Dreptul salariaţilor la acordarea unui procent din profit. Abuz de drept ce nu poate constitui temei juridic pentru a obţine câştig de cauză.

DREPTUL MUNCII.

Dreptul salariaţilor la acordarea unui procent din profit. Abuz de drept ce nu poate constitui temei juridic pentru a obţine câştig de cauză.

Art.160 din Codul Muncii;

Art.139 din CCM pe anii 2005-2007.

Condiţiile prealabile cerute a fi îndeplinite, nu au fost realizate tocmai datorită atitudinii angajatorului, care nu-şi poate invoca propria turpitudine pentru a obţine respingerea acţiunii, astfel, acesta obligându-se să negocieze cota de participate la profit, implicit şi-a asumat toate obligaţiile ce decurgeau din această clauză, inclusiv aprobarea din partea AGA, a acordării procentului din profitul realizat, prin urmare angajatorului şi organelor sale de conducere le incumba obligaţia de a face toate demersurile pentru ca dreptul recunoscut şi acceptat prin inserarea clauzei respective, să fie efectiv respectat şi acordat conform dispoziţiilor legale în vigoare.

AGA a ignorat existenţa clauzei din CCM la nivel naţional şi de unitate, iar acum modul nelegitim în care s-a acţionat se doreşte a fi invocat ca justificare a respingerii cererii, or niciodată abuzul de drept nu poate constitui temei juridic pentru a se obţine câştig de cauză, neputând servi pentru a fi luată în considerare apărarea construită pe o astfel de bază .

DECIZIA CIVILĂ  nr.3172/201 din 24.05.2013

 -Dosar nr.9266/111/2011-

Prin sentinţa civilă nr. 451/LM din data de 04.05.2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 9266/111/2011, s-a respins excepţia puterii de lucru judecat invocat de pârâtă.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

S-a admis excepţia prematurităţii acţiunii.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii N. R. şi alţii ,  în contradictoriu cu pârâta SC OMV SA.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat pentru pretenţiile vizând perioada 2005-2007, instanţa a reţinut că pretenţiile reclamanţilor formulate în dosarele 6557/111/2008, 3383/111/2009, 6522/111/2008, 6525/111/2008, 6528/111/2008, 6535/111/2008, 6536/111/2008, 6542/111/2008, 6560/111/2008, 6565/111/2008, 6568/111/2008, 6586/111/2008, 6589/111/2008, 6592/111/2008, 6595/111/2008, 6600/111/2008, 6602/111/2008, 6654/111/2008, 6659/111/2008 au fost respinse pe excepţie şi nu pe fond, prin admiterea excepţiei prematurităţii introducerii acţiunii, motiv pentru care instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a reţinut faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Decretul 167/1958 privind prescripţia extinctivă „Prescripţia începe sa curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.” Cum prin hotărârile pronunţate în dosarele 6557/111/2008, 3383/111/2009, 6522/111/2008, 6525/111/2008, 6528/111/2008, 6535/111/2008, 6536/111/2008, 6542/111/2008, 6560/111/2008, 6565/111/2008, 6568/111/2008, 6586/111/2008, 6589/111/2008, 6592/111/2008, 6595/111/2008, 6600/111/2008, 6602/111/2008, 6654/111/2008, 6659/111/2008 pretenţiile reclamanţilor au fost respinse pentru perioada 2005-2007 pe motivul că nu s-a născut dreptul reclamanţilor şi având în vedere dispoziţiile art. 7 din Decretul 167/1958 instanţa a reţinut că dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită nu s-a născut pentru perioada 2005-2007, astfel a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei prematurităţii acţiunii, instanţa a constatat că art.137 din contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005-2007 prevede că pentru stimularea salariaţilor, Petrom SA constituie un fond de premiere de 10% asupra salariului plătit, iar constituirea şi repartizarea fondului se face cu acordul FSLI Petrom.

Art.138 prevede că acordarea premiilor individuale se face de comun acord cu organizaţia sindicală corespunzătoare şi art.139 stabileşte că cota de participare a salariaţilor Petrom SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum şi condiţiile de diferenţiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI Petrom.

Prevederile art.38 alin.1 şi 4 din contractului colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2007-2010 şi art.154 alin.1, art.155 din Codul muncii menţionează că pentru munca prestată în condiţiile prevăzute în contractul individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu în bani convenit la încheierea contractului de muncă, iar salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

Totodată, art.161 alin. 1 din Codul muncii prevede că salariul se plăteşte în bani cel puţin odată pe lună.

Dispoziţiile art.42 alin.1 lit.b prevede că adaosurile la salariul de bază sunt premiile acordate din fondul de premiere, calculate într-o proporţie de minimum 1,5% din fondul de salarii realizat lunar si cumulat, alin.2 lit.a prevede că cota-parte din profit ce se repartizează salariaţilor, care este de pana la 10% in cazul societăţilor comerciale şi de până la 5% în cazul regiilor autonome, şi în fine alin.3 prevede că condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum şi perioada pentru care se acorda cota de profit salariaţilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate şi, după caz, instituţie.

Din analiza textelor convenţionale şi legale enunţate mai sus, rezultă că orice angajat beneficiază obligatoriu de salariul de bază care are un caracter regulat, permanent, de continuitate, fiind strâns legat şi în interdependenţă cu munca prestată, precum şi este indispensabil muncii şi totodată constituie principala obligaţie a angajatorului corelativ cu dreptul esenţial al angajatului de a fi remunerat.

De celelalte elemente ale salariului angajatul beneficiază în măsură în care au fost negociate personal sau colectiv la nivel de unitate, subunitate, ramură, ori unic, la nivel naţional cu excepţia unor indemnizaţii, sporuri prevăzute de lege pentru sectorul bugetar care se acordă în mod obligatoriu tuturor sau unor categorii de salariaţi ( spor de vechime, de dispozitiv, confidenţialitate, etc. ).

Revenind la speţă, s-a constatat că dreptul reclamanţilor şi intimaţilor de a beneficia de o cotă parte din profitul societăţii pentru perioada 2005-2009 este afectat de o condiţie suspensivă care pentru a se realiza, îndeplini, trebuie să existe profit, aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor, demarate şi finalizate negocierile între salariaţi şi FSLI Petrom cu privire la constituirea fondului de premiere, stabilirea cotei de participare din profitul societăţii şi a criteriilor de diferenţiere, modalitatea concretă de acordare, precum şi acordului comun cu organizaţia sindicală pentru stabilirea şi acordarea premiilor individuale.

Din probatoriul administrat nu rezultă ca negocierile între salariaţi şi FSLI Petrom cu privire la stabilirea cotei de participare din profitul societăţii să fi fost începute, iar cele purtate prin intermediul cabinetului de avocatură sunt lipsite de relevanţă în absenţa unui mandat special din partea sindicatului,  motiv pentru care instanţa apreciază că dreptul condiţional litigios nu s-a născut încă.

În consecinţă, instanţa considerând ca fondată excepţia prematurităţii acţiunii , a respins acţiunea formulată, ca fiind prematură.

S-a luat act că pârâta nu a justificat plata cheltuielilor de judecată efectuate aşa cum prevăd normele civile şi de dreptul fiscal, cheltuieli care nu au fost individualizate în parte.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutit de la plata  taxelor de timbru, au declarat recurs reclamanţii N. R. şi alţii, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1159/25 februarie 2013, instanţa de recurs, a admis ca fondat recursul civil declarat de recurenţii reclamanţi N. R. şi alţii, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC OMV P. SA BUCUREŞTI, împotriva  sentinţei civile nr. 451/LM din data de 04.05.2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o cu reţinere pentru evocarea fondului şi rejudecare la Curtea de Apel Oradea, fixând în acest sens termen, pentru data de 16 mai 2013.

Cheltuielile urmând a fi  avute în vedere,  cu ocazia rejudecării.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs, a reţinut următoarele considerente:

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, potrivit art. 137 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005 – 2007, s-a stabilit ca pentru stimularea salariaţilor, societatea angajatoare să constituie un fond de premiere de până la 10% asupra salariului plătit, iar la art.  138 din acelaşi contract s-a prevăzut  ca acordarea acestor stimulente  să se facă de comun acord cu organizaţia sindicală FSLI Petrom, cota  efectivă de participare, condiţiile de  acordare, de diferenţiere urmând a fi rezultatul unor negocieri între sindicat şi angajator.

Cât priveşte natura juridică a sumelor de bani cuprinse în acest fond, potrivit Codului muncii şi contractului colectiv de muncă în materie, fiecare angajat  beneficiază lunar de un salariu de bază ce reprezintă un venit  regulat, permanent, continuu, ce reprezintă principala obligaţie a oricărui angajator. Celelalte componente  a salariului constând  în sporuri, indemnizaţii, premii etc., se acordă doar în măsura în care ele au fost negociate personal sau colectiv la nivel de  unitate, subunitate, ramură, la nivel naţional, cu excepţia sporurilor, indemnizaţiilor prevăzute prin lege pentru sectorul bugetar care se acordă în mod obligatoriu titularului dreptului sau doar  unor  categorii de salariaţi.

S-a reţinut de instanţa de recurs, că nu s-a pus  de către instanţa de  fond  în discuţie  dreptul reclamanţilor de-a beneficia de o cotă parte  din profitul net obţinut de către angajator, însă, punerea acestui drept în practică era într-adevăr condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe, respectiv, profit, aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor, demararea şi finalizarea negocierilor  între salariaţi şi FSLI Petrom pe de o parte şi angajator  pe de altă parte, cu privire  la  constituirea fondului de premiere, stabilirea cotei de participare din profitul societăţii, a criteriilor de diferenţiere, a modalităţii concrete de acordare precum şi a acordului comun cu organizaţia sindicală pentru stabilirea şi acordarea premiilor individuale.

Această necesitate  expusă mai sus – a îndeplinirii cerinţelor – este justificată de împrejurarea  că drepturile  şi beneficiile de natură salarială ale angajaţilor  sunt determinate de  rezultatele economico-financiare ale angajatorului, iar atunci când  acestea sunt  negative nu se pot acorda. Dar, în speţă, dreptul solicitat  este reglementat prin indicarea unui nivel maximal prin CCM la nivel naţional, care constituie doar premisa şi cadrul în care se poate negocia acordarea unei cote  din profit salariaţilor, astfel că, cuantificarea acestei cote urma a fi făcută prin parcurgerea etapelor susmenţionate şi finalizat în sensul  şi spiritul prevăzut în CCM, fiind  vorba de o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă cum susţine  intimata.

Însă cum intimata refuză negocierea  (p.v. de conciliere din 30.06.2011), s-a opinat de instanţa de recurs, că  în mod greşit instanţa de fond a respins  acţiunea pe  excepţia de prematuritate, motiv pentru care, în baza prevederilor  art. 312 Cod procedură civilă, a admis ca fondat  recursul,  a casat  sentinţa cu rejudecare la  instanţa de recurs, fixându-se termen pentru evocarea fondului  în acest scop,  pentru data de 16 mai 2013.

Cu ocazia  evocării fondului,  instanţa urmând a se pronunţa şi asupra cererilor de renunţare la judecată formulate de o parte din reclamanţii recurenţi, precum şi asupra cheltuielilor de judecată.

Procedând la evocarea fondului după casarea cu reţinere, dispusă prin decizia civilă nr.1159/25 februarie 2013, instanţa a  constatat următoarele:

Conform CCM pe anul 2005, art.139, salariaţii Petrom erau îndreptăţiţi la o cotă parte din profitul anual, cotă ce urma să se negocieze în limita de până la 10%, precum şi modalităţile de acordare concrete şi condiţiile de diferenţiere.

Negocierile patronatului cu FSLI Petrom, trebuiau angajate anual dar deşi şi-au asumat această obligaţie prin CCM, nu s-au iniţiat negocieri de către patronat, iar la data de 30 iunie 2011, când o parte din salariaţii şi foşti salariaţi, prin avocat George Morgovan, au avut iniţiativa de a-i convoca la negociere, pentru a concretiza procentul de participare la profit şi modalităţile de acordare, poziţia patronatului a fost de refuz exprimat şi în scris, fără justificări obiective (fila 49 dosar de fond).

