Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 1471 din 23.05.2016


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1471

Şedinţa publică de la 23.05.2016

I N S T A N Ţ A

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.09.2014, sub nr. ……, contestatorii ........., au formulat în contradictoriu cu intimata S.............. contestaţie la executare împotriva publicaţiei de vânzare din data de .......... privind imobilul situat ............., emisă în dosarul de executare nr. ....... al B.E.J. ..........., solicitând anularea tuturor formelor de executare, recalcularea debitului în cuantum de ........ CHF datorat intimatei, întrucât include o creanţă viitoare şi neexigibilă conform graficului de rambursare, implementarea unei restructurări a contractului de credit şi punerea în situaţia anterioară somaţiei, în sensul obligării la plata ratelor lunare conform graficului de rambursare, iar ca măsură asigurătorie, acordarea unui termen judiciar de plată a acestor rate, diminuarea cheltuielilor de executare, inclusiv a onorariului de executare care este exagerat, anularea raportului de evaluare întocmit în dosarul de executare, întrucât nu s-au respectat criteriile de evaluare imobiliară. Au mai solicitat contestatorii suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, contestatorii au arătat că au încheiat un contract de credit cu intimata, însă rata s-a majorat considerabil, astfel că s-a procedat la declanşarea executării silite. Au susţinut contestatorii că nu li s-a comunicat nicio somaţie de plată, nu s-a prezentat nimeni pentru reevaluarea apartamentului scos la licitaţie, iar preţul de pornire a licitaţiei este de doar ……. EUR, în condiţiile în care în zonă valoarea unui apartament similar este de peste …….. EUR. Au mai arătat contestatorii că, în caz de violenţă sau dol, cel al cărui consimţământ este viciat, are dreptul de a pretinde în afară de anulare şi daune interese, iar dacă preferă menţinerea contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei cu valoarea daunelor interese la care ar fi îndreptăţit. Au apreciat contestatorii că sunt îndreptăţiţi la adaptarea contractului, întrucât potrivit art. 1213 alin. 1 şi 2 Cod civil, dacă o parte este îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute ori execută contractul aşa cum acesta fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles această din urmă parte. În acest caz, după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea a înţeles contractul şi înainte ca aceasta să fi obţinut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare. Au mai invocat contestatorii abuzul de drept, discrepanţa raportului de forţă juridică şi economică în favoarea creditorului, încălcarea principiului garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile, încălcarea principiului bunei-credinţe.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 711 şi următoarele Cod procedură civilă.

În susţinerea contestaţiei au fost anexate înscrisuri.

Contestaţia a fost legal timbrată cu suma de 1.050 lei (fila 16, 24-25).

Intimata ………….. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, printre altele, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că nu există niciun raport contractual între bancă şi contestatori, aceştia fiind cu certitudine clienţi ai unei alte bănci (fila 416-418, 424).

La data de ........, contestatorii au depus la dosar prin serviciul registratură al instanţei o cerere modificatoare prin care au arătat că înţeleg să se judece în contradictoriu doar cu intimata ..............., întrucât nu există un raport contractual cu ................ bancă pe care au chemat-o în judecată din eroare, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de aceasta din urmă a rămas fără obiect.

Legal citată, intimata ................... a întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată, precum şi respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea sa la implementarea unei restructurări şi punerea în situaţia anterioară somării. A invocat intimata pe cale de excepţie tardivitatea formulării contestaţiei la executare silită. A arătat intimata că somaţia de plată a fost comunicată contestatorilor la data de 29.11.2013 aşa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat în dosarul execuţional. A mai susţinut intimata că debitorii contestatori au înregistrat repetate întârzieri la plată, soldul creditului acordat fiind reeşalonat pentru a doua oară. Potrivit voinţei părţilor manifestată la încheierea actului, banca era îndreptăţită să declare scadent anticipat creditul la apariţia unuia dintre cazurile de neîndeplinire din culpă, respectiv neplata oricăreia dintre rate, chiar fără punere în întârziere. A mai arătat intimata că executorul judecătoresc a respectat dispoziţiile legale referitoare la succesiunea actelor de executare, iar contestatorii au fost notificaţi în prealabil cu privire la întârzierile şi debitul înregistrat, după care creditul a fost declarat scadent anticipat. Sub aspectul inadmisibilităţii capătului de cerere privind implementarea unei restructurări şi punerea în situaţia anterioară somării, intimata a arătat faptul că pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate acele neregularităţi pentru a căror remediere legea crează o altă procedură. Neîndeplinirea la scadenţă a obligaţiilor asumate reprezintă un caz de culpă, iar banca avea tot dreptul să declare creditul exigibil şi să treacă la recuperarea întregii sume. Ca efect al rezoluţiunii contractului pentru neplata obligaţiilor nu se mai poate vorbi despre o restructurare a creditului sau despre o punere în situaţia anterioară declanşării executării silite, cu atât mai mult în cadrul unei contestaţii la executare. A mai arătat intimata că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare este una legală, onorariul executorului judecătoresc fiind calculat în limitele prevăzute de lege.

La solicitarea instanţei, intimata a înaintat în copie certificată pentru conformitate actele dosarului de executare nr. ……. al B.E.J. ………. (fila 27-409).

La data de ……. instanţa a dispus suspendarea executării silite în dosarul execuţional nr. ……… al B.E.J. ………., până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare, în baza considerentelor ce se regăsesc în încheierea de şedinţă de la acea dată.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică imobiliară evaluatorie.

Raportul de expertiză a fost întocmit de expert tehnic judiciar ………. şi a fost depus la dosar la data de …….. (fila 60-78 vol. II). La acest raport de expertiză părţile nu au formulat obiecţiuni.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare din perspectiva dispoziţiilor legale incidente şi din analiza înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată şi a actelor de executare depuse la dosarul cauzei, instanţa constată că prin cererea înregistrată sub nr. ……… intimata s-a adresat B.E.J. ………. pentru executarea silită a contestatorilor …………, în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. ………, cu modificările şi completările ulterioare, şi a contractului de ipotecă autentificat sub nr. ……….. de B.N.P. ……… (fila 28-28).

Prin încheierea din ……… dată de B.E.J. ………. s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită formulate de către intimată, fiind constituit dosarul execuţional nr. ………. al B.E.J. ……….., iar prin încheierea din data de ……… pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. ……….., îndreptată prin încheierea din data de …….., în baza titlurilor executorii mai sus menţionate, s-a încuviinţat executarea silită a contestatorilor ……….

În dosarul execuţional s-a emis somaţia de plată nr. ………., precum şi încheierea nr. ……… privind stabilirea cheltuielilor de executare (fila 93-94) comunicate contestatorilor la adresa de domiciliu în condiţiile art. 163 alin. 8 Cod procedură civilă coroborat cu art. 163 alin. 3 lit. g) Cod procedură civilă, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat în acest sens, conform art. 163 alin. 5 Cod procedură civilă (fila 95-96).

La data de …….., a fost întocmit şi procesul-verbal de situaţie cu privire la imobilul ………., număr cadastral …….., fiind notată în cartea funciară nr. ……… a municipiului Tulcea, urmărirea silită imobiliară cu privire la imobilul proprietatea contestatorilor (fila 99-102).

În continuare, instanţa reţine că în cadrul dosarului execuţional s-a formulat o cerere de intervenţie de către un alt creditor, respectiv ……… …….., cerere încuviinţată de Judecătoria Constanţa prin încheierea din data de …….. pronunţată în dosarul nr. ……. (fila 109), sens în care au fost înştiinţaţi şi debitorii contestatori potrivit dovezii de înmânare din data de …….. (fila 111-114).

De asemenea, prin încheierea nr. 1 din data de …….. dată de B.E.J. ………… în dosarul de executare nr. ………. s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată S………… şi a fost desemnat ca expert ………… în vederea stabilirii valorii de circulaţie a imobilului urmărit (fila 144).

Încheierea susmenţionată a fost comunicată contestatorilor potrivit dovezii de înmânare ataşate la dosar la data de ……… (fila 146).

Raportul de evaluare a fost întocmit la data de ………., iar prin încheierea nr. 2 din data de ……… s-a stabilit valoarea de circulaţie a imobilului situat în ……….. a municipiului Tulcea, la suma de ……….., acte comunicate contestatorilor la adresa de domiciliu în condiţiile art. 163 alin. 8 Cod procedură civilă coroborat cu art. 163 alin. 3 lit. g) Cod procedură civilă, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat în acest sens, conform art. 163 alin. 5 Cod procedură civilă (fila 185-186).

Publicaţiile de vânzare nr. …………. au fost comunicate contestatorilor la adresa de domiciliu în condiţiile art. 163 alin. 8 Cod procedură civilă coroborat cu art. 163 alin. 3 lit. g) Cod procedură civilă, aşa cum rezultă din procesele-verbale încheiate în acest sens, conform art. 163 alin. 5 Cod procedură civilă (fila 189-194, 215-219, 252-256), ultima publicaţie fiind comunicată la data de 21.07.2014.

Conform art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă (în forma în vigoare la data sesizării instanţei) împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Potrivit art. 714 alin. 1 pct. 1 şi 3, precum şi alin. 2 Cod procedură civilă (în forma în vigoare la data sesizării instanţei), dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă, iar pentru debitorul care contestă executarea însăşi, de la data când a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie. Cât priveşte contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt potrivit legii definitive, ea se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.

Deşi contestatorii au precizat că formulează contestaţia împotriva publicaţiei de vânzare din data de 21.08.2014, prin capetele de cerere formulate au solicitat expres anularea tuturor formelor de executare efectuate, precum şi recalcularea debitului datorat intimatei, dar şi repunerea în situaţia anterioară somării lor, ceea ce corespunde unei contestaţii îndreptate împotriva executării silite însăşi. De asemenea, au mai solicitat contestatorii cenzurarea cheltuielilor de executare în referire la onorariul stabilit de executorul judecătoresc, prin urmare au înţeles să promoveze şi o contestaţie împotriva încheierii din data de …….., dar şi anularea raportului de evaluare întocmit la data de …….. de ……… ca act distinct de executare.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 714 alin. 1 pct. 1 şi 3, precum şi alin. 2 Cod procedură civilă (în forma în vigoare la data sesizării instanţei).

Or, încheierea de încuviinţare a executării silite, somaţia, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, însoţite de copia certificată a titlurilor executorii, au fost comunicate contestatorilor încă din luna decembrie 2013, conform dovezilor existente la dosar, prin urmare, cu încălcarea evidentă a termenelor imperative stabilite de legiuitor.

În acest sens, instanţa reţine că potrivit art. 163 alin. 8 Cod procedură civilă coroborat cu art. 163 alin. 3 lit. f) Cod procedură civilă, dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu, în lipsa cutiei poştale, agentul va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare care cuprinde menţiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afişarea înştiinţării ori, când există urgenţă, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanţei de judecată pentru a i se comunica actul de procedură; când domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul acestuia nu se află în localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul (în speţă, la momentul derulării procedurii, anterior Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, instanţa de executare era potrivit art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă judecătoria în circumscripţia căreia se afla biroul executorului judecătoresc învestit cu executarea), înştiinţarea va cuprinde menţiunea că pentru a i se comunica citaţia destinatarul este în drept să se prezinte la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul. Dacă, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile prevăzut la lit. f), comunicarea se consideră efectuată la împlinirea acestui termen.

Contestatorii au înţeles să stea în pasivitate, deşi ar fi putut lua cunoştinţă de emiterea somaţiei dar şi de actele subsecvente, cel mai târziu la data de 03.03.2014, când acte emise în dosarul execuţional nr. ………. al B.E.J. ………. au fost înmânate mamei contestatoarei, aşa cum rezultă din dovezile existente la dosar (fila 112-116, 146).

Cât priveşte raportul de evaluare şi încheierea nr. …….….. de stabilire a valorii de circulaţie a imobilului urmărit, acestea au fost comunicate încă din luna mai 2014, după cum au fost comunicate şi publicaţiile de vânzare nr. …………, la adresa de domiciliu a contestatorilor, ultima publicaţie fiind comunicată în luna iulie 2014.

Instanţa mai reţine faptul că debitorul are la dispoziţie două mijloace procedurale: unul prin care se poate contesta legalitatea întregii executări ca atare, în cadrul acesteia putându-se invoca impedimente la însăşi începerea executării silite şi unul prin care se poate contesta un act de executare anume, pentru motive ce ţin exclusiv de legalitatea acestuia. În cel de-al doilea caz, contestatorul nu mai poate invoca motive în legătură cu executarea silită însăşi, pentru că legea prevede o cale de atac separată, ce trebuie formulată cu respectarea unui anumit termen. A admite o altă concluzie, ar însemna să se dea posibilitatea eludării unui termen stabilit cu scopul de a nu menţine incertitudinea părţilor cu privire la raportul de drept în discuţie un timp prea îndelungat.

Concluzionând, în condiţiile în care contestatorii au înţeles să sesizeze instanţa abia la data de ………, data înregistrării cererii de chemare în judecată, soluţia ce se impune este aceea de admitere a excepţiei de tardivitate în ceea ce priveşte contestaţia împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva actelor de executare anterioare publicaţiei de vânzare din data de 21.08.2014, emise în dosarul de executare nr. ……… al B.E.J. ……… şi, pe cale de consecinţă, se va respinge această contestaţie, ca tardiv formulată.

Cât priveşte publicaţia de vânzare imobiliară din data de ……….. emisă în dosarul de executare nr. …….. al B.E.J. …………, instanţa reţine că pentru data de ……… s-a stabilit vânzarea la licitaţie publică a imobilului proprietatea contestatorilor, situat în municipiul ……….., număr cadastral ………. a municipiului Tulcea, pornind de la preţul de ……… EUR, reprezentând 75% din valoarea de circulaţie stabilită prin raportul de evaluare, de 32.200 EUR (fila 284).

Contestatorii au încheiat cu intimata contractul de credit ipotecar nr. ……….. privind acordarea unui împrumut în valoare de ………., acesta fiind modificat ulterior prin două acte adiţionale (fila 31-72).

Pentru garantarea acestui credit s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. ………. de B.N.P. ………. având ca obiect imobilul apartament cu două camere şi dependinţe, situat în municipiul ……..…………. a municipiului Tulcea (fila 73-76).

Întrucât nu s-au achitat ratele la termenele prevăzute în graficul de rambursare, intimata creditoare a solicitat punerea în executare silită atât a contractului de credit, cât şi a contractului de ipotecă accesoriu, titluri executorii potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, fiind constituit dosarul execuţional nr. ……. al B.E.J. ………..

Faţă de dispoziţiile invocate de către contestatori este de menţionat faptul că art. 6 din Noul Cod Civil, consacră principiul neretroactivităţii legii civile. Tot astfel, art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 prevede regula potrivit căreia contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa. În acest context, în speţă, sunt aplicabile prevederile Codului civil de la 1864 şi nu cele ale Legii nr. 287/2009 republicate, privind Noul Cod civil.

Potrivit art. 622 alin. 1, 2 şi 3 Cod procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.

La data de ………. când s-a emis publicaţia de vânzare nr. ……… se organiza cea de a patra şedinţă de licitaţie, astfel că nu se pot primi criticile contestatorilor privind preţul stabilit.

Potrivit art. 835 alin. 1, 3 şi 8 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc va stabili de îndată, prin încheiere, valoarea de circulaţie a imobilului, raportată la preţul mediu de piaţă din localitatea respectivă, şi o va comunica părţilor. La cererea părţilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului. Refuzul debitorului de a permite accesul expertului în imobil în vederea evaluării nu împiedică evaluarea, urmând să se ia în considerare înscrisurile depuse la dosarul de executare, precum şi orice alte date sau informaţii disponibile.

În continuare, la art. 845 alin. 8 Cod procedură civilă, se arată că în cazul în care la licitaţie nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, iar la acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din preţul de pornire al primei licitaţii. În ceea ce priveşte licitaţia din data de ………, executorul judecătoresc a făcut aplicarea dispoziţiilor anterior menţionate, în sensul că preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la 75% (24.150 EUR) din cel la care imobilul a fost evaluat (32.200 EUR).

Mai este de menţionat faptul că prin raportul de expertiză imobiliară evaluatorie întocmit în cauză, valoarea de circulaţie a imobilului urmărit a fost stabilită la suma de ……… EUR, echivalentul a …….. lei la data de ……… (fila 60-78), prin urmare mai puţin decât preţul stabilit prin raportul de evaluare întocmit de ……….

În plus, în prezenta procedură nu s-a fãcut dovada că la preţul de pornire a licitaţiei de ………. EUR ar fi fost cineva interesat să cumpere imobilul supus executării, situaţie în care este de domeniul evidenţei că acesta nu a fost subevaluat. Din procesul-verbal nr. ……….. (fila 213-214), rezultă că nu s-au înregistrat oferte pentru participarea la licitaţia publică din ………, când preţul de pornire a fost în cuantumul menţionat.

Cât priveşte susţinerile intimatei sub aspectul admisibilităţii capătului de cerere privind obligarea sa la implementarea unei restructurări şi repunerea în situaţia anterioară somaţiei, se reţine că prin intermediul contestaţiei la executare se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv titlul executoriu pus în executare silită să nu fie o hotărâre judecătorească, iar legea să nu prevadă în legătură cu acel titlu executoriu o cale specifică pentru desfiinţarea sa.

În legătură cu cea de a doua condiţie, din formularea textului de lege, se desprinde concluzia că această cale de atac trebuie să fi fost accesibilă părţii care formulează contestaţia la executare şi să fie o cale specifică prin care se tinde la desfiinţarea înscrisului – titlu executoriu. În acest sens, cu titlu de exemplu se reţine plângerea contravenţională, cale procesuală specifică pentru desfiinţarea unui titlu executoriu reprezentat de un proces-verbal de contravenţie.

În cazul dedus judecăţii, dreptul contestatorilor de a invoca aceste motive de fapt şi de drept există, întrucât titlurile executorii sunt reprezentate de un alt act decât o hotărâre judecătorească, însă motivele în sine nu pot fi valorificate decât cu respectarea termenului legal imperativ stabilit de legiuitor pentru promovarea unei contestaţii la executarea silită înseşi, cum de altfel s-a arătat în cele de mai sus.

Concluzionând, cum nu au mai fost invocate alte aspecte legate de modul de executare silită precum şi de actele îndeplinite în această fază, pentru toate considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, instanţa urmează să respingă în rest contestaţia la executare formulată de către contestatori, ca nefondată.

Având în vedere că intimata nu a căzut în pretenţii, aceasta nu va putea fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată.