Dreptul muncii raspunderea patrimoniala art. 91 alin.1 din o.g. 92/2003 Art. 256 alin.1, art. 278 alin.1 Codul Muncii, art. 1143, 1144, 1145 Cod Civil

Decizie 4596 din 01.10.2013


DREPTUL MUNCII

RASPUNDEREA PATRIMONIALA 

ART. 91 alin.1 din O.G. 92/2003

Art. 256 alin.1, art. 278 alin.1 Codul Muncii, art. 1143, 1144, 1145 Cod Civil

Conform art. 256 alin. 1 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie, iar conform art. 278 alin. 1 dispozitiile codului muncii se întregesc cu celelalte dispozitii din legislatia muncii, respectiv a dispozitiilor legii civile.

Codul civil la art.1143, 1144 stipuleaza compensatia legala în cazul în care doua persoane sunt datoare una alteia, si care stinge ambele datorii, compensatia operând de drept în puterea legii, daca datoriile au ca obiect o suma de bani. si sunt deopotriva lichide si exigibile .

Raportul juridic dintre angajator – Tribunalul si institutiile bugetare este un raport de natura fiscala, iar cel dintre angajator si angajatul sau tin de dreptul muncii.

În conditiile în care Curtea de Conturi a stabilit în mod corect obligatia tribunalului de a vira în conturile indicate sumele datorate de reclamanta  - contributiile la asigurari de somaj si fond de asigurari de sanatate aferente unor drepturi de natura salariala -  tribunalul avea actiunea în raspundere patrimoniala prevazuta de art. 256 Codul Muncii, ce se impunea a fi admisa.

De altfel, invocând compensarea, angajatul a confirmat existenta creantei din momentul nasterii acesteia, deoarece compensarea opereaza prin efectul legii din momentul în care creantele reciproce sunt certe, lichide si exigibile, iar conform art. 91 alin. 1 din O.G. 92/2003 termenul de prescriptie este unul special de 5 ani.

DECIZIA CIVILA NR. 4596/R/2013

pronuntata din data de 01 octombrie 2013

Prin sentinta civila nr. 81/LM din 07 februarie 2013 pronuntata de T.B. s-a admis în parte actiunea formulata de catre reclamantul T. C. S. în contradictoriu cu pârâta A. C.T. si în consecinta:

A fost obligata pârâta A. C. T. la plata sumei de 4514 lei în favoarea reclamantei reprezentând suma încasata necuvenit.

S-au respins restul pretentiilor.

S-a admis cererea reconventionala formulata de catre pârâta reclamanta reconventional A. C. T. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconventional T. C. S. si în consecinta:

S-a constatat ca între suma la care a fost obligata pârâta si creanta pe care aceasta o are de încasat de la T.C.S., a operat compensarea legala în sensul stingerii sumei pe care reclamanta i-o datoreaza acesteia, pâna la concurenta sumei pe care reclamanta i-a platit-o nedatorat. Fara cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele :

Pârâta desfasoara activitate în cadrul T. C.S., îndeplinind functia de judecator. 

În luna octombrie a anului 2008, acesteia i s-a achitat în baza unor hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile suma de 4.514 de lei reprezentând spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, spor de confidentialitate, indexare salarii, stimulente si diferente salariale aferente perioadei 2004-2008.

În perioada 01.09.2009 -30.09.2009 s-a efectuat de catre reprezentantii C. de C. ai R. – C. de C. C. S. misiunea de audit financiar, în urma careia au fost constatate abateri de la legalitate si regularitate care au determinat prejudicii în urma estimarii de 394.492 lei, abateri constând în neretinerea si nevirarea contributiilor individuale datorate catre bugetul asigurarilor sociale, bugetul asigurarilor pentru somaj si respectiv catre fondul unic de asigurari de sanatate cu privire la drepturile de natura salariala obtinute de angajatii T. C. S. în baza unor hotarâri judecatoresti.

