Procedura insolvenţei. Cerere de ordonanţă preşedinţială. Admisibilitate.

Decizie 3072 din 05.04.2013


Prin cererea adresată Tribunalului Suceava– Secţia Civilă, înregistrată la data de 10.01.2013, reclamanta debitoare SC „X” SRL – prin administrator special B.V., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună deblocarea sumei aflate în contul de garanţii al societăţii S.C. „X” S.R.L. în cuantum de 1.238.836,17 lei prin transfer în contul curent al societăţii IBAN RO68TREZ5915069XXX006766 şi obligarea operării ordinelor de plată din acest cont către diverşi furnizori/datorii curente către bugetul de stat şi/sau alte datorii curente, transfer în conturi curente ale societăţii deţinute la instituţii bancare.

În motivarea cererii, a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă s-a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei, cu intenţia de a formula şi depune un plan de reorganizare, în conditiile legii. Prin Incheierea nr.1573/04.07.2012, Tribunalul Suceava, secţia civilă a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, fiind numit administrator judiciar în cauză. Prin sentinta civilă nr.2300/30.10.2012, Tribunalul Suceava a admis cererea debitoarei şi a dispus prelungirea scrisorilor de garantie bancară emise în favoarea beneficiarului Administratţia Finanţelor Publice Suceava, amendamentele de prelungire a acestora fiind depuse în original la beneficiar.

În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a pârâtei de a debloca  suma aflată în contul de garanţii al societăţii S.C. „X” S.R.L. în cuantum 1.238.836,17 lei, prin transfer în contul curent al societăţii IBAN RO68TREZ 5915069XXX006766 şi operarea ordinelor de plată din acest cont către diverşi furnizori/datorii către bugetul de stat sau conturi curente ale societăţii deţinute la instituţii bancare, s-a solicitat să fie avute în vedere următoarele aspecte:

Ca urmare a constituirii legale a garanţiilor necesare autorizării ca antrepozit fiscal – prin prelungirea scrisorilor de garanţie bancară, la data formulării prezentei, condiţiile prevăzute de art. 206^26 al 1 lit.a Cod fiscal, sunt îndeplinite. Ca urmare, prin adresele nr.778/12.11.2012, înregistrată sub nr.105889/12.11.2012, nr.779/14.11.2012, înregistrată sub nr.106390/14.11.2012,  s-a solicitat paratei să deblocheze sumele aflate în conturile societăţii din Trezorerie prin operarea ordinelor de plată.

Prin adresa nr.779/14.11.2012, a solicitat operarea expresă a OP NR.1 din 14.11.2012 de transfer din contul societăţii din trezorerie în contul societăţii deschis la CEC BANK Suceava.

Ulterior, întrucât pârâta nu a dat curs solicitării, a înaintat nenumărate adrese prin care a solicitat să i se comunice un răspuns cu privire la neoperarea ordinelor de plată privind sumele aflate în conturile societăţii, respectiv adresa nr.779b/21.11.2012, înregistrată sub nr.108574/21.11.2012, adresa nr.816/29.11.2012, înregistrată sub nr. 12106/29.11.2012, adresa nr.841/11.12.2012,înregistrată sub nr.113290 din 11.12.2012.

Pe de altă parte, de la data deschiderii procedurii insolvenţei, 04.07.2012 şi până în prezent - decembrie 2012, societatea a depus declaraţiile fiscale obligatorii, pentru care s-au calculat debite curente şi care au fost achitate integral. Aşadar, societatea debitoare nu înregistrează datorii curente scadente si neachitate către pârâtă, sumele datorate fiind anterioare deschiderii procedurii.

 Anexat cererii, s-au depus toate declaraţiile fiscale depuse de debitoare pentru perioada iulie – decembrie 2012 si dovada achitării integrale a debitelor datorate.

Practic, solicită instanţei să oblige pârâta la respectarea unei hotărâri judecătoreşti,  respectiv a Sentinţei civile nr.1573/04.07.2012, prin care judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei fată de debitoare. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului sau bunurilor sale.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava şi a inadmisibilităţii. De asemenea a solicitat  suspendarea judecării cauzei.

