Art. 318 al. 1 Cod procedură civilă Contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 al. 1 Cod procedură civilă . Greşeală materială. Înţelesul noţiunii.

DREPT PROCESUAL CIVIL

Art. 318 al. 1 Cod procedură civilă

Contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 al. 1 Cod procedură civilă . Greşeală materială. Înţelesul noţiunii.

Prin greşeală materială în înţelesul art. 318 al. 1 Cod procedură civilă se înţeleg  greşelile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi nu greşeli de judecată, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Decizia civilă nr. 4502/25 septembrie 2013

(dosar nr. 523/187/2008*)

Prin Sentinţa civilă nr.  959/20.07.2010 pronunţată de J. B. a fost admisă în parte acţiunea precizată de reclamantului R.M.C., împotriva pârâţilor C.L.H., P.H., E.G.-C.– O.

A fost admisă în parte cererea reconvenţională a reclamantei reconvenţionale E.R. U.  R. G. C. O.

 S-a dispus notarea în CF1293 Vintere pe imobilul cu nr. top 515/9 a construcţiilor ce în natură reprezintă birourile fostului CAP Holod, Atelier Mecanic, Moară, Anexă, Garaj şi Magazia Morii.

 S-a stabilit în favoarea reclamantului R.M.C., un drept de proprietate, cu titlu vânzare cumpărare la licitaţie,asupra construcţiilor reprezentând Birourile fostului CAP şi Atelierul Mecanic.

S-a dispus dezmembrarea imobilului cu nr.top.515/9 din CF 1293 Vintere în imobilele cu nr. top.:

- 515/10 în supr. de 921 mp

- 515/11 „ 2015 mp

- 515/12 „ 322 mp

- 515/13 „ 8202 mp,conform schiţei întocmite de exp.ing.TOCUŢ SORIN, fila 154 din dosar.

 S-a stabilit în favoarea reclamantului R.M. C., un drept de proprietate, cu titlu vânzare cumpărare la licitaţie, asupra imobilelor cu nr.top.515/10 şi 515/11 din CF 1293 Vintere.

S-a dispus întabularea drepturilor la CF

 În motivarea hotărârii instanţa a arătat că în anul 1991 reclamantul a cumpărat construcţiile edificate pe imobilul cu nr.top.515/9 din CF 1293 Vintere ce în natură reprezentau sediul fostului CAP şi anexele aferente acestuia, la acea dată terenul fiind întabulat în favoarea Statul Român în baza unor decrete ce au fost abrogate după 1989.

 Reclamantul a fost de bună credinţă la data întocmirii contactului de vânzare cumpărare.

În ceea ce priveşte pârâta reclamantă reconvenţională E. G. C., aceasta şi-a redobândit dreptul de proprietate prin Sentinţa nr. 19/2007 a J. B., însă, până la pronunţarea  prezentei hotărâri, nu  a întabulat-o.

Instanţă a considerat admisibilă acţiunea în temeiul prevederilor art.  36 din Legea nr. 18/1991 care prevede că „ (2) Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii,…în folosinţa pe durata existentei construcţiei, …sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie.”, iar din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul are locuinţa în acest imobil.

Împotriva  acestei hotărâri au declarat apel apelantele C. L. H., P. C. H. şi E. R. U. cu R. G. – C. solicitând modificarea ei în totalitate în sensul respingerii acţiunii principale ca urmare a incidenţei lipsei calităţii procesuale active a intimatului reclamant R.M.C., şi aşa cum a arătat prin întâmpinare şi cererea reconvenţională solicită a se admite, toate capetele din acţiune având ca obiect imobilele construite şi terenul identificat cu nr. top. 519/9, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 293/A din data de 18.10.2011, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 523/187/2008, s-a admis ca fondat apelul formulat de apelanţii C.L.C. H., P.H., E.  G.  C., în contradictoriu cu intimatul R.M. C., împotriva Sentinţei civile nr. 959/20.07.2010 pronunţată de J.B. pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

Au fost respinse capetele de cerere privind dezmembrarea imobilului cu nr. top. 515/9 din Cf. nr. 1293 Vintere şi stabilirea în favoarea reclamantului a unui drept de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 515/10 şi 515/11 din Cf. nr. 1293 Vintere.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu procesul verbal din 06.03.1991 încheiat între Comisia de vânzare a mijloacelor fixe a Asociaţiei Holod pe de o parte şi numitul R. M. pe de altă parte, acestuia i s-a vândut de către prima, la licitaţie sediul fostului CAP Holod pentru suma de 70.000 lei.  Din cuprinsul contractului nu rezultă că obiect al contractului  l-ar fi constituit şi vreo porţiune de teren aferentă imobilului, iar reţinerea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991,  este greşită deoarece în cauză nu este vorba de vreun teren proprietate de stat, care să-i fi fost atribuit reclamantului în folosinţă pe durata existenţei construcţiei sau cu ocazia cumpărării de la stat a unei locuinţe, fiind vorba de o vânzare cumpărare la licitaţie, cu ocazia lichidării patrimoniu fostului CAP Holod.

 Mai mult s-a reţinut că potrivit Sentinţei civile nr. 191/2007 a J. B. s-a dispus anularea încheierii de întabulare 8338/12.08.1976 şi a inscripţiilor de cf de sub B. 2 din Cf. nr. 1342 Vintere şi restabilirea situaţiei anterioare de cf de sub B. 1 în favoarea reclamantei şi anularea încheierilor de întabulare 1714/02.11.1970 şi 1483/13.07.1971 şi a inscripţiilor de cf. de sub B.1 din cf. nr. 1293 şi 1297 Vintere, şi restabilirea situaţiei anterioare de cf în favoarea aceleiaşi reclamante respectiv, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea; în cf. nr. 1293 fiind înscris nr. top. 515/9 asupra căruia reclamantul a solicitat parţial să i se constituie un drept de proprietate conform celor mai sus arătate.

Ca urmare s-a constatat că prin admiterea acţiunii formulate de reclamant, acestuia i s-a constituit un drept de proprietate asupra unui bun care nu a făcut obiectul vânzării, şi care la ora actuală aparţine în proprietate E. R., situaţie faţă de care se constată că apelul este întemeiat, motiv pentru care acesta a fost admis în sensul respingerii capetelor de cerere privind dezmembrarea acestui nr. top. ca fiind lipsit de interes câtă vreme reclamantul nu şi-a dovedit proprietatea asupra unei părţi din terenul revendicat şi pe cale de consecinţă şi stabilirea acestui drept asupra nr. top. 515/10, 515/11 rezultate în urma dezmembrării.

Dat fiind faptul că reclamantul a dovedit că a cumpărat birourile fostului atelier CAP şi atelierul mecanic prin procesul verbal de licitaţie arătat, instanţa constată că în mod corect s-a stabilit un drept de proprietate asupra acestora cu titlu de cumpărare în baza art. 1294 şi următoarele Cod civil şi s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF.

Faţă de cele de mai sus în baza art. 296 Cod Procedură civilă considerând întemeiat apelul, instanţa l-a admis în sensul modificării în parte a hotărârii pronunţate.

În ceea ce priveşte calitatea sa procesuală, instanţa a apreciat că excepţia este neîntemeiată deoarece pe de o parte actul este încheiat cu numitul R.M., nume care coincide cu numele reclamantului şi chiar dacă actul ar fi fost semnat de către tatăl acestuia, aşa cum susţin apelanţii, acesta în calitate de moştenitor al tatălui său are calitate procesuală pentru introducerea acţiunii în prestaţie tabulară.

Referitor la acţiunea reconvenţională, faţă de cele arătate în motivele de apel, instanţa a constatat că prin aceasta s-a solicitat notarea în cf. nr. 1293 Vintere a construcţiilor ridicate de reclamant, cerere care a fost admisă de instanţă, la fel şi capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al acestora, cu titlu de vânzare cumpărare la licitaţie.

În mod evident reclamanta reconvenţională nu putea solicita stabilirea dreptului său de proprietate cu titlu de accesiune asupra aceloraşi clădiri şi nici obligarea pârâţilor de a le elibera în deplină proprietate, posesie şi folosinţă aceste edificate şi nici contravaloarea folosinţei imobilelor pe ultimii trei ani, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a admis doar în parte acţiunea reconvenţională.

