Admisibilitatea invocarii în calea de atac a partii adverse a unei exceptii analizate si respinse de prima instanta, de catre partea care nu a declarat cale de atac.

Admisibilitatea invocarii în calea de atac a partii adverse a unei exceptii analizate si respinse de prima instanta, de catre partea care nu a declarat cale de atac. Puterea de lucru judecat si caracterul de ordine publica al exceptiei.

Cod Proc.Civ., art.293, art.295;

Atunci când exceptia a fost ridicata în fata primei instante si respinsa, daca partea interesata (în speta pârâta) nu a declarat apel, aceasta nu mai poate fi analizata de instanta de apel, chiar daca este vorba despre o chestiune de ordine publica, opunându-se puterea de lucru judecat a hotarârii primei instante ce a dezlegat chestiunea respectiva.

Din acest punct de vedere este nefondat argumentul intimatei pârâte în sensul ca, de vreme ce judecatoria a respins actiunea, aceasta a fost împiedicata a declara apel; dimpotriva, intimata pârâta avea posibilitatea de a declara apel împotriva solutiei date de instanta unei exceptii respinse. Mai mult, odata declarat apelul de catre reclamante, intimata-pârâta avea la dispozitie corectivul procedural instituit prin art.293 Cod Proc.Civ., în sensul de a adera la apel si de a învesti astfel instanta de apel cu verificarea legalitatii si temeiniciei respingerii exceptiei.

În speta, aceste consideratii teoretice nu sunt însa aplicabile deoarece, dupa cum s-a aratat mai sus, prima instanta nu a solutionat exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de pârâta prin dispozitivul sentintei si nici nu a examinat în vreun fel prin considerente apararea. (decizia civila nr. 66R din data de 17.02.2011, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 15.12.2006, reclamantele C.F.A.V. si N.I. au chemat în judecata pe pârâta S.S., solicitând obligarea pârâtei sa lase în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr.1 situat în imobilul din Bucuresti, str. Nicolae Iorga nr...., parter, sector 1 compus din hol, doua camere, baie, debara, vestibul si hol comune în suprafata de 80,72 mp împreuna cu cota indiviza de 17,55 % aferenta din partile de folosinta comune si terenul situat sub constructie în suprafata de 46,28 mp (asa cum este identificat prin contractul de vânzare cumparare nr.1641/29415/22.01.1997), cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamantele au aratat, în esenta, ca imobilul situat în Bucuresti, str.Nicolae Iorga nr.... (fosta Benitto Musolini nr....), sectorul 1, a apartinut autoarei lor, A.P., fiind preluat de stat fara titlu valabil, în baza Decretului nr.92/1950, astfel ca nu putea fi înstrainat în temeiul Legii nr.112/1995 si, în consecinta titlul lor este preferabil celui viciat opus de pârâta S.S., deoarece provine de la adevaratul proprietar, pârâta dobândind de la un non dominus.

Cererea a fost întemeiata în drept pe art.44 din Constitutia României, art.480 si urmatoarele Cod Civil, Legea nr.213/1998, Legea nr.146/1997, Legea nr.112/1995, Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.112/1995, art.112 si urmatoarele Cod Proc.Civ.

Prin întâmpinare, pârâta S.S. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata.

Pârâta a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecata, motivat de sustinerea ca, dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, în raport de dispozitiile art.6 alin.2 al Legii nr.213/1998, dispozitiile dreptului comun, respectiv art.480 si art.481 Cod Civil, au ramas fara aplicare, iar instanta suprema a retinut ca actiunea în revendicare în varianta compararii titlurilor a devenit inadmisibila.

A invocat pârâta lipsa calitatii procesuale active a reclamantelor, aratând în privinta reclamantei N.I., ca aceasta este legatar universal al defunctului M.R.G., fiul E.D., si a mostenit, conform notificarii adresate Primariei Generale, lotul II, compus din etajul corpului A, de la strada, detinut exclusiv de chiriasi si care nu are nicio legatura cu apartamentul revendicat în cauza, situat la parterul corpului A de la strada.

În privinta reclamantei C.F.V.A., pârâta a sustinut ca titlul autoarei sale, M.P., s-a stins prin efectul art.VI din Decretul nr.92/1950, potrivit caruia statul s-a substituit în dreptul fostului proprietar, iar reclamanta nu a redobândit acest drept, astfel încât pârâta este posesor proprietar, titular al unui contract încheiat în conditii de deplina legalitate, neavând nici calitate procesuala pasiva.

Cu privire la titlul de proprietate al reclamantelor, pârâta a sustinut ca acesta nu este dovedit, din înscrisurile depuse la dosar rezultând ca a fost autorizata supraetajarea corpului A de cladire, de la strada si edificarea corpului B, din fundul curtii, lipsind autorizatia de construire a parterului corpului A si actele de proprietate asupra terenului.

A mai dezvoltat pârâta prin întâmpinare si sustineri în sensul valabilitatii titlului statului, constând în Decretul nr.92/1950.

La termenul de judecata din 16.03.2007, judecatoria a respins exceptia inadmisibilitatii cererii, apreciind ca admiterea unei astfel de exceptii ar echivala cu îngradirea dreptului de liber acces la justitie al reclamantelor si a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale active, în temeiul art.137 alin.2 Cod Proc.Civ.

