Conditiile desfiintarii sentintei apelate si trimiterii cauzei spre rejudecare. Necercetarea fondului de catre prima instanta.

Conditiile desfiintarii sentintei apelate si trimiterii cauzei spre rejudecare. Necercetarea fondului de catre prima instanta. Calitatea procesuala activa în cererea de revendicare imobiliara. Distinctie fata de temeinicia actiunii.

Cod Proc.Civ., art.297 allin.1 (în forma anterioara modificarii prin Legea nr. 202/2010)

1. Ipotezele în care art.297 alin.1 Cod Proc.Civ. permitea desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare erau gresita necercetare a fondului sau judecarea cauzei în lipsa partii legale citate. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidenta în speta, de vreme ce nu s-a invocat nelegala citare a vreuneia dintre parti, iar prima instanta a administrat probatiunea solicitata de parti, a acordat cuvântul pentru dezbateri asupra fondului si a respins actiunea principala ca neîntemeiata.

Simpla împrejurare ca dispozitivul sentintei nu mentioneaza ca cererea principala este respinsa ca neîntemeiata nu îndreptatea instanta de apel sa considere ca prima instanta nu a cercetat fondul, pentru a aplica prevederile art.297 alin.1 Cod Proc.Civ., câta vreme din continutul considerentelor rezulta ca prima instanta a aratat ca pârâta se prevaleaza de un titlu de proprietate, constând în contractul de vânzare-cumparare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, caruia reclamanta îi opune fara succes un drept izvorât din foaia matricola si certificatul de mostenitor, cu care si-a justificat calitatea de succesor al fostului proprietar.

Prin urmare, instanta a procedat la o comparare a drepturilor dovedite de parti si a constatat ca  nu poate da câstig de cauza reclamantei, dreptul pârâtei fiind preferabil în aceste conditii. Împrejurarea ca motivarea primei instante este sumara nu echivaleaza cu o necercetare a fondului, date fiind cele aratate, care permit a se verifica rationamentul logico-juridic ce a stat la baza hotarârii.

2. Mai mult decât atât, raportat la cele retinute de instanta de apel, curtea constata ca, în realitate, nu exista nici o contradictie între respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active si respingerea actiunii de catre judecatorie pentru motivele aratate mai sus.

Astfel, legitimarea procesuala activa reprezinta o conditie de exercitiu a actiunii civile, iar continutul acestei conditii este strâns legat de art.109 Cod Proc.Civ., potrivit cu care: "Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie sa faca o cerere înaintea instantei competente". În cadrul actiunii în revendicare, reclamantul care deduce pretentia sa judecatii îsi justifica legitimarea procesuala activa prin afirmarea calitatii sale de proprietar si prin situarea sa pe pozitia celui caruia îi este negat dreptul de proprietate si care nu detine posesia asupra bunului în litigiu.

A cenzura existenta si întinderea dreptului de proprietate dedus judecatii echivaleaza cu cercetarea temeiniciei însasi actiunii în revendicare, astfel încât rezulta cu evidenta ca în cazul acestui demers judiciar, existenta calitatii procesuale active nu presupune dovada deplina a dreptului de proprietate al reclamantului, cum gresit considera instanta de apel.

Prin urmare, nici o contradictie nu exista între respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active si respingerea actiunii în revendicare cu motivarea ca reclamanta nu a dovedit pe deplin dreptul sau de proprietate. (decizia civila nr. 69 R din data de 17.02.2011, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)

Prin cererea de chemare în judecata formulata si înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 29.09.2008, reclamanta B.M.C. a chemat în judecata pe pârâta G.M., solicitând instantei sa dispuna obligarea pârâtei sa îi lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul corp B situat în Bucuresti, Calea Calarasilor nr..., sectorul 3, compus din doua camere, bucatarie, vestibul, camara, pivnita, precum si cota indiviza de 100% din partile de folosinta comuna ale imobilului si 60,49 mp teren situat sub constructie.

În motivare reclamanta a aratat ca imobilul revendicat a fost proprietatea bunicilor sai paterni, E. si C.L., fiind nationalizat în temeiul Decretului nr.92/1950, pozitia 4355, iar reclamanta este unica mostenitoare a fostilor proprietari. A sustinut reclamanta ca la data de 27.03.1997 CGMB a înstrainat imobilul catre pârâta G.M., în baza Legii nr.112/1995, însa titlul pârâtei este nelegal, deoarece titlul autorului acesteia, statul, este nelegal, bunul fiind preluat cu încalcarea art.8 si art.10 ale Constitutiei în vigoare la acea data si a art.II din decretul nr.92/1950 si a art.1 din primul Protocol aditional la Conventia Drepturilor Omului din 02.03.1950 si a dispozitiilor art.480 si art.481 Cod Civil.

Reclamanta a invocat totodata preferabilitatea titlului sau, prin prisma anterioritatii, aratând totodata ca în cauza nu sunt aplicabile principiul ocrotirii bunei credinte a subdobânditorului cu titlu oneros si principiul validitatii aparentei în drept.

Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art.480 si art.481 Cod Civil, art.6 din Legea nr. 213/1998, Constitutia României, declaratia Universala a Drepturilor Omului, Primul Protocol aditional la Conventia pentru Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Pârâta G.M. a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, exceptia inadmisibilitatii cererii, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

Pârâta a formulat si cerere de chemare în garantie împotriva Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor, Municipiului Bucuresti, prin Primarul General, Primariei Municipiului Bucuresti si Directiei Generale de Administrare a Fondului Imobiliar, solicitând ca în ipoteza admiterii cererii principale, sa dispuna obligarea chematilor în garantie la plata pretului reactualizat al vânzarii-cumpararii, respectiv valoarea de circulatie a imobilului si la plata cheltuielilor de judecata.

Cererea de chemare în garantie a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art.1137-1351 Cod Civil, Legea nr. 10/2001.

Chematul în garantie Administratia Fondului Imobiliar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate împotriva sa pentru lipsa calitatii procesuale pasive.

Chematul în garantie Municipiul Bucuresti a formulat la rândul sau întâmpinare si cerere de chemare în garantie a Ministerului Economiei si finantelor.

Chematul în garantie Statul Român a formulat întâmpinare si cerere de chemare în garantie împotriva DAFI.

La termenul de judecata din 23.02.2009, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant si exceptia lipsei calitatii procesuale active.

Prin sentinta civila nr. 8312 din 06 iulie 2009, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins exceptia de necompetenta materiala, invocata din oficiu, a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a chematelor în garantie si a respins actiunea petitorie formulata de reclamanta B.M.C. împotriva pârâtei G.M. si în contradictoriu cu chematele în garantie CGMB - AFI, Municipiul Bucuresti si Ministerul Finantelor Publice, respingând si cererea de chemare în garantie formulata de pârâta G.M.

Pentru a  pronunta aceasta sentinta, judecatoria a retinut ca în cauza reclamanta nu a dovedit faptul ca este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, respectiv  nu a dovedit existenta unui titlu translativ de proprietate - sau a unei hotarâri judecatoresti care sa îi confere calitatea de a solicita restituirea imobilului în litigiu, întrucât reclamanta nu poate opune ca titlu de proprietate pârâtei, care se prevaleaza si ea de un titlu de proprietate, foaia matricola a imobilului ori certificatul de mostenitor, care face numai dovada calitatii de mostenitor.

A mai retinut judecatoria ca reclamanta nu poate invoca în beneficiul sau nici prevederile art.1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece nu a dovedit existenta unui bun în sensul jurisprudentei Curtii Europene, în schimb pârâta poate sustine ca patrimoniul sau cuprinde un bun, dobândind imobilul în temeiul Legii nr.112/1995.

Împotriva acestei sentinte reclamanta a declarat apel, criticând-o în esenta pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul gresitei interpretari de catre instanta a probelor administrate în cauza, probe ce dovedeau calitatea sa de  proprietar al lucrului în litigiu ca efect al calitatii sale de mostenitoare a autorilor sai - titularii initiali ai dreptului de proprietate, respectiv E. si C.L.

A sustinut apelanta nelegalitatea titlului de proprietate al pârâtei, prin raportare la dispozitiile legale a caror încalcare a fost invocata si prin cererea de chemare în judecata.

Prin decizia civila nr.1044A/13.10.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis apelul, a desfiintat sentinta apelata si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta.

Instanta de apel a retinut ca, desi din considerentele hotarârii rezulta ca actiunea reclamantei a fost respinsa ca urmare a nedovedirii de catre aceasta a calitatii sale de proprietar al imobilului în litigiu, în dispozitiv instanta nu face nici o mentiune cu privire la motivul respingerii actiunii.

Pe de alta parte considerentele hotarârii vin în totala contradictie cu cele ale încheierii de sedinta din 23 febr.2009, încheiere prin care instanta a respins  exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei, constatând ca aceasta a facut în cauza dovada dreptului de proprietate.

În raport de aceste vadite neconcordante mai sus mentionate, retinute de instanta de fond, tribunalul a apreciat ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 297 C.pr.civ., motiv pentru care a admis apelul, desfiintând sentinta atacata si  trimitând cauza spre rejudecare la aceeasi instanta pentru lamurirea exacta a problemei calitatii procesuale active a reclamantei, precum si a motivului respingerii cererii formulata de aceasta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.M.C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei pronuntata în apel si trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiasi instante.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala la data de 23.12.2010.

În motivarea caii de atac recurenta reclamanta critica solutia de trimitere a cauzei spre rejudecare, invocând incidenta art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ., fata de interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 297 alin 1 Cod Proc.Civ. de catre instanta de apel.

Astfel, în speta dedusa judecatii nu se regaseste nici una din ipotezele textului citat, deoarece cauza nu a fost judecata pe exceptie, dimpotriva, prin încheierea interlocutorie din 23.02.2009, instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, iar împotriva acestei încheieri nu s-a formulat apel; în plus judecata de fond nu s-a facut în lipsa partii care nu a fost legal citata.

Tribunalul a apreciat gresit ca sunt incidente dispozitiile art. 297 Cod Proc.Civ. si a dispus trimiterea cauzei "pentru lamurirea exacta a problemei calitatii procesual active a reclamantei, precum si a motivului respingerii cererii formulata de aceasta". Cât timp din considerentele sentintei rezulta foarte clar ca instanta de fond, în lipsa actului juridic (contractul de vânzare cumparare care s-a eliberat de catre Arhive dupa pronuntare) a retinut ca reclamanta nu a dovedit ca este titularul dreptului cu un titlu translativ de proprietate - act juridic civil, ca nu a dovedit existenta unui bun în sensul art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventie.

Practic instanta de fond nu a putut sa faca compararea de titluri în lipsa titlului reclamantei si a dat câstig de cauza pârâtei care a opus reclamantei titlul sau, contractul Încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

În apel a fost prezentat titlul reclamantei, situatie în care instanta de apel, dat fiind si caracterul devolutiv al apelului, trebuia sa judece pe fond actiunea în revendicare în raport de înscrisul nou depus.

A mai aratat recurenta ca, în apel, nici una dintre parti, apelanta sau intimata si nici instanta din oficiu, nu a invocat dispozitiile art.297, respectiv nepronuntarea pe fondul cauzei de catre instanta de fond.

Reclamanta a sustinut apelul in limita criticilor formulate si care tin de fondul pricinii (analiza titlurilor de proprietate ale pârtilor) iar intimata a formulat aparari asupra criticilor sustinând preferabilitatea titlului sau. Intimata nu a formulat apel împotriva încheierii prin care a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesual active.

S-a mai invocat prin recurs încalcarea art.6 paragraf (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece, sustine recurenta, trimiterea cauzei la instanta de fond, nejustificat, cu încalcarea unei norme imperative, duce la întârzierea solutionarii dosarului. În speta necesitatea solutionarii cauzei într-un termen rezonabil se impune cu atât mai mult cu cât cauza aflata pe rol vizeaza un raport juridic prin care se tinde la apararea dreptului de proprietate asupra imobilului început în anul 2001.

Un alt motiv de critica a constat în aceea ca hotarârea pronuntata de instanta de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijina, cuprinde motive contradictorii si straine de natura pricinii (art. 304 pct.7 Cod Proc.Civ.), aratându-se ca instanta de apel nu s-a pronuntat asupra criticilor si probelor administrate de catre apelanta.

În apel au fost încalcarea dispozitiile art.261 pct.5 Cod Proc.Civ., dispozitii ce prevad in mod imperativ obligatia instantei de judecata de a arata în considerentele hotarârii, motivele de fapt si de drept care i-au format convingerea, precum si motivele pentru care au fost înlaturate cererile partilor. Trebuie sa rezulte cu claritate interpretarea instantei asupra probelor administrate si a textelor de lege incidente.

Au fost încalcate dispozitiile art.261 pct.5 si 6 Cod Proc.Civ., potrivit carora motivele de fapt si de drept se regasesc în considerentele hotarârii si nu în dispozitiv, asa cum gresit retine instanta de apel si pentru care trimite cauza la rejudecare primei instante, "în dispozitiv instanta nu face nici o mentiune cu privire la motivul respingerii actiunii". Sentinta instantei de fond este corect redactata sub aspectul respectarii cuprinderii, a celor trei parti: practicaua, considerentele si dispozitivul.

Cererea de recurs,, scutita de plata taxei judiciare de timbru, a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art.304 pct. 7 si 9 Cod Proc.Civ.

Intimata pârâta G.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat prin înscrisul depus la dosar la data de 16.02.2011, intitulat "Întâmpinare", pe care a solicitat apoi instantei a-l califica drept note scrise.

Recursul este fondat.

Astfel, instanta de apel a justificat aplicarea în cauza a dispozitiilor art.297 alin.1 Cod Proc.Civ. (în forma în vigoare la data pronuntarii deciziei recurate) prin împrejurarea ca exista neconcordante atât între considerente si dispozitiv, deoarece nu rezulta din acesta din urma motivul respingerii actiunii, cât si între sentinta si încheierea interlocutorie prin care a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active, deoarece judecatoria a retinut în hotarâre ca reclamanta nu a facut dovada dreptului de proprietate, ceea ce ar fi echivalat în opinia instantei de apel cu lipsa calitatii procesuale active.

Se impune a consemna însa cu prioritate ca ipotezele în care art.297 alin.1 Cod Proc.Civ. permitea desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare erau gresita necercetare a fondului sau judecarea cauzei în lipsa partii legale citate.

Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidenta în speta, de vreme ce nu s-a invocat nelegala citare a vreuneia dintre parti, iar prima instanta a administrat probatiunea solicitata de parti, a acordat cuvântul pentru dezbateri asupra fondului si a respins actiunea principala ca neîntemeiata.

Acest aspect se poate observa din verificarea continutului minutei hotarârii judecatoresti (fila 136 verso în dosarul primei instante), unde se consemneaza respingerea cererii principale ca neîntemeiate, necuprinderea completa a acestor mentiuni în dispozitivul sentintei reprezentând o eroare materiala de tehnoredactare.

Chiar si asa, simpla împrejurare ca dispozitivul sentintei nu mentioneaza ca cererea principala este respinsa ca neîntemeiata nu îndreptatea instanta de apel sa considere ca prima instanta nu a cercetat fondul, pentru a aplica prevederile art.297 alin.1 Cod Proc.Civ.

Astfel, din continutul considerentelor se retine ca prima instanta a aratat ca pârâta se prevaleaza de un titlu de proprietate, constând în contractul de vânzare-cumparare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, caruia reclamanta îi opune fara succes un drept izvorât din foaia matricola si certificatul de mostenitor cu care si-a justificat calitatea de succesor al fostului proprietar.

Prin urmare, instanta a procedat la o comparare a drepturilor dovedite de parti si a constatat ca  nu poate da câstig de cauza reclamantei, dreptul pârâtei fiind preferabil în aceste conditii. Împrejurarea ca motivarea primei instante este sumara nu echivaleaza cu o necercetare a fondului, date fiind cele aratate, care permit a se verifica rationamentul logico-juridic ce a stat la baza hotarârii.

Mai mult decât atât, raportat la cele retinute de instanta de apel, curtea constata ca, în realitate, nu exista nici o contradictie între respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active si respingerea actiunii de catre judecatorie pentru motivele aratate mai sus.

Astfel, legitimarea procesuala activa reprezinta o conditie de exercitiu a actiunii civile, iar continutul acestei conditii este strâns legat de art.109 Cod Proc.Civ., potrivit cu care: "Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie sa faca o cerere înaintea instantei competente".

În cadrul actiunii în revendicare, reclamantul care deduce pretentia sa judecatii îsi justifica legitimarea procesuala activa prin afirmarea calitatii sale de proprietar si prin situarea sa pe pozitia celui caruia îi este negat dreptul de proprietate si care nu detine posesia asupra bunului în litigiu.

A cenzura existenta si întinderea dreptului de proprietate dedus judecatii echivaleaza cu cercetarea temeiniciei însasi actiunii în revendicare, astfel încât rezulta cu evidenta ca în cazul acestui demers judiciar, existenta calitatii procesuale active nu presupune dovada deplina a dreptului de proprietate al reclamantului, cum gresit considera instanta de apel.

Prin urmare, nici o contradictie nu exista între respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active si respingerea actiunii în revendicare cu motivarea ca reclamanta nu a dovedit pe deplin dreptul sau de proprietate. Este adevarat ca în încheierea prin care exceptia a fost respinsa instanta face referire la dovedirea dreptului de proprietate al reclamantei, însa curtea raporteaza aceasta mentiune la cerinta ca reclamantul sa invoce un drept de proprietate în raport de situatia de fapt invocata prin actiune si de înscrisurile de care se prevaleaza si nu la ceea ce presupunea dovada dreptului în cadrul revendicarii.

În consecinta celor aratate, curtea retine gresita aplicare a prevederilor art.297 alin.1 Cod Proc.Civ., fiind astfel incident motivul de recurs invocat de recurenta reclamanta, cuprins în art.304 pct.9 Cod Proc.Civ., în sensul ca în mod nelegal a dispus instanta de apel desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.

Se impune astfel admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei instantei de apel pentru rejudecarea apelului, cu examinarea temeiniciei motivelor de apel sustinute de reclamanta (si care priveau caracterul fondat al actiunii formulate de aceasta, nefiind examinate de instanta de apel) si a apararilor pârâtei intimate, inclusiv prin prisma probatiunii administrate în apel de reclamanta recurenta, referitoare la existenta si întinderea dreptului de proprietate pe care îl pretinde.

Din acest punct de vedere sunt nefondate apararile pârâtei intimate, cuprinse în întâmpinare, prin care a sustinut ca examinarea actului de proprietate depus pentru prima data de reclamanta în apel, direct de catre instanta de control, ar lipsi-o pe aceasta de un grad de jurisdictie si ar reprezenta o încalcare a drepturilor sale procesuale.

Curtea considera, pe de o parte, ca aspectul în discutie tine de probatiune, astfel încât este permis a fi dedus judecatii si în apel, în raport de caracterul devolutiv al acestei cai de atac. Pe de alta parte, nicio dispozitie din dreptul intern sau din reglementarile internationale pe care România este tinuta a le respecta nu impun asigurarea a trei grade de jurisdictie într-un proces, astfel încât nici o vatamare nu se aduce pârâtei intimate prin evaluarea înscrisurilor depuse la dosarul de apel de catre tribunal.

Motivul de recurs întemeiat pe art.304 pct.7 Cod Proc.Civ. si care privea pretinsa nemotivare a deciziei instantei de apel nu mai este relevant pentru temeinicia recursului de fata, în raport de cele retinute mai sus, însa pentru acuratetea hotarârii curtea îl va înlatura, considerând ca, astfel cum s-a mai aratat, laconismul exprimarii instantei nu echivaleaza cu nemotivarea, câta vreme considerentele indica în mod suficient care sunt argumentele ce au stat la baza deciziei.

Vazând si dispozitiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.,

Domenii speta

Spete similare