Admiterea contestaţiei şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii pentru motivul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. l lit. d C.pr.pen., în sensul că judecata a avut loc fără participarea procurorului competent potrivit legii

SECŢIA PENALĂ

DECIZIE PENALĂ

NR. 351/2016

30.08.2016

Domeniu asociat: Liberare condiţionată.

Titlu: Admiterea contestaţiei şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii pentru motivul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. l lit. d C.pr.pen., în sensul că judecata a avut loc fără participarea procurorului competent potrivit legii.

Pe rol fiind soluţionarea cererilor de contestaţie formulate de către D.N.A. Serviciul Teritorial C. şi Parchetul de pe lângă Judecătoria T., împotriva sentinţei penale nr. 1617 din data de 05.07.2016 pronunţată de Judecătoria T. în dosarul nr. 10411/318/2016, având ca obiect propunerea de liberare condiţionată privind condamnatul L.J.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică a răspuns intimatul condamnat L.J., asistat de apărător din oficiu avocat C.D., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, tribunalul a pus în discuţia părţilor, cu caracter prejudicial, dacă în prezenta cauză se poate considera că sunt două contestaţii formulate atât de către D.N.A. Serviciul Teritorial C., cât şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria T., împotriva aceeaşi sentinţe penale sau o singură contestaţie.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este vorba de o singură contestaţie.

Avocat din oficiu C.D. pentru intimatul condamnat L.J., a învederat că este de acord cu reprezentantul parchetului.

Tribunalul apreciază că în cauza de faţă există declarată o singură cale de atac, raportat la caracterul unitar al Ministerului Public.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepţii de ridicat, tribunalul a acordat cuvântul asupra contestaţiei.

Reprezentantul Ministerului Public arată că potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. l, participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În continuare, reprezentantul parchetului a expus pe larg motivele de contestaţie formulate în scris.

Concluzionând solicită admiterea contesaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecarea a cauzei la Judecătoria T..

Apărător din oficiu avocat C.D., pentru intimatul condamnat L.J., solicită respingerea contestaţiei ca nefondată, menţinerea soluţiei pronunţate de către instanţa de fond şi punerea în libertate a condamnatului.

Condamnatul L.J., solicită respingerea contestaţiei şi punerea sa în libertate, raportat şi la situaţia familială având trei copii minori în întreţinere, precizând că pe durata executării pedepsei a avut un comportament exemplar, regretând săvârşirea faptei, iar pe viitor nu va mai intra în conflict cu legea penală. Totodată, a arătat că pe toată durata procedurilor a avut un comportament sincer, colaborând cu organele de urmărire penală, sentinţa fiind pronunţată ca urmare a intervenirii a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

TRIBUNALUL

Asupra contestaţiei de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 1617 din data de 05.07.2016 pronunţată de Judecătoria T. în dosarul nr.10411/318/2016, a fost admisă propunerea formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului T., privind condamnatul L.J., --- deţinut în Penitenciarul T. şi s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului aflat în executarea mandatului nr. 5239/2016 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, în baza sentinţei penale nr. 1637/2015.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut faptul că la data de 23.06.2016 a fost înregistrată pe rolul acesteia la nr. 10411/318/2016 propunerea formulată de către Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului T., privind liberarea condamnatului L.J., aflat în executarea mandatului nr.5239/2016 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1637/2015.

Conform procesului verbal nr. H2/31570/22.06.2016 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor private de libertate din totalul de 731 zile, condamnatul avea de executat pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate fracţia minimă de 2/3 respectiv 487 zile, iar până la data de 22.06.2016 a executat 161 zile, la care se adaugă 331 arest preventiv, total 492 zile.

Potrivit art. 59 C.pen. anterior, după ce a executat cel puţin 2/3 din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin ¾ în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Analizând propunerea de liberare prin prisma textului legal menţionat, instanţa a apreciat-o întemeiată pentru considerentele următoare:

Din cuprinsul procesului - verbal întocmit de comisie rezultă că până la data examinării situaţiei condamnatul a executat mai mult de 2/3 din pedeapsă, iar totodată că a conştientizat scopul acesteia, participând la activităţi menite să conducă la reintegrarea socială, nu a comis abateri disciplinare, dând dovezi temeinice de îndreptare, nu are antecedente penale şi beneficiază de mediul de suport necesar reinserţiei sociale, (aşa cum reiese din caracterizarea aflată la dosar), apreciindu-se de aceea că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, fiind îndeplinite cerinţele legale.

Împotriva acestei soluţii s-a formulat contestaţie atât de către D.N.A. Serviciul Teritorial C., cât şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria T..

În motivarea contestaţiei formulate de către DNA Serviciul Teritorial C., s-a arătat faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică deoarece completul de judecată a fost constituit nelegal, iar instanţa a admis propunerea comisiei pentru liberare condiţionată deşi în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. l, participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei penale nr. 1637/06.10.2015 a Tribunalului Bucureşti-Secţia I Penală, numitul L.J. a fost cercetat penal de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art. 292 alin. l C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. l şi art. 5 C.pen., reţinându-se că în intervalul ianuarie 2012 - ianuarie 2015 L.J. a promis, a oferit şi a dat suma totală de 22.400 de euro (23 de acte materiale) inculpatului P.C. (angajat al Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări Bucureşti) în schimbul promisiunii acestuia că va interveni asupra funcţionarilor publici competenţi din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească potrivit competenţelor legale procedura de obţinere a vizelor de lungă şedere în scop de muncă (prin emiterea avizelor favorabile necesare conform dispoziţiilor legale în materie) şi a permiselor corespunzătoare de şedere temporară şi/sau de lungă durată pentru o serie de persoane de naţionalitate chineză care în acest mod au obţinut dreptul legal de muncă în cadrul unor societăţi comerciale, drept pe care uneori l-au exercitat în mod fictiv şi pe baza unor documente justificative nereale.

Din actele şi dosarului nr. l0411/318/2016 al Judecătoriei T., inclusiv din observarea sentinţei penale nr. 1617/05.07.2016 pronunţată în acest dosar, rezultă că la judecarea cauzei având ca obiect propunerea Comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului T. a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. şi nu un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar conform Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, participarea procurorului specializat la şedinţele de judecată nu interesează doar fondul dosarelor în care urmărirea penala a fost efectuată de D.N.A. ci şi restul cererilor cu care este investită instanţa de judecată inclusiv în faza de executare a hotărârilor penale, cum este şi cererea sau propunerea privind liberarea condiţionată.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. l lit. a C.pr.pen., dispoziţiile referitoare la compunerea completului de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, iar în cauza de faţă, deşi judecarea în primă instanţă s-a făcut în complet legal compus, format dintr-un judecător din cadrul instanţei legal învestite, totuşi acest complet nu a fost legal constituit, prin participarea obligatorie a unui procuror specializat din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile în care „constituirea instanţei” desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate persoanele şi organele prevăzute de lege, adică, pe lângă judecători, cu grefier, magistrat-asistent, procuror, asistenţi judiciari (în conflictele de muncă şi asigurări sociale) etc., iar normele care reglementează compunerea sau constituirea instanţei sunt norme de organizare judiciară, imperative.

S-a mai susţinut că la analizarea propunerii formulate de către Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului T. instanţa a avut în vedere prevederile art. 59 C.pen. din Codul Penal vechi - dispoziţii mai favorabile faţă de cele de la art. 100 şi următoarele din noul Cod penal - însă şi-a întemeiat hotărârea exclusiv pe analiza realizată de către membrii comisiei pentru liberare condiţionată, însuşindu-şi propunerea acestei comisii fără o motivaţie proprie, care să aibă la baza toate împrejurările relevante în cauză. Deşi în cadrul individualizării administrative a executării pedepsei condamnatul poate beneficia de liberare condiţionată, nu trebuie omis faptul că, atât potrivit legii vechi cât şi celei noi, pentru a i se acorda acest beneficiu unui condamnat, trebuie îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege în această situaţie.

Mai mult, chiar dacă sunt îndeplinite toate aceste condiţii, legiuitorul nu a instituit o obligaţie a instanţei de a acorda acest beneficiu şi chiar instanţa de fond a reţinut că textul de lege - art. 59 C.pen. de la 1969 - cuprinde condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată.

Chiar dacă în faza de executare a pedepsei natura şi modalitatea săvârşirii infracţiunii nu mai pot fi avute în vedere in concrete la acordarea liberării condiţionate, totuşi nu se poate face abstracţie de motivul principal al derulării procedurii executării împotriva sa - respectiv hotărârea de condamnare pentru o anumită faptă de o anumită gravitate - motiv care nu poate fi exclus din analiza instanţei de executare atunci când verifică criteriile prevăzute de legea veche pentru acordarea liberării - în special cel privind dovezile temeinice de îndreptare - criteriu care este o variaţiune a condiţiei prevăzute de legea nouă, respectiv: instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

Esenţial pentru acordarea beneficiului liberării condiţionate, în afară de executarea fracţiunii legale de pedeapsă şi buna comportare la locul de detenţie, este constatarea instanţei că timpul executat din durata pedepsei este suficient pentru a nu exista temerea ca cel condamnat va comite o nouă infracţiune şi că, deci, scopul pedepsei a fost atins ori, situaţia de fapt din cauză nu evidenţiază că perioada executată a fost suficientă având în vedere că un comportament consecvent corespunzător cerinţelor de integrare în societate nu poate fi limitat la timpul strict aferent fracţiei reper prevăzute de lege iar lipsa unei sancţiuni disciplinare nu confirmă prin ea însăşi aptitudinea condamnatului de a respecta ordinea de drept şi normele de convieţuire sociala urmare a conştientizării faptelor sale.

