Suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Revocarea în cazul -savârsirii unei infractiuni. Revocarea în cazul neexecutarii obligatiilor civile.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Revocarea în cazul -savârsirii  unei infractiuni. Revocarea  în cazul neexecutarii obligatiilor civile.

- art.83 Cod penal;

- art.84 Cod penal;

Conform art. 83  alin.1 daca în cursul termenului de încercare cel condamnat a savârsit din nou o infractiune, pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui termen,instanta revoca suspendarea conditionata, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeste  cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.

Conform art. 83  alin.2 revocarea suspendarii pedepsei nu are loc însa, daca infractiunea savârsita ulterior a fost descoperita dupa expirarea termenului de încercare.

Art.84 ind.1 prevede ca , daca pâna la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligatiile civile stabilite prin hotarârea de condamnare, instanta dispune revocarea suspendarii executarii pedepsei, afara de cazul când cel condamnat dovedeste ca nu a avut putinta de a îndeplini acele obligatii.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI  - SECTIA I-A PENALA, DECIZIA PENALA NR.902/08.06.2010)

Prin sentinta penala nr.322 din data de 14.04.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala a admis sesizarea Serviciului de probatiune de pe lânga Tribunalul Bucuresti si a dispus revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani si 6 luni închisoare aplicata inculpatului M.A.I. prin sentinta penala nr. 1298/14.11.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a II a Penala, ramasa definitiva prin neapelare la data de 28.11.2006, dispunând executarea pedepsei în regim de detentie, cu aplic. art. 71 si art. 64 alin. 1 lit. a, b si lit. c din Codul penal, dispunând deducerea perioadei arestarii din data de 15.11.2004 pâna la 19.11.2004.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs condamnatul M.A.I., solicitând casarea si pe fond respingerea sesizarii Serviciului de probatiune de pe lânga Tribunalul Bucuresti, aratând ca instanta de fond s-a aflat într-o eroare, caci obligatia inculpatului era una lunara aratând totodata ca din actele dosarului rezulta motivele pentru care nu s-a prezentat la organele desemnate cu supravegherea, inculpatul încercând sa se lase de droguri.

Analizând actele dosarului si sentinta recurata, atât prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu sub toate aspectele de drept si de fapt în conformitate cu disp. art.3856 alin.3 Cod procedura penala, Curtea constata ca recursul este fondat, însa pentru alte considerente decât cele invocate de inculpat.

Prin sentinta penala nr. 1298 din data de 14.11.2006, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II a Penala a dispus condamnarea inculpatului M.A.I. la pedeapsa rezultanta a închisorii de 2 ani si 6 luni pentru savârsirea a 2 infractiuni de  complicitate la tâlharie si a unei infractiuni de tâlharie în forma autoratului, facând aplicarea disp. art. 71 si 64 lit. a, b si c din Codul penal si dispunând conform art. 11o rap. la art. 81 din Codul penal suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani si 6 luni, pe durata caruia inculpatul urma sa se supuna masurilor prev. de art. 110 indice 1 din Codul penal, punând totodata în vedere disp. art. 83 rap. la art. 110  indice 1, potrivit carora daca nu respecta masurile de supraveghere impuse, se va dispune revocarea suspendarii si executarea pedepsei aplicate în regim de detentie.

Din actele dosarului, Curtea constata ca dupa ramânerea definitiva a sentintei de condamnare, inculpatul s-a prezentat la organul desemnat cu supravegherea sa, respectiv Serviciul de probatiune de pe lânga Tribunalul Bucuresti, la consilierul delegat si i s-a comunicat planul de supraveghere, respectiv toate datele la care acesta urma sa se prezinte, Curtea retinând ca  dupa o perioada în care a respectat aceste masuri impuse, inculpatul nu s-a mai prezentat, revenind ulterior si absentând nejustificat din nou, conduita sa fiind una care atesta în mod evident, asa cum a retinut în mod corect si instanta de fond, ca nu a înteles nici natura masurilor de supraveghere impuse de instanta de judecata si cu atât mai putin natura, scopul si functiile pedepsei care i s-a aplicat.

Curtea retine ca singurele absente relativ justificate sunt cele din perioada 22.12-29.12.2009, perioada în care a fost internat la Spitalul Obregia, însa apreciaza ca nici acesta nu este un motiv temeinic pentru ca sa nu-si fi respectat obligatiile impuse prin sentinta de condamnare, dat fiind ca despre aceasta perioada putea si chiar trebuia sa anunte organul desemnat cu supravegherea sa, care ar fi putut stabili alte date pentru prezentare, iar în ceea ce priveste sustinerea ca a fost în provincie pentru a nu mai avea contact cu anturajul din cauza caruia a devenit dependent de droguri, Curtea constata ca nu a dovedit în nici un fel aceste deplasari si de asemenea, nu se întelege motivul pentru care nu au fost aduse la cunostinta Serviciului de probatiune. De altfel, Curtea constata ca din buletinul de analize depus în fata instantei de recurs rezulta ca si în prezent condamnatul consuma droguri de risc, nu din categoria celor care i-au creat dependenta, rezultând astfel fie ca deplasarile invocate nu si-au atins scopul, fie ca în fapt acestea nu au existat.

Curtea nu poate retine, în consecinta, ca petentul condamnat a avut cauze obiective care sa îl fi împiedicat sa se prezinte pentru supraveghere însa, chiar în masura în care ar fi existat astfel de cauze, acesta le putea aduce la cunostinta instantei, prin trimiterea unor înscrisuri care sa ateste eventualele cauze de imposibilitate de prezentare, masuri de prevedere pe care condamnatul nu le-a luat.

