Insolvenţa: Îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea cererii de atragere a răspunderii.

Insolvenţa: Îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea cererii de atragere a răspunderii.

- Art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.

Faptul ca a fost continuata activitatea, deşi societatea avea datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati atata timp cat nu se doveste interesul personal in continuarea activitatii si că datorită acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.

Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 1156 din 29.05.2013)

Prin Sentinţa civilă nr.819/29.01.2013  pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr.38912/3/2010/a1 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de AFPS 1 prin DGFPMB în contradictoriu cu pârâtul D R C.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanta a reţinut următoarele :

„Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca nefiind intemeiata cererea formulata de AFPS 1 prin DGFPMB in contradictoriu cu pârâtul DRC in baza art.138 din Legea 85/2006 retinand in acest sens urmatoarele :

Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din legea 85/2006 în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale (existenţa unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăţie). Pe langă condiţiile generale, art.138 prevede şi condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarşit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de  supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică , precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.

Faptele ilicite savârşite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a-g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt raspunzatori civil, membrii organelor de conducere „care au cauzat” stare de insolvenţă prin una din faptele enumerate.

Cererea  formulata a fost întemeiata pe dispoziţiile art. 138 lit. c) din lege, fară să facă dovada săvarşirii de către parat a faptelor respective.

Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 .... judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: …  c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati .

In conformitate cu prevederile art.1169 C.civil din 1864-neabrogate-  reclamanta trebuia sa dovedeasca ca paratul a  savarsit faptele mentionate mai sus.

Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamanta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.

In cauza  nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.

Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art.138 .

Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.

Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.

Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de catre parat  si starea de insolventa  a debitoarei.

Fata de cele mentionate instanta va respinge ca neintemeiata  cererea formulata”.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs lichidatorul CPI RODICOM IPURL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii (art.304 pct.9 Cpc), instanţa de recurs urmand să examineze cauza sub toate aspecte (art.304/1 Cpc).

S-a menţionat că AFPS 1, în calitate de unic creditor, a formulat cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale care a fost respinsa de instanţa de fond.

S-a învederat că potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita angajarea răspunderii civile a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei şi prejudiciul produs.

S-a precizat că  fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune, ci poate consta si in omisiunea, inactiunea ilicita, in neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri cand aceasta activitate trebuia, potrivit legii, sa fie intreprinsa de catre o anumita persoana.

S-a susţinut că reprezentanţii societăţii aveau obligaţia legală să solicite aplicarea dispoziţiilor Legii nr.85/2006 şi nu să dispună în interes personal continuarea unei activităţii care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţii.

S-a mai arătat că din modul în care este redactat art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 rezultă că simplul fapt că s-a dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăţi este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obişnuită.

S-a învederat că pe taramul raspunderii civile delictuale culpa este prezumata, potrivit art.1357 Cod civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a actionat in temeiul unui mandat commercial.

S-a mentionat ca, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 si art.2010 Cod civil, obligatiile si raspunderea administratorului sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat, iar mandatul dat pentru activitati de exercitare a unui act profesionist este prezumat a fi cu caracter oneros (art.2010 Cod civil).

S-a precizat că societatea debitoare nu a depus bilanturi contabile sau raportari contabile pentru perioada 2004 – 2010, fiind incalcate dispozitiile art.28 al.1 din Legea nr.82/1991.

S-a menţionat că fapta ilicită, culpabilă a reprezentantului debitoarei constă în dezinteresul arătat în ceea ce priveşte funcţionarea normală şi în condiţii de legalitate a societăţii şi prejudiciul cauzat de către aceasta.

S-a indicat că acesta este raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă constand în nerespectarea şi neaplicarea legii, şi prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societăţii.

S-a sustinut ca, potrivit art.11 din Legea nr.82/1991 raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului.

S-a precizat că natura juridică a răspunderii reprezentanţilor debitoarei pentru aplicarea art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceştia şi societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului (art.72 şi 73 din Legea nr.31/1990).

S-a învederat că deşi in art.138 din lege nu se prevede in mod explicit cerinta culpei şi a greselii membrilor organelor de conducere ale societatii comerciale ajunse in insolventa, modul de formulare, in textul de lege, a faptelor nu inlatura posibilitatea absentei culpei, ci subliniaza vinovatia acestor membri, notiune care desemneaza atat intentia cat si culpa propriu-zisa.

S-a mai sustinut ca aceste fapte culpabile trebuie doar sa contribuie, alaturi de altele, la ajungerea societatii in insolventa pentru a se angaja raspunderea acestora si nu ca acestea sa duca in mod direct societatea in insolventa.

S-a arătat că în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementate de dispoziţiile art.138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvarşirea uneia dintre actele enumerate în mod expres şi limitativ de art.138 al.1 lit.a-g din lege.

În drept, s-au invocat dispozitiile art.299 si urm. Cpc, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.

În baza art.242 al.2 Cpc s-a solicitat judecata cauzei şi în lipsă.

În faza recursului nu s-au administrat probe noi. 

Analizând recursul declarat, raportat la dispoziţiile art.304 şi 3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Este neîntemeiată critica recurentei CPI IPURL potrivit căreia ar fi îndeplinite conditiile art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.

Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.

Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.

Insa, pe lângă condiţiile generale, art.138 prevede şi condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârşit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.

Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.

Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 din fostul Cod civil (aplicabil în cauză), sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.

Faptele ilicite care pot atrage raspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.

Prin cererea formulată reclamanta DGFPMB în reprezentarea AFPS 1 a solicitat ca pasivul debitorului SC K I C SRL rămas neacoperit să fie suportat de către intimatul - pârât D R C, invocand incidenţa art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.

Referitor la fapta prevazuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor acestei dispoziţii legale.

Nu a fost indicata in concret nicio actiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.

Trebuie observat ca derularea unei activitati economice este un aspect normal din timpul functionarii unei societati comerciale, in cadrul careia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.

Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.

Faptul ca a fost continuata activitatea, deşi societatea avea datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati atata timp cat nu se doveste interesul personal in continuarea activitatii si că datorită acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.

Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.

Curtea retine ca deciziile reprezentantilor unei societati se pot dovedi a fi gresite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in functionarea normala a societatii nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.

Totodata, neplata datoriilor bugetare/civile nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.

Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poata determina atragerea raspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedeasca ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speta.

Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 Cpc, Curtea constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art.312 al.1 Cpc, a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare