Art. 80 alin.(2) Cod penal – concurs între circumstanţele agravante şi atenuante. Posibilitatea coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Prin sentinţa penală nr. 266/04.02.2013 a Judecătoriei Botoşani, au fost condamnaţi inculpaţii:

 1. Z. E.-R.( fiul lui D., ns la 21.07.1992 în B., domiciliat în  B. str. P. T. nr 14, et. 2, ap. 36 jud. B, necăsătorit, studii 3 clase, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a,e,g, i din Codul penal cu aplicarea art.74 lit. c, art.76 din Codul penal, art.75 lit.c şi art.80 alin.2 din Codul penal la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art.81 din Codul penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare, conform art.82 din Codul penal.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal, privind consecinţele nerespectării termenului de încercare şi art.84 din Codul penal privind consecinţele neachitării, cu rea credinţă, a daunelor stabilite prin prezenta sentinţa sentinţă până la expirarea termenului de încercare.

În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza - a doua, lit. b) din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

S-a constatat că inculpatul Z. E.-R. a fost reţinut pentru 24 ore la data de 14 martie 2011.

 2. C. I.-V.(fiul lui R. şi T. ns la 20.12.1990 în B., domiciliat în  B. str.  I. E. nr 16 bl. 135 sc A ap. 2  jud. B, necăsătorit, studii 8 clase, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,g, i din Codul penal cu aplicarea art.74 lit.c, art.76 din Codul penal, art.75 lit.c şi art.80 alin.2 din Codul penal la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

S-a constată că infracţiunea din prezentul dosar este concurentă cu infracţiunea de furt calificat (comisă în cursul lunii aprilie 2010) pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.588/11 martie 2011 a Judecătoriei Botoşani (definitivă la 23.03.2011, prin neapelare) la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării.

În baza art.85 din Codul penal, a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa menţionată.

În temeiul art.36 alin.1 din Codul penal raportat la art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal, s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 588/11 martie 2011 a Judecătoriei Botoşani şi s-a stabilit o pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.85 alin.3 din Codul penal raportat la art.81, art.82 din Codul penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare.

În conformitate cu art.71 alin.1,2 din Codul penal, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal, iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol, a fost suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În temeiul art.36 alin.3 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsă duratele reţinerii inculpatului din data de 8 aprilie 2010 şi respectiv 14 martie 2011.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal, privind consecinţele nerespectării termenului de încercare şi art.84 din Codul penal, privind consecinţele neachitării, cu rea credinţă, a daunelor stabilite prin prezenta sentinţa sentinţă până la expirarea termenului de încercare.

A fost admisă acţiunea civilă formulată în cauză de B. D. şi obligaţi inculpaţii Z. E.-R., C. I.-V. şi C. L. ( fiul lui C. şi M., domiciliat în  B. str. P. T. nr 14 et. 2 ap. 36 jud. B, cel din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente C. C., să achite părţii civile daune materiale în sumă de 5000 lei.

S-a respins, ca nefondată, cererea părţii civile B. D. de acordare a cheltuielilor judiciare.

În temeiul art.191 din Codul de procedură penală, au fost obligaţi inculpaţii Z. E.-R. şi C. I.-V. să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 800 lei fiecare şi inculpatul C. L., în solidar cu partea responsabilă civilmente C. C., suma de 330 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 01.03.2011 partea vătămată B. D. a sesizat faptul că în noaptea de 28.02/01.03.2011 persoane necunoscute au sustras din autoutilitara marca Dacia, parcată în spatele blocului în care locuieşte, mărfuri alimentare şi nealimentare în valoare de 7.000 lei. A menţionat partea vătămată că efectuează acte de comerţ la târgurile din judeţ şi obişnuieşte să păstreze o parte din mărfuri în interiorul autoutilitarei.

În urma cercetărilor efectuate  au fost identificaţi ca autori ai faptei inculpaţii C. I.-V., Z. E.-R. şi C. L..

Din declaraţiile acestora rezultă că în noaptea de 28.02/01.03.2011, cei trei inculpaţi care sunt  prieteni de cartier, au convenit de comun acord să spargă autoutilitara părţii vătămate pentru a sustrage bunurile din interior. După ce au îndepărtat lacătul, au constatat că nu pot intra în interior, autoturismul fiind parcat foarte aproape de altul, motiv pentru care au spart geamul din stânga faţă, au scos maşina din viteze şi au împins-o aproximativ un metru. Au pătruns apoi în interior, au scos toată marfa care era ambalată în cutii de carton şi saci de rafie şi au transportat-o la blocul nr.135 în care locuieşte inculpatul  C. I. - V., ascunzând-o într-o încăpere părăsită. A doua zi, inculpatul  Z. E.-R.

s-a întâlnit cu C. C., tatăl minorului C. L., căruia i-a spus că are de vânzare mai multe mărfuri aduse de mama sa din străinătate.