Prin  sentinţa nr. 203 din 08.02.2013 ,Tribunalul Suceava – Secţia  Civilă  a  respins ca nefondate excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava şi a inadmisibilităţi, a  respins ca nefondată cererea de suspendare a judecării cauzei, a  admis cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de  debitoarea SC „X” SRL – prin administrator special B.V.  şi a dispus deblocarea sumei aflate în contul de garanţii al societăţii S.C. „X” S.R.L. în cuantum de 1.238.836,17 lei prin transfer în contul curent al societăţii IBAN RO68TREZ5915069XXX006766 şi obligarea operării ordinelor de plată din acest cont către diverşi furnizori/datorii curente către bugetul de stat şi/sau alte datorii curente, transfer în conturi curente ale societăţii deţinute la instituţii bancare.

Pentru a  hotărî astfel, prima instanţă a  reţinut, în ce priveşte  excepţia de necompetentă, că aceasta nu este întemeiată, întrucât, competenţa aparţine judecătorului sindic şi nu Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii 85/2006. Titularul cererii este administratorul special al debitoarei, calitatea procesuală a acestuia fiind recunoscută doar de dispoziţiile acestui act normativ.

Referitor la cererea de suspendare a cauzei, tribunalul a  constatat că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 244 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, atât pentru motivul că nu este dată condiţia prevăzută de acest text de lege, precum şi pentru motivul reprezentat de faptul că cererea de ordonanţă preşedinţială reclamă judecarea sa în procedură urgentă, iar ea nu statuează asupra fondului dreptului ci asupra unor măsuri urgente şi vremelnice.

Referitor la excepţia „inadmisibilităţii” (care de fapt vizează fondul ordonanţei preşedinţiale), tribunalul  a  respins-o, considerând că cererea întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege indicat.

Astfel, prin Încheierea nr. 1573/04.07.2012 dată în dosarul 8303/86/2012 al Tribunalului Suceava - secţia civilă s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC „X” SRL. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, a fost desemnat administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă „Y” IPURL Suceava. S-a stabilit în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

În temeiul art. 37 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului. S-a pus în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi.

De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. Totodată , s-a dat dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului  judiciar.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

În viziunea tribunalului, situaţia expusă de către administratorul special se încadrează în sintagma de „acţiune extrajudiciară sau măsură de executare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Aşadar, de la data notificării deschiderii procedurii generale a insolvenţei atât creditorii ( în speţă pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava) cât şi băncile  ar fi trebuit să se abţină de la executarea sau continuarea executării asupra conturilor debitoarei, singurul îndreptăţit la a supraveghea derularea unor asemenea operaţiuni comerciale fiind administratorul judiciar, prin intermediul instanţei.

În ceea ce priveşte urgenţa, tribunalul a  considerat că aceasta este pe deplin probată, având în vedere iminenţa punerii în imposibilitate a debitorului de a continua planul de reorganizare.

Pe de altă parte, neoperarea ordinelor de plată din acest cont către diverşi furnizori/datorii către bugetul de stat sau conturi curente ale societăţii deţinute la instituţii bancare, ar conduce la situaţia in care societatea debitoare nu ar mai putea să-şi desfăşoare activitatea.

În cazul neoperării ordinelor de plată din acest cont către diverşi furnizori/datorii către bugetul de stat sau conturi curente ale societăţii deţinute la instituţii bancare de garanţie bancară s-ar ajunge la un blocaj al activităţii desfăşurate de debitoare, determinând practic intrarea forţată în faliment, şi întrucât o reorganizare nu ar fi posibilă, paguba iminentă care s-ar pricinui şi care nu s-ar putea repara apare ca fiind evidentă.

Or, reclamanta – debitoare a apelat la prevederile Legii 85/2006, recunoscându-şi starea de insolvenţă, tocmai în scopul evitării falimentului prin intermediul garanţiilor pe care le poate acorda atât administratorul judiciar cât şi judecătorul sindic, în vederea reinserţiei debitoarei în economie cu ajutorul unui plan de reorganizare.

De asemenea,  tribunalul a  menţionat  că această măsură va avea un caracter vremelnic, respectiv până la confirmarea sau infirmarea unui plan de reorganizare în dosarul nr. 8303/86/2012 al Tribunalului Suceava.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a  declarat  recurs  pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava,  criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de  recurs,  recurenta  a  arătat  următoarele:

- La termenul de judecata din data de 08.02.2013 când s-a pronunţat sentinţa recurata, exista lipsa de procedură cu reclamanta SC „X” SRL Scheia, întrucât aceasta nu a fost citata prin administratorul judiciar desemnat în cauză, „Z”, societatea aflându-se în procedura insolvenţei începând cu data de 04.07.2012.

După deschiderea procedurii insolvenţei, atribuţiile administratorului special sunt limitate,  fiind prevăzute de art.18 din lege, conducând activitatea societăţii numai sub supravegherea administratorului judiciar, acesta din urma reprezentând în mod legal societatea debitoare.

Fata de lipsa de procedura cu reclamanta, se impune admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, în speţa fiind îndeplinite prevederile art. 304 pct. 5 din Codul de procedura civila.

- Hotărârea recurată a fost dată de un judecător necompetent să judece prezenta cauză, având în vedere că aşa după cum rezultă din motivarea sentinţei atacate, acţiunea pe cale de ordonanţa preşedinţială a fost formulata în cadrul procedurii insolvenţei, iar competenta de soluţionare aparţine judecătorului sindic.

Cauza a fost repartizată într-adevăr unui complet de judecată ce soluţionează cauze aflate sub incidenţa procedurii de insolvenţă prevăzuta de Legea nr. 85/2006, însă competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţinea judecătorului sindic din dosarul nr. 8303/86/2012 a Tribunalului Suceava în care s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei SC „X” SRL Scheia, doar acesta putând fi investit în baza atribuţiilor pe care le deţine, cu orice cerere de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, pentru respectarea principiului continuităţii consacrat de Legea nr. 85/2006.

Fata de cele menţionate, a apreciat ca în speţa se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei, în temeiul art. 304 pct. 3 Cod procedura civilă, cu trimiterea cauzei spre soluţionare judecătorul sindic competent.

- In mod greşit instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţa preşedinţială formulată de reclamantă.

 In fapt, reclamanta a formulat o acţiune în temeiul art. 27, art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi art. 581 Cod procedura civilă, pe cale de ordonanţa preşedinţială în cadrul procedurii insolvenţei, solicitând instanţei ca prin sentinţa pronunţată şi până la confirmarea planului de reorganizare pe care urmează să îl depună în dosarul de fond aflat pe rolul Tribunalului Suceava cu nr. 8303/86/2012, să dispună deblocarea sumei aflate în contul de garanţii al SC „X” SRL Şcheia în sumă de 1.238.836, 17 lei şi obligarea operării ordinelor de plata din acest cont către diverşi furnizori/datorii către bugetul de stat sau conturi curente ale societăţii.

Într-o altă speţă privind tot debitoarea SC „X” SRL Şcheia, instanţa a respins cererea având ca obiect "ordonanţă preşedinţială" formulata de debitoare, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei Unicredit Tiriac Bank SA la prelungirea scrisorilor de garanţie bancara, ca inadmisibila. Astfel, în motivarea hotărârii, instanţa retine faptul că având în vedere că cererea formulată este una de drept comun prevăzuta de art. 581 Cod procedura civila, dispoziţiile art. 27 şi 36 din Legea nr. 85/2006 invocate de reclamantă nu au legătura cu prezenta cauza, în Legea nr. 85/2006 neexistând reglementată o procedură de ordonanţa preşedinţială, de natura celei invocate în prezenta cauză.

Legea insolvenţei este o lege specială ce nu poate fi compatibilă cu dispoziţiile prevăzute de art. 581 Cod procedura civilă ce reglementează ordonanţa preşedinţială.

Astfel, potrivit art. 581 din Codul de procedura civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Aceste reglementari privesc o procedura specială în cadrul căreia instanţa poate să ordone masuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Reclamantul a solicitat aplicarea acestei proceduri speciale în cadrul unei alte proceduri speciale reglementate de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Prin urmare, aceasta din urma lege reprezintă o reglementare cu caracter special faţă de cea ordinara conţinută de art. 581 din Codul de procedura civila.

Astfel, din analiza textului legii rezulta ca unul dintre principiile fundamentale ale insolvenţei este acel al priorităţii procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2006 fata de procedura de drept comun reglementata de Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul legii insolventei este acela de a institui o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventă.