Împotriva acestei decizii, în termen, legal timbrat, au declarat  recurs reclamantul R.M.C., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată şi C. L. H., P.H., E. R.O., solicitând admiterea acestuia, a se da curs  solicitărilor  din întâmpinarea  iniţială din 17.04.2008  formulată de C.L. şi a cererii reconvenţionale formulate de E. R.O., cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 5035/15 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a admis ca fondat recursul declarat de E. R. O., în contradictoriu cu intimatul reclamant R.M.C., intimaţii pârâţi C. L.H.,  P. H., M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.B, împotriva deciziei civile nr. 293/A din data de 18.10.2011, pronunţată de T. B., pe care a fost modificată în parte în sensul că:

A constatat  că imobilele edificate pe nr. top. 515/9 înscris în CF  nr. 1293 Vintere sunt: locuinţă ( sediul fostului CAP), atelier mecanic, bazin betonat şi magazie pentru cereale şi stabileşte în baza principiului accesiunii, un drept de proprietate asupra acestora în favoarea E. G.O. S-a dispus  notarea în CF a construcţiilor sus-menţionate.

A obligat Episcopia la plata  sumei de 95.170 RON despăgubiri în favoarea  lui R.M. şi respectiv la plata sumei de 59.855 lei despăgubiri în favoarea C.H.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor  deciziei recurate.

A obligat partea intimată R. M.C. să plătească părţii recurente E.R.C. suma de 8.676 RON cheltuieli de judecată în toate  fazele procesuale.

S-a luat  act de renunţare la recursul declarat de P. C. H.

Au fost respinse ca nefondate recursurile civile declarate de recurentul reclamant R.M. C. şi recurentul pârât C.L.H., împotriva aceleaşi decizii. 

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Instanţa de recurs  a reţinut că, în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au constatat existenţa construcţiilor identificate de  expertul judiciar şi au dispus notarea lor  în CF. Cu privire la terenul aferent construcţiilor sus-menţionate, la data  declanşării litigiului pendinte, proprietatea aparţinea E. G. C., fiind restabilită situaţia  în favoarea  acesteia în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile operate şi în CF. Ca atare,  a apărut ca nefondată critica recurentului R. M. C. potrivit căreia în mod greşit instanţa de apel a  considerat că nu sunt incidente prevederile  art. 35 din Legea nr. 18/1991, terenul nefiind  deja proprietate de stat. Pe de altă parte, dat fiind că, construcţiile au  fost edificate  până la urmă pe terenul ce aparţinea de drept Episcopiei (trecerea în proprietatea statului pentru o perioadă  fiind  abuzivă) ceea ce ar fi putut solicita recurentul ar fi fost constatarea unui drept de  superficie, dar nicidecum  dobândirea  vreunui drept  de proprietate asupra terenului şi dezmembrarea lui în loturi care să cuprindă suprafeţele necesare unei folosinţe normale.

S-a mai apreciat că, nu pot fi primite nici restul criticilor  conform cărora  E. ar fi trebuit să aştepte finalizarea procedurilor de  retrocedare în baza legilor speciale ( de care ar fi uzat) şi că în mod  greşit s-a restabilit situaţia  cu privire la terenul în litigiu pe calea dreptului comun, deoarece hotărârea judecătorească prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate E. este  titlu executoriu, a fost operat şi în CF şi ca atare este opozabilă tuturor şi nu mai poate forma obiect de discuţie. Câtă vreme ceea ce a cumpărat la licitaţie aşa cum rezultă din probele administrate, au fost  doar construcţii,  reclamantul recurent nu poate invoca  în apărare inopozabilitatea sentinţei civile nr. 191/2000 a Judecătoriei Beiuş rămasă irevocabilă, el neavând  prestabilit vreun drept asupra terenului astfel încât să fi fost necesară împrocesarea lui în acel litigiu, mai ales că, nici măcar construcţiile nu erau evidenţiate în CF. Cum terenul nu a făcut nici un moment obiectul vânzării la licitaţie, nu există nici un temei pentru a se stabili vreun drept de proprietate  în favoarea reclamantului  Roman Mihai asupra vreunei suprafeţe de teren; situaţia din litigiu şi modul de dobândire a  construcţiilor  de către acesta este alta decât cea pe care o are în vedere art. 23 din Legea nr. 18/1991, astfel încât nu sunt  incidente aceste prevederi legale, reclamantul  neavând  un temei legal în ceea ce cere şi instanţa de apel în mod corect a înlăturat prin decizia adoptată această solicitare acordată greşit de instanţa de fond prin  sentinţa apelată.

Aşa fiind, recursul reclamantului R.M.C. s-a apreciat a fi  nefondat  şi ca atare  a fost respins.

Cât priveşte recursul P.H., faţă de înscrisul depus la  dosar la data de  7 noiembrie  2012, Curtea în baza art. 246 Cod procedură civilă a luat act de renunţarea la recurs.

În ceea ce priveşte  renunţarea la recurs formulată pentru C. L.H., câtă vreme nu a prezentat şi o procură, o împuternicire  specială pentru a face  renunţări la recurs, instanţa nu va lua act de această renunţare nefiind  făcută cu  respectarea  exigenţelor legale în materia  reprezentării, ci va analiza pe fond criticile  Consiliului.

Referitor  la recursul declarat de C.H.şi solicitarea respingerii ca inadmisibilă a acţiunii reclamantului, instanţa de recurs a apreciat că o astfel de apărare  nu poate fi primită, reclamantul având acte scrise care emană de la antecesorul acestui recurent (fostul CAP), ca atare nu se poate respinge ca inadmisibilă acţiunea. În plus,  existau dovezi care  au determinat admiterea solicitărilor  reclamantului, astfel încât s-a apreciat nu se justifică acordarea cheltuielilor de judecată solicitate.

În ceea ce priveşte recursul şi motivele invocate de recurenta E.G.C., s-a reţinut în primul rând  că raţiunea instanţei de apel este corectă vis-a-vis de calitatea procesuală activă a reclamantului în sensul că, chiar dacă se va dovedi că cel care a cumpărat  la licitaţie  de la CAP construcţiile a fost tatăl reclamantului şi nu reclamantul, întrucât la ora actuală tatăl reclamantului este decedat iar reclamantul în calitate  de descendent îl moşteneşte, evident că îşi justifică calitatea procesuală activă în raport de petitul acţiunii, astfel încât această excepţie în mod corect a fost respinsă.

Criticile privitoare  la construcţiile dispuse  de instanţa de fond a fi notate în CF şi menţinute şi de instanţa de apel, s-au apreciat a fi într-adevăr justificate; ceea ce au identificat  experţii la faţa locului pe nr. top. 515/9 fiind „locuinţa reclamantului (probabil birourile  fostului CAP Holod) atelierul mecanic, bazin betonat şi magazie  pentru cereale”, iar instanţa a dispus notarea construcţiilor  aşa cum  au fost ele indicate în acţiunea reconvenţională formulată de recurenta reclamantă reconvenţională E.G.C. Dar, pentru a nu se întâmpina probleme la notarea în CF a construcţiilor s-a admis recursul sub acest prim aspect şi s-a  dispus  notarea construcţiilor cu denumirile menţionate de  expert.

Referitor la dreptul de accesiune invocat de reclamanta reconvenţională E.G.C., s-a reţinut că în mod greşit a fost ignorat atât de  instanţa de fond  cât şi de instanţa de apel, acesta fiind  fondat.

Astfel, câtă vreme terenul pe care între anii 1962 – 1975 s-au construit supraedificatele în litigiu,  s-a dovedit  că nu era proprietatea celui care a edificat construcţiile, ci a altei persoane, în speţă a E. G. C., s-a reţinut a fi perfect justificată cererea proprietarului terenului de a invoca dreptul de accesiune  conform art. 492 – 494  Cod civil.  Ceea ce este  dator însă proprietarul terenului să plătească proprietarului construcţiilor în cazul din speţă  este contravaloarea manoperei şi materialelor încorporate în aceste supraedificate,  fiind mai presus  de orice discuţie buna credinţă a celui care le-a construit, la epoca  edificării neavând de unde anticipa cursul situaţiei juridice a terenului, respectiv restabilirea proprietăţii în favoarea titularului de la care a fost preluat în baza unor legi abuzive.

