Indemnizaţie de şomaj. Mod de stabilire.

Decizie 4454 din 31.08.2012


DOMENIU Contracte de muncă.

Indemnizaţie de şomaj. Mod de stabilire. Primă de fidelitate acordată la încetarea contractului individual de muncă prin acord. Natură juridică.

- Legea nr. 571/2003

- H.G. nr. 174/2002, art. 191

- Codul muncii, art. 55 lit. b)

Suma primita de salariată în ultima lună de activitate nu se încadrează în niciuna dintre excepţiile de la plata contribuţiei pentru şomaj, ceea ce înseamnă că în mod corect angajatorul a reţinut şi virat această contribuţie.

Intrucat pentru aceasta suma s-a platit contributia de asigurari pentru somaj, recurenta avea obligatia sa o includa in calculul indemnizatiei de somaj cuvenita reclamantei, in acest sens fiind dispozitiile art. 191 din normele de aplicare a Legii 76/2002, aprobate prin  Hotărârea de Guvern nr. 174/2002, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea de Guvern nr. 113/2011, potrivit cărora prin salariu de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se înţelege baza lunară de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzută la titlul IX2 «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI  - SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE,  DECIZIA NR. 4454

din 31.08.2012)

Prin sentinţa civilă nr.4076/03.05.2012, Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis cererea formulată de contestatoarea M.A.O. în contradictoriu cu intimata A. M. O. F. M. BUCUREŞTI ; a dispus anularea dispoziţiei nr. 921/09.09.2011 si a obligat parata sa emită o noua dispoziţie privind stabilirea indemnizaţiei de şomaj cu luarea in calcul pentru luna iunie 2011 a salariului brut de 131027 lei conform adeverinţei nr. 132/22.08.2011 cu datele privind plata contribuţiilor la Bugetul asigurărilor pentru şomaj; a obligat parata la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond  a reţinut că prin dispoziţia nr. 921/09.09.2011 privind stabilirea dreptului de indemnizaţie de şomaj s-a stabilit un cuantum al indemnizaţiei de şomaj de 876 lei, din care 375 lei reprezintă 75% din valoarea indicatorului social de referinţa şi 501 lei reprezintă 7% - media bazei lunare de calcul asupra căreia s-a aplicat contribuţia de asigurări pentru şomaj pe ultimele 12 luni in care s-a realizat stagiul de cotizare.

Sub aspectul temeiniciei,  tribunalul a reţinut că în mod greşit intimata nu a avut în vedere la stabilirea indemnizaţiei de şomaj pentru luna iunie 2011 salariul brut de 131027 lei, conform adeverinţei nr. 132/22.08.2011.

Susţinerile intimatei  în sensul că  prima încasată de contestatoare în luna iulie 2011 face parte din  categoria veniturilor pentru care angajatorul nu avea obligaţia de a retine si vira contribuţiile la bugetul asigurărilor pentru şomaj conform prevederilor art. 29616 alin 4 literele c şi d din  Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare, au fost apreciate de tribunal ca neîntemeiate, deoarece prima de fidelitate, al cărei regim juridic a determinat naşterea prezentului litigiu, nu a fost încasată după încetarea raportului de muncă ori cu titlu de compensaţie acordată în condiţiile legii sau ale contractelor colective sau individuale de muncă persoanelor concediate pentru motive care nu ţin de persoana lor, raporturile de muncă dintre contestatoare şi fostul angajator încetând prin acord, ci în considerarea calităţii de salariat, parte în raportul de muncă, având natura juridică a unui drept salarial.

Nu rezultă din probele administrate faptul că prima de fidelitate reprezintă un venit exigibil după încetarea raportului de muncă, aşa cum a susţinut intimata şi că nu ar fi fost inclusă în salariul de bază al lunii în care a fost încasată, întrucât aceasta are o evidentă natură salarială, îşi are izvorul în raportul de muncă dintre salariat şi angajator, astfel că este încadrată la art. 2964 din Codul Fiscal, intrând în baza de calcul a contribuţiilor la bugetul de şomaj.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat recurenta-intimată A. M. O. F. M. BUCUREŞTI solicitând admiterea recursului, casarea

sentinţei instanţei de fond ca fiind netemeinica si menţinerea deciziei emise de A.M.O.F.M. Sector 1.

S-a arătat că, interpretând în mod greşit prevederile codului fiscal, instanţa de fond a făcut referire în mod greşit la persoanele  prevăzute la art.296 ind.4.  In cazul  procesului de incetare a activităţii, ARBL avea obligaţia îndeplinirii prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu privire la disponibilizarea colectiva sau încetarea contractului individual de munca prin desfiinţarea postului.

ARBL nu s-a conformat prevederilor legale, incetand contractele de munca, conform prevederilor art. 55 Iit. b Codul muncii, prin acordul părtilor. Cu ocazia acestor „ plecări voluntare” a acordat la  încetarea contractelor individuale de munca, sume de bani (de natura plaţilor compensatorii)

salariaţilor care au fost de acord cu aceasta modalitate de incetare a contractului de munca.

Fata de aceasta situaţie,  afirmaţia ARBL  ca acestea reprezintă "sume cuvenite ca urmare a încetării relatiilor contractuale", pentru care s-a plătit contribuţie Ia bugetul asigurărilor pentru şomaj, nu pot fi avute în vedere ca făcând parte din salariul de bază cuvenit şi acordat salariaţilor, societatea încetând contractele de muncă, ca urmare a restructurării, solicitând salariaţilor încetarea „prin plecări voluntare” a contractelor de muncă.

Este evident faptul ca aceste sume au fost acordate ca o compensare a pierderii locului de muncă, prin plecări voluntare, ele neputând face parte din baza de calcul prevăzuta de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale - Titlul IX ind.2  Contribuţiisociale şi obligatorii art.296 (articole care au preluat prevederile art.14 alin.1 şi 2 din Hotărârea de Guvern nr.174/2002 - in vigoare la data încetării contractului de munca).

Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat  ca recursul este nefondat, prima instanta făcând o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente in speta si o justa apreciere a situatiei de fapt.

S-a retinut in mod corect ca reclamanta a incetat prin acord raporturile de munca pe care le avea cu angajatorul A.R.B.L., in baza art. 55 lit. b) din Codul muncii, incepand cu data de 30.06.2011.

In ultima luna de activitate, si anume iunie 2011, reclamanta a incasat de la angajator suma bruta de 131.027 lei, reprezentand salariul pentru luna iunie 2011 si o compensatie pentru incetarea raporturilor de munca. Pentru intreaga suma angajatorul a retinut si virat la bugetul asigurarilor pentru somaj atat contributia individuala datorata de salariat, cat si contributia datorata de angajator, astfel cum rezulta din adeverinta nr. 132/22.08.2011.

Recurenta a refuzat sa includa in calculul indemnizatiei de somaj cuvenite reclamantei suma primita de aceasta in ultima luna de activitate, cu titlu de compensatie pentru incetarea raporturilor de munca.

Motivul invocat de recurenta pentru justificarea acestui refuz este acela ca raporturile de munca dintre reclamantă si A.R.B.L. ar fi incetat prin concediere colectiva, si nu prin acordul partilor. Recurenta a sustinut ca angajatorul a initiat o schema de „plecari voluntare”, acordand compensatii salariatilor care au fost de acord cu o asemenea modalitate de incetare a raporturilor de munca si, in consecinta, suma acordata cu acest titlu reprezinta o compensatie pentru concediere, pentru care nu exista obligatia platii contributiei de asigurari pentru somaj si care nu poate fi inclusa in baza de calcul a indemnizatiei de somaj. Dispozitiile legale invocate de recurenta sunt cele cuprinse in art. 29615 si 29616 alin. 4 din Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr. 117/2010.

Curtea constata că, potrivit art. 29615 din Codul fiscal, in forma in vigoare in luna iunie 2011, ca urmare a modificarilor survenite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr. 117/2010, prevede anumite exceptii de la plata  contribuţiilor sociale obligatorii, insa niciuna dintre acestea nu are legatura cu speta de fata, pentru argumentarea acestui punct de vedere fiind necesara redarea continutului dispozitiei mentionate.

Cea de-a doua dispozitie legala invocata de recurenta este cea cuprinsa in art. 29616  alin. 4 din Codul fiscal, forma in vigoare dupa modificarile aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 si care prevede unele excepţii specifice, însă a reţinut Curtea că ipotezele reglementate la literele c) si d) sunt singurele care au legatura cu situatia din speta de fata, dar nu sunt indeplinite conditiile cerute de legiuitor pentru a fi aplicabila scutirea de la plata contributiei pentru somaj.

Astfel, exceptia de la litera c) are in vedere compensaţiile acordate persoanelor concediate pentru motive care nu ţin de persoana lor. In cazul de fata, intimata reclamanta nu a fost concediata, raporturile dintre munca dintre parti incetand prin acordul lor, conform art. 55 Codul muncii, modalitate de incetare a contractului de munca reglementata in mod distinct prin Legea nr. 53/2003. Chiar daca suma primita de reclamanta are natura unei compensatii pentru incetarea raporturilor de munca, legiuitorul impune conditia suplimentara ca aceasta incetare sa fi intervenit prin concediere, conditie neindeplinita in speta.

Exceptia de la litera d) are in vedere veniturile realizate de salariatii care nu se mai regasesc in raporturi juridice cu angajatorii, ceea ce nu este cazul in speta de fata. Suma bruta de 131.027 lei a fost incasata de intimata reclamanta in ultima luna de activitate, asadar cand inca se mai gasea in raport  juridic de munca.

Dupa cum se poate observa, suma primita de reclamanta in iunie 2011 nu se incadreaza in niciuna dintre exceptiile de la plata contributiei pentru somaj, ceea ce inseamna ca in mod corect angajatorul a retinut si virat aceasta contributie.

Intrucat pentru aceasta suma s-a platit contributia de asigurari pentru somaj, recurenta avea obligatia sa o includa in calculul indemnizatiei de somaj cuvenita reclamantei, in acest sens fiind dispozitiile art. 191 din normele de aplicare a Legii 76/2002, aprobate prin  Hotărârea de Guvern nr. 174/2002, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea de Guvern nr. 113/2011, potrivit cărora prin salariu de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se înţelege baza lunară de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzută la titlul IX2 «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare.

Fata de considerentele de fapt si de drept expuse, Curtea a constatat ca este legala si temeinica solutia primei instante de anulare a dispozitiei pentru stabilirea indemnizatiei pentru somaj si de obligare a paratei la emiterea unei noi dispozitii, cu luarea in calcul la stabilirea indemnizatiei a sumei brute de 131.027 lei pentru luna iunie 2011, recursul urmand a fi respins ca nefondat.

Domenii speta