Conform art. 3 pct. 3 din lege, procedura colectivă este procedura în care creditorii recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenta lege;

Din momentul deschiderii procedurii insolvenţei, întreaga avere este afectată scopului urmărit de procedură - vânzarea bunurilor ce pot face obiectul executării silite la un preţ cât mai mare pentru acoperirea pasivului, astfel că, dispoziţiile art. 581 din Codul de procedura civilă nu sunt aplicabile.

- Un alt motiv de nelegalitate al sentinţei recurate îl reprezintă faptul că pe calea procedurii sumare a ordonanţei preşedinţiale nu se poate statua asupra fondului litigiului şi a dispune masuri definitive.

Deşi în motivarea hotărârii se arată că această măsură va avea un caracter vremelnic, respectiv până la confirmarea sau infirmarea unui plan de reorganizare în dosarul nr. 8303/86/2012 al Tribunalului Suceava, în dispozitivul hotărârii nu se mai prevede acest lucru. Ca atare, prin admiterea cererii de ordonanţa preşedinţială formulată de reclamantă, instanţa a dispus masuri definitive judecând fondul litigiului, lucru inadmisibil conform art. 581 Cod procedură civilă.

Mai mult, în condiţiile în care această procedură iniţiata pe calea ordonanţei preşedinţiale trebuie legată de o acţiune principală, a apreciat că în speţă reclamanta trebuia să facă dovada înregistrării pe rolul instanţei a unei acţiuni principale care să vizeze fondul litigiului.

- A mai susţinut recurenta că, în mod greşit instanţa a respins cererea de suspendare a judecaţii cauzei formulata de DGFP Suceava în temeiul art. dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod de procedura civilă.

Astfel, a solicitat suspendarea judecaţii prezentului dosar până la soluţionarea dosarului nr. 8303/86/2012/a5 aflat pe rolul Tribunalului Suceava cu termen de judecata la data de 12.02.2013, având ca obiect cererea creditorului DGFP Suceava privind încuviinţarea valorificării garanţiei consemnata de debitoare la Trezoreria mun. Suceava.

Cazul de suspendare în discuţie are drept scop evitarea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii şi se referă la existenţa altei cauze în curs de judecată a cărei soluţionare ar avea o influenţă decisivă asupra procesului.

Astfel, a învederat  că prin cererea formulată şi adresată judecătorului sindic, s-a solicitat încuviinţarea valorificării garanţiei consemnata de debitoare la Trezoreria mun. Suceava, acţiune a cărei soluţionare are o influenta hotărâtoare asupra prezentei cauze.

Prin întimpinarea  depusă la  dosar,  reclamanta a invocat excepţia  lipsa interesului procesual al D.G.F.P. Suceava în promovarea prezentului recurs.

Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes de către persoana care solicită instanţei de judecată soluţionarea unei cereri. Interesul reprezintă o condiţie de ordin subiectiv care se analizează atât în persoana celui care acţionează în justiţie, cât şi în persoana adversarului acestuia. El nu reprezintă altceva decât folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cei care promovează acţiunea.

Or prin recursul formulat de către D.G.F.P. Suceava, aceasta nu justifică (şi nici nu poate justifica având în vedere legătura indisolubilă dintre interesul judiciar şi dreptul afirmat în justiţie) niciun interes procesual, legitim, personal, născut şi actual întrucât admiterea căii de atac promovate ar avea ca şi consecinţă returnarea sumei de 1.238.836,17 lei în contul de garanţie pentru autorizarea antrepozitului fiscal, însă acest cont nu poate fi executat de către recurentă întrucât, pe de o parte, prin Sentinţa civilă nr. 410/12.03.2013 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 8303/86/2012/a5 a fost respinsă cererea sa de valorificare a acestei garanţii iar pe de altă parte, o dată cu deschiderea procedurii insolvenţei S.C. „X” S.R.L. devin incidente dispoziţiile art. 36 din Legea 85/2006: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

Efectul admiterii prezentului recurs ar consta în obligarea debitoarei la returnarea unei sume într-un cont de trezorerie, sumă care nu va putea face obiectul executării de către creditorul bugetar pentru acoperirea creanţei sale şi nici nu va putea fi utilizată de către debitoare în vederea redresării activităţii sale şi efectuare a plăţilor curente.

Referitor la lipsa procedurii de citare a debitoarei S.C. „X” S.R.L. prin administrator judiciar „Z” S.P.R.L. a  arătat  că  acest motiv de recurs poate fi invocat doar  de administratorul judiciar, întrucât o eventuală lipsă de procedură ar fi vătămat doar dreptul administratorului judiciar, nu şi pe cel al recurentei D.G.F.P. Suceava.

Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 18 din lege prevăd faptul că societatea debitoare este reprezentată prin administratorul special, în speţă dl. B.V.

Referitor la necompetenţa instanţei de judecată să soluţioneze cererea debitoarei S.C. „X” S.R.L. precizează  faptul că temeiul de drept indicat de reclamantă îl constituie art. 27 şi 36 din Legea 85/2006 coroborate cu art. 581 Cod procedură civilă. În acest context, competenţa de soluţionare a cererii S.C. „X” S.R.L. îi revenea Tribunalului Suceava Secţia Civilă.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii formulată de administratorul special al debitoarei consideră că instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că executarea sumei de 1.238.836,17 lei de către D.G.F.P. Suceava se subsumează noţiunii de acţiune extrajudiciară sau măsură de executare silită a bunurilor debitoarei - art. 36 din lege: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale"

Totodată instanţa a apreciat în mod just şi caracterul urgent al măsurii raportat la iminenţa punerii în imposibilitate a S.C. „X” S.R.L. de a-şi desfăşura activitatea în ipoteza executării sumei de 1.238.836,17 lei de către D.G.F.P. Suceava de asemeni dispunând returnarea sumei amintite anterior, provizoriu până la confirmarea sau infirmarea unui plan de reorganizare în dosarul nr. 8303/86/2012.

Prin decizia nr.3072/05.07.2013, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal  a respins excepţia lipsei de interes; a admis recursul pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, în contradictoriu cu reclamanta intimată SC „X” SRL- prin  administrator  special B.V. şi prin administrator judiciar  „Z” SPRL; a modificat în totalitate sentinţa recurată şi în rejudecare a respins cererea, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele:

În raport de prevederile art. 137 Cod pr. civilă, a analizat cu prioritate excepţia lipsei de interes invocată de intimata SC „X”  SRL., observând că garanţia  constituită de SC „X”  SRL era necesară pentru autorizarea ca antrepozit  fiscal a  acesteia.  Temeiul de  drept este  reprezentat de prev.  art. 20624 lit. f) din Legea nr. 571/2013, în raport de  prev. art. 20626 lit. a) antrepozitarul având obligaţia  constituirii acestei garanţii în vederea autorizării.

Or,  reclamanta urmăreşte deblocarea acestei  sume  constituită cu  titlu de garanţie, dar şi  continuarea  activităţii în regim de  antrepozit fiscal. Din dispoziţiile imperative anterior citate reiese  că autorizarea ca antrepozit fiscal nu poate fi acordată în lipsa garanţiei în cuantumul stabilit de organul fiscal.

Cum organul fiscal are competenţa exclusivă în acordarea acestei autorizări, aceasta urmăreşte şi desfăşurarea  activităţii în  regimul de  antrepozit fiscal, această obligaţie incumbându-i în temeiul legii.  Mai mult, faţă de  prev. art. 128 alin. 1 din OG nr. 92/2003, instanţa de recurs a reţinut că organul fiscal competent se îndestulează din garanţiile depuse dacă nu s-a realizat  scopul pentru  care acestea au fost  constituite.

Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs a apreciat că, în îndeplinirea acestor obligaţii, recurenta a  formulat  recurs pentru respectarea dispoziţiilor legale în această materie, interesul acesteia  fiind  reprezentat de  aceste împrejurări, astfel că excepţia invocată urmează a  fi respinsă.

Primul motiv de recurs invocat de recurentă priveşte lipsa de procedură în faţa primei instanţe faţă de reclamantă întrucât aceasta nu a  fost  citată prin  administratorul judiciar, în conformitate cu prevederile  art. 87 pct. 5 Cod pr. civilă.

Acest  motiv de  recurs, ce poate fi încadrat în cazul de casare prev. la  art. 304 pct. 5 rap. la  art. 105 alin. 2 Cod pr. civilă nu este dat în condiţiile în care citarea părţilor în procesul civil se justifică prin oferirea  posibilităţii  acestora  de  a-şi efectua apărări şi a  formula cereri în faţa instanţei, ca o garanţie a  respectării prev. de  art. 6 CEDO.

Însă, lipsa de procedură poate fi  invocată doar  de partea ce nu a  fost legal citată întrucât doar aceasta a  fost pusă în imposibilitatea de a-şi exprima drepturile procesuale, astfel că acest motiv nu poate fi primit în condiţiile în care recurenta nu a  justificat în ce  constă vătămarea ce i s-a produs.

De  asemenea, motivul de  casare invocat de  recurentă legat de  necompetenţa judecătorului ce a  pronunţat hotărârea  recurată, Curtea a reţinut că nici acesta nu este dat.

Astfel,  reclamanta, ce  are calitatea de profesionist, a  investit instanţa de  fond cu o acţiune întemeiată pe prevederile  art. 581 Cod pr. civilă. Rezultă  aşadar, faţă de  temeiul  acţiunii şi având în vedere calitatea reclamantului, că acţiunea este de competenţa unui complet specializat în judecarea litigiilor dintre profesionişti. Având în vedere şi împrejurarea  că acţiunea nu face parte din categoria celor ce se judecă de judecătorul sindic, nefiind izvorâtă din aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006, Curtea a reţinut  competenţa completului ce a  fost învestit la fond de a  judeca cauza de faţă.

Fondat  apare  însă motivul de  recurs invocat de  recurentă privind  inadmisibilitatea cererii reclamantei.

Astfel, în art. 581 Cod pr. civilă se  arată că „ instanţa va putea  să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi  prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube  iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce  s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Din cuprinsul acestui text rezultă că una din condiţiile de admisibilitate a unei cereri  formulată pe această cale priveşte caracterul vremelnic al măsurii pe care o poate  dispune instanţa. Acest caracter  al măsurii dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale  rezultă fie  din  natura măsurii luate, fie  din cuprinsul ordonanţei, în care se  arată că ea îşi produce  efectele numai  un anumit  timp.

În aceste  circumstanţe, Curtea a reţinut că pe această cale nu pot  fi dispuse măsuri a  căror  executare să nu mai facă posibilă  restabilirea  ulterioară a  situaţiei de fapt schimbate. Pentru aceste motive  s-a  stabilit în mod cvasiunanim în practică şi doctrină că o obligaţie de a face nu poate fi  dispusă prin ordonanţă preşedinţială, cu  excepţia cazurilor în care se  tinde la încetarea unor  acte  abuzive, întrucât numai în felul acesta se poate  asigura caracterul vremelnic  al măsurii dispuse.

S-a  observat că reclamanta  solicită obligarea pârâtei  tocmai la o astfel de obligaţie, ce  constă în deblocarea unei sume aflate în contul de garanţii.

 Deşi reclamanta solicită ca această măsură să fie luată doar  până la  confirmarea unui plan de  reorganizare, apare  cu suficientă  limpezime faptul că, în cazul în care un plan de  reorganizare nu ar  fi confirmat, măsura  dispusă  ar deveni definitivă. Chiar în condiţiile în care s-ar  confirma un plan de  reorganizare, reclamanta nu a relevat cum ar fi posibilă restabilirea  situaţiei de fapt schimbate, în sensul realimentării contului de  garanţie cu suma de  1.238.836,71 lei şi aceasta în împrejurarea  în care reclamanta a  solicitat  ca din această sumă să fie onorate obligaţiile de plată  către  diverşi furnizori/ datorii către  bugetul de  stat sau  conturi curente ale  societăţii deţinute la instituţii bancare.

Chiar şi măsura  ce se solicită a  fi dispusă are caracter inadmisibil, neputându-se  accepta scoaterea temporară  de  sub garanţie a unei astfel de  sume, întrucât  nu ar mai  putea  fi  aplicate  prevederile imperative  ale  art. 128 din OG nr. 92/2003.

Faţă de cele ce preced, Curtea de Apel Suceava a găsit recursul  fondat, astfel că în temeiul  art. 312 alin. 1, 2,3  rap. la  art.  304 pct. 9 Cod pr. civilă (greşita aplicare a  prev. art.  581 Cod pr. civilă) a  admis recursul şi a modificat în totalitate sentinţa recurată în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă.