Potrivit art. 378 alin. 11 Cod procedură penală, cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Prin sentinţa penală nr. 705/19.12.2006 a Judecătoriei Adjud, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, inculpaţii I. I., M. M. şi S. I. au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal.
În baza art. 181 alin. 3 şi art. 91 lit. c Cod penal a fost sancţionat fiecare inculpat cu câte 500 lei amendă cu caracter administrativ.
Prin decizia penală nr. 141/18.04.2007 a Tribunalului Vrancea apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud a fost admis.
S-a desfiinţat sentinţa penală nr. 705/18.04.2006 a Judecătoriei Adjud şi, în rejudecare au fost condamnaţi inculpaţii I. I., M. M. şi S. I. la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal.
Împotriva deciziei penale nr. 141/18.04.2007 a Tribunalului Vrancea au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii I. I., M. M.a şi S. I., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursurilor au susţinut că faptele săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi că pedepsele aplicate sunt prea mari.
Prin decizia penală nr. 126/R/12.10.2007 a Curţii de Apel Galaţi, recursurile declarate de inculpaţii I. I., M. M. şi S. I. au fost admise. S-a casat decizia penală nr. 141/18.04.2007 a Tribunalului Vrancea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
În cauză au fost încălcate dispoziţiile art. . 378 alin. 11 Cod procedură penală deoarece instanţa de apel a dispus direct în apel condamnarea inculpaţilor, fără să-i audieze, deşi la judecarea cauzei în fond au fost achitaţi şi au fost prezenţi la judecarea apelului.
Tribunalul Maramureș
Comunicarea actelor de procedură. Solicitarea de a se dispune citarea pârâtului prin publicitate.
Judecătoria Târgu-Cărbunești
plângere rezoluţie procuror art. 2781 Cod de procedură penală
Curtea de Apel Bacău
Drept procesual civil. Cerere accesorie. Cale de atac.
Curtea de Apel București
Calitate de reprezentant. Procura emisa în fata unui notar dintr-un stat strain. Cerinta formala a apostilei. Exceptie. Încetarea efectelor unei conventii internationale.
Curtea de Apel Oradea
DREPT PROCESUAL CIVIL. TRANSMITEREA CALITATII PROCESUALE ACTIVE CATRE SOCIETATEA CESIONARA. ANTERIORITATEA CONTRACTULUI DE CESIUNE DE DREPTURI LITIGIOASE ÎN RAPORT DE DATA DECESULUI RECLAMANTULUI. EXCEPTII DE LA DISPOZITIILE CARE RESTRÂNG ADMISIBILITA