Liberare provizorie sub control judiciar.

Decizie 872/R din 03.05.2012


Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii. Netemeinicie.

Deşi, în mod formal, la condiţiile liberării provizorii sub control judiciar, legea prevede în mod expres doar anumite cerinţe care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, rezultă şi o condiţie subînţeleasă, anume aceea ca lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.

Incidenţa acestei condiţii se impune cu atât mai mult cu cât în cauză unul dintre temeiurile arestării inculpatului este cel prevăzut de art.148 lit.f C. pr. pen.

Elementele favorabile care caracterizează persoana inculpatului nu pot avea un rol covârşitor în raport cu gradul mare de pericol social al faptelor cu privire la care există indicii temeinice că inculpatul le-a săvârşit. Or, din natura acestor infracţiuni rezultă că faptele prezintă un grad înalt de pericol social, concretizat în recrudescenţa fenomenului infracţional de corupţie, care justifică măsuri de exemplaritate, impuse de necesitatea prezervării încrederii în autoritatea care trebuie să sancţioneze ea însăşi încălcări ale legii, nu să permită şi chiar să fie autorul unor astfel de „derapaje” de la legalitate.

- art.1602 C. pr. pen.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ,

DECIZIA NR. 872/R din 03.05.2012)

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 aprilie 2012 s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul S.C.G.

În baza 1608a alin.3 C.pr.pen. raportat la art.1602 alin.3 C.pr.pen..s-a dispus ca  pe timpul liberării provizorii  inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a)  să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

 În baza art.1602 alin.31 lit. c, f C.pr.pen i s-a impus inculpatului ca pe timpul liberării provizorii: să  nu  se  apropie  şi  să nu  comunice direct  sau  indirect  cu coinculpaţii şi nici cu martorii.

În baza art.1602 alin.32 C.pr.pen i s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive.

Tribunalul a apreciat că, în ceea ce-l priveşte pe inculpat, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1602 Cpr.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpata a fost arestată şi trimisă în judecată nu depăşeşte 18 ani. Totodată, s-a apreciat că la acest moment procesual, nu există la dosar date care să probeze faptul că odată pus în libertate provizorie, inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului sau că ordinea publică ar fi în mod real afectată.

S-a mai reţinut că deşi infracţiunea pentru care inculpatul este arestat preventiv are un ridicat grad de pericol social, element de admisibilitate sau de inadmisibilitate a cererii, acesta nu este şi singular deoarece ordinea publică, securitatea socială, trebuie apreciată şi funcţie de efectiva tulburare prin liberarea provizorie a inculpatei. De altfel, necesitatea judecării în continuare a inculpatului in stare de arest preventiv, nu poate fi examinată doar prin prisma gravităţii faptelor pentru care aceasta este arestată, ci si prin prisma pericolului social concret creat prin liberarea sa provizorie şi mai ales prin prisma existenţei unor probe temeinice in sensul existenţei riscului distrugerii, al alterării mijloacelor de probă, ori al influenţării martorilor, experţilor, etc. în scopul zadarnicii adevărului.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs procurorul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei admiteri a cererii inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile recurentului şi de exigenţele art. 1608a alin. 6 Cod proc pen, Curtea apreciază că recursul este fondat şi-l va admite ca atare pentru următoarele motive:

Consider că instanţa de fond a dat o greşită interpretare dispoziţiilor art. 1608a  Cod procedură penală, atunci când a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului S.G.C.

În primul rând trebuie reţinut că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatei, existând indicii temeinice că acesta săvârşit infracţiuni prevăzute de legea criminalităţii organizate.

 Aceasta şi pentru că liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii (a se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia penală nr. 316 din 19 ianuarie 2007, în Buletinul Jurisprudenţei, Editura C.H.Beck, 2008, p.811).

Aşa cum rezultă din analiza dispoziţiilor legale, atunci când instanţa are a se pronunţa asupra stării de arest a unei persoane, evaluarea oportunităţii acesteia se face după criteriile prevăzute de lege, cum sunt cele ale art. 136 Cod procedură penală, conform cărora la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se ţină seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

Deşi, în mod formal, la condiţiile liberării provizorii sub control judiciar, legea prevede în mod expres doar anumite condiţii care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, rezultă şi o condiţie subînţeleasă şi anume ca aceea ca lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.

Incidenţa acestei condiţii se impune cu atât mai mult cu cât în cauză unul dintre temeiurile arestării inculpatei este cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Aceasta deoarece chiar procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanţa având a se pronunţa asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată şi în raport de motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.

Este adevărat că în cauză luate în mod singular elementele care caracterizează persoana inculpatului i-ar putea fi favorabile, în condiţiile în care s-ar reţine că este o persoana tânără, tittrată, fără antecedente penale.

Însă toate aceste elemente nu pot avea un rol covârşitor în raport cu gradul mare de pericol social al faptelor cu privire la care există indicii temeinice că le-a săvârşit; or din natura acestor infracţiuni rezultă că faptele prezintă un grad înalt de pericol social, concretizat în recrudescenţa fenomenului infracţional de corupţie care justifică măsuri de exemplaritate, impuse de necesitatea prezervării încrederii în autoritatea care trebuie să sancţioneze ea însăşi încălcări ale legii, nu să permită şi chiar să fie autorul unor astfel de „derapaje” de la legalitate.

Toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea argumente în susţinerea ideii că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cu privire la acordarea liberării provizorii sub control judiciar, lăsarea în libertate a inculpatei prezentând pericol pentru ordinea publică.

Având în vedere aceste  aspecte în  temeiul  art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală cu referire la art.1609 Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 19.04.2012  a Tribunalului Bucureşti – secţia a II a penală, pronunţată în dosarul nr.12581/3/2012,  va casa încheierea de şedinţă şi rejudecând în fond,  va respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul  S.G.C.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin.3  Cod procedură penală,