Procedura insolventei. Creanta certa, lichida si exigibila.

 Procedura insolventei. Creanta certa, lichida si exigibila.

Legea nr. 85/2006, art. 2, art. 3 pct. 3 si 6, art. 66

C.pr.civ., art. 379 alin. 3 si 4

(Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala

 decizia comerciala nr. 1538/29.11.2010)

Prin sentinta comerciala nr. 126/10.03.2010, pronuntata de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr.1121/122/2009,  în baza art. 33 alin.4 din Legea nr.85/2006, s-a respins contestatia debitorului S.C. M. S.R.L. s-au admis cererile formulate de creditorii S.C. M.C. S.R.L. si S.C. G.C. S.R.L., s-a deschis procedura insolventei debitorului S.C M. SRL Comana, a fost desemnat administrator judiciar Ph.L.IPURL Giurgiu, cu onorariu  2000 lei lunar, exclusiv TVA, sub rezerva revizuirii în functie de cheltuielile procedurii si atributiile prevazute de lege, a fost obligat debitorul sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termen de 10 zile de la primirea prezentei, a fost suspendat exercitiul actiunilor judiciare si extrajudiciare în contra averii debitorului, s-a dispus indisponibilizarea partilor sociale, actiunilor si partilor de interes detinute de debitor, s-a  atras atentia debitorului asupra dispozitiilor articolelor 42-44 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus notificarea sentintei si întocmirea raportului a supra cauzelor insolventei.

Pentru a pronunta aceasta sentinta,  judecatorul-sindic a retinut urmatoarele:

Prin contractul încheiat sub nr.162/25.05.2008 debitorul a convenit cu creditorul SC M.C.SRL Bucuresti, închirierea de mijloace de transport autobasculante tip 4 axe, cu sofer si carburant, asumându-si obligatia de a plati chiria în 45 de zile de la emiterea facturii si penalitati de 0,05% pe zi de întârziere la plata.

 Creditorul a emis la 01.07.2008 si 01.08.2008 facturi fiscale pentru plata contravalorii serviciilor prestate în perioada mai 2008-iulie 2008, însumând peste 30.000 lei si purtând mentiunea transmiterii prin posta.

Potrivit anexei nr.1 la contract partile au convenit si asupra tarifului pe mc transportat.

Debitorul sustine neacceptarea facturilor la plata si necomunicarea lor, precum si refuzul la plata întemeiat pe anumite exceptii, fara a contesta existenta contractului si efectele acestuia si fara a explicita exceptiile pe care întelege sa le opuna.  Transmiterea facturilor prin posta nu echivaleaza cu nedovedirea obligatiilor comerciale, derivând din contractul însusit de parti si este o modalitate permisa îndeosebi în raport de specificul obiectului contractului.

 Debitorul nu probeaza plata, cum nici temeiul refuzului de plata, în raport de scadenta prevazuta, în contract reiesind o întârziere la plata mai mare de 30 de zile.

 Prin contractul încheiat sub nr. 191/15.01.2008 debitorul a închiriat de la creditorul SC Gerdin Com SRL Bucuresti mijloace de transport autobasculante tip 4 axe, cu sofer si carburant si s-a obligat sa plateasca pretul serviciilor prestate pe baza facturii emise de creditor, în termen de 30 de zile de la facturare, respectiv la plata penalitatilor de 0,05% pe zi de întârziere.

 Creditorul a emis la 03.04.2008 factura pentru prestari servicii transport în valoare de 23.334 lei din care debitorul a efectuat o plata partiala, ramânând restanta de 11.000 lei.

 In esenta, prin contestatia formulata, debitorul a invocat aceleasi aparari anterior analizate.

