Prin plângerea introductivă, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, petentul U.P. în calitate de administrator şi în numele societăţii S.C.”P.F.” SRL Galaţi a solicitat urmărirea penală a comisarului de poliţie M.D. pentru infracţiunea prevăzută de art.289 Cod penal.
S-a susţinut că ofiţerul de poliţie ce aparţinea I.P.J. Galaţi a întocmit şi a semnat în fals o adresă care i-a adus petentului (societăţii sale) prejudicii importante.
Prin Rezoluţia nr.313/P din 26 ianuarie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul M.D.
S-a reţinut în motivare, în baza probelor administrate că ofiţerul de poliţie nu a întocmit şi nu a semnat în fals înscrisul despre care a făcut vorbire petentul.
Împotriva acestei rezoluţii petentul U.P. a făcut plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă C.A. Galaţi.
Prin Rezoluţia nr.343/II din 19 martie 2007 s-a respins ca nefondată plângerea petentului.
Împotriva Rezoluţiei nr.343 din 19 martie 2007 petentul a formulat plângere la instanţa competentă C.A. Galaţi, solicitând desfiinţarea rezoluţiilor date, anchetarea făptuitorului M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 Cod penal.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi – secţia comercială – lichidare judiciară sub nr.163/LJ2005 din 10 iunie 2005, creditoarea A.F.P. Galaţi pentru recuperarea unei creanţe de peste un miliard şi jumătate a solicitat lichidarea judiciară a societăţii petentului U.P., cu ridicarea dreptului de administrare şi conducere.
Prin sentinţa comercială nr.292 din 5 iulie 2005 Tribunalul Galaţi a admis cererea creditoarei AFP Galaţi, a dispus deschiderea procedurii falimentului, desemnând un lichidator judiciar şi s-au ridicat petentului U.P. drepturile de a-şi conduce activitatea.
Sentinţa comercială nr.292/2005 a rămas definitivă prin decizia comercială nr. 227/R din 21 octombrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.
Cu toate acestea, petentul a formulat plângere în numele societăţii intrată în faliment şi administrată de un lichidator fără a avea un acord sau o procură, cerând cercetarea făptuitorului M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 Cod penal.
În acest context S.C.”P.F.” SRL Galaţi, în numele căreia a formulat plângere petentul nu are calitate procesuală.
Astfel, Curtea de Apel Galaţi corect a procedat respingând plângerea petentului împotriva rezoluţiilor date de Parchet, în baza art. 278 alin. 8 lit. a Cod procedură penală ca inadmisibilă, obligând petentul U.P. la cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul Vrancea
Dreptul muncii – Concediere individuală
Curtea de Apel București
Recurs inadmisibil. Aplicarea dispozitiilor art. 282 indice 1 Cod procedura civila, raportat la valoarea litigiului dedus judecatii.
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Art.385/9 pct.9 Cod de procedura penala "Hotarârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza solutia ori motivarea solutiei contrazice dispozitivul hotarârii sau acesta nu se întelege" În situatia nemotivarii hotarârii atacate instanta de ...
Tribunalul Bihor
Omisiunea de punere în discuţia partilor a cererilor succesive de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor cu care a fost sesizata instanţa
Tribunalul Mureș
obligaţia de a face