Aşa fiind şi văzând contravaloarea manoperei şi materialelor încorporate în supraedificate stabilită de expert inginer Boroş Iosif prin completarea de expertiză din 22 ianuarie 2010, pentru corpul de clădire  ce constituie  locuinţa reclamantului R.M. identificată cu C 1 ca fiind  de 95.170 RON, instanţa a obligat recurenta Episcopia Greco Catolică Oradea la plata  contravalorii acestui corp de clădire în favoarea reclamantului R.M., stabilind  totodată în baza principiului accesiunii dreptul de proprietate al E. asupra  acestui supraedificat.

De asemenea, având în vedere că celelalte corpuri de clădire identificate cu C2 ( atelier mecanic), C3 (bazin betonat) şi C4(magazie pentru cereale) aflate în proprietatea C.L. H. vor  reveni în baza aceluiaşi principiu  al accesiunii, E.G.C.în proprietate, aceasta  a fost  obligată la plata contravalorii manoperei şi materialelor încorporate în acestea în sumă de 59.855 RON în favoarea C.L. H. conform valorilor stabilite prin aceeaşi completare de expertiză din 22 ianuarie 2010 întocmită de expert ing. Boroş Iosif (fila  133 dosar fond).

Întrucât  cu ocazia  concluziilor scrise  depuse la prima instanţă la 6 iulie 2010 nu s-a mai susţinut capătul de cerere privind obligarea la folosul detras şi nici prin motivele  de apel, respectiv de recurs nu s-a mai solicitat expres acest lucru, instanţa de recurs a pronunţat asupra folosului detras.

Ca urmare a admiterii recursului E., instanţa a obligat pe reclamantul intimat R.M. la 8.676 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial, taxe judiciare de timbru şi onorariu expertize, în favoarea recurentei E., constatând  culpa  lui procesuală în declanşarea procedurii judiciare.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare petentul R.M., solicitând anularea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie respins ca nefondat recursul declarat de E.G.C.O. şi să fie admis recursul declarat de reclamantul – recurent, cu obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecat.

În motivarea contestaţiei se arată că prin decizia atacată s-a comis o gravă eroare materială reţinându-se că în prezenta cauză contestatorul a dobândit un imobil fără a avea documente privind transferul de proprietate, deşi trebuie observat că patrimoniul acestuia a fost mărit doar în urma cumpărării  la licitaţie publică de la Comisia de lichidare a fostului CAP, plătind o sumă importantă de bani.

Mai mult, tot ca rezultat al unei erori materiale s-a reţinut că pârâta poate dobândi un imobil cu investiţii majore fără a se aplica principiul îmbogăţirii fără just temei, apreciindu-se că nu se poate face abstracţie de un astfel de concept juridic doar în cazul unei grave erori materiale pe care instanţa a săvârşit-o.

Se mai arată că la judecarea recursului instanţa a interpretat în mod eronat probele existente la dosar şi a reţinut aspecte nereale vizibil nejustificat, săvârşind o gravă eroare materială.

În drept, invocă dispoziţiile art. 317 şi următoarele Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata E.G.C.O. a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, apreciind că prin hotărârea atacată instanţa de recurs a abordat şi analizat în mod judicios toate aspectele de fapt şi de drept ce concurau la pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice din toate punctele de vedere.

Examinând contestaţia, prin prisma motivelor invocate, Curtea a reţinut  urătoarele:

Potrivit art. 318 (1) din Vechiul Cod de procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ….

Textul de lege mai sus evocat se referă la greşeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, s-a reţinut că pe această cale, nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor de interpretare a unor dispoziţii legale, ori prin prezenta contestaţie  s-au invocat tocmai aspecte ce ţin de fondul cauzei, respectiv de interpretarea şi aprecierea probelor administrate în cauză.

Dacă  s-ar admite această posibilitate ar însemna să se admită un recurs împotriva unei hotărâri date în recurs, ceea ce este inadmisibil.

Faţă de considerentele ce preced Curtea, a respins contestaţia, iar pe baza art. 274 Cod procedură civilă  l-a obligat pe contestator la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare