Recurs contencios administrativ. obligaţie de a face. obiectul acţiunii în contencios administrativ. -art.8 din Legea nr.554/2004.

Decizie 4343 din 19.11.2012


SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. OBLIGAŢIE DE A FACE. OBIECTUL ACŢIUNII ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV.

-art.8 din Legea nr.554/2004.

Prin acţiunea ce face obiectul cauzei, reclamanta recurentă  a chemat în judecată pe pârâtul I. S. U. C.  al judeţului B. solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să se constate că incendiul din data de 05.02.2009 de pe strada R. cu ocazia stingerii căruia s-au întocmit procesele verbale nr.33/05.02.2009 şi 4/05.02.2009 au fost provocate de un scurt circuit electric cauzat de defecţiunea plăcii de bază a aparatului de bronzat Alisun  şi să fie obligat pârâtul să-i pună la dispoziţie copii după raportul de constatare şi fotografiile /filmările efectuate de unitate cu prilejul intervenţiei .

Art. 8 din Legea nr. 554/2004 stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ stipulând în alin.1 că „ Persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se considera vătămat într-un drept sau interes legitim al sau prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”

Or , analizând acţiunea formulată de către reclamant rezultă că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ , fiind o acţiune în constatarea unei stări de fapt , de natură civilă.

Prin urmare , având în vedere că prezenta cauză este o acţiune civilă şi nu o acţiune în contencios administrativ, competenţa de soluţionare a acesteia în primă instanţă aparţinea judecătoriei, conform art. 1 alin.1 Cod procedură civilă şi nu tribunalului .

Decizia nr.4343/CA/19.11.2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr.1548/CA din 20.03.2012 Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta  SC D. SRL  cu sediul în O.,  str. D.  C. nr.14 judeţul Bihor, în contradictoriu cu pârâta I. S.  U. C. AL JUD. B.  cu sediul în O., str.A. I.,  nr. 9 judeţul Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

La dosarul cauzei a fost depus  Raportul de  Constatare  Tehnică  privind analiza cauzei incendiului produs  în data de 5.02. 2009 ora  19,42  la  Salonul de bronzat  SC  S. SRL din O.,  str. R. , nr. 14 .

Încă din  titlu reiese  că este  vorba de  cel de-al doilea  incendiu.

Spaţiul în care s-a produs incendiul era amenajat pentru patru aparate de  bronzat,  având  un grup sanitar  şi o  magazie pentru materiale,  precum şi o canapea  pentru clienţi  şi  birou pentru personal.

La data şi ora producerii incendiului condiţiile atmosferice nu favorizau propagarea incendiului. Incendiul a fost observat de către numita  N. T. care a  anunţat pompierii militari prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă  112  la ora 19,42 .

Incendiul a fost localizat la ora 19,46  şi a fost  lichidat la  ora  20,06.  Cercetare a cauzei de incendiu a fost demarata imediat după lichidare a incendiului  de  către comandantul subunităţii împreună cu un agent al Poliţiei Municipiului O. S-a menţionat faptul că ultima persoană care a părăsit localul, proprietarul acestuia numitul S. C., nu a sosit la locul  incendiului.

S-a arătat în Raportul  de  Constatate  Tehnică, că  pompierii militari au acţionat la acelaşi spaţiu  pentru lichidarea unui alt incendiu  cu doar  2 ore înainte.

Din declaraţia comandantului  GIS  a reieşit că spaţiul era inundat cu  fum  iar  focarele cu incendii au fost stabilite  la intrarea unde  era  canapeaua  şi  în partea din spate  unde  era  amenajată  magazia.

În zona magaziei ardeau rafturile de lemn, suluri de hârtie, soluţii pentru curăţenie şi un tomberon în care erau depozitate deşeurile. Pentru cercetarea cauzei de incendiu au fost emise următoarele ipoteze:

a) - generarea incendiului de către efectul termic al curentului electric, ca urmare a solicitării circuitului care realimentează aparatele de bronzat;

b) - reaprinderea în urma primului incendiu;

c) - acţiune intenţionată;

d) - neglijenţă din partea proprietarului, fumatul.

În ceea ce priveşte ipoteza de la litera a, cu toate că aceasta a fost considerată cauza izbucnirii primului incendiu, ea a fost eliminată,  întrucât arderea  s-a manifestat mai  violent în spaţiul amenajat ca magazie, conductorii electrici care traversau spaţiul la nivelul  podelei  în  pat cablu au  fost afectaţi  din exterior  spre interior.  Instalaţia electrică  nu a prezentat indiciile  caracteristice  supraîncălzirii conductorilor  înainte  ca aceştia  să fie  cuprinşi de incendiu. De asemenea  pereţii erau arşi până  jos  în partea  dinspre  magazie iar în părţile dinspre spaţiile unde arau amplasate  aparatele de  bronzat, aceştia  erau doar afumaţi.

În ceea  ce  priveşte ipoteza de la litera  b,  al  doilea incendiu  nu ar  fi putut  să se producă ca  urmare a  reaprinderii primului incendiu, întrucât pe de o parte locul a  fost  bine verificat  după stingerea incendiului, iar pe de altă parte sursa  celui de-al  doilea  incendiu a  fost în partea  opusă primului incendiu.

A fost exclusă de asemenea şi varianta menţionată la litera c, aceasta  presupunând acţiunea  intenţionată  de  instituire  a incendiului. În ceea ce priveşte  fumatul ca  şi cauză a  celui de-al doilea incendiu, având  în vedere că proprietarul care este fumător a fost ultima persoană care a părăsit spaţiul cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-al doilea incendiu precum şi faptul că incendiul a izbucnit  în magazie, este  foarte  posibil ca  o  ţigară  aruncată  neglijent  în magazie  să  fi putut aprinde materialele  aflate în aceasta.

Concluzia  fundamentată  şi prezentată  detailat  privind cauza de incendiu ., cea  mai probabilă, s-a referit la  „jarul unei ţigări aruncate  neglijent” ca fiind cauza cea  mai probabilă a celui de al  doilea incendiu.  în sprijinul acestui raţionament a fost identificarea clara a poziţiei focarului de incendiu prin interpretarea amprentei incendiului în zona magaziei.

În aceste condiţii comisia a concluzionat că incendiul a fost provocat  ca urmare  a unui concurs  de împrejurări care au la bază  neglijenţa proprietarului.

S-a constatat că la data de 09.12.2011,  după depunerea  Raportului de Constatare  Tehnică, reprodus  mai sus, care a  fost  însoţit  de  fotografii şi schiţe  efectuate  la faţa locului,  a fost depusă  o cerere de probaţiune  de  către reclamant prin care a  solicitat efectuarea unei expertize  tehnice judiciare care sa  stabilească  dacă  plăcile de bază  ale aparatului de  bronzat ALISUN  care au ars  în incendiul din data de 5.02. 2009  de pe  str.  R. din O.  cu ocazia  stingerii căruia  s-au  întocmit procesele  verbale  nr. 33  şi 34, au provocat incendiul mai sus  menţionat.  Ca obiectiv al expertizei s-a mai solicitat să se stabilească  că aceste plăci de bronzat  sunt defectuos  concepute  şi  sunt susceptibile de a  provoca incendii. 

S-a mai solicitat de asemenea  o expertiză  cu obiectivul  generic „  stabilirea  cauzelor incendiului din data de 5.02. 2009”.

Cererea de  probaţiune  în ceea  ce priveşte  cele  două  expertize  a  fost respinsă  având în vedere că  din raportul de constatare tehnică  depus  a  reieşit  că incendiul  a  izbucnit  în magazia  salonului de bronzat,  considerându-se  irelevante obiectivele de expertiză depuse. S-a solicitat de asemenea  audierea  a 2 martori, cerere  care  a  fost respinsă  ca neconcludentă.

Văzând acţiunea  introductivă  cât  şi acţiunea  precizată,  conform  cărora  reclamantul a solicitat la pct. 2 să  fie  obligată pârâta  să pună la dispoziţia  acestuia copii după raportul de constatare  şi  fotografiile  efectuate de unitate  cu prilejul intervenţiei, s-a constatat că reclamantei  i-a  fost  comunicată concluzia  raportului, şi în cursul judecăţii  a fost depus  la dosar  şi  Raportul de Constatare Tehnică  însoţit  de fotografii.

Ca atare a ceastă cerere a rămas  fără obiect.

Referitor la primul capăt de cerere,  tribunalul a apreciat că instanţa de judecată nu se poate  subroga  în  atribuţiile  unei instituţii de specialitate şi nu poate  să constate  ca  şi cauză  a provocării unui incendiu,  o alta decât cea  cuprinsă în concluziile Raportului  de  Constatare Tehnică.

Pentru aceste considerente a fost respins şi primul punct al acţiunii introductive.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate, având în vedere  prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că acestea  nu sunt întemeiate câtă  vreme  acţiune a de  fond a  fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţei, a declarat recurs recurenta reclamantă SC D. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că incendiul din data de 05.02.2009 de pe strada R. din O., cu ocazia stingerii cărui s-au întocmit procesele verbale 33/05.02.2009 şi 34/05.02.2009, a fost provocat de scurtcircuit electric cauzat de defecţiunea plăcii de baza a aparatului de bronzat ALISUN şi obligarea pârâtei să pună la dispoziţie copii după raportul de constatare şi fotografiile / filmările efectuate de unitate cu prilejul intervenţiei. Cu cheltuieli de judecata.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei a solicitat repunerea cauzei pe rol întrucât nu s-a admis nici o probă din cele care au fost solicitate.

A menţionat că prin "cererea de probaţiune" pe care a depus-o la dosarul cauzei la data de 24.10.2011 prin serviciul REGISTRATURA a Tribunalului Bihor a solicitat încuviinţarea probei cu expertizele tehnice judiciare cu specialităţile

1. Electronica cu obiectivul generic "Stabilirea daca plăcile de baza al aparatului de bronzat ALISUN care au ars în incendiul din data de 05.02.2009 de pe strada R. din O., cu ocazia stingerii cărui s-au întocmit procesele verbale 33/05.02.2009 şi 34/05.02.2009"au provocat sau ar fi putut provoca incendiul mai sus menţionat. Stabilirea daca plăcile de baza al aparatului de bronzat ALISUN sunt defctuoase în sensul ca sunt defectuos concepute şi executate şi daca sunt susceptibile de a face scurtcircuite frecvent şi de a provoca incendii.

2. Procese pirogene şi incendii cu obiectivul generic "Stabilirea cauzelor incendiului din data de 05.02.2009 de pe strada R. din O., cu ocazia stingerii cărui s-au întocmit procesele verbale 33/05.02.2009 şi 34/05.02.2009"

A menţionat că specialităţile figurează în nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, publicat în Ordinul nr. 199/2010 05-02-2010 modificat prin ORDIN nr. 1.749/C din 19 august 2011 privind modificarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010.

II. A solicitat de asemenea încuviinţarea probei testimoniale cu martorii S. A.  H. şi A. A.  A. însă instanţa le-a respins în mod vădit nejustificat prin încheiere, motiv pentru care a considerat că în prezenta cauză nu a putut administra nici o proba care să-i susţină solicitările, fiindu-i afectat dreptul la un proces echitabil.

In fapt, în data de 05.02.2009 a avut loc un incendiu la salonul de bronzat al societăţii, incendiu cu ocazia stingerii căruia s-au încheiat procesele verbale 33/05.02.2009 şi 34/05.02.2009. A considerat ca incendiul a fost provocat de scurtcircuit electric cauzat de defecţiunea plăcii de baza a aparatului de bronzat ALISUN şi nu de alte cauze.

De altfel societatea s-a mai adresat paratei pentru ai se pune la dispoziţie cele solicitate insa parata a afirmat prin adresa 50026/P/17.02.2009 ca mijlocul care ar fi putut produce aprinderea ca fiind "ţigara" insa în cuprinsul procesului verbal de intervenţie nr 33/05.02.2009 se arata în mod corect ca sursa incendiului este "incalzire prin diferite tipuri de radiaţii (ultraviolet, intra..)", mijlocul care putea produce aprinderea este "efect termic al curentului electric", primul material care s-a aprins este "mase plastice izolaţie de cabluri". Când a cerut iar informaţii de la parata aceasta prin adresa cu nr 55041/P/01.04.2010 susţine teza a doua incendii unul anunţat la 17:41 ", la care mijlocul care putea produce aprinderea este "efect termic al curentului electric", şi un al doilea incendiu la care mijlocul care ar fi putut produce aprinderea ca fiind "ţigara". Tot prin acea adresa pârâta  a susţinut ca nu are filmări şi fotografii cu privire la incendiu în timp ce prin adresa 50026/P/l7.02.2009 lasă de înţeles ca aceste înregistrări /fotografii ar exista insa nu le vor pune la dispoziţie.

De fapt consideră ca incendiul s-a produs ca urmare a scurtcircuitului cauzat de defecţiunea din fabricaţie a placii de baza al aparatului de bronzat ALISUN mai mult susţine ca a fost un singur incendiu în realitate deoarece primul incendiu nu a fost stins corespunzător de pompieri şi astfel s-a produs cel de "al doilea" incendiu "inventat" de pompierii care nu au fost în stare sa stingă "primul incendiu". În realitate a fost un singur incendiu provocat de cauzele mai sus menţionate.

Aceasta acţiune este formulata deoarece răspunderea pentru prejudiciile cauzate de incendiul în cauza trebuie suportate de societatea producătoare de aparate de bronzat din Olanda. Societatea din Olanda (de fapt asigurătorul acesteia ) nu s-a eschivat insa a cerut probe cum ca incendiul a fost provocat de placa de baza a aparatului de bronzat.

În drept  a invocat dispoziţiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.

Examinând  sentinţa recurată , prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului , se constată următoarele :

Prin acţiunea ce face obiectul cauzei, reclamanta recurentă  a chemat în judecată pe pârâtul I. S. U. C.  al judeţului B. solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să se constate că incendiul din data de 05.02.2009 de pe strada R. cu ocazia stingerii căruia s-au întocmit procesele verbale nr.33/05.02.2009 şi 4/05.02.2009 au fost provocate de un scurt circuit electric cauzat de defecţiunea plăcii de bază a aparatului de bronzat Alisun  şi să fie obligat pârâtul să-i pună la dispoziţie copii după raportul de constatare şi fotografiile /filmările efectuate de unitate cu prilejul intervenţiei .

Art. 8 din Legea nr. 554/2004 stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ stipulând în alin.1 că „ Persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se considera vătămat într-un drept sau interes legitim al sau prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”

Or , analizând acţiunea formulată de către reclamant rezultă că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ , fiind o acţiune în constatarea unei stări de fapt , de natură civilă.

Prin urmare , având în vedere că prezenta cauză este o acţiune civilă şi nu o acţiune în contencios administrativ, competenţa de soluţionare a acesteia în primă instanţă aparţinea judecătoriei, conform art. 1 alin.1 Cod procedură civilă şi nu tribunalului .

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 304 pct.3 raportat la art. 312 alin.6 Cod procedură civilă  a  casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Oradea.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.