 Constatând dovedite creantele comerciale certe, lichide si exigibile, izvorând din  contracte însusite de parti si a caror valoare însumata îndeplineste cerintele prevazute de art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006, insolventa rezultând din neplata initial mai mare de 30 de zile de la scadenta si nedovedindu-se legitimitatea termenului de plata, în temeiul dispozitiilor art.33 alin A din legea nr.85/2006, tribunalul a respins cererile creditorilor si a stabilit masurile corespunzatoare.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea SC M. SRL, criticând-o pentru urmatoarele motive:

În cursul anului 2008, debitoarea sustine ca avut o relatie contractuala cu S.C. M.C. S.R.L. si S.C. G.C.S.R.L.. În urma acestor relatii contractuale, au aparut anumite diferende legate de respectarea obligatiilor contractuale ale celor doua societati.

Astfel, facturile întocmite de catre acestea nu au fost acceptate la plata de catre debitoare pentru urmatoarele considerente:

 - nerespectarea art. IV pct.6 din Contractele de închiriere comerciala + prestare de servicii nr.162 din 26.05.2008 si 191 din 15.01.2008 care arata clar ca în ceea ce priveste cantitatea de material transportat, aceasta trebuia sa fie confirmata zilnic de personalul celor doua societati, fapt pe care intimatele nu îl pot proba.

- neefectuarea serviciilor angajate.

 Desi reprezentantii celor doua societati cunosteau aceste aspecte, au apelat la S.C. U. SI ASOCIATII S.R.L., societate binecunoscuta pe piata pentru faptul ca foloseste procedura de insolventa ca si mijloc de constrângere, fara a analiza documentele din punct de vedere juridic.

Creantele nu sunt certe, lichide si exigibile, instanta a încalcat dispozitiile art. 3, pct. 6 din Legea nr. 85/2006 precum si dispozitiile art. 379 al. 3 si 4 din C. proc. civ., interpretând in mod eronat înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Este foarte usor de observat ca nici una din facturi nu este acceptata la plata nici prin semnatura si nici prin aplicarea stampilei.

 Mai mult de atât, nu exista nici un document din care sa reiasa ca serviciile au fost efectiv prestate de catre cele doua petente, desi aveau obligatia sa întocmeasca facturile numai in baza borderourilor depuse ca dovezi in sustinerea îndeplinirii obligatiilor contractuale, care nu sunt acceptate de catre aceasta.

 Recurenta - debitoare arata ca a invocat exceptia de neexecutare a contractului prin contestatia depusa la cererea de deschidere a procedurii de insolenta.

 Asa cum in procedurile speciale reglementate prin OG 5/2001 si 119/2007 instanta este tinuta sa faca o analiza extrem de sumara asupra înscrisurilor depuse in sustinerea cererii, instanta este obligata ca in cazul procedurii instituite de Legea 85/2006 sa depuna aceleasi diligente. Caracterul cert, lichid sau exigibil are aceeasi valoare juridica, indiferent de temeiul cererii.

Altfel, care alta ar fi ratiunea  caracterizarii  tipurilor  de creante daca nu chiar limitarea categoriilor de creante doar la nivelul celor caracterizate ca si titluri certe, lichide, exigibile judecatorul sindic nu se poate substitui instantelor de drept comun si procedurii ce trebuie sa parcursa pentru obtinerea unui titlu in conditiile existentei unei stari litigioase.

Este simplu de observat ca exceptia de neexecutare invocata de debitoare nu este una menita doar sa  întârzie sau împiedice declansarea procedurii de insolventa. Facturile nu sunt acceptate la plata si nici recunoscute. În fata instantei de fond nu a  facut altceva decât sa prezinte motivele neacceptarii acestor facturi si anume absenta documentelor justificative în baza carora ar fi trebuit sa fie întocmita factura. Nu este o cerinta închipuita sau inventata de  recurenta,  ci este  o cerinta instituita  conventional prin semnarea contractului ce face dovada existentei raportului comercial dintre parti.

Creditorii nu erau îndreptatiti sa solicite deschiderea procedurii de insolventa.

  Desi este deosebit de tentant pentru participantii la procedura de insolventa sa analizeze nedepunerea contestatiei in termen ca si recunoastere a creantelor invocate, din fericire acest principiu nu poate avea aplicabilitate. Pentru a declansa procedura de insolenta trebuie îndeplinite cumulativ mai multe conditii:

 - creanta sa fie certa, lichida si exigibila;

 - neplata datoriei sa fie consecinta starii de insolenta a debitorului

 - neplata datoriei sa dureze de cel putin 30 de zile.

Prin urmare, analiza de temeinicie a unei cereri de declansare a procedurii insolentei formulate de catre creditor, presupune doua directii principale: analiza creantei debitorului din perspectiva conditiilor impuse de art. 3 pct. 6 si 12 din Legea nr. 85/2006 si, in cazul in care aceasta conditie este împlinita sub forta prezumtiei de insolenta instituita prin lege, cercetarea apararilor debitorului de natura a infirma puterea acesteia.

  Chiar daca prin necontestare opereaza prezumtia de insolenta, instanta este tinuta sa cerceteze în primul rând daca persoana care a facut cererea este îndreptatita sa formuleze o astfel de cerere. Este un fel de verificare a capacitatii acesteia sub aspectul conditiilor pe care trebuie sa le îndeplineasca respectiva creanta invocata ca fiind neplatita la scadenta.

 Recurenta îsi întemeiaza cererea pe dispozitiile art. 3, 8 si urmatoarele, 33 (5) din Legea 85/2006, art. 379 al. 3 si 4, art. 300 (1) precum si art. 304 pct. 8 si 9 din C. proc. civila.

 Analizând sentinta recurata, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate prin motivele de recurs, a probelor administrate în cauza si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea a apreciat ca recursul este fondat si a fost admis ca atare, pentru urmatoarele considerente:

 Prima critica invocata de recurenta, cu privire la împrejurarea ca facturile emise de cele doua creditoare ale caror cereri ( conexate) au fost admise si care cu condus la deschiderea procedurii insolventei împotriva debitoarei, nu au fost acceptate, este întemeiata, astfel ca în conditiile în care facturile nu au fost acceptate, creantele creditoarelor nu mai îndeplinesc cumulativ cele trei conditii esentiale pentru admiterea cererii, respectiv de a fi certe, lichide si exigibile (art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006).

 Cu privire la neacceptarea facturilor, Curtea retine, contrar celor apreciate de judecatorul sindic, ca existenta contractelor de închiriere a mijloacelor de transport, în care partile au convenit si prestarea unor servicii de catre creditoare, în schimbul unor sume de bani ce urmau a fi platite de debitoarea din cauza de fata si emiterea unor facturi ( care nu au fost acceptate de debitoare) nu sunt suficiente de plano pentru aprecierea celor trei caractere ale creantei ( cert, lichid si exigibil), cu atât mai mult cu cât debitoarea a invocat exceptia de neexecutare ca si aparare împotriva sustinerii acestor trei caractere.

În lipsa dovezilor efectuate de creditoare ( reclamante în cauza de fata, carora le revine sarcina probei) cu privire la efectuarea tuturor prestatiilor asumate prin contract si ulterior facturate, nu se poate concluziona cu privire la caracterul cert, lichid si exigibil, deoarece în procedura insolventei cel mai mic dubiu decurgând din contestarile debitoarei si din lipsa unor dovezi din partea creditoarelor, afecteaza însusi caracterul cert, lichid si exigibil.

 Cum dispozitiile art. 379 alin. 3 din C.pr. civ. definesc creanta certa ca fiind acea creanta " a carei existenta rezulta din însusi actul de creanta sau din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul ", iar dispozitiile art. 379 alin. 4 din C.pr. civ. stabilesc ca o creanta este lichida "atunci când câtimea ei este determinata prin însusi actul de creanta sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanta sau si al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispozitii legale sau a stipulatiilor continute în actul de creanta, chiar daca prin aceasta determinare a fi nevoie de o deosebita socoteala", iar dispozitiile art. 46 din C.comercial prevad ca obligatiile comerciale se probeaza ( între altele)  cu facturi acceptate, rezulta ca în conditiile date, nu s-a facut dovada caracterului cert, lichid si exigibil al fiecarei creante invocate de cele doua creditoare ale caror cereri de deschidere a procedurii insolventei împotriva debitoarei, conexate, au fost admise. Este asa deoarece contractele încheiate între debitoare pe de o parte si fiecare dintre cele doua creditoare, pe de alta parte, având natura unor contracte sinalagmatice, în conditiile neacceptarii facturilor emise de creditoare în baza contractelor, era necesara si dovada ca aceste creditoare si-au îndeplinit propriile prestatii, mai ales ca debitoarea a invocat exceptia de neexecutare. Cu alte cuvinte, facturile neacceptate, care sunt singurele acte ce cuprind sume de bani determinate pretinse de la debitoare sunt acte unilaterale, neacceptate, nerecunoscute de debitoare si neopozabile în atare conditiuni.

 În acest context, este întemeiata si critica recurentei cu privire la aprecierea exceptiei de neexecutare de catre judecatorul sindic ca neîntemeiata, deoarece contestatia debitoarei priveste însasi neexecutarea prestatiilor de catre cele doua creditoare, prestatii în contra carora acestea pretind sumele de bani inserate în facturile emise, astfel ca nu se poate considera ca, în lipsa dovezilor din partea creditoarelor a prestarii tuturor serviciilor la care s-au obligat prin contractele de închiriere si prestari servicii, contestatia debitoarei întemeiata pe aceste aspecte, nu este una serioasa.

 De asemenea, Curtea mai are în vedere în aprecierea caracterului fondat al recursului si faptul ca scopul procedurii insolventei nu este nicidecum acela de a înlocui o procedura de drept comun de obtinere a unui titlu de creanta ( titlu executoriu), ci aceasta reprezinta o procedura colectiva în care creditorii recunoscuti participa împreuna la urmarirea si recuperarea creantelor lor, în modalitatile prevazute de Legea nr. 85/2006 ( art. 3 pct. 3 si 6), fiecare creanta fiind suspusa procedurii de verificare prevazuta de aceeasi lege, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executorii ( art. 66 din lege), procedura insolventei fiind o procedura executionala speciala în care se valorifica creante deja recunoscute si care rezulta cu caracter cert, lichid si exigibil, din probele administrate.

 Or, în cauza de fata, în raport cu împrejurarea ca nu s-au facut dovezi cu privire la prestarea efectiva a serviciilor asumate de creditoare, pentru ca astfel sa fie verificate sumele de bani inserate în facturile neacceptate, debitoarea invocând exceptia de neexecutare împotriva creditoarelor sale, rezulta ca nu s-a dovedit pe deplin îndeplinirea conditiei privind creanta certa, lichida si exigibila a fiecareia dintre cele doua creditoare ( art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006) astfel ca în temeiul art. 312 alin. 1, 2 si 3, rap. la art. 304 cpt. 9, la art. 304 1 din C.pr. civ., cu referire la art. 2, 3 din Legea nr. 85/2006, recursul va fi admis, sentinta recurata va fi modificata în  sensul ca va fi admisa contestatia debitoarei si respinse cererile celor doua creditoare având ca obiect deschiderea procedurii insolventei împotriva acesteia.

 Întrucât prin admiterea recursului cele doua intimate - creditoare s-au dovedit a fi fost în culpa procesuala, prin aceea ca au formulat cereri de deschidere a procedurii insolventei, desi cu privire la creantele lor nu au fost dovezi care sa conduca la caracterul cert, lichid si exigibil, iar debitoarea a fost nevoita sa avanseze anumite sume de bani pentru sustinerea recursului ( taxa de timbru si timbru judiciar), Curtea în temeiul art. 316 rap. la art. 298, cu referire la art. 274 din C.pr. civ., va obliga pe acestea la plata cheltuielilor de judecata efectuate de recurenta în recurs ( E.R.).

Domenii speta

Spete similare