Prin sentinta civila nr.3402/27.02.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, s-a respins exceptia uzucapiunii si s-a respins cererea formulata de reclamantele C.F.A.V. si N.I. în contradictoriu cu pârâta S.S.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, analizând probele dosarului, judecatoria  a retinut ca imobilul din Bucuresti, str. N.Iorga nr...., sector 1, format din constructii si teren în suprafata de 562,45 mp, a fost edificat în anul 1921 (corpul 1) si în 1929 (corpul 2) de catre A.P. în baza autorizatiei emisa de Primaria Municipiului Bucuresti cu nr.183R/30.11.1921 si autorizatiei emise de Primaria Municipiului Bucuresti cu nr.49/25.06.1929, reclamantele fiind mostenitorii legali ai lui A.P. La data de 22.01.1997 între Primaria Municipiului Bucuresti, reprezentata de SC Herastrau Nord SA, si pârâta s-a încheiat contractul de vânzare cumparare nr. 1641/29415, prin care apartamentul 1 din imobil a fost cumparat de pârâta.

În ceea ce priveste prescriptia achizitiva invocata de pârâta, instanta a retinut ca practic aceasta nu poate fi analizata în procedura de solutionare a exceptiilor art.137 si urmatoarele C.pr.civila, nefiind o veritabila exceptie procesuala, ci o aparare prin care pârâta tinde sa paralizeze actiunea în revendicare a reclamantilor.

Verificând îndeplinirea conditiilor prevazute de lege privind dobândirea de catre pârâta a dreptului de proprietate asupra imobilului, instanta a retinut ca în literatura de specialitate s-au conturat urmatoarele conditii pentru a interveni prescriptia achizitiva de 10 pâna la 20 de ani, conditii ce trebuie întrunite cumulativ: bunul sa nu fi fost declarat imprescriptibil, posesia sa se întemeieze pe un just titlu, sa fie utila si sa fie de buna credinta; sa existe o posesie a bunului pe o perioada cuprinsa între 10 si 20 de ani.

În cauza nu sunt îndeplinite aceste conditii, deoarece imobilul a fost declarat imprescriptibil din punct de vedere achizitiv (art.9 al.8 din Legea nr.112/1995), nefiind în circuitul civil.

Pe fondul cererii instanta a retinut ca, asa cum s-a constatat si prin Decizia 1726/19.10.2007, pârâta a fost de buna credinta la încheierea contractului. Legea aplicabila în cauza (Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.1/2009) dispune la art.20 alin.2 ca în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, persoana îndreptatita poate solicita numai masuri reparatorii prin echivalent. În sistemul consacrat de legea speciala asa cum a fost modificata prin Legea nr.1/2009, imobilele vândute în baza Legii nr.112/1995, daca au fost cumparate cu buna credinta, nu mai pot fi retrocedate în natura.

Având în vedere si Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie,  instanta a apreciat ca legea aplicabila este Legea nr.10/2001 - care înlatura aplicarea dreptului comun si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, practic neexistând o încalcare a Protocolului nr. 1 la Conventie.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantele C.F.A.V. si N.I., solicitând admiterea apelului si modificarea partiala a sentintei atacate în sensul admiterii actiunii în revendicare.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila la data de 26.06.2009.

În motivare apelantele reclamante au aratat, în esenta, ca în mod gresit a dispus instanta respingerea ca neîntemeiata a actiunii în revendicare formulata de reclamante, în conditiile în care N.I., în calitate de succesor al persoanei al carei imobil a fost preluat în mod abuziv, este îndreptatita la restituirea în natura a imobilului si se impunea obligarea intimatei-pârâte sa îi lase în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul revendicat.

Un prim motiv de apel a vizat nemotivarea hotarârii apelate în ceea ce priveste cererea principala, fiind astfel încalcata cerinta impusa sub sanctiunea nulitatii de art. 261 pct.5 Cod Proc.Civ.

 Astfel, pe lânga necercetarea capatului de cerere principal privind revendicarea si neanalizarea motivelor invocate de apelante si nepronuntarea asupra acestora, prima instanta a nesocotit cerinta imperativa a motivarii obligatorii a hotarârii judecatoresti. Prin hotarârea apelata nu a fost analizat capatul de cerere privind revendicarea, întemeiat pe dispozitiile art.480 si urmatoarele Cod Civil, acesta fiind respinsa de plano de catre prima instanta, fara a fi analizate si înlaturate sustinerile reclamantelor exprimate în cererea introductiva si dezvoltate prin concluziile scrise depuse în fata Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Asa-zisa motivare a instantei se refera exclusiv la imposibilitatea restituirii în natura, în procedura administrativa prevazuta de legea speciala - Legea nr. 10/2001, a imobilelor vândute în baza Legii nr.112/1995.

Au mai aratat apelantele reclamante ca, desi instanta a respins cererea de chemare în judecata, apreciind ca este neîntemeiata actiunea în revendicare, argumentele avute în vedere în hotarârea pronuntata se refera cel mult la o posibila inadmisibilitate a actiunii în revendicare, actiunea în revendicare nefiind analizata de judecatorie pe fond pentru a se putea dispune respingerea sa ca neîntemeiata.

Cu referire la argumentul dedus din Decizia instantei supreme nr.33/2008, apelantele au solicitat instantei de apel sa analizeze acest aspect prin raportare la actele normative în vigoare la momentul pronuntarii hotarârii recurate, conform principiului tempus regit actum, deoarece la momentul pronuntarii hotarârii (27.02.2009) nu era redactata si publicata în Monitorul Oficial Decizia pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în dosarul nr.60/2007, invocata în considerentele deciziei recurate ca temei pentru respingerea actiunii.

O alta critica s-a referit la caracterul admisibil al actiunii în revendicare, întrucât prin încheiere interlocutorie, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti respinsese exceptia inadmisibilitatii formulata de catre intimata-pârâta, argumentata pe baza Legii nr. 10/2001, astfel încât, din punct de vedere procedural, aceasta problema nu mai putea fi reluata de prima instanta, ce era tinuta sa respecte solutia pronuntata anterior.

Actiunea în revendicare este acea actiune reala pornita de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de aparare a dreptului de proprietate. În ceea ce priveste Legea nr. 10/2001, aceasta nu acorda nicaieri preferinta cumparatorului de la stat în fata adevaratului proprietar, iar în interpretarea acestei legi trebuie sa fie acordata preferinta principiului fundamental al respectarii dreptului de proprietate.

Drept urmare, prezenta actiune nu este conditionata de existenta unei legi speciale de reparatie (cum ar fi Legea nr.10/2001), iar principiul bunei-credinte instituit de art.46 din aceasta lege nu duce la paralizarea, respectiv respingerea actiunii în revendicare, deoarece aceste prevederi nu deroga de la prevederile dreptului comun. Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult daca se are în vedere faptul ca Legea nr.10/2001 nu reglementeaza raporturile juridice între persoanele îndreptatite si persoanele care au dobândit imobilele preluate de stat fara titlu valabil, ci reglementeaza doar raporturile juridice între persoanele îndreptatite si unitatea detinatoare a imobilelor, în masura în care aceste imobile se afla în patrimoniul acestora.

În plus, au aratat apelantele, considerarea actiunii în revendicare ca fiind inadmisibila ar fi nelegala si netemeinica deoarece ar însemna încalcarea principiului constitutional al liberului acces la justitie, în continuare fiind dezvoltat pe larg punctul de vedere cu privire la admisibilitate sustinut prin prisma dispozitiilor constitutionale incidente.

Pe fondul cauzei, apelantele reclamante au aratat ca întregul imobil situat în Bucuresti. Str. Nicolae Iorga nr... sector 1, a fost preluat de stat fara titlu, astfel cum este definit de art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998. acest aspect retinut în mod corect inclusiv de Judecatoria Sector 1 Bucuresti în considerentele hotarârii, intrând oricum în autoritate de lucru judecat ca urmare a neapelarii de catre pârâta.

Apelantele au procedat totodata la dezvoltarea sustinerilor lor în sensul ca titlul statului asupra bunului imobil în litigiu nu este valabil, cu referire la art.6 din Legea nr.213/1998, aratând ca pe de o parte nu au fost respectate însesi dispozitiile actului normativ de preluare, iar pe de alta parte, acesta la rândul sau nesocotea prevederile constitutionale în vigoare la acel moment si ale tratatelor internationale la care România era parte, concluzionând ca bunul nu a iesit din patrimoniul autoarei apelantelor.

Au mai criticat apelantele sentinta judecatoriei în raport de gresita interpretare data dispozitiilor legale ce guverneaza actiunea în revendicare, în conditiile în care titlul lor este preferabil celui viciat al intimatei-parate.

Având în vedere faptul ca atât apelantele, cat si intimata-pârâta au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului, iar titlurile provin de la autori diferiti, ca o aplicatie a principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet, prima instanta era tinuta a compara între ele drepturile autorilor de la care provin cele doua titluri si a da câstig de cauza partii care a dobândit de la autorul al carui drept este preferabil, respectiv partii care are titlul mai caracterizat.

Prin urmare, chiar daca titlul intimatei-pârâte este valabil (contractul de vânzare-cumparare încheiat în baza Legii nr.112/1995), acesta trebuia sa fie comparat cu titlul apelantelor C.F.A.V. si N.I.

Desi în speta a fost respinsa cererea privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare încheiat în baza Legii nr.112/1995, acest aspect nu poate produce vreo consecinta juridica ceea ce priveste revendicarea imobiliara. De altfel, aceasta a fost si ratiunea pentru care, prin Decizia nr.145/2004, Curtea Constitutionala a decis ca art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 este constitutional în raport cu art. 44 din Constitutia României.

S-a mai sustinut prin cererea de apel ca hotarârea apelata este nelegala inclusiv prin raportare la dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudenta CEDO în aceasta materie, instanta aplicând în mod gresit normele europene ce, potrivit dispozitiilor constitutionale, fac parte din dreptul intern.

Se refera astfel apelantele la principiile Curtii EDO de interpretare a art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, ce sunt aplicate în cauzele românesti, mentionând Cauzele Paduraru, Strain, respectiv Porteanu contra României si toate cauzele repetitive subsecvente, în care s-a constatat încalcarea dreptului de proprietate de catre stat.

În aplicarea rationamentului conceput de Curtea Europeana, instanta nationala nu poate decât sa constate inaplicabilitatea art.45 alin.2 din Legea nr. 10/2001 în actiunea în revendicare, ca efect al dispozitiilor art.1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana, ce se aplica prioritar legii nationale, în temeiul art. 11 alin. 2 si art. 20 alin. 2 din Constitutia României.

Cererea de apel a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art. 282 si urmatoarele Cod Proc.Civ., art.480 si urmatoarele Cod Civil, art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si toate celelalte dispozitii legale invocate.

Prin întâmpinare, intimata pârâta S.S. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterând totodata exceptia prescriptiei achizitive, iar odata cu dezbaterile asupra fondului, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantei N.I., exceptie care a fost respinsa de tribunal  la termenul din 8.03.2010.

Prin decizia civila nr.315A/15.03.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a respins ca nefondat apelul declarat.

Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut, referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de intimata pârâta care nu a declarat apel, ca nu se poate pronunta asupra acestei exceptii ridicate si la fond în lipsa criticarii solutiei date exceptiei printr-o cale legala de atac.

În ceea ce priveste exceptia prescriptiei achizitive, care a fost respinsa de prima instanta, tribunalul a retinut, de asemenea, ca nu s-a criticat aceasta solutie în apelul declarat de reclamante, iar pârâta interesata nu a apelat hotarârea pe aceste aspect.

În ceea ce priveste prima critica adusa de apelanta hotarârii, pe motiv ca aceasta nu este motivata în ceea ce priveste cererea principala, instanta de apel a apreciat ca aceasta sustinere nu este întemeiata, având în vedere ca hotarârea este motivata succint, atât în fapt, cât si în drept, conform art.261 Cod Proc.Civ., instanta raspunzând implicit prin rationamentul sau sustinerilor lipsite de temei ale reclamantelor.

Nu se poate retine ca întemeiata nici sustinerea apelantelor în sensul ca instanta nu a analizat pe fond actiunea în revendicare, motivarea referindu-se mai mult la inadmisibilitatea actiunii, în raport cu existenta legii speciale, desi de esenta actiunii în revendicare este compararea titlurilor exhibate de parti.

Astfel, din examinarea hotarârii, tribunalul a constatat ca instanta nu a retinut inadmisibilitatea actiunii, ci dimpotriva, s-a pronuntat pe fondul acesteia, în compararea titlurilor partilor dând prevalenta dreptului de proprietate consolidat al pârâtei.

În ceea ce priveste sustinerea de la punctul 4 al motivelor de apel, în sensul ca trebuia avuta în vedere preluarea fara titlu de catre stat a imobilului si deci faptul ca acesta nu facea obiectul Legii nr.112/1995 pentru a putea fi legal înstrainat, tribunalul a retinut ca aspectul privind legalitatea înstrainarii, inclusiv în considerarea împrejurarii mentionata de apelante, a fost transat irevocabil prin decizia civila nr.1726/19.10.2007 a Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a Civila prin care s-a respins actiunea în constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare, nemaiputând fi repus în discutie.

Referitor la motivele 5 si 6 de apel, tribunalul a constatat ca, asa cum în mod temeinic si legal a retinut prima instanta, dreptul reclamantelor asupra imobilului în litigiu, lipsit de eficienta la momentul preluarii abuzive de catre stat si în conditiile neefectuarii nici unui demers de catre reclamante anterior înstrainarii catre pârâta, nu poate fi considerat preferabil fata de aspectul ca, atât prin legea speciala, cât si prin art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, este protejat dreptul chiriasului cumparator de buna credinta caruia i s-a confirmat dreptul de proprietate prin hotarâre irevocabila, acesta având un bun în sensul actului european, în timp ce reclamantele pastreaza dreptul la reparatii prin echivalent pentru imobilul pierdut.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta apelanta N.I., solicitând admiterea recursului si, în principal, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare în fata instantei de apel, în vederea analizarii pe fond a actiunii în revendicare formulata de recurenta, iar în subsidiar modificarea hotarârii recurate în sensul admiterii apelului formulat de recurenta apelanta si în consecinta admiterea actiunii în revendicare si obligarea intimate-pârâte sa îi lase în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr.1 din imobilul situat în Bucuresti, str. Nicolae Iorga nr. ..., Corp A, parter, sector 1, compus din hol, doua camere, baie, debara, vestibul si hol comune în suprafata de 80, 72 mp împreuna cu cota indiviza de 17,55% aferenta (astfel cum este identificat prin contractul de vânzare-cumparare nr. 1641/29415/22.01.1997 si prin raportul de expertiza efectuat în cauza), precum si obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala la data de 29.11.2010.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamanta N.I. a aratat, într-un prim motiv, ca în mod gresit a respins instanta de apel critica sa privind nemotivarea hotarârii instantei de fond în ceea ce priveste cererea principala. Instanta de apel s-a limitat sa considere ca fiind motivata atât în fapt cât si în drept cererea principala, cu toate ca acesta încalca dispozitiile imperative ale art. 261 pct. 5 Cod Proc.Civ.

În speta, prima instanta a nesocotit cerinta motivarii obligatorii a hotarârii judecatoresti, ce este prevazuta în mod imperativ de art.261 pct.5 Cod Proc.Civ. ca element esential al continutului oricarei hotarâri judecatoresti, indiferent ca este pronuntata în prima instanta sau în caile de atac. Mai mult decât atât prima instanta nu a cercetat pe fond capatul de cerere principal privind revendicarea si nu a analizat nici motivele invocate de recurenta, nepronuntându-se asupra acestora

Dupa cum a aratat, recurenta-reclamanta a solicitat obligarea intimatei-pârâte sa îi lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul, constructie si teren, preluat abuziv si înstrainat în baza Legii nr.112/1995 catre fostul chirias, urmând ca, prin compararea titlurilor de proprietate, sa se dea câstig de cauza titlului reclamantei-recurente fata de titlul viciat al intimate-pârâte.

Prin hotarârea apelata nu a fost analizat capatul de cerere privind revendicarea întemeiat pe dispozitiile art. 480 si urmatoarele Cod Civil, ce fusese respins de plano de catre prima instanta, fara ca solutia sa fie motivata si fara a fi analizate si înlaturate sustinerile reclamantei-apelante exprimate în cererea introductiva si dezvoltate prin motivele de apel.

Asa-zisa motivare a instantei de fond se refera exclusiv la imposibilitatea restituirii în natura, în procedura administrativa prevazuta de legea speciala - Legea nr. 10/2001, a imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Cu toate acestea instanta de apel a respins aceasta critica adusa hotarârii apelate, considerând-o neîntemeiata, fara însa a motiva decizia pronuntata.

Având în vedere neanalizarea atât în apel, cât si în fond, a capatului principal al cererii reprezentat de actiunea în revendicare si nemotivarea solutiilor pronuntate, în temeiul art.304 pct.7 Cod Proc. Civ., coroborat cu art.312 alin. 3 Cod Proc. Civ., se impune casarea hotarârii recurate si trimiterea catre instanta de apel în vederea analizarii pe fond a actiunii în revendicare.

A mai criticat recurenta decizia instantei de apel în sensul ca în mod eronat a apreciat tribunalul faptul ca prima instanta ar fi analizat pe fond actiunea în revendicare, prin compararea titlului recurentei-reclamante cu cel exhibat de intimata-pârâta.

Argumentele avute în vedere în hotarârea pronuntata de catre instanta de fond se refereau cel mult la o posibila inadmisibilitate a actiunii în revendicare, actiunea în revendicare nefiind analizata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti pe fond pentru a se putea dispune respingerea sa ca neîntemeiata. Din analiza considerentelor hotarârii recurate rezulta ca aceasta a preluat în totalitate "rationamentul" primei instante, încercând sa dezvolte asa-zisa motivare a hotarârii judecatoriei si reluând în realitate toate argumentele avute în vedere în sentinta ce se refereau la inadmisibilitatea actiunii în revendicare, prin prisma Legii nr.10/2001 si la consecintele juridice ale hotarârii pronuntata pe cererea de constatare a nulitatii absolute (neprocedându-se la compararea titlurilor si analizarea eventualei preferabilitati a titlului intimatei-pârâte prin prisma jurisprudentei CEDO).

A sustinut recurenta ca actiunea sa în revendicare este admisibila, reluând pe larg argumentele expuse si în cererea de apel, aratând în plus ca, în opinia sa, actiunea în revendicare este admisibila inclusiv prin raportare la dispozitiile din Decizia nr.33/2008 a instantei supreme, în conditiile în care prin aceasta nu se consacra decât aplicabilitatea de principiu a regulii "specialia generalibus derogant", aratându-se pe de alta parte ca: "în cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001 si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate, iar aceasta prioritate poate fi data în cadrul unei actiuni în revendicare, întemeiata pe dreptul comun".

În sprijinul admisibilitatii actiunii în revendicare sunt chiar considerentele Deciziei pronuntate de Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, potrivit carora: "Prin urmare, în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, în absenta unor prevederi de natura a asigura aplicarea efectiva si concreta a masurilor reparatorii, poate aparea conflictul cu dispozitiile art.1 alin.1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, ceea ce impune, conform art.20 alin.2 din Constitutia României, prioritatea normei din Conventie, care fiind ratificata prin Legea nr.30/1994, face parte din dreptul intern, asa cum se stabileste prin art.11 alin.2 din Legea fundamentala".

Astfel, în realitate, prin Decizia nr.33/2008, pronuntata în recursul în interesul legii nu a fost consacrata inadmisibilitatea de plano a actiunii în revendicare, ci doar s-a stabilit ca urmeaza ca aceasta sa fie stabilita concret, în functie de circumstantele speciale ale fiecarei spete în parte si prin raportare la existenta unui "bun", a unei "valori sau interes patrimonial" sau a unei "sperante legitime" în sensul Conventiei europene si a practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveste cauza de fata, recurenta detine un "bun" (în realitate "interes patrimonial" cu aceeasi valoare însa ca si "bun actual") în sensul Conventiei, în conditiile în care s-a recunoscut de instanta nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului în litigiu si, deci, existenta dreptului de proprietate in patrimoniul sau.

Într-o alta critica recurenta a reprosat instantei de apel gresita interpretare a dispozitiilor legale ce guverneaza actiunea în revendicare, aratând în esenta ca întregul imobil a fost preluat de stat de la autoarea sa fara titlu, pentru considerentele aratate pe larg si în cererea de apel, ca titlul sau provine de la adevaratul proprietar AP, recurenta facând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Relativ la problema titlului ca proba a proprietatii în cadrul actiunii in revendicare, recurenta reclamanta a aratat ca actul de partaj voluntar reprezinta un act autentic, încheiat ca urmare a prezentarii de catre autoarele sale în fata Notarului Public din cadrul Tribunalului Ilfov a unei serii de acte autentice si creeaza o prezumtie de proprietate ce nu a fost si nu poate fi rasturnata de catre intimata-pârâta.

De asemenea, pentru imobilul situat în spatele curtii imobilului din str. Nicolae Iorga nr... a fost deschis rol fiscal pe numele doamnei E.D., autoarea recurentei N.I., iar în cartea funciara a fost înscrise dreptul de proprietate al autoarei sale asupra imobilului din str.Benitto Musolini nr..., actuala Nicolae Iorga nr...

Ceea ce s-a înscris în cartea funciara este dreptul de proprietate al autoarelor sale, iar nu doar o simpla posesie cum a încercat sa induca intimata-pârâta.