Reprezentantii C. de C. a R. – C. de C.C. S. au întocmit procesul verbal de constatare din data de 28.09.2009, prin care s-au constatat deficientele cu privire la neretinerea si nevirarea contributiilor individuale datorate catre bugetul asigurarilor sociale, bugetul asigurarilor pentru somaj si respectiv catre fondul unic de asigurari de sanatate cu privire la drepturile de natura salariala obtinute de angajatii T.C.S. în baza unor hotarâri judecatoresti.

Instanta a retinut ca suma încasata de pârâta astfel cum rezulta din situatia plati titlu depus la fila 30 dosar, este în cuantum de 4.514  lei, suma înscrisa în anexa nr. 1 la respectivul proces verbal, act care a fost semnat cu obiectiuni din partea reclamantului, si care au fost respinse de C. de C.  prin decizia nr. 18/26.10.2009, stabilindu-se în sarcina acestuia calcularea si virarea acestor contributii individuale catre bugetele aferente cu termen de realizare pâna la data de 26.11.2009.

 Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestatie, care a fost respinsa de catre C. de C. a R. prin Încheierea nr. XII/2 din 16.03.2010.

Reclamantul prin cererea înregistrata pe rolul T. D. sub dosar nr. 3022/2/2010 a solicitat anularea Încheierii nr. XII/2 din data de 16.03.2010 emisa de C. de C., anularea Deciziei nr. 18/26.10.2009 a C. de C. C. S., anularea procesului verbal de constatare încheiat la data de 28.09.2009 de catre reprezentantii C. de C. C. S. precum si suspendarea executari deciziei nr. 18/2009 pâna la solutionarea irevocabila a litigiului.

T. D., prin sentinta civila nr. 1381/17.06.2011, a respins cererea de suspendare si actiunea formulata de T. C. S. împotriva pârâtei C. de C. a R., retinând în considerentele acesteia faptul ca drepturile acordate retroactiv personalului T. C. S. în baza unor sentinte judecatoresti definitive si irevocabile sunt drepturi de natura salariala, urmând ca pentru acestea sa se retina si sa se vireze contributia la bugetul asigurarilor sociale, fondului unic de asigurari de sanatate si bugetul asigurarilor de somaj, sentinta care a ramas irevocabila prin respingerea recursului de catre C. de A. C., prin Decizia civila nr. 464 din 24.01.2012.

Potrivit art. 256 alin.1 din Codul muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.

În ce priveste apararea pârâtei ca ar fi intervenit prescriptia dreptului la actiune, instanta a apreciat-o ca nefondata, întrucât dreptul la actiune al reclamantei s-a nascut în momentul în care a luat cunostinta ca nu a calculat, retinut si virat contributiile individuale datorate de asigurati angajati. Procesul verbal de constatare a C. de C. C. S. a fost întocmit la data de 28.09.2012, iar contestatia împotriva acestuia a fost solutionata în mod definitiv si irevocabil prin decizia nr.464 a C. de A. C. la data de 24.01.2012, astfel ca în conditiile în care actiunea a fost înregistrata pe rolul instantei la data de 03.05.2012, termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de decretul nr.167/1958 nu era împlinit.

Fata de cele ce preced instanta a retinut ca pârâta a beneficiat de suma de 4.514  de lei în mod necuvenit si pe cale de consecinta,  în temeiul art. 256 alin.1 din Codul muncii a obligat-o sa o restituie reclamantului angajator.

În ceea ce priveste cererea reconventionala instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit art.1143 Cod Civil. „Când doua persoane sunt datoare una alteia , se opereaza între dânsele o compensatie care, stinge amândoua datoriile…”

Art.1144 Cod Civil. „Compensatia se opereaza de drept, în puterea legii, si chiar când debitorii n-ar sti nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc în momentul când ele se gasesc existând deodata si pana la concurenta cotitatilor lor respective.”

Art.1145 Cod Civil.”Compensatia n-are loc decât între doua datorii care deopotriva au ca obiect o suma de bani,…si care sunt deopotriva lichide si exigibile.

Conform art. 278 alin.1 din Legea nr.53/2003 „dispozitiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispozitii cuprinse în legislatia muncii si, în masura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile”

Potrivit adeverintei T. C. S. nr.133 din 17.01.2013, reclamanta reconventionala figureaza în evidentele sale cu drepturi salariale restante la data de 31.12.2012 si indexate la data de 30.06.2012, în suma de 260.053 lei datorate în baza unor hotarâri judecatoresti irevocabile, astfel ca acestea erau mult mai mari decât sumele pe care aceasta are obligatia de restituire, suma deopotriva certa, lichida si exigibila, prin urmare instanta a considerat ca la data de 26.11.2009 a operat o compensare legala, în sensul stingerii sumelor pe care reclamanta le datoreaza pârâtilor pâna la concurenta sumelor pe care aceasta le-a platit în mod nedatorat.

Compensarea intervenind de drept, la data de 26.11.2009, nefiind la latitudinea partilor sa accepte ori nu producerea efectelor pe care aceasta le presupune, datoria pârâtilor fiind stinsa la aceea data, acestia nu pot fi obligati la plata sumelor pretinse cu titlu de majorari de întârziere de 0,1% pe zi conform art. 119 din OUG nr. 92/2009 privind Codul de procedura fiscala cu modificarile si completarile ulterioare, iar pe de alta parte acestea nu pot fi datorate si întrucât între reclamanta si pârâta nu exista un raport juridic fiscal, ci un raport juridic de munca, supus reglementarilor prevazute de art.256 alin.1 din Codul muncii .

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâta A. C. T. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii actiunii reconventionale în întregime si respingerii actiunii reclamantului, cu motivarea ca actiunea T. C. S. este prescrisa.

Precizeaza recurenta ca sumele la care a fost obligata ca o consecinta a admiterii actiunii reclamantului reprezinta contributii la bugetul asigurarilor sociale, la fondul unic al asigurarilor de sanatate si al asigurarilor de somaj, calculate la o plata ce i-a fost facuta în luna octombrie 2008 privind drepturile salariale stabilite în baza unor hotarâri judecatoresti, astfel încât actiunea formulata la 27 aprilie 2012 depaseste termenul de prescriptie de 3 ani, exceptia de prescriptie fiind gresit respinsa de catre instanta de fond.

Plata drepturilor salariale fiind facuta în anul 2008, acela a fost momentul în care a început sa curga termenul de prescriptie si nu de la data la care C. de C. a constatat ca în mod gresit tribunalul nu a retinut la sursa contributiile respective, si nici de la data la care T. C. S. i-a fost respinsa contestatia formulata împotriva actului de control al C. de  C.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca afirmatiile recurentei în ceea ce priveste momentul începerii curgerii termenului de prescriptie sunt corecte, gresit fiind doar termenul de prescriptie care nu este de 3 ani ci este termenul de 5 ani reglementat de art.91 alin.1 din OG nr.92/2003 modificata si republicata.

Raportul juridic dintre recurenta si institutiile bugetare este un raport de natura fiscala, caruia i se aplica normele speciale, iar în masura în care angajatorul sau ordonatorul de credite omite sa faca retinerea la sursa, debitorul obligatiei fiscale are obligatia de a face el însusi plata pentru a stinge obligatia fiscala, astfel încât în mod corect C. de C. a stabilit obligatia T. C.  S.  de a vira în fondurile indicate sumele datorate de recurenta, sens în care tribunalul a formulat actiunea ce a fost admisa de catre instanta de fond.

Mai mult decât atât, invocând compensarea, recurenta a confirmat existenta creantei din momentul nasterii acesteia, deoarece compensarea opereaza prin efectul legii din momentul în care creantele reciproce sunt certe, lichide si exigibile, astfel încât ea însasi a recunoscut stingerea obligatiei prin acest mod.

Fata de toate cele retinute, instanta a respins recursul ca nefondat în conditiile art.312 al.1 Cod procedura civila, constatând ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Domenii speta