Rejudecare după extrădare. Condiţii de admisibilitate.

Extrădare.

Rejudecare după extrădare. Condiţii de admisibilitate.

art. 522 ind.1 Cpp

Rejudecarea cauzei nu se dispune de catre instanta în mod automat, fiind limitata sub aspectul admisibilitatii de o serie de conditii: sa existe o hotarâre definitiva de condamnare, judecata sa fi avut loc în lipsa persoanei condamnate, condamnatul sa fi fost extradat si sa nu se fi sustras de la judecata.

În consecinta, cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa în situatia în care nu se constata încalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata în lipsa.

 (decizia penală nr.1454/12.08.2013  pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 6356/300/2013)

 Prin sentinţa penală nr. 277/02.04.2013 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, în temeiul art. 5221 alin. 1 Cod procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare, formulată de petentul-condamnat M.D..

 Analizând actele şi lucrările dosarului cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare formulate de petentul- condamnat M.D., instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 733/P/2008 din data de 17.03.2009 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, în lipsă, a inculpatului M.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.

Pe parcursul urmăririi penale învinuitul M.D. a fost audiat, în această calitate, pe data de 16.01.2008 (f. 39- 40, 42- 43 dup) şi la aceeaşi dată i s-au adus la cunoştinţă învinuirea şi drepturile (f. 41 dup).

Ulterior, învinuitul s-a sustras urmăririi penale.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul a fost legal citat, fiind chemat în faţa instanţei şi cu mandat de aducere, însă s-a sustras cercetării judecătoreşti.

Prin sentinta penala nr. 394/02.06.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti- Secţia Penală în dosarul nr. 3548/300/2009, definitivă prin neapelare, s-au hotărât următoarele: în baza art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul M.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt; în baza art. 61 Cod penal a fost revocată liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicate prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 3754/16.09.2003 pronunţată de Inalta Curte de Casatie si Justitie şi a fost contopit restul neexecutat de 1258 zile închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicând un spor de 1 an, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 1 an şi 1258 zile de închisoare; în baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal cu titlul de pedeapsă accesorie; în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 35 alin. 1, 2 Cod penal s-a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal pe o durată de 4 ani şi pedeapsa complementară a degradării militare, dispuse prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronunţate de Tribunalul Municipiului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 3754/16.09.2003 pronunţată de Inalta Curte de Casatie si Justitie; în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 35 alin. 4 Cod penal s-au menţinut măsurile de siguranţă prevăzute de art. 116 Cod penal şi art. 118 lit. b Cod penal dispuse prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronunţate de Tribunalul Municipiului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 3754/16.09.2003 pronunţată de Inalta Curte de Casatie si Justitie; a fost admisă acţiunea civilă şi, în baza art. 14 Cod procedura penala, art. 346 Cod procedura penala, art. 998 Cod civil şi art. 999 Cod civil a fost obligat inculpatul la plata, către partea civilă G.G., a sumei de 3500 lei, reprezentând daune morale; în baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, fiind avansat de M.J. 

În baza acestei sentinţe a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 995/2009 emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la 01.07.2009.

Pentru executarea acestui mandat de executare a pedepsei inchisorii a fost emis, de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, la 12.01.2010, mandatul european de arestare nr. 3548/300/2009.

Conform actelor dosarului, petentul-condamnat M.D.  fost arestat, în baza acestui mandat european, la 14.03.2011, fiind predat de Belgia la 08.02.2012.

În raport cu acestea, instanţa de fond a apreciat inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare formulată de petentul-condamnat M.D.

S-a arătat că potrivit art. 5221 Cod procedura penala, în cazul în care se cere extrădarea sau arestarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.

Procedura de rejudecare după extrădare constituie o vocaţie a petentului- condamnat, nu un drept absolut, fiind supusă cenzurii instanţei.

Această procedură are ca finalitate garantarea exercitării dreptului la apărare de către inculpatul care a lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunţate în cauză.

Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislaţia internă, cât şi în Pactul Internaţional relativ la drepturile civile şi politice şi în C.A.D.O.L.F. care, în art. 6 par. 3, prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuşi şi de a interoga martorii, C.E.D.O. statuând, în jurisprudenţa sa, şi că prezenţa inculpatului este obligatorie la judecarea cauzei.

De la regula prezenţei inculpatului la soluţionarea cauzei se prevăd şi excepţii, atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa (cauza Poitrimol contra Franţei, cauza Colozza contr Italiei).

În raport cu acestea, s-a reţinut că dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricţionat, nu numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor, ci şi atunci când a avut cunoştinţă, în orice mod, despre desfăşurarea procedurilor împotriva sa.

Or, în cauză, s-a constatat că petentul, contrar susţinerilor sale, avea cunoştinţă de existenţa procedurilor penale ce îl priveau, i s-au adus la cunoştinţă învinuirea şi drepturile, a fost audiat în calitate de învinuit-, având posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare.

S-a precizat că absenţa petentului de la judecarea cauzei, în condiţiile în care acesta avea cunoştinţă de existenţa procedurilor penale ce îl priveau şi în condiţiile în care, conform normelor procesual penale a căror necunoaştere nu poate fi invocată şi reţinută, îi revenea obligaţia de a anunţa organelor judiciare domiciliul său real, este rezultatul exclusiv al culpei petentului.

Pornind de la principiul de drept comun „nemo propria turpitudinem allegans potest”, instanţa de fond a apreciat că admisibilitatea unei cereri de rejudecare după extrădare sau predare este condiţionată de exercitarea cu bună credinţă a acestuia drept.

În raport cu acestea, apreciind că în cauză absenţa petentului la judecarea cauzei este în exclusivitate rezultatul culpei sale, instanţa de fond  a apreciat inadmisibilă cererea formulată, şi a respins-o.

Împotriva acestei soluţii, în termen legal, a declarat recurs  recurentul-condamnat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond a cauzei, la prima instanţă, întrucât recurentul a fost judecat şi condamnat în lipsă, nu a avut cunoştinţă de dosar şi nu a fost legal citat, el fiind plecat la muncă în străinătate.

Curtea, examinând sentinţa  atacată, în raport cu  criticile formulate, de actele si lucrările dosarului, dar si din oficiu, conform art. 3856 alin.3  c.p.p., a constatat următoarele:

Procedura prevăzută  de art. 522 ind. 1 C.p.p. constituie un remediu procedural ce trebuie interpretat şi aplicat în concordanta cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Conventia Europeana de Extradare din 13.12.1957(adoptata prin Legea nr.80/1997) si Protocoalele aditionale, dar si cu dispozitiile Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala.

Din aceasta perspectiva, se constata ca rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului este o procedura ce are drept scop asigurarea dreptului la aparare, pornind de la considerentul ca principiul garantarii acestui drept este prioritar fata de autoritatea de lucru judecat a unei hotarâri de condamnare pronuntate în lipsa.

În acest fel, procedura desfasurata în lipsa persoanei condamnate este suplinita prin rejudecarea cauzei dupa extradare, asigurându-se respectarea contradictorialitatii, principiu ce nu a putut fi aplicat la judecata în lipsa.

În esenta, aceasta procedura speciala asigura si urmareste, asadar, respectarea dreptului la un proces echitabil, în special în componenta dreptului la aparare.

Drept urmare,  rejudecarea cauzei nu se dispune de catre instanta în mod automat, fiind limitata sub aspectul admisibilitatii de o serie de conditii: sa existe o hotarâre definitiva de condamnare, judecata sa fi avut loc în lipsa persoanei condamnate, condamnatul sa fi fost extradat si sa nu se fi sustras de la judecata.

În consecinta, cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa în situatia în care nu se constata încalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata în lipsa.

În acest sens, dispozitiile art.32 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicata prevad ca noua procedura de judecata are drept scop salvgardarea drepturilor la aparare a persoanei care a fost judecata si condamnata în lipsa.

În speta, sunt îndeplinite conditiile referitoare la existenta hotarârii definitive de condamnare, la judecata în lipsa si la extradarea condamnatului.

Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea a apreciat ca numitul M.D. a avut cunostinta de desfasurarea urmaririi penale si a judecatii si s-a sustras în mod constient de la desfasurarea procesului penal, fiind reprezentat de un avocat desemnat din oficiu.

 În consecinta, dreptul sau la aparare si la un proces echitabil nu a fost încalcat, motiv pentru care Curtea a apreciat ca nu este necesara reluarea procesului penal din stadiul judecatii în prima instanta.

Astfel, pe parcursul urmăririi penale învinuitul M.D. a fost audiat, în această calitate, pe data de 16.01.2008 şi la aceeaşi dată i s-au adus la cunoştinţă învinuirea şi drepturile.

Ulterior, învinuitul s-a sustras urmăririi penale.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul a fost legal citat, fiind chemat în faţa instanţei şi cu mandat de aducere, însă s-a sustras cercetării judecătoreşti.

Conform actelor dosarului, petentul-condamnat M.D.  a fost arestat, în baza mandatului european, la 14.03.2011, fiind predat de Belgia la 08.02.2012.

Prin probele administrate s-a dovedit ca M.D. a avut cunostinta de procesul penal si a acceptat sa fie judecat în lipsa.

Este adevarat ca singura declaratie pe care acesta a dat-o în fata organelor de cercetare penala este cea din 16.01.2008, înainte de formularea vreunei acuzatii penale în ceea ce îl priveste.

Se constata, de asemenea, ca M.D. a parasit teritoriul României la începutul lunii februarie a anului 2008, la scurt timp dupa aceasta audiere, înainte de începerea urmaririi penale în cee ce îl priveste.

Aceste împrejurari trebuie însa coroborate cu faptele ulterioare începerii urmaririi penale, din care rezulta, fara putinta de tagada, ca M.D. a stiut ca este pus sub acuzare, motiv pentru care nu s-a mai întors în România pentru a participa la procesul penal.

În ciuda celor sustinute de catre recurentul-condamnat, aceste aspecte din procesul  verbal de căutare încheiat în prezenţa mamei acestuia, aflat în dosarul de urmărire penală, din care rezultă că acesteia i-au fost aduse la cunoştinţă motivele pentru care fiul său era căutat de organele de poliţie, mama condamnatului precizând că fiul său este plecat din ţară, nu cunoaşte locul în care se află şi că nu păstrează legătura cu ea.

Aceste afirmaţii contravin celor susţinute de recurent în recurs, condamnatul afirmând că păstra permanent legătura cu mama sa şi că dacă aceasta ar fi avut cunoştinţă de proces, i-ar fi spus acest lucru.

În mod evident, mama condamnatului i-a comunicat fiului său că este căutat, M.D., neînţelegând să revină de bună voie în România pentru clarificarea afacerilor judiciare pe care le avea, fiind extrădat, după cum s-a arătat în baza unui mandat european de arestare.

Totodată, în condiţiile în care, aşa cum a susţinut recurentul, acesta a plecat la muncă în Belgia, unde avea rude stabilite, anterior evenimentelor din prezenta cauză, apare ca indubitabil că mama acestuia, în mod deliberat a ascuns organelor de poliţie destinaţia fiului său, pe care o cunoştea, fără putinţă de tăgadă.

Mai mult, neveridică este şi susţinerea vizând împrejurarea că nu a fost legal citat, în condiţiile în care procedura de citare s-a efectuat prin afişare la domiciliul indicat de aceasta în declaraţia din data de 16.01.2008, ulterior, nefiind adusă la cunoştinţa autorităţilor o schimbare de domiciliu.

Rezulta, astfel, că  M.D. cunoştea despre existenţa procesului în care era cercetat.

Se observă că susţinerile celor doi, mamă şi fiu, sunt contradictorii şi demonstrează concluziile de mai sus.

Pe de o parte, condamnatul a precizat ca se afla în strainatate, la rude şi că vorbea la telefon cu mama sa, care la rândul ei a afirmat că nu cunoaşte ţara în care este fiul său cu care nu păstrează legătura.

Totodată, recurentul  a susţinut că adresa sa corectă este cea indicata si în declaratia din data de 16.01.2008 şi a reafirmat ca aceasta este adresa de domiciliu, la care a locuit permanent cu mama sa, la care trebuia citat si unde trebuiau sa-i fie comunicate actele procedurale, lucru care s-a şi întâmplat.

Nu pot fi retinute nici criticile referitoare la lipsa de aparare.

Conform împuternicirilor avocatiale ce nu pot fi ignorate în lipsa unor dovezi contrare, din actele si lucrarile dosarului rezulta că M.D.  a avut aparator desemnat din oficiu.

Fata de cele retinute, Curtea  a apreciat în prezenta cauza ca instanta de fond a stabilit în mod corect ca nu a fost încalcat dreptul la aparare al condamnatului, asa încât cererea de rejudecare dupa extradare nu îndeplineste conditiile de admisibilitate.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p. a respins ca nefondat recursul declarat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 277/02.04.2013 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Domenii speta

Spete similare