A aratat recurenta ca titlul intimatei-pârâte provine de la un neproprietar. Desi a fost respinsa cererea privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare încheiat în baza Legii nr.112/1995, acest aspect nu poate produce vreo consecinta juridica în prezenta cauza, ce are ca obiect revendicare imobiliara si unde ceea ce prezinta relevanta sunt viciile titlului de proprietate al intimatei, ce a cumparat apartamentul revendicat de la un non dominus.

Faptul ca s-a retinut ca nu este lovit de nulitate contractul de vânzare-cumparare prin raportare la dispozitiile speciale ale Legii nr.10/2001 nu echivaleaza cu lipsa viciilor acestui contract, ce trebuie analizate în cadrul prezentei actiuni în revendicare. Astfel, Primaria Municipiului Bucuresti, reprezentata prin mandatar SC Herastrau Nord SA, nu avea calitatea de proprietar la momentul vânzarii deoarece imobilul a fost preluat fara titlu de catre stat.

Sustinând din nou, pe larg, teza existentei, în patrimoniul sau, a unui bun în sensul Conventiei EDO, recurenta arata ca în concursul dintre cele doua parti, ea se afla în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, titlu ce i-a fost reconfirmat, cu efect retroactiv si în mod definitiv, prin recunoasterea nevalabilitatii preluarii imobilului de catre stat, si, implicit, se impune recunoasterea existentei valabile si neîntrerupte a dreptului de proprietate asupra bunului în patrimoniul sau.

Totodata, demersurile sale actuale de recuperare a bunului în materialitatea sa sunt consecinta directa a încalcarii dreptului de proprietate, prin preluarea abuziva realizata de stat, si, în acelasi timp, a lipsei oricarei reparari concrete a prejudiciului suferit de recurenta si autorii sai, care sa puna capat acestei încalcari.

În acelasi timp, desi intimata-pârâta este detinatoare a unui titlu asupra imobilului în litigiu, necontestat fiind viciul care afecteaza titlul autorului sau - statul - acesta radiaza implicit si în privinta propriului titlu, fapt de natura sa împiedice recunoasterea preferabilitatii titlului sau, în concurs cu cel al recurentei, mai bine caracterizat.

Astfel, întrucât atât recurenta, cât si intimata au un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în conflictul dintre acestea, se impune recunoasterea preferabilitatii titlului înfatisat de recurenta, ca fiind cel originar si mai bine caracterizat, provenind de la proprietarul initial, care obtinuse bunul în conditii de perfecta legalitate, necontestat si anterior nationalizarii sale.

Buna-credinta a chiriasilor cumparatori, la momentul contractarii cu autoritatea administrativa locala, nu are nicio relevanta în aprecierea privarii de proprietate a adevaratului titular si implicit a încalcarii art. 1 din Protocolul nr.1 a Conventiei Europene, în absenta oricarei posibilitati reale de despagubire a proprietarului, conferita prin legea nationala.

În acelasi sens, subliniaza ca instanta de contencios european a analizat constant dispozitiile Legii nr.10/2001, inclusiv în forma modificata prin Legea nr. 247/2005, apreciind ca aceasta lege nu functioneaza, în prezent, într-un mod care ar putea conduce la acordarea efectiva a unei despagubiri vechilor proprietari deposedati de imobilele lor nationalizate, si ca aceasta lege nu ia în calcul prejudiciul suferit de persoanele private astfel de bunurile lor, înainte de intrarea sa în vigoare, datorita unei absente prelungite a despagubirii (Cauza Porteanu), proportionalitatea referindu-se nu doar la cuantumul despagubirii, ci si la momentul acordarii acesteia.

În concluzie, nu se poate sustine, ca un contraargument valid, ca recurentei nu trebuie sa i se restituie imobilul în natura, întrucât i s-ar fi recunoscut dreptul la despagubiri. Astfel, dreptul la despagubiri, fiind un drept distinct de dreptul de proprietate, drept real ce se exercita direct asupra bunului, substituirea dreptului de proprietate cu un drept de creanta având ca obiect o suma de bani sau cu masuri reparatorii, echivaleaza cu o expropriere de fapt, în sensul constitutional al acestei masuri.

În aceste conditii, restituirea în natura prin admiterea prezentei actiuni în revendicare se impune drept unica masura reparatorie posibila pentru privarea de proprietate suferita prin vânzarea imobilului catre chiriasi.

Cererea de recurs, scutita de plata taxei judiciare de timbru, a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art. 299 si urmatoarele Cod Proc.Civ., art.302, art.304 pct.7 si 9 Cod Proc. Civ., art. 480 si urmatoarele Cod Civil, art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea formulata la data de 01.02.2011, intimata pârâta S.S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat si declarat de o persoana lipsita de calitate, sa se constate ca fata de intimata apelanta C.F.A.V. decizia tribunalului a devenit irevocabila prin nerecurare, precum si modificarea în parte a sentintei primei instante în sensul respingerii cererii reclamantei N.I. pentru lipsa de calitate.

A invocat intimata pârâta exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei apelante N.I., calificând aceasta exceptie ca fiind de ordine publica, raportat la dispozitiile art.306 alin.2 Cod Proc.Civ. si art.162 Cod Proc.Civ., si aratând ca a invocat exceptia si în fata instantei de fond si a reiterat-o în apel, în conditiile în care prima instanta, respingând actiunea, nu s-a pronuntat asupra acestei aparari si a retinut o situatie de fapt contrara probatiunii administrate, respectiv ca ambele reclamante au mostenit imobilul de la AP.

În realitate, sustine intimata pârâta, E.D., autoarea I.N., i-a revenit în urma partajului încheiat cu M.P. etajul cladirii de la strada, în timp ce apartamentul revendicat se afla la parter.

Intimata pârâta a sustinut si netemeinicia recursului, reiterând apararile exprimate în fata instantelor de fond cu privire la necesitatea respingerii cererii de chemare în judecata.

Recursul este fondat.

Astfel, prima critica a recurentei, întemeiata pe dispozitiile art.304 pct.7 Cod Proc.Civ., se gaseste întemeiata.

Din verificarea lucrarilor dosarului, dar si din expunerea de mai sus, rezulta ca prin cererea de apel apelantele reclamante au învestit tribunalul cu mai multe critici, prima referindu-se la omisiunea primei instante de a motiva hotarârea apelata sub aspectul privitor la cererea de revendicare prin comparare de titluri formulata de cele doua reclamante, iar strâns legat de acest repros se situeaza si cel de-al doilea motiv de apel în sensul ca, desi cererea a fost respinsa ca neîntemeiata de judecatorie, motivarea instantei viza mai mult inadmisibilitatea actiunii, în ciuda respingerii acestei exceptii anterior prin încheiere interlocutorie.

Cu privire la aceste sustineri, instanta de apel a retinut ca hotarârea apelata respecta exigentele art.261 Cod Proc.Civ., întrucât s-a raspuns prin rationamentul instantei sustinerilor lipsite de temei ale reclamantilor, precum si ca judecatoria a analizat pe fond actiunea în revendicare a reclamantelor, dând prevalenta titlului de proprietate consolidat al pârâtei.

Desi tribunalul a respins argumentul apelantelor în sensul ca motivarea sentintei atacate cu apel tinde la a retine inadmisibilitatea cererii, nu a adus în considerentele deciziei pronuntate vreun argument concret care a stat la baza acestei constatari a instantei de apel, în conditiile în care apelantele reclamante au sustinut ca motivarea judecatoriei (în sensul ca reclamantele nu pot primi decât reparatia prin echivalent prevazuta de legea speciala, nr.10/2001) reprezinta în fapt un fine de neprimire pentru o cerere în revendicare imobiliara.

Mai mult decât atât, odata înlaturate aceste critici (de ordin procedural), art.295 Cod Proc.Civ. obliga instanta de apel la examinarea celorlalte motive invocate prin memoriul cuprinzând motivele de apel, critici ce se refereau pe larg la natura juridica a actiunii promovate de reclamante, la chestiunea preluarii de stat a bunului imobil revendicat fara titlu, la dovada si preferabilitatea titlului de proprietate al reclamantelor apelante si, nu în ultimul rând, la necesitatea respectarii jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protectia dreptului de proprietate.

Or, tribunalul a retinut ca problema privind legalitatea înstrainarii, inclusiv în considerarea preluarii fara titlu a bunului, a fost transata cu caracter irevocabil prin decizia nr.1726/2007 a Curtii de Apel Bucuresti si nu mai poate fi pusa în discutie.

Este evident ca ceea ce s-a transat irevocabil prin acea decizie nu mai poate fi repus în discutie, însa argumentul adus în sprijinul cererii lor de reclamantele apelante a decurs din sustinerea preluarii fara titlu a bunului, preluare care a fost retinuta prin sentinta civila nr.2360/2005 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti (filele 106-107 în dosarul judecatoriei, mentinuta prin decizia nr.1726/2007 a Curtii de Apel Bucuresti), iar apelantele invocau anumite efecte juridice în cauza de fata ale acestei constatari.

Nici o observatie nu face instanta de apel în hotarârea recurata cu privire la invocarea de catre apelante a lipsei titlului statului, lipsind si analiza apararilor în sensul existentei unui "bun" astfel cum a fost aceasta notiune conturata în jurisprudenta instantei de contencios european, în cauzele pe care apelantele le-au invocat în cererea lor de apel.

Astfel, la momentul examinarii drepturilor partilor prin prisma art.1 din primul Protocol aditional la Conventia EDO, tribunalul a retinut ca pârâta intimata de bucura de un bun  în sensul conventiei, fara însa a expune considerentele pentru care apreciaza nefondate sustinerile apelantei sub acest aspect, dupa cum nu a examinat nici una dintre criticile acesteia legate de existenta dreptului sau de proprietate si de preferabilitatea dreptului sau, respectiv a titlului exhibat de aceasta.

În aceste conditii, curtea retine ca fondata critica recurentei în sensul ca decizia recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijina, cu mentiunea ca din cele expuse mai sus rezulta cu claritate omisiunea analizarii unei parti importante a motivelor de critica formulate prin apel.

Or, toate aceste aspecte, ce constituie fundamentul pretentiilor reclamantelor si care, în mare masura, au fost invocate si în fata primei instante, fara a fi analizate de judecatorie, facând apoi si obiectul apelului si omise de la analiza de instanta de apel, nu pot fi examinate pentru prima data în faza procesuala a recursului fara a încalca regulile procedurale specifice procesului civil si fara încalcarea garantiilor prevazute de lege în scopul asigurarii unui proces echitabil, mai ales în conditiile în care calea de atac a recursului are caracter extraordinar si este destinata exclusiv cenzurarii aspectelor de legalitate deduse judecatii, dupa parcurgerea completa a etapei de judecata în fond.

De altfel, câta vreme instantele de fond nu au examinat la rândul lor aspectele cu privire la care sunt deduse judecatii criticile din recurs, nici controlul judiciar nu este posibil.

Acestea sunt considerentele pentru care curtea retine ca, în urma constatarii necercetarii motivelor de apel si a necuprinderii în decizia atacata a tuturor motivelor pe care aceasta se sprijina, se impune a admite recursul, a casa decizia recurata si a trimite cauza spre rejudecarea apelului la tribunal.

Retinând ca intimata pârâta a invocat în recurs exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei N.I., curtea constata urmatoarele:

Prin întâmpinarea formulata în fata judecatoriei (fila 44), pârâta S.S. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active sub doua aspecte: pe de o parte a sustinut ca N.I. nu justifica legitimarea procesuala activa motivat de împrejurarea ca E.D., autoarea I.N., i-a revenit în urma partajului încheiat cu M.P. o parte a imobilului distincta de apartamentul revendicat, iar pe de alta parte a sustinut ca însasi autoarea comuna a celor doua reclamante, A.P., nu a dovedit existenta în patrimoniul sau a dreptului de proprietate cu privire la acea parte a cladirii în care este situat apartamentul dobândit de pârâta în temeiul Legii nr.112/1995 si ce face obiectul prezentului litigiu.

Judecatoria a dispus la termenul din 16.03.2007 unirea cu fondul a acestei exceptii în temeiul art.137 alin.2 Cod Proc.Civ., (fila 94), iar prin sentinta pronuntata nu a solutionat aceasta exceptie, nefacând totodata nicio trimitere la aceasta aparare în considerentele sentintei.

Fara a declara apel, pârâta S.S. a reiterat prin întâmpinarea depusa în dosarul de apel toate sustinerile referitoare la lipsa dovezilor privind proprietatea autoarei comune a reclamantelor asupra imobilului, iar la termenul din 08.03.2010 (fila 87) a invocat în sedinta publica în fata tribunalului exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantei N.I., depunând în aceeasi sedinta si concluzii scrise prin care a invocat aceasta exceptie (fila 82), sustinând ca este vorba despre o chestiune de ordine publica pentru care nu a putut declara apel (deoarece actiunea fusese respinsa de prima instanta) si ca este îndreptatita a o invoca în apelul partii adverse.

Tribunalul a respins în sedinta publica exceptia cu motivarea ca apelanta N.I. justifica legitimare pentru formularea apelului întrucât a avut calitatea de reclamanta în fata primei instante, iar prin considerentele deciziei recurate a retinut ca exceptia este neîntemeiata deoarece partea care o sustine nu a declarat apel si, în lipsa unor critici continute într-o cerere de apel, solutia data acestei exceptii nu poate fi cenzurata.

De plano, rationamentul instantei de apel este corect, în sensul ca, atunci când exceptia a fost ridicata în fata primei instante si respinsa, daca partea interesata (în speta pârâta) nu a declarat apel, aceasta nu mai poate fi analizata de instanta de apel, chiar daca este vorba despre o chestiune de ordine publica, opunându-se puterea de lucru judecat a hotarârii primei instante ce a dezlegat chestiunea respectiva.

Din acest punct de vedere este nefondat argumentul intimatei pârâte în sensul ca, de vreme ce judecatoria a respins actiunea, aceasta a fost împiedicata a declara apel; dimpotriva, intimata pârâta avea posibilitatea de a declara apel împotriva solutiei date de instanta unei exceptii respinse. Mai mult, odata declarat apelul de catre reclamante, intimata-pârâta avea la dispozitie corectivul procedural instituit prin art.293 Cod Proc.Civ., în sensul de a adera la apel si de a învesti astfel instanta de apel cu verificarea legalitatii si temeiniciei respingerii exceptiei.

În speta, aceste consideratii teoretice nu sunt însa aplicabile deoarece, dupa cum s-a aratat mai sus, prima instanta nu a solutionat exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de pârâta prin dispozitivul sentintei si nici nu a examinat în vreun fel prin considerente apararea.

Nu aceeasi este situatia în privinta exceptiei prescriptiei achizitive, pe care judecatoria a examinat-o, astfel încât lipsa unei cai de atac atragea regimul juridic mai sus expus si interzicea instantei de apel examinarea exceptiei.

În aceste conditii, tribunalul nu era îndrituit a înlatura exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de intimata-pârâta, cu argumentul ce a fost mai sus expus, deoarece prima instanta nu devoluase acest aspect si el nu intrase în puterea de lucru judecat.

Prin urmare, la rejudecarea apelului tribunalul va examina atât criticile din apel ce au fost omise în primul ciclu procesual, cât si exceptia invocata de intimata în fond, apel si recurs, urmând a stabili care dintre aceste chestiuni se impune a fi examinata cu prioritate.

Totodata, în masura în care rigorile procedurale decurgând din solutia ce va fi considerata legala de instanta de apel cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei apelante N.I. vor conduce la examinarea în fond a criticilor apelantei-reclamante privind admisibilitatea cererii si fondul cauzei, instanta va avea în vedere si dezvoltarea acestora suplimentata în recurs, admiterea recursului în raport de dispozitiile art.304 pct.7 Cod Proc.Civ. facând inutila cercetarea de catre instanta de control judiciar a motivelor întemeiate pe art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ.

Vazând si dispozitiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.,

Domenii speta

Spete similare