Civil

Hotărâre 1978 din 03.03.2010


 Pe rol soluţionarea contestaţiei formulată de contestatorul J N în contradictoriu cu intimata RB.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-au citit actele si lucrările dosarului, după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile pe fond ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de  24 februarie 2010, când s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de  3 martie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

J U D E C A T O R I A

 

Prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe la nr.10026/320/2008, din data de 25.11.2008, contestatorul N J, a solicitat în contradictoriu cu intimata ABN AMRO BANK –Sucursala Mureş şi terţii popriţi: Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi Casa Judeţeană de Pensii Mureş, anularea tuturor formelor de executare silită emise în dosarul execuţional  al BEJ H E E, anume: somaţia nr 195/10.11.2008, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr 195/10.11.2008, cererea de înfiinţare a popririi trimisă  Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, cererea de înfiinţare a popririi remisă Casei de Pensii, suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că somaţia nr.195/10.11.2008 care i-a fost remisă, are inadvertenţe şi anume nu a avut niciodată reşedinţa în Târgu-Mureş str. Braşovului nr.5, ap. 12, jud.Mureş, ci domiciliul şi  nu are nici un credit restant, nu datorează nici un fel de penalităţi şi nici dobânzi.

Cererea de poprire adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş este nefondată întrucât nu mai este salariatul Ministerului Public din data de 10.03.2008.

De asemenea, se mai arată că în speţă nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, întrucât toate ratele au fost plătite anterior termenului , conform graficului de rambursare.

Totodată cererea de poprire remisă Casei de Pensii a jud.Mureş, creanţa nu este certă, motiv pentru care solicită admiterea contestaţiei.

Contestatorul susţine că a primit un credit de la intimată în sumă de 40000 lei şi potrivit graficului de rambursare a achitat la zi toate obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contract.

Mai arată şi faptul că intimata nu i-a adus la cunoştinţă faptul că a fuzionat, şi că ar exista un contract de cesiune de creanţă care i-ar fi opozabil.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei la executare formulată de contestator ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimata arată că executarea silită a pornit în temeiul titlului executoriu contract de credit nr.82013/22.06l.2006. În baza contractului de credit, J N a fost creditat cu suma de 41.600 ron şi în conformitate cu clauzele contractuale acceptate de către debitor, acesta se obliga să ramburseze creditul în 72 rate lunare, conform graficului de rambursare. Conform art.14.3 din contractul de credit, constituie caz de culpă situaţia în acre împrumutatul nu plăteşte orice sumă datorată contractului la termenul şi în condiţiile stipulate de acesta. Drept urmare, conform art. 15.1. din acelaşi contract în cazul apariţiei oricărui caz de culpă, contractul de credit se consideră desfiinţat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate judiciară sau extrajudiciară, banca având dreptul să declare toate sumele datorate exigibile imediat.

Intimata arată că în baza art. 5.1.1. din contractul de credit şi art.6 contestatorului i-a fost remisă efectiv suma de 40.000 ron dar suma totală a creditului acordată de către bancă este de 41.600 ron.

Cu privire la susţinerea contestatorului că nu are nici un credit restant faţă de intimată aceasta arată că la data de 14.08.2007 a primit de la ANAF AFP Mun. Târgu-Mureş Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Fizice, adresa de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale acestuia, emisă în dosarul de executare nr.16225/9.08.2007.

Prin această adresă creditorul bugetar i-a impus în temeiul art. 145 alin.11 si 12 din OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, să indisponibilizeze în limita sumei de 6264 ron, sumele existente precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei/valută, deschise la ea  numele contestatorului. I s-a cerut de asemenea, din momentul indisponibilizării să nu procedeze la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitoarea conturilor contestatorului şi să nu accepte alte plăţi în contul acestuia, până la achitarea integrală de către acesta a obligaţiilor fiscale.

În baza art.149 alin.9 din Cod proc. fisc., intimata susţine că a procedat la transferul atât a sumelor de bani existente în contul contestatorului la data înfiinţării popririi cât şi a sumelor de bani viitoare ce au intrat în contul acestuia până la data desfiinţării măsurii de executare silită dispusă de creditorul bugetar, respectiv a sumei în cuantum de 3.866 ron.

Intervalul de timp în care a operat poprirea, este de 14.08.2007 – 11.02.2008.

Având în vedere că de la data începerii executării silite contractul de credit se consideră încetat termenele stabilite în graficul de rambursare pentru plata ratelor de credit nu mai sunt valabile, astfel că debitorul este obligat să restituie în totalitate sumele datorate conform acestui contract.

Intimata susţine că a iniţiat procedura executării silite creanţa ei îndeplinind condiţiile menţionate în art. 379 Cod procedură civilă fiind certă, lichidă şi exigibilă.

În consecinţă BEJ H E a trimis debitorului somaţie de executare din data de 10.11.2008.

Cât priveşte precizarea contestatorului că nu mai este salariat al Ministerului Public, din data de 10.03.2008, intimata arată că este culpa acestuia că nu a informat-o de încetarea raporturilor sale contractuale de muncă, conform art. 13.5. şi 13.6. din contractul de credit.

În probaţiune au fost depuse  la dosar următoarele înscrisuri : somaţie (f 6), proces verbal (f 7), grafic de rambursare (f 15-16), retragere şi depunere numerar (f 17-79), certificat de înregistrare (f 89), cerere de împrumut (f 91-93), adresă de înfiinţare a popririi (f 114), titlu executoriu (f 115, 116, 117, 118), ordin de plată (f 120-121), sentinţa civilă nr.3969/2006 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f 138-143), decizia nr.483/2007 a Tribunalului Mureş, sentinţa civilă nr.2606/2007 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f 146-148), decizia nr.666/2007 a Tribunalului Mureş (f 149-150), borderou (f 163-165), contract de credit (f 285-289), copie CI (f 291), contract de executare (f 297-298), factură (f 300, 324), proces verbal (f 301), dovada de primire (f 305, 306).

A fost consemnată cauţiunea în sumă de 760 lei, achitată cu recipisa de consemnare nr. 489923/1 din 22.04.2009, seria TA, nr 0395779.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data 10.11.2008, executorul judecătoresc BEJ H E E a emis  împotriva debitorului J N, somaţia din 10.11.2008, pentru suma de 37.924,72 lei din care : 31.866,13 lei reprezintă credit restant integral, 406,10 lei reprezintă penalităţi, 60,38 lei reprezintă comision de asigurare, 1.536,89 ei reprezentând dobândă restantă şi 4.055,22 lei reprezintă cheltuieli de executare silită, urmând a se adăuga şi alte cheltuieli ce se vor ivi pe parcursul executării.

Titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită îl reprezintă : contractul de credit nr. 82013/22.06.2006, încheiat între contestator şi intimată.

Potrivit art. 371 1 Cod procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie . În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel .

Executarea silită este o modalitate de realizare a creanţelor, care se poate aplica atunci când acestea nu sunt achitate de bună voie de către debitor, sau dacă nu există o altă posibilitate sau modalitate de stingere a lor.

Se constată că prin contractul de credit, contestatorul în calitate de împrumutat s-a obligat de rambursarea/achitarea a liniei de credit în valoare de 40000 lei, precum şi a dobânzilor, comisioanelor şi spezelor aferente, credit acordat de Bancă.

Verificând actele de executare din dosarul execuţional în discuţie se constată că au fost emise legal.

Astfel, rezultă din actele depuse la dosar, că intimata în timpul derulării contractului de credit, la data de 14.08.2007, a primit de la ANAF-AFP a Mun Tg Mureş, Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Fizice ( f 114), adresă de înfiinţare poprire asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale contestatorului , în temeiul art. 145 alin.11 si 12 din OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, să indisponibilizeze în limita sumei de 6264 ron, sumele existente precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei/valută, deschise la ea  numele contestatorului.

Potrivit prevederilor art.149 alin.9 din Cod proc. Fisc, în mod legal,  intimata  a transferat  sumele de bani existente în contul contestatorului la data înfiinţării popririi şi sumele de bani viitoare ce au intrat în contul acestuia până la data desfiinţării măsurii de executare silită dispusă de creditorul bugetar.

Din înscrisurile depuse în cauză se constată că cuantumul sumei transferate către creditorul bugetar este de  3.866 ron.

S-a făcut dovada de către contestator că executarea silită începută de creditorul bugetar a fost nelegală şi că actele emise de acesta au fost anulate prin hotărâri definitive şi irevocabile.

Contestatorul nu a făcut însă dovada că pe parcursul litigiului cu creditorul bugetar a fost suspendată executarea silită şi în consecinţă constată că intimata în calitate de terţ poprit în mod legal a virat către creditorul bugetar disponibilităţile din conturile bancare ale contestatorului, care erau depuse de acesta cu titlu de rate.

Se constată că intimata l-a notificat pe contestator, după anularea executării silite a creditorului bugetar, prin adresa nr 1992003/19.02. 2008, că are o datorie în valoare totală de 4467,13 lei şi l-a somat în temeiul art. 15 din contract să o achite de urgenţă.

Întrucât acesta nu s-a conformat , în mod legal, în temeiul art. 15.1. din contract, a considerat desfiinţat de plin drept contractul, cu toate că ar fi putut să declare întreg creditul scadent  în temeiul art. 15.2. din contract de la data începerii executării silite a creditorului bugetar.

 Contestatorul are la îndemână pentru recuperarea sumelor încasate de creditorul bugetar , instituţia întoarcerii executării silite, în care poate solicita inclusiv recuperarea prejudiciului suferit prin contractul de credit desfiinţat de intimată.

Faţă de aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia la executare  formulată de contestatoarea  J N în contradictoriu cu intimata ABN-AMRO BANK- Sucursala Mureş în Tg-Mureş, ca neîntemeiată şi în consecinţă, va dispune restituirea cauţiunii în sumă de 760 lei, achitată cu recipisa de consemnare nr 489923/1 din 22.04.2009, seria TA, nr 0395779 , după rămânerea irevocabilă a hotărârii.