Legea nr. 85/2006, art. 7 alin. 3

Textul art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 referitor la notificarea deschiderii procedurii insolvenţei faţă de creditorii care nu sunt identificaţi în lista depusă de debitor nu face nici o distincţie cu privire la creditorii ce intră în domeniul de aplicabilitate al aceste reguli, astfel încât şi creditorii cu creanţe garantate sunt ţinuţi de obligaţia de a verifica Buletinul procedurilor de insolvenţă.

- Legea nr. 85/2006, art. 7 alin. 3

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 526 din 08.03.2013)

Constată că prin sentinţa civilă nr.4151/F din 21.12.2012 a Tribunalului Ialomiţa a fost respinsă cererea de repunere în termenul de depunere a contestaţiei formulată de contestatoarea SC ZYX O SRL, a fost admisă excepţia invocată de lichidatorul judiciar privind tardivitatea formulării contestaţiilor de creditoarele BCR SA Bucureşti şi SC ZYX O SRL şi au fost respinse ca tardive contestaţiile creditoarelor arătate.

Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a constatat că la 05.11.2012 BCR SA Bucureşti a formulat contestaţie împotriva hotărârii administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă G V, ce administrează procedura de insolvenţă a debitoarei SC AM T SRL, de a respinge cererea de înscriere în tabelul creanţelor a sumei totale de 825.049,32 lei, solicitând să se admită contestaţia şi să se dispună înscrierea BCR SA la masa credală, cu repunerea în termenul de înscriere, la categoria creanţe garantate, a creanţei de 825.049,32 lei; sub motiv că administratorul judiciar nu a notificat-o pe contestatoare, astfel că se impune repunerea în termenul de înregistrare a cererii de creanţă şi înscrierea BCR SA Bucureşti în tabelul creditorilor cu creanţa de 825.049,32 lei existentă la 04.15.2012.

Judecătorul-sindic a mai constatat că administratorul judiciar a depus întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii contestaţiei şi, pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, sub motiv că notificarea deschiderii procedurii de insolvenţă a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi că a fost întocmit tabelul preliminar al creanţelor pe baza declaraţiilor de creanţă depuse la dosarul cauzei, între acestea nu figura şi cea a contestatoarei, tabelul fiind publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.7461/24.05.2012, iar contestatoarea nu a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor, astfel că a fost întocmit şi tabelul definitiv al creanţelor, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.12615/14.09.2012, iar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.13341/28.09.2012 a fost notificată deschiderea procedurii falimentului prin sentinţa civilă nr.1989/07.09.2012, astfel că, în această fază a procedurii a fost formulată contestaţia din 05.11.2012; că prin adresa nr.1344/15.10.2012 lichidatorul judiciar a solicitat creditoarei BCR SA să-i comunice cuantumul creditului în perioada 04.05.2012 – 07.09.2012, iar în urma răspunsului dat, lichidatorul judiciar a admis parţial cererea, înscriind creanţa din perioada de observaţie, înscriind-o cu suma de 31.503,47 lei, că în urma admiterii în parte a cererii de creanţă şi a comunicării făcută de lichidatorul judiciar prin adresanr.1376/25.10.2012 BCR SA a formulat contestaţie, solicitând înscrierea în tabelul definitiv a întregii creanţe de 825.049,32 lei, existentă la 04.05.2012, invocând dispoziţiile art.73 din Legea nr.85/2006, respectiv art.103 Cod procedură civilă; că, în consecinţă, în această fază nu poate fi admisă contestaţia, având în vedere că nu a fost contestat tabelul preliminar şi nici tabelul definitiv în termenul prevăzut de lege.

Judecătorul-sindic a mai constatat că la dosar au fost depuse note scrise de contestatoare, prin care se susţine că excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei invocată de lichidator nu este întemeiată, având în vedere că BCR SA nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă şi că ea nu poate fi asimilată cu un creditor ce nu poate fi identificat, astfel că dispoziţiile art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006 nu-i sunt aplicabile.

Analizând contestaţia judecătorul-sindic a luat în discuţie cererea de repunere în termenul de declarare a creanţelor formulată de creditoarea BCR SA Bucureşti.

Judecătorul-sindic a decis că administratorul judiciar a notificat deschiderea procedurii insolvenţei prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.7461/24.05.2012 în condiţiile în care administratorul social nu a depus lista creditorilor astfel că tabelul preliminar a fost întocmit pe baza declaraţiilor de creanţă depuse de creditorii notificaţi în această modalitate, tabel publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din 26.07.2012 (fila 21).

În drept, judecătorul-sindic a constatat că potrivit dispoziţiilor art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista creditorilor, procedura notificării prevăzută la art.61 din aceeaşi lege este considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă; că astfel cererea de creanţă depusă de contestatoarea BCR SA la 27.09.2012 este neîntemeiată şi la fel cererea de repunere în termenul de declarare a creanţei, având în vedere că nu a fost dovedită existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa contestatoarei pentru a depune cererea cel puţin până la data definitivării tabelului de creanţe, respectiv 10.08.2012. Judecătorul-sindic a observat că, contestatoarea nu a contestat nici tabelul preliminar al creanţei în termenul legal de 5 zile de la publicare şi nu a dovedit nici existenţa unor motive întemeiate de repunere în termenul de formulare a contestaţiei.

În concluzie, judecătorul-sindic a decis respingerea cererii de repunere în termen formulată de contestatoarea BCR SA, admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei împotriva tabelului preliminar şi respingerea acesteia ca tardiv formulată.

La 22.01.2013 BCR SA a declarat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală.

Se susţine că greşit instanţa de fond a reţinut că BCR SA a formulat contestaţia nr.17863/01.11.2012 împotriva tabelului preliminar, în realitate era formată împotriva soluţiei dată de lichidatorul judiciar de admitere în parte a cererii de creanţă şi înscrierea sumei în cuantum de 31.503,47 lei.

În speţă ar fi aplicabile, susţine recurenta, dispoziţiile prevăzute de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, deoarece instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia deoarece judecătorul-sindic nu a observat că la data publicării tabelului preliminar al creanţelor BCR SA nu avea calitate în acel moment, astfel că ea a formulat cerere de repunere în termenul de depunere a cererii de creanţă.

Se mai susţine că cererea de repunere în termen este fundamentată pe faptul că BCR SA nu a fost notificată de administratorul judiciar, deşi creditoarea trebuia să fie identificată în lista prevăzută în art.28 alin.1 lit.c) din legea insolvenţei, căci orice creditor trebuie să fie notat în evidenţele contabile ale societăţii, creditoarea BCR SA nu poate fi asimilată cu un creditor care nu a putut fi identificat de debitoare sau de administratorul judiciar, acesta nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Lichidatorul judiciar trebuia să consulte arhiva electronică de garanţii reale imobiliare, situaţiile financiare depuse la direcţia finanţelor, registrul comerţului şi orice alte informaţii cu privire la bunurile societăţii, ocazie cu care acesta putea să constate că debitoarea avea un contract de creanţă cu BCR SA.

Dispoziţiile art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006 au valoarea unei prezumţii legale relative ce poate fi răsturnată cu orice mijloc de probă. Având în vedere şi faptul că art.76 din Legea nr.85/2006 nu oferă niciun remediu procesual creditorului care nu a depus declaraţia de creanţă în termenul limită stabilit în hotărârea de deschiderea procedurii insolvenţei, fără să fie în culpă, singura posibilitate de remediere a acestei situaţii este repunerea în termen reglementată prin art.103 Cod procedură civilă, iar cererea de repunere în termen formulată de BCR SA respectă procedura prevăzută de teza finală a celui din urmă text. Noţiunea de împrejurare mai presus de voinţa părţii trebuie să fie tratată într-un sens mai larg decât cel dat prin conexiunea cu forţa majoră, fiind mai degrabă apropiat de cazul fortuit.

Recurenta susţine că starea de fapt conform căreia lichidatorul judiciar nu s-a aflat în posesia documentelor contabile ale debitoarei este asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa creditorului BCR SA de a afla situaţia reală a debitoarei. Prin urmare prezumţia prevăzută de art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006 conform căreia creditorul a avut cunoştinţă despre starea de insolvenţă a debitoarei de la data publicării notificării privind deschiderea procedurii generale de insolvenţă în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă este răsturnată şi pe această cale creditoarea BCR SA trebuie să fie repusă în termen.

În concluzie se solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei, în sensul repunerii BCR SA în termenul de înregistrare a cererii de creanţă şi, pe cale de consecinţă, înscrierea acesteia în tabelul creditorilor cu suma de 825.049,32 lei.

Recursul nu este fondat.

Nu este fondată critica recurentei, încadrată corect de aceasta în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nu însă şi în motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

Cu privire la încadrarea în motivul de recurs, Curtea observă că recurenta a invocat şi art.304 pct.8 Cod procedură civilă, susţinând că instanţa de fond ar fi omis să analizeze cererea de repunere în termenul de declarare a creanţei şi că prin aceasta ea ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Curtea reaminteşte că motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă vizează interpretarea unui act juridic dedus judecăţii, adică o piesă de bază din dosar care fundamentează dreptul uneia dintre părţi. În speţă recurenta nu se referă la un astfel de document ci la o interpretare greşită a cererii de învestire a instanţei, respectiv a cererii de repunere în termen. O astfel de cenzură nu face obiectul motivului prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

Verificând recursul în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea observă că nu poate fi reţinută critica recurentei privind omisiunea judecătorului de soluţionare a cererii de repunere în termenul de declarare a creanţei. Din această sentinţă rezultă că judecătorul-sindic a luat în discuţie, cu prioritate, cererea de repunere în termenul de declarare a creanţei, pe care a respins-o pe motivul că BCR SA a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei prin procedura publicării notificării arătate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.7461 din 24.05.2012 în care era menţionat termenul limită până la care trebuia depusă cererea de înscriere a creanţei, făcând trimitere la filele 18-19 dosar. Judecătorul-sindic a argumentat aplicabilitatea regulii privind notificarea prin procedura publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pe situaţia de fapt din dosarul cauzei relevată de faptul că administratorul social nu a depus lista creditorilor, motiv pentru care tabloul creanţelor a fost întocmit numai pe baza cererilor creditorilor notificaţi prin procedura arătată mai sus.

Judecătorul-sindic a mai observat că BCR SA nu a dovedit că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.103 Cod procedură civilă, respectiv că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să depună cererea până la termenul din 10.08.2012, data când a fost definitivat tabelul de creanţe, ea depunând cererea la 27.09.2012, mult peste termenul arătat.

Judecătorul-sindic a concluzionat că BCR SA trebuia să respecte termenul limită de depunere a creanţelor menţionat în notificarea publicată, respectiv 08.06.2012.

Curtea reţine deci că judecătorul-sindic a verificat cererea contestatoarei de repunere în termenul de depunere a creanţei.

Curtea mai observă că nu poate fi reţinută teza recurentei potrivit căreia acesteia nu i-ar fi aplicabilă regula prevăzută de art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006 pe motiv că ea nu ar putea să fie considerată o creditoare ce nu este destul de vizibilă prin natura şi importanţa creanţei sale, în aşa fel încât să nu fie înscrisă în actele contabile şi să poată fi astfel identificată de administratorul judiciar în ipoteza desfăşurării procedurii insolvenţei şi că în ultimă instanţă ea putea fi identificată din verificarea registrelor altor instituţii, cum ar fi arhiva electronică de garanţii reale mobiliare, registrele direcţiei finanţelor publice, registrul comerţului, etc.

Curtea reaminteşte că textul art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006 nu face nicio distincţie cu privire la creditorii ce intră în domeniul de aplicabilitate al acestei reguli. Dacă am admite ipoteza recurentei ar însemna că toate băncile sunt creditoare privilegiate, ele nefiind ţinute de obligaţia verificării Buletinului Procedurilor de Insolvenţă pentru ca pe această cale să formuleze, când este cazul, cerere de declarare a creanţelor. În plus, Curtea reaminteşte că nu există nicio obligaţie legală în sarcina administratorului judiciar de a verifica registrele arătate. Dacă ar exista o astfel de obligaţie legală, ar fi scuzabilă omisiunea recurentei de a depune cererea de declarare a creanţei în termenul prevăzut în notificare. Nu există o astfel de obligaţie legală şi deci recurenta nu se poate prevala de încălcarea legii de către administratorul judiciar.

Un alt motiv invocat de recurentă pentru repunerea în termen este imposibilitatea creditoarei de a cunoaşte că administratorul judiciar nu s-a aflat în posesia documentelor contabile ale debitoarei, această situaţie fiind o împrejurare mai presus de voinţa sa, care a împiedicat-o să depună cererea de declarare a creanţei în termenul prevăzut în notificare.

Curtea constată că ipoteza invocată de recurentă este cea care fundamentează regula art.7 alin.3. Raţiunea textului arătat este aceea că ori de câte ori nu este posibilă identificarea creditorilor în actele contabile, indiferent de motive, creditorii sunt notificaţi prin publicarea notificării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Indirect acest text obligă pe creditori să verifice Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pentru a se putea înscrie în procedura de insolvenţă atunci când este creditor al unei societăţi faţă de care a fost deschisă procedura insolvenţei. Este o regulă legală prin care este organizată procedura insolvenţei şi creditorul care omite să facă verificarea buletinului procedurii insolvenţei nu se poate scuza prevalându-se tocmai de raţiunea pentru care textul art.7 alin.3 o obliga să verifice procedura insolvenţei.

Văzând şi dispoziţiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă s-a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare