care s-a alăturat procura judiciară de reprezentare mai sus menţionată, semnătura reclamantului Brădean Traian pe  cererea de chemare  în judecată nu este  obligatorie şi necesară, astfel că  cererea  nu ar putea  fi anulată pentru lipsa semnăturii acestuia.

Nici excepţia privind  lipsa calităţii  juridice procesuale  active a reclamantului  Brădean Traiana în susţinerea căreia s-a invocat faptul că  reclamantul nu este  unicul autor al lucrării mozaic parietal, nu  poate fi reţinută,  în condiţiile în care pretenţia formulată vizează  plata drepturilor morale (nu  materiale pentru opera distrusă,  iar reparaţia de ordin moral poate fi solicitată  independent, fără a fi condiţionată de  iniţierea unui  demers  similar  din partea pictorului Iacob Lazăr care a participat la finalizarea lucrării.

Excepţia privind lipsa calităţii  juridice  procesuale pasive a  pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Cultura, Culte şi Patrimoniu Suceava a fost respinsă ca nefondată  prin decizia  de casare  nr.1132/11.02.2011 a Î.C.C.J, astfel că  nu mai poate fi  repusă în discuţie  întrucât  se opune  autoritatea de  lucru judecat.

Instanţa apreciază că  nici excepţia  privind inadmisibilitatea  cererii de chemare  în garanţie  a SC”Imotur”SRL  nu poate fi reţinută  deoarece, în speţă ar echivala  cu  negarea dreptului  la  acţiune, fapt de  natură  a aduce atingere dreptului de acces  la justiţie ce reprezintă  un aspect al  dreptului  general de  petiţionare, consacrat  prinart.21 din Constituţia României şi art.6 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cât  priveşte excepţia privind  lipsa calităţii juridice  procesuale pasive a  chematei  în  garanţie SC ”Imotur” SRL Suceava, aceasta urmează a fi  analizată  odată cu fondu cauzei.

Examinând pe fond  acţiunea prin prisma  actelor şi lucrărilor dosarului  şi a probelor administrate, tribunalul a reţinut următoarele :

Pictorul Brădean Traian  împreună cu pictorul Iacob Lazăr au realizat lucrarea mozaic parietal, compoziţie  lucrată  în tehnica  mozaicului din  cărămizi şamotate  şi  glazurate, desfăşurată  pe o suprafaţă de 456 mp şi amplasată  pe peretele  exterior  al  halei principale  a fostei Întreprinderi de Utilaje şi Piese de Schimb  Suceava, devenită ROMUPS.

 În anul 2005 SC ”Imotur” SRL  a cumpărat o  parte din imobilele fostei  întreprinderi ROMUPS  iar  prin contractul de  vânzare-cumpărare  nr.2120/21.05.2007 încheiat  între SC ”Imotur” SRL  în calitate  de  vânzător şi SC „Avrig 35”SRL  în calitate de  cedent şi SC ”Ofice Developement” SRL  în calitate de „cumpărător-cesionar”, clădirea pe care se afla mozaicul  parietal  situat pe peretele exterior a unei hale  a devenit  proprietatea SC ”Ofice Developement” SRL Bucureşti (f.40-50 ds.nr.5219/1/2010 al Tribunalului Suceava).

În anul 2007 SC ”Ofice Developement” a solicitat eliberarea autorizaţiei pentru demolarea clădiri cumpărate  iar în  baza autorizaţiei de desfiinţare  nr.493/10.07.2007 emisă de primăria Municipiului Suceava, clădirea  a fost demolată iar  lucrarea artistică  mozaic  parietal  a fost  distrusă.

Autorizaţia de  desfiinţare a avut ca obiect  desfiinţarea unor „clădiri, hale, anexe  şi construcţii speciale” iar pe unul  din pereţii clădirii se afla opera, demolarea clădirii  atrăgând  inevitabil  şi distrugerea  operei.

Prin urmare apărarea prim  pârâtului în sensul  că a autorizat  numai demolarea  clădirii nu  şi a operei  mozaic  parietal , nu poate fi reţinută.

Lucrarea artistică  mozaic  parietal  realizată de  pictor Brădean Traian are statutul  juridic de monument de for public, în înţelesul dispoziţiilor art. 3 lit. ”b” din legea  nr.120/2006  a monumentelor de for public care prevăd că în condiţiile prezentei legi sunt sau  dobândesc statutul  de  monument de for public ( alături de alte  bunuri), bunurile imobile  a căror existenţă este consemnată sau atestată  ca notorie până  la data  intrării  în vigoare a prezentei legi, prin publicaţii ştiinţifice, ghiduri  turistice,  sau alte  tipărituri având caracter  de  informare publică  ori  prin evidenţele autorităţilor, instituţiilor şi  serviciilor publice.

Lucrarea  mozaic  parietal s-a bucurat  încă de la inaugurarea ei  realizată  în anul 1973 şi  până  la distrugerea ei  în anul 2008,  de  statutul  unei opere de artă de  notorietate  publică, cel puţin în plan local, dovadă  în  acest sens  fiind faptul că anterior distrugerii, opera a făcut  obiectul  unei ample dezbateri publice tocmai datorită faptului că intrase  în cunoştinţa publică  ca o  lucrare artistică  ce se impunea a fi conservată  şi nu distrusă ( a se vedea articolele din presa  locală din perioada octombrie  2007, care titrau „Aviz amatorilor! Distrugerea acestei  lucrări reprezintă o  infracţiune şi se pedepseşte cu  închisoarea” sau „ Demolare  penală  la fostul ROMUPS”,depuse la fila 5-56 dosar  nr.8010/86/2008 al Tribunalului Suceava).

Că lucrarea are statutul  juridic  de monument de for public  rezultă şi din extrasul  de  pe site-ul htp://w.w.w. suceava.djc.ro în care  la poziţia 52 din lista cuprinzând „A. Monumente  de for  din judeţul Suceava – Direcţia  Judeţeană pentru Cultură, Culte  şi Patrimoniu” este  menţionat „mozaicul  parietal exterior(IUPS)” alături  de  autori, structură, suprafaţă  şi anul edificării (f.8 ds.8010/86/2008 a Curţii de Apel Suceava).

Pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a susţinut că menţionarea pe propriul  site a acestei  opere la categoria monumente  de for public s-a făcut în afara sarcinilor de serviciu  datorită ataşamentului  profesional  şi moral  al salariaţilor faţă de această  lucrare, apărare  ce  nu  poate fi  reţinută, fiind evident că informaţia  în format electronic  a fost  preluată  prin  conversia de  pe hârtie , înscris pe care  pârâta  nu  are interes  să-l  prezinte  în cauză.

Prin urmare, opera  mozaic parietal, realizată de pictor Brădean Traian care din neglijenţă sau  lipsă de intere din partea pârâţilor  nu apare înregistrată în evidenţele  acestora, se bucură  d protecţia legii prin însăşi existenţa ei  în conformitate  cu dispoziţie art.1 şi 2 din legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi  drepturile conexe  care  prevăd  că:

(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.

(2) Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.

 Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea  pe dispoziţiile art.10  lit.”d” din  legea nr.8/1996 care recunoaşte autorului,  dreptul moral de a  pretinde  respectarea  integralităţii  operei  şi a se opune  oricărei distrugeri aduse  operei  dacă prejudiciază onorarea sau reputaţia sa.

În această materie există  însă  o  particularitate  în ceea ce priveşte prejudiciul, în sensul  că  încălcarea  dreptului de autor este prin ea însăşi aptă să producă autorului un prejudiciu, a cărui  existenţă nu mai este necesar să fie dovedită, în conformitate cu dispoziţiile  art.1169 Cod civil.

De altfel, în cauză,  distrugerea operei  şi existenţa prejudiciului  nu a fost contestată de pârâţi.

Pârâtul Municipiul Suceava  a emis autorizaţia  de demolare a clădirii  în deplină cunoştinţă de cauză anume că pe unul din  pereţii  clădirii  era  încorporată  opera de artă, astfel că este direct responsabil de încălcarea dreptului pictorului Brădean Traian la respectarea integralităţii operei sale, mai ales că aşa cum s-a arătat deja distrugerea clădirii  şi  implicit  a operei a  făcut subiectul  unei ample  dezbateri publice reflectată  în numeroasele articole  din presa  locală depuse la fila  49-50 dosar.

Faptul că lucrarea  mozaic parietal a pictorului Brădean Traian nu a fost înregistrată  în evidenţele  patrimoniale ale Municipiului Suceava se datorează culpei  şi neglijenţei  sale.

Fiind sesizat cu o  cerere de demolare a construcţiilor  de către proprietarul acestora , Municipiul Suceava avea obligaţia de a înştiinţa autorul operei pentru a hotărî  împreună asupra  soluţiei ce urma  să fie luată pentru salvarea operei. Potrivit legii, autorul  operei  era singurul care putea să deicidă  dacă este de acord  cu demolarea lucrării  sau de a stabilii de comun acord  modalităţi  de salvare  a operei prin demontarea, depozitarea şi conservarea mozaicului  până la  identificarea unei suprafeţe  pe care lucrarea să fie reamplasată.

Este dovedit în cauză că lucrarea mozaic  parietal a pictorului Brădean Traian  figurează pe site-ul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu şi că anterior demolării clădirii ROMUPS a existat o amplă campanie de presă  împotriva distrugerii operei , tocmai în considerarea valorii sale  artistice  şi a notorietăţii de care s-a bucurat de –a lungul  timpul , fără ca pârâta să  întreprindă  vreun demers pentru a împiedica  emiterea autorizaţiei de demolare  de către  pârâtul Municipiul Suceava şi  implicit distrugerea operei.

Chiar dacă nu i  s-a  solicitat avizul  pentru emiterea autorizaţiei  de  demolare a clădirii , pârâta Direcţia  Judeţeană pentru Cultură, Culte  şi Patrimoniu  avea posibilitatea să înştiinţeze pârâtul  Municipiul Suceava  cu privire la opera de artă  ce urma a fi distrusă  odată cu demolarea clădirii  şi că se opune autorizaţiei de demolare a clădirii, fără ca  autorul  operei  să fie înştiinţat despre acest  fapt.

În  lipsa oricărui demers  în sensul  mai sus arătat, culpa pârâtei Direcţia  Judeţeană pentru Cultură, Culte  şi Patrimoniu  urmează a fi reţinută prin această  omisiune.

Aşa fiind,  tribunalul  în baza art.8  lit.”d”  din legea nr.8/1996  raportat la art998 şi art.999 Cod civil , va admite acţiunea şi va obliga  pârâţii Municipiul Suceava prin primar şi Direcţia Judeţeană  pentru Cultură, Culte  şi Patrimoniu Cultural  Naţional Suceava să  plătească reclamantului Brădean Traian  suma de 100 mii lei cu titlu  de daune morale pentru pierderea operei  mozaic  parietal , compoziţie lucrată  în tehnica mozaicului din cărămizi  şi  şamote glazurate, amplasată pe peretele exterior  al halei principale a fosei  Înteprinderi de Utilaje  şi Piese de Schimb Suceava, devenită Romups, apreciind această sumă  ca suficientă  pentru prejudiciul  moral  încercat de pictor Brădean Traian, având în vedere  valoarea  artistică  necontestată a operei sale  şi a prestigiului  pe care  autorul  îl are  în lumea  artiştilor plastici.

Cu referire  la cererea de chemare în garanţie  a SC ”Ofice Developement” formulată de  pârâtul Municipiul Suceava, se apreciază  că  aceasta justifică calitatea  juridică procesuală pasivă  în cauză  prin aceea că  era proprietara clădirii  la data demolării însă, pe fond cererea va fi respinsă întrucât pe de o parte nu s-a făcut  dovada că această societate ar fi avut  cunoştinţă de  existenţa  operei încorporată  pe unul din pereţii construcţiei  cumpărate,  iar  pe de altă  parte pârâtul Municipiul Suceava  este  unica autoritate administrativă abilitată  potrivit  legii  să emită autorizaţie de demolare şi în această calitate răspunde  pentru eventualele prejudicii  cauzate prin  emiterea actului administrativ,  răspundere ce  nu  poate fi transferată  în nici un caz în sarcina unui terţ cum este  societatea chemată în  garanţie.

În ceea ce  priveşte  chemata în garanţie SC”Imotur”RL  se reţine că aceasta nu era proprietara  construcţiei  la data demolării, că nu are  nici o legătură  cu distrugerea operei  pictorului Brădean Traian, cu dreptul pretins de acesta  şi cu  litigiul dedus judecăţii , şi  în aceste circumstanţe, nu justifică calitate juridică procesuală  pasivă  în cauză,  motiv pentru care  cererea de chemare  în garanţie a acestei societăţi  va fi respinsă ca fiind formulată  împotriva unei persoane fără calitate juridică  procesuală pasivă în cauză.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, pârâţii vor fi obligaţi  să  plătească reclamantului  suma de 2996 lei  cu titlu de cheltuieli de judecată, din care  suma de 80 lei taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar(f.2,14,15 dosar), suma de 738 lei  pentru 6  nopţi de  cazare conform facturilor  depuse la filele 150,151, 155, 156, 157, 178, 179, 180, 181 dosar, şi suma de 2178 lei reprezentând cheltuieli de transport ale reprezentantului reclamantului  la instanţă la termenele de judecată  din 13.01.2009, 12.03.2009, 12.05.2009, 11.10.2011, 20.12.2011 şi 28.02.2011, fiind  de notorietate că un drum dus-întors cu autoturismul  pe ruta  Bucureşti-Suceava  costă în medie 363 lei.

Împotriva deciziei tribunalului au formulat apel reclamantul Brădean Traian – prin Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, pârâtul Municipiul Suceava prin Primar şi pârâta Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Suceava.

Prin motivele de apel formulate, reclamantul Brădean Traian – prin Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale VISARTA, a arătat următoarele:

În considerentele hotărârii, prima instanţă înscrie faptul că în conformitate cu Legea 8/1996 dreptul de autor asupra unei opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat,  opera fiind protejata prin simplul fapt al realizării ei.

Pârâtele se află în culpă pentru distrugerea mozaicului şi potrivit art. 10 lit. d din Legea nr. 8/1996 răspunde de prejudiciul moral produs autorului. Prejudiciul moral suferit de autor prin distrugerea operei sale a fost recunoscut în mod constant, de ambele pârâte.

În materia daunelor morale, prejudiciul nu trebuie dovedit cu probe - încălcarea dreptului de autor fiind prin ea însăşi aptă să producă autorului un prejudiciu. Numai instanţa de judecată poate decide asupra valorii despăgubirilor, întrucât legea nu oferă criterii pentru stabilirea.

Consideră că suma acordată de instanţa de fond drept daune morale nu este corect stabilită, având în vedere: persoana autorului şi  valoarea operei distruse.

Dreptul moral al autorului nu este decât un aspect al dreptului la integritatea persoanei pe care orice om îl poate pretinde, deci lovind în operă, autorul este grav şi direct vătămat.

Creatorul mozaicului parietal. Maestrul Traian Brădean este unul dintre cei  mai mari artişti români în viaţă, fost elev al maestrului Alexandru Ciucurencu, având expoziţii personale în ţară şi expoziţii internaţionale, deţinător a numeroase premii, distincţii şi decoraţii.

Până in anul  1987 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice Bucureşti transferând din arta sa învăţăminte multor generaţii de studenţi. Deţine lucrări în muzee şi colecţii particulare din Statele Unite,  Australia, Canada şi toate ţările continentului European - Moscova. Muzeul Tretiakov.

Dintre premiile cu care a fost distins, amintim Premiul Naţional U.AP (1974), Ordinul Meritul Cultural (1976), Premiul Academiei Române (1978), Premiul Ralaef - Italia (1983), Meritul Cultural în grad de comandor (2004).

Maestrul Brădean a ilustrat cărţi de literatură - la care la loc de cinste se află poeziile lui Mihai Eminescu. a făcut proiectul pentru decorarea murală a Teatrului Naţional.

Lucrări ale maestrului au fost donate de Guvernul României Consiliului Europei, fapt consemnat de presa vremii (2001). Lucrările Maestrului se vând la licitaţii, acesta având una din cele mai importante cote de piaţă pentru artiştii în viaţă.

Lucrarea Mozaic Parietal distrusă cu brutalitate şi răutate, fiind catalogată de reprezentanţii organelor locale din Suceava, ca „operă comunistă" reprezintă o creaţie importantă a Maestrului Traian Brădean, una din cele mai importante, o lucrare executată de artist în plină maturitate creatoare. Aşa cum a fost apreciată de specialişti, fiecare aspect lucrat din opera întinsă pe aproape 500 de metri pătraţi, constituie o nestemată valoare care trebuia ocrotită şi respectată, obligaţie ce nu este impusă numai de lege ci şi de simţul civic şi estetic, care din păcate a lipsit cu desăvârşire reprezentanţilor pârâtelor-intimate.

S-a apreciat că o lucrare ca cea distrusă ar putea fi realizată în prezent cu costuri deosebit de importante. Astfel, un pictor profesionist a furnizat o  ofertă pentru realizarea unei asemenea lucrări solicitând 1250 euro7metru pătrat.

Prin motivele de apel formulate, pârâtul Municipiul Suceava prin Primar, a arătat următoarele:

Prin sentinţa pronunţată instanţa judecătorească a obligat municipalitatea ca împreună cu Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Suceava, să plătească reclamantului suma de 100.000 de lei cu titlul de daune morale pentru pierderea operei mozaic pariental. Apreciază că instanţa judecătorească a obligat municipalitatea în mod eronat la plata sumei menţionate, fără a exista o deplină motivare în fapt şi în drept a hotărârii în această privinţă. Consideră  că instanţa judecătorească îşi întemeiază motivarea pe articole din presa locală sau extrase din tot felul de materiale publicistice care nu exprimă un punct de vedere oficial. Pe de altă parte instanţa judecătorească a consemnat apărările formulate de către Municipiul Suceava, dar cu ocazia motivării, în mod unilateral a avut în vedere doar susţinerile reclamantei. Instanţa judecătorească nu a avut în vedere legislaţia incidenţă în materie (Legea nr. 422/2001, Legea nr. 120/1996) şi nu a analizat pricina dedusă judecăţii prin prisma dispoziţiilor aplicabile, mărginindu-se la a oferii o motivare descriptivă lipsită de temei legal.

Instanţa judecătorească a reţinut ca municipiul Suceava, „fiind sesizat cu o cerere de demolare a construcţiilor de către proprietarul acestora avea obligaţia de a înştiinţa autorul operei pentru a hotărî împreună asupra soluţiei ce urma să fie luată pentru salvarea operei”. Arată faptul că aflându-ne pe tărâmul Legii nr. 50/1991 privind autorizare în construcţii, nu există instituită o astfel de obligaţie în sarcina emitentului autorizaţiei de demolare, mai mult decât atât trebuie subliniat faptul ca ne aflăm în prezenţa unei proprietăţi private, iar autoritatea publică nu poate altera dreptul de a dispune asupra bunului care aparţine exclusiv proprietarului. Aşa cum s-a arătat lucrarea nu era nicăieri inventariată (şi asta nu datorită unei pretinse culpe), iar municipalitatea nu era proprietara clădirii şi nu-şi putea aroga calitatea de mediator între proprietar şi artist şi nici nu putea impune o anumită atitudine în sarcina primului. Informarea artistului nu intră în sfera obligaţională, poate doar că municipalitatea trebuia să fie mai diligentă, însă impunerea unei sancţiuni pecuniare în cuantumul prevăzut apare ca fiind una extrem de excesivă.

Subliniază că aşa cum arată chiar reclamanta, creaţia pictorului Trăian Brădean nu se află înregistrată în nicio evidentă patrimonială, pe de altă parte această creaţie nu se află pe lista monumentelor de for public.

Legea nr. 422/2001 reprezintă sediul materiei care reglementează regimul juridic al monumentelor istorice. Astfel, regimul de monument istoric, potrivit art. 1 alin. (3) din respectivul act normativ, este conferit prin clasarea bunurilor imobile, conform procedurii prevăzute de lege. Noţiunea de monument este dată de art. 3 din Legea nr. 422/2001 potrivit căreia: „monumentul este o construcţie sau o parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice, semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic etnografic, religios social, ştiinţific sau etnic.”

Foarte important de remarcat sunt prevederile art.8 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 potrivit cărora „monumentele istorice se clasează astfel: în grupa A- monumentele istorice de valoarea naţională şi universală; în grupa B- monumentele reprezentative pentru patrimoniul cultural local”; iar potrivit alin. (2) „clasarea monumentelor istorice pe grupe se face prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare prevăzute de prezenta lege”.

Referindu-se la Legea nr. 422/2001 trebuie reţinute şi prevederile art. 12 alin. (3) conform cărora „clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil conform art.8” şi art. 13 potrivit căruia „procedura de clasare se declanşează de către direcţiile de cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional judeţene...”

Menţionează şi conţinutul art. 16 din Legea nr. 422/2001 potrivit căruia: „ordinul de clasare sau declasare se publică, prin grija Ministerului Culturii şi Cultelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă.”

Prin aceste precizări doreşte a sublinia faptul că legiuitorul a înţeles să definească noţiunea de monument şi să reglementeze în mod amplu procedura de clasare a monumentelor. Raportându-se la prevederile legale mai sus amintite, şi la situaţia de fapt existentă afirma că creaţia pictorului Trăian  Brădean nu intra  în  categoria monumentelor.

Potrivit Legii nr. 422/2001, clasarea este procedura care conferă regimul de monument unui bun imobil, casare care se face printr-un ordin al Ministerului Culturii şi Cultelor. Menţionează faptul că prin Ordinul M.C.C. nr. 2314/2004 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 646/2004 a fost aprobată lista monumentelor istorice care se află pe teritoriului municipiului Suceava, listă în care nu este cuprins şi mozaicul pariental în discuţie.

De asemenea, din adresa Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Suceava nr. 1793 din 6.10.2011 rezultă cu claritate că mozaicul pariental ce a fost amplasat pe clădirea fostului ROMUPS.

Monumentele de for public fiind definite ca fiind bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare având caracter decorativ, comemorativ şi de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unitaţiilor administrativ-teritoriale (art. 2 din lege). Aşadar, monumentele de for public sunt amplasate pe domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrative, nu şi pe domeniul privat al persoanelor fizice sau juridice. Ori mozaicul pariental nu era amplasat pe domeniul public sau privat al statului sau unităţii administrativ-teritoriale, ci pe un imobil care a fost dobândit de către S.C. OFFICE DEVELOPMENT S.R.L.

Atâta timp cât mozaicul pariental nu intra în categoria monumentelor istorice, potrivit Legii nr. 422/2001, cu atât mai puţin poate fi catalogat drept un monument de for public.

Având în vedere faptul că creaţia în discuţie nu făcea parte din categoria monumentelor, potrivit legii, consideră că în mod corect a fost eliberată Autorizaţia de Demolare nr. 493/2007, fără a se solicita avizul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Suceava. Deşi în speţă nu este o acţiune în contencios administrativ pentru a analiza legalitatea acestei autorizaţii face precizarea că în mod eronat copârâta afirmă în cuprinsul întâmpinării depuse pentru termenul din 13.01.2009 că „autorizaţia de demolare nu are semnătura şi acordul nostru, cum ar fi fost de altfel necesar pentru efectuarea unei astfel de operaţiuni”. Se face precizarea că procedura de avizare documentaţiei de demolare se face în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 şi se referă la monumentele istorice, astfel cum a arătat că sunt definite. Ori, dacă această creaţie nu face parte din categoria monumentelor nu este necesară avizarea documentaţiei de demolare.

S.C. OFFICE DEVELOPEMENT S.R.L. Bucureşti a dobândit prin încheierea contratului de vânzare cumpărare nr. 2120/2007, mai multe clădiri şi construcţii speciale. S.C. OFFICE DEVELOPEMENT S.R.L. Bucureşti a solicitat Primarului municipiului Suceava, prin cererea nr. 20031/23.05.2077 eliberarea unei autorizaţii de demolare a construcţiilor aflate în proprietatea acesteia situate pe str. Calea Unirii. În urma acestei cereri a fost eliberată Autorizaţia de Desfiinţare nr. 493/2007 care are ca obiect desfiinţarea unor «clădiri, hale anexe şi construcţii speciale». Nicăieri în cuprinsul autorizaţiei de desfiinţare nu se autorizează demolarea vreunui monument. O autorizaţie care ar fi permis desfiinţarea monumentului trebuia să cuprindă în mod expres această menţiune, desfiinţarea sa implicită nefiind posibilă. Primarul municipiului Suceava, prin eliberarea Autorizaţiei de Desfiinţare nr. 493/2007 nu a autorizat demolarea nici unui mozaic pariental.

Mozaicul pariental se afla situat pe peretele exterior al unei hale ce a fost dobândită de către S.C. OFFICE DEVELOPEMENT S.R.L. Bucureşti, astfel încât se poate afirma că lucrarea artistică se afla în proprietatea privată a unei persoane juridice.

Lucrarea artistică nefiind clasată monument istoric conform Legii nr. 422/2001 sau monument de for public potrivit Legii nr. 120/2006, municipalitatea nu avea vreo obligaţie cu privire la protejarea monumentelor istorice.

Prin emiterea actului administrativ de autoritate s-a autorizat desfiinţarea unor hale, clădiri şi construcţii speciale nu şi a lucrării aparţinând pictorului Traian Brădean, astfel încât proprietara S.C. OFFICE DEVELOPEMENT S.R.L. Bucureşti a produs demolarea acesteia pe propria răspundere.

În situaţia în care s-a produs o daună autorului lucrării apreciază că culpa revine în totalitate proprietarului care deţinea lucrarea, respectiv S.C. OFFICE DEVELOPEMENT S.R.L. Bucureşti, care a produs desfiinţarea acesteia.

Prin motivele de apel formulate, pârâta Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Suceava, a arătat următoarele:

Nu se poate reţine o culpă în ceea ce priveşte Direcţia pentru

Cultură si Patrimoniu Naţional Suceava.

În fapt, în baza unei autorizaţii emise de Primăria Suceava s-a demolat o clădire aparţinând firmei OFFICE DEVELOPMENT SRL, ce conţinea mozaicul parietal realizat de artistul Traian Bradean.

Acest mozaic, deşi ocrotit de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, nu a fost inventariat ca monument de for public de către Primăria Suceava conform prevederilor Legii monumentelor de for public (Legea 120/2006).

Chiar dacă ar fi fost inventariat ca monument de for public, Direcţia pentru Cultura si Patrimoniu Naţional Suceava nu ar fi avut atribuţii şi competente legale în ceea ce priveşte protejarea acestei opere de artă.

Suntem de acord ca s-a distrus o opera de artă si in acest sens, angajaţi ai instituţiei noastre, ca persoane private, au tras câteva semnale de alarma încă de la momentul anterior demolării mozaicului. A avut loc atunci vizita reprezentantului Ministerului Culturii la Suceava, am lansat semnale de alarma în presa, alături de alţi apărători ai valorilor culturale, cu privire la aceasta opera de arta, insa nu am avut si nu aveam o pârghie legala de intervenţie asupra lucrărilor, dat fiind faptul ca singura lege care ocrotea acea opera de arta era Legea drepturilor de autor, in baza căreia putea acţiona doar artistul creator sau un reprezentant al acestuia.

De altfel, nici reclamantul nu a adus vreun argument care sa indice o culpa manifestata intr-o acţiune sau inacţiune a instituţiei noastre.

Instituţia Direcţia pentru Cultura si Patrimoniu Naţional Suceava are

atribuţii si competente legale numai in ceea ce priveşte monumentele clasate.

Astfel, aceasta opera de arta chiar daca ar fi fost înregistrata ca monument de for public, ea tot nu intra in aria atribuţiilor instituţiei noastre.

Monumentele clasate sunt definite prin art. 3-8 din Legea nr. 422/2001, coroborate cu art. 12-22 din Legea nr. 422/2001 ;(vorbim despre monumente istorice atunci când ne referim la mănăstiri, cetati, case memoriale, situri arheologice etc) in timp ce -Monumentul de for public se defineşte potrivit prevederilor Legii 120/2006(\orbim despre monumente de for public atunci cand ne referim la statui, mozaicuri parietale, etc).

Aşadar, chiar daca aceasta opera de arta ar fi fost ocrotita prin legea 120/2006, tot nu ar fi intrat in competenta si sub ocrotirea Direcţiei pentru Cultura si Patrimoniu National Suceava.

Mozaicul in cauza nu intră sub incidenţa atribuţiilor şi competenţelor legale ale Direcţiei pentru Cultură, întrucât nu este monument clasat în înţelesul Legii 422/2001 (există însă si monumente de for public clasate ca monumente istorice, dar nu este cazul aici!)

Zona în care a existat mozaicul nu este cunoscută ca sit arheologic si nu este nici zonă de protecţie a unui monument istoric - situaţii în care Primăria trebuie să solicite avizul Direcţiei în prealabilitatea eliberării autorizaţiei de construire/demolare; este adevărat insa ca un comportament precaut, deopotrivă cu mozaicul si cu locul in care el s-a aflat amplasat (dată fiind condiţia de perimetru de mare interes arheologic şi istoric a municipiului Suceava, precum şi inexistenţa, la data respectivă, unui PUG care să conţină un studiu istorico-arheologic pentru respectiva zonă) ar fi trebuit să implice punctul de vedere al Direcţiei ca instituţie specializată;

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie retine ca unic argument al calităţii procesuale pasive a subscrisei faptul ca „lucrarea figurează in evidentele sale pe site-ul sau fiind scrisa lucrarea -Monument Parietal exterior IUPS- ca monument de for public la poziţia 52". Faţă de aceasta reţinere arătă ca orice persoana fizica sau juridica ar putea deţine un blog sau site, pe care sa enumere opere de arta, asta nu înseamnă automat că acea persoana trebuie sau poate sa asigure protecţia juridica a operei respective. Pe situl Direcţiei (serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii) s-a publicat pentru o perioadă o listă cu o parte din monumentele de for public din judeţul Suceava (inventariate parţial, pe cont propriu) fără ca faptul să se facă în cadrul sarcinilor de serviciu si fără ca această listă să aibă altă semnificaţie decât aceea de a atrage atenţia asupra existenţei acestor lucrări.  Publicarea voluntară, din raţiuni de implicare civică în apărarea unor lucrări de artă, a numitei liste pe situl instituţiei nu implică automat faptul că lucrarea „Monument parietal exterior IUPS" s-a aflat în evidenţele instituţiei ca obiect al competenţei şi atribuţiilor acesteia, ci doar că, unii dintre salariaţi, cunoscând din experienţa profesională domeniul, au putut să se facă utili unei atitudini pozitive, responsabile a societăţii civile. Astfel prin această acţiune a adus un serviciu inclusiv artistului creator al mozaicului ce face obiectul acestui dosar. În absenţa atribuţiilor şi competentelor legale ale instituţiei în legătură cu lucrarea in discuţie, invocarea desemnării din respectiva listă, ca „monument de for public", aflat la ..poziţia 52". nu poate avea relevanta care i s-a atribuit pentru a se constata calitatea procesuală pasivă a instituţiei.

Mai precizează Înalta Curte ca parata (Direcţia pentru Cultura) ar fi trebuit sa se opună demolării mozaicului si să înştiinţeze autorul operei cu privire la intenţia autorităţilor locale de a aviza demolarea. Arătă ca instituţia nu are nici competenta de a se opune demolării şi nici atribuţii precum aceea de a-1 înştiinţa pe autor despre demolare, pentru că instituţia nu poate cunoaşte decât acele intenţii ale autorităţilor publice locale care îi sunt aduse la cunoştinţă în condiţiile legii şi în relaţie strictă cu atribuţiile şi competenţele instituţionale legale. Mai mult, toate acţiunile din presa au avut loc la iniţiativa sa ori a anumitor angajaţi ai săi. Unii salariaţi ai instituţiei au participat nemijlocit la acţiunile menite să atragă atenţia asupra faptului că mozaicul în cauză trebuie conservat - dar au făcut-o în nume privat şi ca specialişti în domeniu (în aceeaşi calitate, salariaţi ai instituţiei s-au opus distrugerii altor lucrări de acelaşi fel din Suceava - spre exemplu, mozaicurile de pe blocuri - cu succes, spre deosebire de cazul mozaicului in discuţie); a fost împotriva demolării zidului ce conţinea lucrarea, poziţie pe care a şi făcut-o publica in presa.

A mai reţinut de asemeni Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în decizia 1132 din 11.02.2011, ca subscrisa a formulat apărări de fond - or, ea a arătat că nu a decis si nici nu a fost de acord cu demolarea clădirii pe care era incorporata lucrarea de mozaic parietal, iar autorizaţia de demolare nu are semnătura si acordul său (cum ar fi fost necesar, pentru efectuarea unei astfel de operaţiuni, numai daca lucrarea in cauza ar fi fost monument istoric clasat în înţelesul Legii 422/2001),  nefiind nici deţinătoarea, nici utilizatoarea si nici administratora lucrării in discuţie.

Astfel, nu înţelege ce culpă poate fi reţinută în sarcina sa având în vedere toate precizările de mai sus, şi cum anume ar putea să fie obligată la plata unor daune în solidar cu cei care au acţionat in sensul demolării mozaicului ce face obiectul acestui dosar.

În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul intimatei apelante Direcţia Judeţeană pentru cultură şi Patrimoniul Naţional Suceava, MINISTERUL  CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL BUCUREŞTI, pentru următoarele motive:

În fapt, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a formulat prezenta cerere de intervenţie accesorie pentru a veni în sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Suceava pentru a se respinge acţiunea reclamantului, ca fiind nelegală şi neîntemeiată.

Potrivit cererii de chemare în judecată reclamantul a solicitat ca pârâţii Mun. Suceava - prin Primar şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Suceava să fie obligaţi la plata sumei de 10.800.000 lei, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată, pentru încălcarea dreptului de autor reglementat de art. 10 lit.d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Sentinţa nr. 684/13.03.2012 Tribunalul Suceava - Secţia Civilă a admis acţiunea civilă având ca obiect „alte cereri" formulată de reclamant, a obligat pârâţii Mun. Suceava prin Primar si Direcţia Judeţeană pentru Cultură si Patrimoniul National Suceava să plătească reclamantului suma de 100 mii lei cu titlu de daune morale pentru pierderea operei mozaic parietal precum si cheltuieli de judecată în sumă de 2.996 lei.

Solicită pronunţarea unei hotărâri favorabilă părţii pe care o susţinem în proces şi pentru care am intervenit, şi anume, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Suceava.

Potrivit prevederilor art. 2 alin.f1) din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările şi completările ulterioare, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ si de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Conform art.3 din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările şi completările ulterioare, sunt sau dobândesc statutul de monumente de for public, după caz, bunurile imobile enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în spatii publice, pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

a) amplasarea acestora s-a realizat în baza unei autorizaţii de construire emise cu respectarea reglementărilor legale în vigoare la data amplasării:

b) existenta acestora este consemnată sau atestată ca notorie, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin publicaţii ştiinţifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidentele autorităţilor, instituţiilor si serviciilor publice.

Conform actelor şi dovezilor aflate la dosar lucrarea în referinţa, identificată cadastral sub nr. 1678 din Cartea Funciară nr. 1005 era proprietatea privată a unei persoane juridice, S.C. OFICE DEVELOPEMENT S.R.L., astfel că nu ne aflăm în ipoteza distrugerii unui monument de for public, calitatea de monument de for public fiind dată numai acelor lucrări amplasate în spaţii publice. într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Consideră că simpla postare a unor informaţii pe site-ul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Suceava nu poate avea valoarea unui fapt juridic şi implicit nu poate atrage răspunderea acestei instituţii, postarea fiind mai degrabă o opinie personală, nesusţinută de vreun document, lucrarea nefiind înscrisă în lista monumentelor de for public si cu atât mai mult în Lista monumentelor istorice,

Mai mult, consideră că instanţa de fond a pronunţat hotărârea apelată fără exercitarea rolului său activ, lămurirea acestor aspecte (dacă lucrarea este monument de for public sau monument istoric) putându-se realiza prin solicitarea unor puncte de vedere oficiale de la instituţiile abilitate.

Complet greşit instanţa de fond a reţinut că statutul lucrării în cauză este de monument de for public, această lucrare nefiind înscrisă în nicio evidenţă de acest fel, potrivit evidenţelor Compartimentului Monumente de For Public şi Arhitectură Contemporană din cadrul Ministerului Culturii şi patrimoniului Naţional.

În lipsa acestor informaţii, instanţa de fond s-a mulţumit să considere lucrarea ca fiind monument de for public, atrăgând astfel în mod artificial incidenţa prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a dovedi contrariul celor reţinute de instanţa de fond, depune Punctul de vedere înregistrat cu nr. 248/ 09.07.2012 emis de Compartimentul de For Public şi Arhitectură Contemporană din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional potrivit căruia „ întrucât lucrarea de artă la care se face referire este amplasată pe un imobil proprietate privată a unei persoane juridice, aceasta nu face parte din categoria monumentelor de for public reglementate de Legea nr. 120/2006. De asemenea, această lucrare nu figurează în lista monumentelor de for public, aflată în curs de realizare, precum nici în Lista monumentelor istorice. (...) obligaţia de administrare şi protejare a lucrării de artă monumentală care face obiectul dosarului în cauză revine proprietarului imobilului pe care este amplasată lucrarea respectivă,,.

Faţă de acestea, dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa, se poate opune numai S.C. OFICE DEVELOPEMENT S.R.L, fiind singura în măsură să răspundă pentru distrugerea lucrării, parte integrantă din imobilul - clădire demolat în baza Autorizaţiei de desfiinţare nr. 493/10.01.2007, emisă de Primăria Municipiului Suceava.

În raport de acestea, este evident eronată susţinerea instanţei de fond potrivit căreia „Lucrarea artistică mozaic parietal realizată de pictor Brădean Traian are statutul juridic de monument de for public în sensul dispoziţiilor art.3 lit. b) din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările si completările ulterioare,, nefiind susţinută de nicio probă de la dosarul cauzei, simpla postare a acestei informaţii pe portalul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Suceava neavând forţa juridică a unui act administrativ şi nici susţinere sau temei legal.

Mai mult, apreciază că reclamantul pentru a opri demersul S.C.OFICE DEVELOPEMENT S.R.L. avea deschisă calea solicitării anulării Autorizaţiei de desfiinţare nr. 493/10.01.2007 emisă de Primăria Municipiului Suceava, anularea autorizaţiei urmând să aibă în subsidiar o cerere de despăgubiri morale, instanţa urmând să stabilească dacă actul administrativ emis (Autorizaţia de desfiinţare nr. 493/10.01.2007) are caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.

În acest caz, numai în situaţia în care instanţa ar fi stabilit că actul administrativ este nelegal şi de natură a vătăma un drept recunoscut de lege reclamantului, se poate antrena şi răspunderea pentru daunele morale.

În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a cererii de chemare în judecată privind plata daunelor morale, se constată că aceasta este fondată, prima instanţă pronunţând o hotărâre nelegală sub acest aspect.

Astfel, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale si sănătăţii, cinstei, demnităţii si onoarei. prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii.

Cum, în speţă aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, urmează să fie admis apelului Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Suceava, în sensul respingerii cererii reclamantului de a obliga pârâtul la plata daunelor morale.

Chiar şi în cazul în care lucrarea autorului ar fi avut calitatea de monument de for public, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin.(1) din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările şi completările ulterioare „Autorităţile administraţiei publice au obligaţia să asigure protejarea şi punerea în valoare a monumentelor de for public aflate în administrarea lor".

Potrivit art. 10 alin.(2) din Legea nr. 120/2006 privind monumentele de for public, cu modificările şi completările ulterioare „Distrugerea sau degradarea monumentelor de for public se sancţionează potrivit prevederilor Codului penal.

Având în vedere prevederile art.23 din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarul sau posesorul unei opere (în speţa de faţă S.C. OFICE DEVELOPEMENT S.R.L.) are următoarele obligaţii:

„(1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei preţul de cost al materialului.

Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.

În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei şi de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor".

Potrivit art. 17 alin.(1) si alin.(2) din H.G, nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu modificările şi completările ulterioare, direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniul naţional:

a) îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional (lucrarea din prezentului dosar nu face parte din patrimoniul cultural naţional!!);

b)colaborează cu autorităţile publice şi cu instituţiile specializate pentru protejarea şi punerea în valoare a bunurilor din patrimoniul cultural naţional şi aplică în acest sens prevederile legale în domeniu;

c) participă, la cererea autorităţilor abilitate şi împreună cu acestea, la acţiuni de control al respectării legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

d) solicită şi primesc, în condiţiile legii, în nume propriu sau în numele şi pentru Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, de la autorităţi ale administraţiei publice, de la instituţii publice şi de la persoanele juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural, al artelor şi informării publice, date şi informaţii necesare pentru exercitarea atribuţiilor ce le revin;

e)controlează respectarea îndeplinirii obligaţiilor de plată a contribuţiilor la Fondul Cultural Naţional, în condiţiile şi la termenele stabilite prin lege;

f)îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de ministrul culturii şi patrimoniului naţional, potrivit legii.

(2) Organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniul naţional, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi atribuţiile acestora, altele decât cele prevăzute la alin. (1). se stabilesc prin regulamente aprobate prin ordin al ministrului culturii si patrimoniului naţional.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Regulamentul de organizare şi Funcţionare a Direcţiilor Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional, aprobat prin Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2080/27.02.2012, D.J.C.P.N. Suceava nu are atribuţii de protejare a lucrărilor aflate în proprietatea privată a persoanelor juridice, astfel că nu se poate reţine o legătură de cauzalitate între prejudiciu şi fapta de demolare.

Conform acestor atribuţii, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Suceava nu avea obligaţia protejării lucrării în speţă, aflată în proprietatea S.C. OFICE DEVELOPEMENT S.R.L.. motiv pentru care obligaţia de plată a daunelor morale reţinute în sarcina sa apare ca nelegală şi vădit neîntemeiată.

Potrivit art.998 Cod civil, "orice faptă a omului care cauzează (Direcţia Judeţeană pentru Cultură Suceava nu a întreprins nicio faptă şi nici nu avea pârghiile legale să o facă - fapta poate fi reţinută numai în sarcina pârâtei S.C. OFICE DEVELOPEMENT S.R.L.) altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală a ocazionat a-l repara". Regulile de bază ce guvernează răspunderea civilă sunt principiul reparării integrale a prejudiciului şi principiul reparării în natură a prejudiciului. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii în situaţia anterioară, conform principiului de drept restitutio in integrum.

În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional.

Potrivit art.1169 C civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, conform principiului de drept "actori incumbit probation". Potrivit regulilor de drept comun, reclamantul trebuie să facă dovada existenţei prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârşită de acesta cu vinovăţie si a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv si fapta pârâtului.

în raport de aceste prevederi se poate observa că reclamantul nu motivează cererea de daune morale, afirmaţiile acestuia din cuprinsul acţiunii urmând a fi înlăturate.

În consecinţă, aplicarea unui act (Autorizaţia de desfiinţare nr. 493/10.01.2007) nu constituie temei pentru existenţa prejudiciului moral, nu acreditează ideea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în mod cumulativ.

În aceste condiţii, nu poate constitui temei pentru îndeplinirea cumulativă a condiţiilor existenţei prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârşită de acesta cu vinovăţie, şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv şi fapta pârâtului.

De la faptul că „pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură si Patrimoniul Naţional Suceava avea posibilitatea să înştiinţeze pârâtul Municipiul Suceava,, la a reţine o culpă clară în sarcina primului pârât, reţinând un raport de cauzalitate între prejudiciu şi faptă, fără niciun temei legal, fără să existe vreo obligaţie rezultată ca urmare a aplicării legii în acest sens, este mai mult decât nelegal, sentinţa apărând ca lipsită de temei legal, fiind dată cu greşita interpretare a legii.

În drept, şi-a întemeiat cererea de intervenţie pe dispoziţiile art. 51-56 Cod procedură civilă.

Cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional Bucureşti, în sprijinul pârâtei apelante Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, după punerea în discuţia părţilor, conform dispoziţiilor art. 52 Cod procedură civilă, a fost încuviinţată, în principiu, prin încheierea şedinţei de judecată din data de 23 octombrie 2012.

Analizând apelurile declarate în cauză şi cererea de intervenţie accesorie, Curtea constată următoarele:

Obiectul prezentei cauze este obligarea pârâţilor la plata daunelor morale către reclamant pentru prejudiciul produs prin distrugerea operei de artă realizată de acesta,un mozaic parietal amplasat pe peretele exterior al halei principale a fostei Întreprinderi de Utilaje şi Piese de Schimb Suceava, inaugurată în 1983, dobândită de intimata SC Office Development SRL Bucureşti prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2120/21.05.2007, temeiul de drept invocat fiind art.10 din Legea nr. 8/1996. Opera de artă a fost distrusă ca urmare a demolării construcţiei pe care era amplasată în temeiul autorizaţiei de desfiinţare nr. 493/10.07.2007 eliberată SC Office Development SRL Bucureşti de Primarul municipiului Suceava.

Astfel cum s-a reţinut şi în motivarea Deciziei nr. 1132/1/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 10 lit. d din Legea nr. 8/1996 prin el însuşi nu oferă criterii în stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului comun care impun stabilirea persoanei responsabile şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, existenţa prejudiciului moral prin distrugerea operei nefiind necesar să fie dovedită, prin urmare cauza trebuie analizată şi prin prisma aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 998,999 C.civ. (forma în vigoare la data comiterii presupuselor fapte ilicite şi a prejudiciului). Prin aceeaşi decizie irevocabilă s-a stabilit că ambii pârâţi au calitate procesuală pasivă în cauză şi sub aceste aspecte hotărârea instanţei de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului (prima instanţă şi apel), în temeiul art. 315 alin. 1 C.proc.civ. În consecinţă, motivul de apel al pârâtei Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava prin care aceasta reiterează excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive nu este fondat.

În ceea ce priveşte întrunirea în speţă a condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâţilor, spre deosebire de prima instanţă, instanţa de apel apreciază că nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite a acestora.

Fapta ilicită reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane sau unor interese legitime. Fapta poate consta într-o acţiune ( o manifestare exterioară a unei atitudini de conştiinţă şi voinţă a unei persoane ) sau într-o inacţiune ( ori de câte ori o normă legală obligă pe o anumită persoană să acţioneze într-un anumit mod, cerinţă legală ce nu a fost respectată).

Prima instanţă a reţinut că lucrarea artistică mozaic parietal realizată de reclamant este un monument de for public conform art. 3 lit. b din Legea nr. 120/2006 , fapta ilicită a pârâtului municipiul Suceava constând în emiterea autorizaţiei de demolare a construcţiei pe care era realizată opera, din culpa sa neînregistrând lucrarea în evidenţele sale, iar a pârâtei Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava în faptul că nu a înştiinţat pârâtul municipiul Suceava cu privire la opera de artă ce urma să fie distrusă şi că se opune autorizaţiei de demolare fără ca autorul operei să fie înştiinţat.

Conform art. 3 din Legea nr. 120/2006, a monumentelor de for public,”în condiţiile prezentei legi, sunt sau dobândesc statutul de monumente de for public, după caz, bunurile imobile enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în spaţii publice, pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

a) amplasarea acestora s-a realizat în baza unei autorizaţii de construire emise cu respectarea reglementărilor legale în vigoare la data amplasării;

b) existenţa acestora este consemnată sau atestată ca notorie, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin publicaţii ştiinţifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidenţele autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice.” Potrivit art. 2 alin. 1 din acelaşi act normativ „în sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ şi de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

 Din aceste dispoziţii rezultă că prima condiţie pentru ca o operă de artă să fie considerată un monument de for public este amplasarea sa în spaţiu public, pe terenuri aparţinând domeniului privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale, la data intrării în vigoare a legii (mai 2006), condiţie care nu este îndeplinită în cauză întrucât mozaicul parietal era amplasat pe peretele unei hale aparţinând unei persoane juridice de drept privat (SC Imotur SRL Suceava şi apoi SC Office Development SRL Bucureşti). În ceea ce priveşte calificarea operei în cauză ca monument de for public nu are relevanţă faptul că pe site-ul Direcţiei Judeţene pentru Cultură si Patrimoniul Naţional Suceava este astfel menţionată ci instanţa trebuia să stabilească acest lucru în raport de dispoziţiile Legii nr. 120/2006 citate mai sus. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 120/2006 potrivit cărora autorităţile administraţiei publice au obligaţia să asigure protejarea şi punerea în valoare a monumentelor de for public aflate în administrarea lor, nu sunt incidente în cauză, prin urmare nu se poate imputa pârâtului municipiul Suceava neîndeplinirea obligaţiei prevăzută de acest act normativ. De asemenea, nici în cazul pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Cultură si Patrimoniul Naţional Suceava acest act normativ nu instituia o obligaţie de protejare a monumentelor de for public, prin urmare obligaţia de înştiinţare reţinută de prima instanţă în sarcina pârâtei nu exista.

În ceea ce priveşte Legea nr. 8/1996, temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, într-adevăr potrivit art. 10 lit. d autorul operei de artă are dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa, dar nici acest act normativ nu instituie vreo obligaţie de protejare a operei în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale sau a direcţiei de cultură şi patrimoniu. Această obligaţie este stabilită în schimb în sarcina proprietarului operei potrivit art. 23 din Legea nr. 8/1996 care prevede:” (1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la preţul de cost al materialului.

(2) Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.

(3) În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei şi de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor.”

Cum nici unul din pârâţi nu era proprietarul operei la data distrugerii acesteia, nu se poate imputa acestora încălcarea dreptului reclamantului la a pretinde respectarea integrităţii operei sale.

În ceea ce priveşte emiterea autorizaţiei de demolare de către primarul municipiului Suceava, faţă de faptul că opera realizată de reclamant nu poate fi calificată ca monument de for public sau monument istoric, nu se poate reţine nici încălcarea vreunei dispoziţii din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor, care în art.8 reglementează emiterea autorizaţiei de desfiinţare, şi nici nu s-a invocat de către reclamant acest lucru.

Pentru a se reţine  comiterea unei fapte ilicite de către pârâţi este necesar să stabilească mai întâi prevederile legale care i-ar fi obligat să acţioneze într-un anumit fel pentru protejarea operei de artă şi apoi faptul că aceştia nu le-au respectat. Or, după cum s-a arătat mai sus, prin nici o dispoziţie legală nu se instituie vreo obligaţie în sarcina pârâţilor pentru protejarea operei în cauză şi nici nu se poate imputa comiterea unei fapte ilicite pârâtului municipiul Suceava prin faptul că a emis autorizaţiei de demolare a halei pe care era amplasată opera atât timp cât nu a încălcat nicio dispoziţie legală. Obligaţii înainte de distrugerea operei erau instituite în sarcina proprietarului acesteia, după cum s-a arătat mai sus.

În consecinţă, constând că nu sunt întrunite în cauză cumulativ condiţiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, lipsind fapta ilicită a acestora, Curtea constată că aceştia nu sunt obligaţi să repare prejudiciul moral suferit de reclamant prin distrugerea operei sale, prima instanţă făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 296 C.proc.civ. , Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Brădean Traian – prin Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale VISARTA (apel care viza cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă or, instanţa de apel reţine că pârâţii nu aveau obligaţia plăţii acestor daune), va admite apelurile declarate de Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Judeţului Suceava şi Municipiul Suceava prin primar şi, în consecinţă, va schimba în parte sentinţa civilă nr. 584/13.03.2012 a Tribunalului Suceava, în sensul că va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Suceava prin Primar şi Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Judeţului Suceava ca nefondată. În consecinţă, va fi înlăturată şi dispoziţia de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, nefiind părţi căzute în pretenţii pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 274 C.proc.civ. Din moment ce apelul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava va fi admis, se impune admiterea şi a cererii de intervenţie formulată în sprijinul său de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Vor fi păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului apelant de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată din apel, aceasta este nefondată, având în vedere că apelul acestora a fost admis iar acţiunea respinsă, apelul său fiind respins ca nefondat, deci el este parte căzută în pretenţii.

Domenii speta

Spete similare