Curtea apreciaza astfel ca în mod legal a dispus Tribunalul revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, întrucât condamnatul nu a facut nici un fel de dovada a vreunei imposibilitati obiective din cauza careia sa nu-si fi putut respecta masurile impuse de instanta, astfel încât Curtea apreciaza ca nerespectarea acestora s-a datorat relei credinte a condamnatului, aspect în raport de care s-ar impune într-adevar revocarea suspendarii si executarea pedepsei aplicate  în regim de detentie.

Curtea constata însa ca de la momentul pronuntarii hotarârii de catre instanta de fond, 14.04.2010 si pâna la solutionarea cauzei în recurs, s-a împlinit termenul de reabilitare de drept în raport de pedeapsa aplicata de 2 ani si 6 luni închisoare.

Astfel, sentinta prin care petentul a fost condamnat a ramas definitiva prin neapelare la data de 28.11.2006, data de la care  se calculeaza si termenul de încercare de 3 ani si 6 luni stabilit de instanta, termenul de încercare fiind împlinit la data de 28.05.2010, iar potrivit art. 86 din Codul penal, daca cel condamnat nu a savârsit din nou o infractiune înauntrul  termenului de încercare si nici nu s-a pronuntat revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei în baza 83 sau 84, acesta este reabilitat de drept.

Este adevarat ca sintagma folosita de legiuitor "nu s-a pronuntat revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei în baza 83 sau 84" ar putea conduce la ideea ca s-a avut în vedere ca revocarea suspendarii sa intervina în termenul de încercare, independent de momentul ramânerii definitive a acelei hotarâri care a atras revocarea, însa Curtea apreciaza ca nu aceasta este interpretarea care trebuie data textului de lege.

Potrivit art. 415 alin.1 din Codul de procedura penala, hotarârile instantelor penale devin executorii la data când au ramas definitive, alin.2 aratând ca hotarârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune astfel, iar conform art. 416 pct.6 , hotarârile primei instante ramân definitive la data pronuntarii hotarârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotarârilor nesupuse apelului, art. 417 prevazând ca hotarârile instantei de recurs ramân definitive la data pronuntarii. Or, hotarârile date în materia revocarii suspendarii conditionate nu sunt executorii decât de la data ramânerii definitive, legea neprevazând în mod special altceva, potrivit art. 350 alin. 4 din Codul de procedura penala doar dispozitiile privind arestarea preventiva a inculpatului sau obligarea de a nu parasi localitatea ori tara sunt executorii, adica dispozitiile privind masurile preventive, care nu sunt incidente în cauza.

Asadar, efectele hotarârilor penale se produc doar la momentul ramânerii lor definitive, atunci când acestea devin si executorii. Astfel, desi instanta de fond a pronuntat o hotarâre de revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, aceasta nefiind definitiva, nu îsi poate produce efectele si ca atare, nu se poate retine ca ar fi intervenit revocarea, aspect în raport de care sa se aprecieze ca nu s-ar fi împlinit termenul de reabilitare de drept.

Curtea nu poate omite pe de alta parte caracterul reabilitarii de drept prevazut de legiuitor ca unul dintre efectele specifice ale unei condamnari cu suspendarea conditionata sau sub supraveghere, reabilitare care se produce ope legis la împlinirea termenului de încercare daca nu a intervenit revocarea suspendarii pentru vreunul dintre motivele aratate de legiuitor, revocare care sa devina însa efectiva, prin ramânerea definitiva a hotarârii de revocare, si nu doar pronuntata, cu un caracter incert deci, pâna la confirmarea sau a acesteia de catre instanta de control judiciar.

În acelasi mod se procedeaza si în situatiile în care se pronunta revocarea suspendarii urmare a savârsirii unei infractiuni în termenul de încercare, respectiv revocarea îsi produce efectiv efectele doar la momentul în care hotarârea de condamnare pentru noua infractiune care a atras si revocarea suspendarii ramâne definitiva. Daca legiuitorul ar fi avut în vedere o alta interpretare, ar fi prevazut ca revocarea suspendarii sa intervina doar prin simpla savârsire a unei noi infractiuni în termenul de încercare, ceea ce însa ar fi fost inadmisibil fata de caracterul incert al acuzatiei pâna la pronuntarea în mod definitiv a unei instante de judecata asupra acelei noi infractiuni, legiuitorul adaugând la art. 86 respectiv art. 86 indice 6 din Codul penal si conditia privitoare la pronuntarea unei hotarâri definitive pentru infractiunea care a atras revocarea suspendarii, prin trimiterile pe care le face la art. 83 si art. 86 indice 4 din Codul penal.

Fata de aceste considerente, Curtea constata ca nu mai poate consacra caracter definitiv hotarârii instantei de fond în sensul mentinerii solutiei de respingere a sesizarii Serviciului de probatiune de pe lânga Tribunal, pentru ca ar însemna sa încalce dispozitiile referitoare la efectul specific al condamnarii cu suspendare sub supraveghere caci pâna la acest moment, al judecarii recursului si implicit al ramânerii definitive a hotarârii de revocare, a intervenit ope legis reabilitarea condamnatului, impediment  peste care nu se poate trece, astfel încât Curtea apreciaza ca recursul petentului condamnat este fondat si îl va admite conform art. 38515 pct. 1 lit. d Cod procedura penala, va casa în totalitate sentinta penala recurata si în fond rejudecând va respinge sesizarea Serviciului de probatiune de pe lânga Tribunalul Bucuresti, cheltuielile judiciare din recurs ramânând în sarcina statului, conform art. 192 alin. 3 Cod procedura penala.

Domenii speta

Spete similare