Ori, câtă vreme, societatea a realizat profit, atât în anul 2005 cât şi în 2006, 2007, dovadă fiind Hotărârea AGA din 25 aprilie 2006, 17 aprilie 2007 şi respectiv 22 aprilie 2008, s-a apreciat că nu există nici un impediment şi nici o justificare rezonabilă pentru a nu fi respectată obligaţia asumată de ambele părţi prin CCM, de a se acorda  din procentul de 10% din profit, sumele ce li se cuvin salariaţilor şi foştilor salariaţi pe fiecare an vizat prin cererea introductivă de instanţă, în raport de perioada lucrată.

Procentul maxim de 10% din profit, pe fiecare an urmează a fi împărţit salariaţilor pentru că pârâta a refuzat negocierea, fără nici o justificare, iar poziţia ei faţă de obligaţia asumată prin CCM, fiind obstructivă, va fi sancţionată prin acordarea maximului posibil din profitul realizat.

Atitudinea pârâtei de opunere la acordarea acestui drept, care până la urmă este de natură salarială conform art.160 din Codul muncii, fiind supus doar condiţiei de a fi realizat profit, profit ce s-a realizat, s-a apreciat că denotă rea credinţă ce nu poate fi protejată prin lege, ci se impune a fi sancţionată, în sensul susmenţionat.

De altfel, a opinat instanţa,  în aceeaşi notă se înscriu şi apărările invocate de pârâtă, precum şi excepţiile susţinute pe tot parcursul procesului, care sunt de asemenea nefondate şi vor fi respinse pentru motivele de mai jos.

Instanţa a reţinut totodată că excepţia autorităţii de lucru judecat, nu este fondată, întrucât hotărârile anterioare nu au soluţionat fondul cauzei, fiind respinsă acţiunea pe excepţia prematurităţii, întrucât nu se iniţiase până la acea dată de către nici una dintre părţile litigante, negocierea procentului de participare la profit şi condiţiile concrete de acordare. La momentul de faţă, există dovada că s-a încercat negocierea, dar angajatorul refuză orice discuţie cu privire la acest aspect, deci situaţia juridică este cu totul alta decât cea avută în vedere, când s-au respins ca premature acţiunile.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune,  este de asemenea nefondată, câtă vreme, naşterea dreptului la acţiune era condiţionată de îndeplinirea în prealabil a cerinţei negocierii de către părţile în litigiu a cuantumului şi condiţiilor de acordare a procentului din profit, iar această condiţie s-a îndeplinit (parţial, pentru că practic a avut loc doar iniţierea negocierilor nu şi încheierea tratativelor cu un acord) abia la 30 iunie 2011, în cazul reclamanţilor din prezenta acţiune, acţiunea fiind introdusă o lună mai târziu, deci, cu respectarea termenului general de prescripţie.

Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a apreciat că  nu poate fi reţinută întrucât, condiţiile prealabile cerute a fi îndeplinite, nu au fost realizate tocmai datorită atitudinii angajatorului, patronatului, ca atare nu-şi pot invoca propria turpitudine pentru a obţine respingerea acţiunii.

De vreme ce s-au obligat să negocieze cota de participare la profit, implicit şi-au asumat toate obligaţiile ce decurgeau din aceasta, inclusiv aprobarea din partea AGA, a acordării cotei de participare a salariaţilor la profit. Faptul că deşi au hotărât asupra profitului realizat, în ce mod va fi folosit în fiecare an din anii în litigiu, dar nu au discutat şi nu au avut în vedere şi acel procent de până la 10% care ar fi trebuit alocat salariaţilor, pentru că nu s-a mai dorit respectarea clauzei asumate prin CCM la nivel naţional şi chiar la nivel de unitate, fiind ignorat cu bună ştiinţă, nu poate constitui o justificare legală pentru neacordarea dreptului care a fost recunoscut şi acceptat în principiu, acordarea lui depinzând doar de concretizarea întinderii lui , în limita a 10% din profit. Ori, negocierea trebuia să asigure tocmai această concretizare, fapt ce face ca obligaţia asumată prin semnarea CCM să nu poată fi catalogată ca obligaţie de diligenţă, cum încearcă pârâta să o califice, ci constituie o obligaţie de rezultat, ce nu s-a obţinut din culpa angajatorului, patronatului.

În consecinţă, s-a reţinut că  pârâtei şi organelor sale de conducere le incumba obligaţia de a face toate demersurile pentru ca dreptul recunoscut şi acceptat prin inserarea clauzei de participare a salariaţilor la cotă parte din profit în CCM, să fie efectiv respectat şi acordat conform dispoziţiilor legale în vigoare.

E adevărat că organele de conducere trebuiau să facă propuneri şi doar AGA putea decide asupra modalităţii în care se repartizează profitul, dar aşa cum s-a arătat, AGA a trecut cu vederea existenţa clauzei din CCM la nivel naţional şi de unitate prin care şi-a asumat obligaţia să acorde procent din profit salariaţilor, iar acum modul nelegitim în care au acţionat vor să-l invoce ca temei sau ca justificare a respingerii acţiunii reclamanţilor, ceea ce este inacceptabil, total nelegal.

Niciodată abuzul de drept, nu poate constitui temei juridic pentru a obţine câştig de cauză, deci nici în cazul din speţă, abuzul săvârşit de pârâtă, nu-i poate servi pentru a-i fi luată în considerare apărarea construită pe această bază.

Desigur că, negocierile au fost prevăzute a se purta între FSLI şi pârâtă, dar şi unul şi celălalt, nu sunt decât reprezentanţi, mandatari ai salariaţilor, respectiv acţionarilor, aşa încât, nu este nimic nelegal dacă salariaţii însăşi (sau o parte din ei),  convoacă pârâta la negociere pentru drepturile proprii, astfel încât, nici această apărare a pârâtei nu poate fi acceptată. Într-adevăr, era mai pragmatic şi mai facil dacă se purtau negocierile între FSLI şi pârâtă, aşa cum s-a prevăzut în CCM, dar dacă ostilităţile s-au purtat, aşa cum s-a arătat şi cei îndreptăţiţi au hotărât că-şi negociază ei în mod direct plata drepturilor decurgând din participarea la profit, acest lucru nu poate împieta asupra admisibilităţii acţiunii şi nici nu înseamnă că instanţa s-ar substitui drepturilor vreuneia dintre părţi, instanţa nefăcând decât să valideze maximul  procentului negociat şi acceptat prin asumarea CCM la nivel de unitate, pentru participarea la profit, tocmai ca o sancţiune pentru refuzul negocierii unui procent posibil inferior.

Ca atare,s-a reţinut că ceea ce în CCM la nivel naţional constituia o vocaţie participarea salariaţilor la profit, odată convenită şi semnată, clauza acordării unui procent din profit la nivel de unitate se transformă în dispoziţie imperativă, obligatorie, acţionariatul unităţii recunoscând astfel dreptul salariaţilor de a obţine parte din profit în limita a 10%, ceea ce rămânea de negociat era nu dreptul în sine, ci întinderea lui, ori, cum nu s-a mai acceptat ideea negocierii întinderii dreptului, instanţa nu poate reduce mărimea procentului decât să-l acorde în imita maximă stipulată de părţi.

Aşa fiind, s-a apreciat că nu poate fi acceptată nici apărarea invocată de pârâtă, că prin recunoaşterea drepturilor reclamanţilor, s-ar încălca principiul securităţii juridice prin raportare la soluţiile altor Curţi de Apel şi Tribunale din România, care au respins astfel de acţiuni, întrucât chiar şi CEDO, în cauza Garcia Ruiz c/a Spaniei şi Albu c/a României, a menţionat că existenţa unor hotărâri judecătoreşti neunitare, reprezintă o caracteristică inerentă oricărui sistem juridic bazat pe o reţea de instanţe de fond şi recurs, divergenţe putând apărea şi în cadrul aceleaşi instanţe, aceste aspecte  însă nu pot fi reţinute ca fiind contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Cerinţele securităţii juridice şi protecţia încrederii legitime a publicului în actul de justiţie, nu conferă un drept dobândit la consecvenţa jurisprudenţei, evoluţia acesteia nefiind în sine contrară bunei administrări a justiţiei.

Faţă de toate aceste considerente şi în baza art.139 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005, 2006 şi 2007, acţiunea reclamanţilor menţionaţi, a fost admisă şi a fost obligată pârâta să le plătească suma de bani ce li se cuvine din procentul de 10% din profit, pe anii 2005, 2006 şi 2007, în raport de perioada lucrată, sume ce vor fi actualizate cu indicii de inflaţie începând cu data de 30 iunie 2011, până la plata efectivă.

Domenii speta

Spete similare