Procedura insolventei. Contestatie împotriva închiderii procedurii insolventei formulata de creditor. Facultatea si nu obligatia lichidatorului de a introduce cerere în raspundere materiala împotriva reprezentantilor debitorului.

Legea nr.85/2006: art.21 alin.2, art.24, art.25, art.27, art.34,

 art.107 alin.2, art.131, art.138, art.147

 Cod civil: art.1169

Noua lege a procedurii insolventei are meritul de a explica o serie de notiuni relative la procedura insolventei, evitând astfel eventuale confuzii în doctrina si în practica judiciara.

Astfel, pe lânga faptul ca defineste insolventa, norma legala opereaza si cu expresiile „insolventa vadita” si „insolventa iminenta”, ambele stari fiind apte sa atraga aplicarea procedurii.

În art.3 legiuitorul a înteles a defini mai multe proceduri, dupa cum urmeaza: procedura colectiva, procedura de reorganizare, procedura falimentului, procedura generala si procedura simplificata.

Ca atare, pe lânga persoanele carora li se aplica procedura, art.1 reglementeaza si procedurile incidente debitorilor aflati în dificultate si anume, procedura generala si procedura simplificata.

Din analiza art.1 al Legii nr.85/2006, pentru aplicarea procedurii generale, legiuitorul a stabilit doua conditii, respectiv: aceea ca debitorul sa fie printre categoriile de subiecte enuntate de art.1 al.1, iar a doua conditie este aceea ca societatea sa se afle în stare de insolventa sau de insolventa iminenta.

În conceptia legii (art.3 pct.25), procedura simplificata reprezinta o procedura prin care debitorul ce îndeplineste conditiile prevazute la art.1 al.2, intra direct în procedura falimentului , fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 60 de zile, timp în care vor fi analizate elementele aratate în art.1 al.2 lit.”c” si „d”.

Coroborând dispozitiile textelor legale mentionate, se observa ca procedura simplificata se aplica comerciantilor persoane fizice si asociatiilor familiale aflate în stare de insolventa, dar si entitatilor prevazute la al.1, care se afla în situatiile reglementate în mod expres de lege.

În speta, judecatorul sindic a apreciat în sensul deschiderii procedurii simplificate de insolventa împotriva unei debitoare, care nu mai detinea bunuri în averea sa, si fata de care lichidatorul judiciar a înteles a releva ca, nu promoveaza actiune în raspundere patrimoniala.

Împrejurarea ca, opinia creditoarei este în sensul îndeplinirii conditiilor antrenarii raspunderii materiale a organelor de conducere ale societatii falite, nu a fost primita de instanta, deoarece, creditoarea are la îndemâna pârghiile promovarii unei astfel de cereri de catre ea însasi ceea ce nu o îndreptateste în a solicita obligarea practicianului în reorganizare la introducerea acestei cereri.

Acestea au fost conditiile în care, instanta a dispus în sensul admiterii propunerii practicianului în reorganizare si aplicarii dispozitiilor art.131 din lege,  închizând procedura insolventei fata de debitoare, cu consecinta radierii acesteia din registrul comertului si orice alte registre.

De altfel, solutia adoptata de instanta este legala, deoarece, închiderea procedurii poate fi pronuntata conform legii insolventei în 5 situatii diferite, dupa cum urmeaza:

– insuficienta fondurilor necesare acoperiri cheltuielilor administrative ale procedurii;

– executarea cu succes a planului de reorganizare;

– terminarea lichidarii si a tuturor distributiilor în caz de faliment;

– acoperirea întregii mase credale, chiar înaintea finalizarii lichidarii;

– neînregistrarea nici unei creante la masa credala, dupa deschiderea procedurii la cererea debitorului – caz în care, închizând procedura, judecatorul sindic revoca hotarârea de deschiderea procedurii.

În cazul în care activele sau fondurile debitorului nu exista sau sunt insuficiente pentru acoperirea „cheltuielilor administrative ” – este vorba, în realitate, de cheltuielile procedurii – procedura insolventei se poate închide în orice stadiu, chiar daca, fie nu s-a trecut la faliment înca, fie s-au efectuat unele vânzari si distributii de fonduri, dar cheltuielile de procedura ulterioare efectuarii distributiilor nu mai pot fi acoperite din fondurile debitorului.

Este de retinut ca Legea nr.85/2006 reglementeaza, atât cazurile generale de închiderea procedurii, cât si cazurile speciale, fiind de esenta ca, procedura insolventei este închisa în cazurile în care nu sunt îndeplinite conditiile cerute de lege pentru desfasurarea ei în continuare.

Lipsa resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor administrative, determina, în orice stadiu al procedurii, închiderea acesteia ori de câte ori, se constata ca nu exista bunuri în averea debitorului, ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare.

Masura intervine astfel, indiferent de felul creantelor sau izvorul acestora si chiar daca persoana îndreptatita nu a fost înstiintata.

Este nefondata contestatia formulata de creditoare, atât timp cât, aceasta avea la îndemâna pârghiile promovarii unei cereri pentru antrenarea raspunderii materiale a organelor de conducere a societatii falite, stiut fiind ca, Legea nr.85/2006 – aplicabila spetei fata de momentul la care s-a luat masura deschiderii procedurii simplificate de insolventa împotriva debitoarei – da posibilitatea promovarii acestei actiuni  colective prin reglementarea cuprinsa în art.138 si urm.

Pe de alta parte, în cazul debitorului societate comerciala, exista cel putin teoretic posibilitatea unei actiuni individuale în daune a creditorilor societatii aflate în faliment contra administratorilor acesteia, potrivit art.73 al.2 din legea societatilor comerciale, actiune ce poate fi exercitata numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de legea insolventei.

Creditoarea DGFP Constanta a investit judecatorul sindic cu solutionarea cererii de deschidere a procedurii insolventei, reglementata de Legea nr.85/2006, fata de debitoarea SC M. Mangalia SA, cu mentiunea ca debitoarea a fost dizolvata prin sentinta civila nr.4593/25.07.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosar nr.4213/COM/2006.

În atare conditii, analizând cererea din perspectiva statutului juridic al societatii debitoare – societate dizolvata – judecatorul sindic a apreciat ca se impune deschiderea procedurii simplificate, astfel ca, prin sentinta civila nr.4643 COM/17.09.2007 judecatorul sindic admite cererea creditoarei D.G.F.P. Constanta si dispune deschiderea procedurii simplificate de insolventa împotriva debitoarei  SC M. Mangalia SA.

Lichidatorul judiciar desemnat, urmare a aplicarii dispozitiilor art.107 al.2, coroborate cu cele cuprinse în art.34 din Legea nr.85/2006, la data de 11.02.2008 a depus raportul privind închiderea procedurii concursuale, mentionând ca în absenta bunurilor în averea debitoarei nu se mai impune continuarea procedurii, întrucât ar angaja cheltuieli nejustificate. Totodata, a relevat ca nu întelege sa promoveze actiune în raspundere patrimoniala.

În acest context, cum în patrimoniul societatii falite nu figureaza bunuri, iar soldul contului deschis pe numele averii debitoarei este zero, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii, conform dispozitiilor art.131 din Legea 85/2006.

Creditoarea D.G.F.P. Constanta a formulat contestatie la raportul privind propunerea de închidere a procedurii, solicitând pe aceasta cale continuarea procedurii, aratând ca în raport de datele spetei, administratorul statutar se face vinovat de starea de insolventa a debitoarei, impunându-se cu necesitate formularea unei cereri de atragere a raspunderii materiale.

În drept au fost invocate dispozitiile art.21 alin.2 coroborat cu art.24 din Legea 85/2006.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar si-a exprimat pozitia procesuala, solicitând respingerea contestatiei si implicit confirmarea propunerii de închidere a procedurii concursuale în raport de concluziile exprimate în raportul final.

Prin sentinta civila nr.1744/COM/23.06.2008, pronuntata în dosar nr.3745/118/2007, Tribunalul Constanta – judecator sindic – se respinge ca nefondata contestatia la raportul de închidere a procedurii involventei formulata de creditoarea DGFP CONSTANTA, dispunându-se în baza art.131 din Legea privind procedura insolventei închiderea procedurii insolventei debitorului SC M. MANGALIA SA, cu consecinta radierii debitorului din registrul comertului /registrul societatilor agricole /registrul asociatiilor si fundatiilor /alte registre.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolventei, se dispune descarcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri si responsabilitati, precum si notificarea prezentei sentinte debitorului, creditorilor, administratorului special, DTFP, ORC de pe lânga Tribunalul Constanta sau RSA, RAF/altor registre pentru efectuarea mentiunii de radiere, precum si  publicarea în Buletinul procedurilor de insolventa, în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolventei,

Pentru a aprecia de aceasta maniera, instanta retine în esenta ca, propunerea facuta de practicianul în reorganizare are caracter întemeiat, atât timp cât în patrimoniul faliteinu se regasesc bunuri din lichidarea carora sa se asigure acoperirea cheltuielilor administrative, iar creditoarea nu a înteles sa avanseze suma de bani în acest sens.

Împrejurarea ca opinia creditoarei este în sensul îndeplinirii conditiilor antrenarii raspunderii materiale a organelor de conducere ale societatii falite, nu a fost primita de instanta, deoarece, creditoarea are la îndemâna pârghiile promovarii unei astfel de cereri de catre ea însasi ceea ce nu o îndreptateste în a solicita obligarea practicianului în reorganizare la introducerea acestei cereri.

Se retine de catre instanta ca, introducerea unei cereri în raspundere materiala reprezinta pentru practicianul în reorganizare o facultate si nu o obligatie legala, fiind astfel expresia principiului disponibilitatii introducerii unei cereri de chemare în judecata în acceptiunea dreptului procesual civil.

Împotriva acestei hotarâri, în termen promoveaza recurs creditoarea DGFP CONSTANTA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând ca temei de drept dispozitiile art.8 alin.1, cu referire la art.25 alin.1 si art.138 lit.”c” si „d” din Legea nr.85/2006, cu urmatoarea motivatie, în esenta:

-în raportul final lichidatorul a concluzionat ca nu se poate indica nici una din situatiile prev.de art.138 din Legea nr.85/2006, întrucât nu a fost identificata evidenta contabila a debitoarei si nu se pot desprinde cauzele care au determinat aparitia insolventei acesteia;

-în referire la nedepunerea actelor de catre fostul administrator al societatii, lichidatorul judiciar nu a utilizat toate caile prevazute de lege, respectiv nu a formulat actiune în conformitate cu prevederile art.147 din Legea nr.85/2006;

-asociatul unic/administrator nu a întreprins demersurile necesare pentru a limita valoarea debitelor catre terti, astfel cum prevede art.27 din Legea nr.85/2006.

Prin Concluzii scrise, debitoarea SC M. Mangalia SA – în faliment – solicita respingerea recursului creditoarei ca nefondat, cu motivarea, în esenta ca, în speta sunt îndeplinite dispozitiile art.131 din Legea nr.85/2006.

Examinând actele si lucrarile dosarului, prin prisma sustinerii partilor si a probatoriului administrat, Curtea dispune respingerea recursului ca nefondat, în baza art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente, în esenta:

Este cunoscut ca, închiderea procedurii poate fi pronuntata conform legii insolventei în 5 situatii diferite, astfel:

1)– insuficienta fondurilor necesare acoperiri cheltuielilor administrative ale procedurii;

2)– executarea cu succes a planului de reorganizare;

3)– terminarea lichidarii si a tuturor distributiilor în caz de faliment;

4)– acoperirea întregii mase credale, chiar înaintea finalizarii lichidarii;

5)– neînregistrarea nici unei creante la masa credala, dupa deschiderea procedurii la cererea debitorului – caz în care, închizând procedura, judecatorul sindic revoca hotarârea de deschiderea procedurii.

În cazul în care activele sau fondurile debitorului nu exista sau sunt insuficiente pentru acoperirea „cheltuielilor administrative ” – este vorba, în realitate, de cheltuielile procedurii – procedura insolventei se poate închide în orice stadiu, chiar daca, fie nu s-a trecut la faliment înca, fie s-au efectuat unele vânzari si distributii de fonduri, dar cheltuielile de procedura ulterioare efectuarii distributiilor nu mai pot fi acoperite din fondurile debitorului.

Legea nr.85/2006 reglementeaza, atât cazurile generale de închiderea procedurii, cât si cazurile speciale, fiind de esenta ca, procedura insolventei este închisa în cazurile în care nu sunt îndeplinite conditiile cerute de lege pentru desfasurarea ei în continuare.

Astfel, Curtea retine ca, în cauza, propunerea facuta de practicianul în reorganizare are în vedere situatia în care, în patrimoniul falitei nu se regasesc bunuri din lichidarea carora sa se acopere cheltuielile administrative, iar creditoarea nu a înteles sa avanseze suma de bani în acest sens.

Lipsa resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor administrative, determina, în orice stadiu al procedurii, închiderea acesteia ori de câte ori, se constata ca nu exista bunuri în averea debitorului, ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare.

În aceste conditii masura intervine, indiferent de felul creantelor sau izvorul acestora si chiar daca persoana îndreptatita nu a fost înstiintata.

Legal si temeinic a retinut instanta de fond ca, este nefondata contestatia formulata de creditoare, atât timp cât, aceasta avea la îndemâna pârghiile promovarii unei cereri pentru antrenarea raspunderii materiale a organelor de conducere a societatii falite, stiut fiind ca, Legea nr.85/2006 – aplicabila spetei fata de momentul la care s-a luat masura deschiderii procedurii simplificate de insolventa împotriva debitoarei – da posibilitatea promovarii acestei actiuni  colective prin reglementarea cuprinsa în art.138 si urm.

Pe de alta parte, în cazul debitorului societate comerciala, exista cel putin teoretic posibilitatea unei actiuni individuale în daune a creditorilor societatii aflate în faliment contra administratorilor acesteia, potrivit art.73 al.2 din legea societatilor comerciale, actiune ce poate fi exercitata numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de legea insolventei.

Prin urmare, sustinerile recurentei referitoare la incidenta în speta a dispozitiilor art.25 al.1, raportat la art.147 si cu aplicarea art.138 din Legea nr.85/2006, nu pot fi primite de Curte, aceasta cu atât mai mult cu cât, în speta nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, din care sa rezulte ca, lichidatorul judiciar – practician în insolventa – nu a examinat în mod corespunzator activitatea debitorului si nu a întocmit un raport amanuntit asupra cauzelor si împrejurarilor care au determinat insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila o astfel de stare, situatie ce ar crea premisele atragerii raspunderii lor materiale.

Este real ca, în mod individual creditorul poate contesta una sau mai multe masuri ale practicianului în insolventa, demonstrând un prejudiciu oarecare adus creantei sale de aceste masuri, însa trebuie retinut ca, introducerea unei cereri în raspundere materiala reprezinta pentru lichidator o facultate si nu o obligatie legala, fiind într-adevar, asa dupa cum a retinut si instanta de fond, expresia principiului disponibilitatii introducerii unei cereri de chemare în judecata, în acceptiunea dreptului procesual.

Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotarârii recurate, vazând si dispozitiile art.312 Cod pr.civila, Curtea dispune respingerea recursului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare