Litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Recurs declarat de un creditor, care nu a formulat opoziţie împotriva sentinţei de deschidere a procedurii la cererea debitorului.

Litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Recurs declarat de un creditor, care nu a formulat opoziţie împotriva sentinţei de deschidere a procedurii la cererea debitorului.

Opoziţia constituie o modalitate de contestare, de reformare a hotărârii vizate, de către aceeaşi instanţă, specifică materiei insolvenţei, de apărare a creditorilor faţă de cererea introductivă a debitorului, prin care sunt aduşi în faţa judecătorului şi creditorii, care au lipsit la judecata cererii debitorului, sub aspectul contradictorialităţii. Pentru creditori, opoziţia are caracter prealabil recursului, în mod obligatoriu, aceştia putând formula recurs doar împotriva hotărârii de soluţionare a opoziţiei iar nu şi împotriva hotărârii prin care s-a solicitat cererea debitorului de deschidere a procedurii.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1384 din 20.06.2013)

Prin cererea introductivă înregistrată în data de 12.12.2012 la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă debitoarea SFT-CFR SA a solicitat, în baza prevederilor art.32 din Legea nr.85/2006, să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei împotriva sa, deoarece se află în stare de insolvenţă vădită.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu de la 28.01.2013 în dosarul nr.47967/3/2012 Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, a admis cererea debitorului şi a dispus, în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006, deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de acesta, precum şi celelalte măsuri procedurale de ordin legal aferente deschiderii procedurii.

Pentru a pronunţa această încheiere tribunalul a reţinut, în raport cu art.3 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006, că societatea debitoare nu mai dispune, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de disponibilităţile băneşti necesare pentru acoperirea pasivului şi, în consecinţă, se află în stare de insolvenţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.27 şi 32 alin.1 din legea menţionată, în sensul deschiderii procedurii insolvenţei.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs recurenţii B.F.M., B.P.C.-D., D.P.M, D.C., D.A.L.V., D.A.R., F.N.L., F.Ghe.R., G.C.C., G.V.M., I.R.E.G., I.L., I.D.C., I.M.A., M.M.M.C., M.S.E., M.P.M., M.Ghe.F., M.V.G., N.Ghe.G.G., M.Ghe.N., N.N.R., O.D.V., P.S.S., P.C.C.-I., R.N.G., R.M.G., R.Ghe.G.-N., R.D.G.O., S.E.V., S.N.V., M.P., M.T., criticând hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului s-a arătat că recurenţii au formulat cerere de intervenţie la judecata în primă instanţă a cauzei, dar nu au fost citaţi, astfel că nu au fost în măsură să administreze probe deşi aveau interesul recuperării drepturilor lor salariale, în calitate de angajaţi ai societăţii debitoare.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată în mod abuziv de către debitoare, întrucât aceasta deţine lichidităţi băneşti, un însemnat patrimoniu mobiliar şi imobiliar, creanţe de recuperat de pe urma imobilelor închiriate.

Managementul societăţii debitoare a fost defectuos, în condiţiile în care societatea nu avea datorii comerciale sau fiscale, numărul de angajaţi era insuficient şi poate fi listată la bursă şi privatizată.

Debitoarea are, însă, datorii faţă de proprii angajaţi.

Intimata SFT-CFR SA a formulat întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia lipsei calităţii procesuale a recurenţilor iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea a pus în discuţia părţilor şi a rămas în pronunţare asupra excepţiilor în ordinea invocării de către intimată în întâmpinare.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii recursului Curtea, analizând actele dosarului, reţine că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate separat cu recurs.

În raport cu formularea textului de lege, existenţa dreptului la formularea recursului se analizează prin prisma cerinţelor prevăzute legal sub acest aspect.

În condiţiile dreptului comun se apreciază, în general şi în mod îndreptăţit, că recursul formulat de o persoană care nu a participat, în calitate de parte, la judecata soldată cu pronunţarea hotărârii atacate, trebuie să fie respins pentru lipsa calităţii procesuale active pentru formularea recursului.

În cazul hotărârii pronunţate în soluţionarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitor, doar acesta este parte în judecata în primă instanţă, iar nu şi creditorul şi, prin urmare, ar fi îndeplinite condiţiile pentru a se respinge recursul creditorului pentru lipsa calităţii procesuale active. Aceasta, însă, doar dacă nu există şi alte dispoziţii legale de aplicare prioritară în alt sens. Or, în cazul pronunţării hotărârii prin care s-a admis cererea de deschidere formulată de debitor – cum este cazul în speţă, dispoziţiile art.32 alin.2 din Legea nr.85/2006 prevăd că în cazul în care creditorii se opun deschiderii procedurii, aceştia vor formula opoziţii. Indiscutabil, astfel reglementată, opoziţia se deosebeşte, sub mai multe aspecte, de recurs.

Opoziţia constituie o modalitate de contestare, de reformare a hotărârii vizate, de către aceeaşi instanţă, specifică materiei insolvenţei, de apărare a creditorilor faţă de cererea introductivă a debitorului, prin care sunt aduşi în faţa judecătorului şi creditorii, care au lipsit la judecata cererii debitorului, sub aspectul contradictorialităţii. Pentru creditori, opoziţia are caracter prealabil recursului, în mod obligatoriu, aceştia putând formula recurs doar împotriva hotărârii de soluţionare a opoziţiei iar nu şi împotriva hotărârii prin care s-a solicitat cererea debitorului de deschidere a procedurii. Desigur că nu există o dispoziţie legală care să prevadă expres cele arătate, dar pentru asigurarea rigorii juridice mai există şi interpretarea, raţionamentul juridic. Astfel, nu numai în raport cu dreptul comun, dar şi în economia Legii nr.85/2006, în raport cu art.12 alin.1, dispoziţiile art.32 din această lege au caracter special, adică au caracter derogatoriu şi sunt de aplicare prioritară faţă de dreptul comun, ceea ce înseamnă că pentru creditori este obligatoriu ca împotriva încheierii de deschidere a procedurii la cererea debitorului, să formuleze opoziţie iar nu recurs, situaţie în care eventualul recurs promovat de creditori apare ca inadmisibil, prin voinţa legiuitorului. Altfel se ignoră aplicarea unor dispoziţii legale exprese având caracter special, recurgându-se la dreptul comun într-o procedură reglementată evident printr-o lege specială.

Având în vedere considerentele reţinute, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în consecinţă, a respins recursul, ca fiind inadmisibil.

Domenii speta

Spete similare