Recurs comercial. deschiderea procedurii insolvenţei. citarea persoanei juridice prin afişare. -art. 921 Cod procedură civilă.

Decizie 299 din 15.10.2009


Materie : RECURS COMERCIAL. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. CITAREA PERSOANEI JURIDICE PRIN AFIŞARE.

-art. 921 Cod procedură civilă.

Potrivit art.921 Cod procedură civilă „în cazul persoanelor juridice, procedura de citare poate fi realizată prin afişare în cazul în care se refuză primirea citaţiei sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora. ”

În speţă, procedura de citare s-a realizat prin afişare tocmai din cauza lipsei oricărei persoane la sediul societăţii şi cum societatea debitoare a fost citată de la sediul înscris în registrul comerţului, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de fond a dreptului de apărare al acesteia.

Prin sentinţa nr.710/2009 Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC M.

A dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei.

A numit administrator judiciar R. IPURL O. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege.

A dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei asociaţilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

A pus în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar.  A fixat termene pentru continuarea procedurii.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond  a reţinut  că cererea formulată la data de 31.01.2009 de creditorul D.G.F.P. Bihor, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, a fost comunicată debitorului la data de 10.02.2009 şi că nu s-a formulat contestaţie, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenţei, că debitorul se află în încetare de plăţi, stare de fapt dovedită cu aceea că, debitorul, după 30 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria sa faţă de creditor, că creditorul are o creanţă comercială, certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 14.918 lei dovedită cu actele depuse la dosar, in temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs debitoarea, solicitând casarea sentinţei şi respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei îndreptate împotriva sa.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu a fost legal îndeplinită procedura de citare cu societatea, căci cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi citaţia au fost comunicate prin afişare, cu încălcarea prevederilor art. 85 şi 92 ind. 1 Cod procedură civilă, astfel că a luat cunoştinţă despre hotărârea recurată abia la data de 03.04.2009 şi astfel nu şi-a putut pregăti apărarea faţă de cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva sa.

Examinând sentinţa recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut că recursul este nefondat, urmând a fi respins şi menţinută ca legală şi temeinică sentinţa recurată.

Pentru primul termen de judecată – 25.03.2009, societatea debitoare a fost citată la sediul societăţii, indicat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu copia cererii de deschidere a procedurii, procedura de citare fiind legal îndeplinită prin afişare, potrivit procesului-verbal de la dosar.

Contrar celor susţinute de recurentă prin motivele de recurs, potrivit art. 92/1 Cod procedură civilă, în cazul persoanelor juridice, procedura de citare poate fi realizată prin afişare în cazul în care se refuză primirea citaţiei sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora. Or, în speţă, procedura de citare s-a realizat prin afişare tocmai din cauza lipsei oricărei persoane la sediul societăţii.

Raportat la aceste aspecte, câtă vreme procedura de citare a fost legal îndeplinită cu societatea debitoare, care a fost citată de la sediul înscris la registrul comerţului, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de fond a dreptului de apărare al acesteia, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a impus respingerea recursului ca nefondat.

(Decizia nr.299/C/15.10.2009 a Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).