Inculpatul C. C. a fost de acord să-l ajute pentru vânzarea mărfurilor. Astfel, în ziua de 03.03.2011, în timp ce se afla în zona pieţei centrale a municipiului Botoşani, s-a întâlnit cu martorul A.P. pe care l-a întrebat dacă nu este interesat în a cumpăra mai multe produse la un preţ avantajos. Acesta a fost de acord şi i-a oferit 600 lei pentru întreaga marfă.

Conform declaraţiei martorului A.P., în ziua de 03.03.2011, aflându-se în Piaţa centrală l-a întâlnit pe inculpatul C. C. cu care a discutat despre cumpărarea unei cantităţi mai mari de marfă oferită la vânzare de o cunoştinţă de a sa. După ce s-au înţeles asupra preţului, s-au deplasat la locul la care produsele se aflau depozitate şi l-a contactat telefonic pe martorul B.I., cerându-i să vină împreună cu concubina sa, A. A. pentru a-l ajuta la încărcarea mărfurilor. La încărcarea mărfurilor au participat şi inculpaţii.

Mărfurile sustrase au fost astfel transportate în oraşul F. şi în data de 06.03.2011 martorul A.V., fratele martorului A.P., a expus la vânzare, în târg o parte dintre acestea. Partea vătămată care efectua acte de comerţ la o tarabă învecinată, şi-a recunoscut produsele şi a sesizat organele de poliţie.

Pe parcursul cercetărilor organele de poliţie au ridicat de la martorul A.P. o parte din mărfurile sustrase şi le-au restituit părţii vătămate care s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei, valoarea mărfii sustrase şi nerecuperate.

Împotriva sentinţei judecătoriei, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate, motivele invocate fiind consemnate în partea introductivă a deciziei de faţă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art.385/6 alin.(3) Cod procedură penală, instanţa constată recursul neîntemeiat.

Ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile inculpaţilor, ce se coroborează cu depoziţiile părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiile martorilor A.P., A.V. şi B.I., confirmă situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, fiind real faptul că, în noaptea de 28.02/01.03.2011 cei doi inculpaţi din prezenta cauză, împreună cu coinculpatul C. L.( care s-a prevalat într-un alt dosar de dispoziţiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală),  au pătruns prin efracţie în autoutilitara Dacia aparţinând părţii vătămate B. D., ce era parcată în spatele blocului în care locuieşte partea vătămată pe str. Parcul T. nr. 54 din B., de unde  au sustras din interior produse alimentare şi nealimentare în valoare de 7.000 lei.

În drept, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 2 lit a , e , g şi i Cod penal. Totodată, în mod corect a reţinut prima instanţă că în cauză este aplicabilă şi circumstanţa agravantă prev de art 75 lit. c) Cod penal constând în săvârşirea faptei cu un minor având în vedere că la comiterea furtului a participat şi numitul C. L. care nu avea vârsta de 18 ani, aspect cunoscut de ceilalţi doi participanţi.

Cât priveşte individualizarea judecătorească a pedepselor, în mod legal instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute la art. 72 Cod penal, în conformitate cu care, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

 În speţă, s-a avut în vedere în mod temeinic  valoarea prejudiciului rezultat şi care nu a fost recuperat integral, limitele de pedeapsă prev. de textul de lege incriminator, dispoziţiile legale referitoare la stabilirea pedepsei în caz de reţinere a circumstanţei agravante şi nu în ultimul rând circumstanţele personale ale autorilor.

Astfel, inculpatul Z. E. R. are vârsta de 20 de ani, a absolvit doar 3 clase, nu este căsătorit şi nu are o ocupaţie. Acesta este la primul contact cu legea penală, iar în cursul procesului a avut o atitudine corectă concretizată în colaborarea cu organele de anchetă şi recunoaşterea învinuirilor . Având în vedere lipsa antecedentelor penale şi vârsta inculpatului, poziţia sa procesuală care denotă regret pentru fapta săvârşită, în mod just instanţa de fond a apreciat că se impune reţinerea în favoarea acestui inculpat şi circumstanţa atenuantă prevăzută la art. 74 alin.(1) lit. c) Cod penal şi că pentru reeducarea lui este suficientă aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu suspendarea condiţionată a executării.

Referitor la inculpatul C. I. V., corect a reţinut instanţa de fond că acesta nu este la prima abatere, inculpatul suferind o condamnare definitivă pentru o infracţiune de acelaşi gen. Astfel, prin sentinţa penală nr. 588 din 11.03.2011 pronunţată de Judecătoria Botoşani, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pentru o infracţiune de furt calificat în formă continuată săvârşită în intervalul 30.03.2010- 3.04.2010. Din compararea datelor comiterii acestei infracţiuni cu data săvârşirii faptei deduse judecăţii, a rezultat că infracţiunea pentru care a fost sancţionat penal inculpatul prin sentinţa 588 /2011 este concurentă cu cea din prezenta cauză, fiind îndeplinite condiţiile art. 33 lit. a din Codul penal. Infracţiunea de furt calificat ce face obiectul judecăţii în prezentul dosar a fost săvârşită în noaptea de 28.02/ 1.03.2011 , înainte de a se pronunţa sentinţa penală 588/2011.

De asemenea, în mod judicios a reţinut prima instanţă ca circumstanţă atenuantă, potrivit art 74 lit. c) din Codul penal, conduita procesuală corespunzătoare a inculpatului concretizată în colaborarea cu organele de urmărire penală, recunoaşterea faptei săvârşite şi exprimarea acordului de a despăgubi partea civilă.

Cât priveşte soluţia de coborâre a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, aspect criticat de parchet, prin aceea că, atâta timp cât, existând un concurs între circumstanţele atenuante şi cele agravante, şi cât timp prima instanţă a făcut aplicarea art. 80 alin.(2) Cod penal, situaţie care nu permitea, în opinia parchetului, această coborâre, curtea constată că prima instanţă a procedat în mod legal.

Astfel, potrivit acestui text de lege, „ În caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie”.

Ori, din cuprinsul acestui text de lege, rezultă, fără echivoc, că, deşi nu este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, nici nu este interzisă o astfel de operaţiune, dispoziţiile legale mai sus citate lăsând la latitudinea judecătorului dacă să procedeze sau nu la coborârea pedepsei sub minimul special.

Mai susţine parchetul că, dacă instanţa a dorit să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, acest lucru îl putea face numai dacă făcea aplicarea art. 80 alin.(1) Cod penal, doar acest text de lege permiţând o astfel de operaţiune.

Curtea nu poate fi de acord nici cu această interpretare, din următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 80 alin.(1) Cod penal, „ În caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileşte ţinându-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă”.

Faptul că în cuprinsul acestui text de lege nu se stipulează în mod expres ca şi în cazul alineatului (2), că nu este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, nu poate fi interpretat că legiuitorul a dorit ca în acest caz coborârea să fie obligatorie.

Mai mult decât atât, dacă s-ar da interpretarea pe care a dat-o parchetul acestor dispoziţii legale, ar însemna să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 76 Cod penal, într-o situaţie mai defavorabilă inculpatului( circumstanţe agravante şi stare de recidivă în cazul alineatului 1) şi să nu se dea eficienţă acestor dispoziţii într-o situaţie mai puţin defavorabilă, ca în cazul alineatului 2, unde sunt prevăzute doar circumstanţele agravante, nu şi starea de recidivă.

Prin urmare, curtea apreciază că cele două texte trebuie interpretate în sensul invers interpretării date de parchet, şi anume, că atunci când se reţin în concurs: circumstanţe agravante, circumstanţe atenuante şi starea de recidivă( art. 80 alin.1), să nu se poată da eficienţă dispoziţiilor art. 76 Cod penal, iar când se reţin în concurs doar circumstanţe agravante şi atenuante( art. 80 alin.2), abia atunci judecătorul are latitudinea sa posibilitatea de a coborî sau nu pedeapsa sub minimul special, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, cazul de la alineatul 2 prevede mai puţine împrejurări care nu-l avantajează pe inculpat( doar circumstanţe agravante) spre deosebire de alineatul 2, care, pe lângă circumstanţele agravante prevede şi starea de recidivă, stare care constituie o cauză de agravare a pedepsei, neconfundându-se cu circumstanţele agravante.

Cum în speţă, în favoarea dar şi în sarcina celor doi inculpaţi s-a reţinut atât circumstanţa atenuantă prevăzută la art. 74 alin.(1) cât şi circumstanţa agravantă prevăzută la art. 75 alin.(1) lit. c), în mod legal prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 80 alin.(2) Cod penal, care permite, aşa cum s-a arătat mai sus, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, şi nu art. 80 alin.(1), întrucât inculpaţii nu sunt recidivişti, împrejurare care, dacă ar fi existat, nu ar mai fi permis aplicarea disp. art. 76 Cod penal, din considerentele expuse anterior.

Domenii speta

Spete similare