Practic acest condamnat se afla la prima analiză în cadrul Comisiei pentru liberare condiţionată care a apreciat că acesta a conştientizat scopul pedepsei după ce executase efectiv numai 5 luni de zile (161 zile) din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1637/06,10.2015 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală, perioadă insuficientă pentru a se analiza comportamentul unui condamnat şi a se concluziona asupra aptitudinii acestuia de a se reintegra în societatea civilă.

De asemenea, s-a arătat că opinia comisiei de liberări condiţionate nu are efect obligatoriu pentru instanţă, care trebuie să analizeze toate aspectele relevante cu privire la situaţia condamnatului şi să-şi creeze convingerea că este oportună, la un anumit moment, liberarea acestuia.

S-a considerat astfel că aprecierea situaţiei de fapt de către instanţă, în sensul că petentul condamnat îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi liberat condiţionat, se bazează pe o analiză incompletă a criteriilor de acordare a acestui beneficiu condamnatului, astfel încât soluţia de admitere a cererii este netemeinică.

Faţă de aceste motive, s-a solicitat, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. b C.p.p., admiterea contestaţiei formulate şi, desfiinţând în totalitate hotărârea pronunţată în cauză de Judecătoria T., să se dispună rejudecarea de către Judecătoria T., în complet alcătuit potrivit dispoziţiilor legale, a propunerii de liberare condiţionată privind pe condamnatul L.J..

În motivarea contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria T., s-a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. d C.pr.pen. privind participarea procurorului, atunci când participarea acestuia este obligatorie potrivit legii.

Astfel, s-a arătat prin sentinţa penală nr. 3637/2015 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -dosar nr. 30724/3/2015 - inculpatul L.J. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea, în calitate de autor a infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen., ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpat şi Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie. Observând sentinţa menţionată, rezultă faptul că, în calitate de procuror de şedinţă, a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, urmărirea penală fiind efectuată, de asemenea, de către Parchetul de pe lângă înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, printre atribuţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie se numără şi acelea de a participa, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată - lit. c - şi de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege-lit. c, iar în cauza de faţă, fiind vorba despre o propunere de liberare condiţionată a unui condamnat pentru fapte de corupţie, era obligatoriu ca judecata să aibă loc în prezenţa unui procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. d C.pr.pen. privind participarea procurorului, atunci când participarea acestuia este obligatorie potrivit legii.

Faţă de motivele invocate, s-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Tribunalul, analizând contestaţia în raport cu motivele invocate şi din oficiu, în baza dispoziţiilor legale incidente, constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce succed:

Pentru început, instanţa de control judiciar se va referi la faptul dacă în cauză există două contestaţii, una a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. şi una a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial C.

Potrivit art. 131 alin. 2 din Constituţie, Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, iar conform art. 63 alin. 1 lit. c din Legea 304/2004 modificată şi completată una dintre atribuţiile Ministerului Public pe care o exercită prin procurori este aceea de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că parchetele constituie un sistem unitar în cadrul Ministerului Public, dispuse piramidal, astfel încât ori de câte ori prevederile procesual penale utilizează noţiunea de parchet, trebuie avut în vedere organul judiciar concret, constituit intr-o compunere strict determinată, dar variabilă după diverse ipoteze precis delimitate şi care este îndreptăţit să exercite prin procurorii care îl compun atribuţiile prevăzute de art. 63 din Legea nr. 304/2004.

În considerarea celor de mai sus, nu poate fi acceptată ipoteza existenţei concomitente în aceeaşi cauză a două căi de atac din partea a două unităţi de parchet sau din partea a doi procurori, ci o singură cale de atac exercitată în reprezentarea Ministerului Public.

Este adevărat că în prezenta cauză, au fost depuse atât o cerere de contestaţie din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu cât şi una din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial C., însă indiferent de numărul acestora, pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul nu poate reţine decât existenţa uneia singure. De altfel, în jurisprudenţă, a fost adoptată aceeaşi soluţie ori de câte ori, aceeaşi parte formula mai multe cereri de contestaţie în aceeaşi cauză mai înainte ca instanţa să pronunţe asupra vreuneia dintre ele.

În aceeaşi ordine de idei, tribunalul reaminteşte că cererea de contestaţie reprezintă un act procedural prin intermediul căruia părţile sau procurorul sesizează instanţa competentă pentru a cenzura în cazurile prevăzute de lege o hotărâre penală nedefinitivă.

Revenind la motivele de contestaţie invocate de către Ministerul Public, instanţa reţine următoarele:

Sentinţa primei instanţe este nelegală întrucât la judecarea cauzei a participat un procuror necompetent, respectiv procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T., în cauză trebuind să participe un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De altfel, la judecarea cauzei în care L.J. a fost condamnat de instanţa de fond prin sentinţa penală nr. 3637/2015 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - dosar nr. 30724/3/2015 - la 2 ani închisoare pentru săvârşirea, în calitate de autor a infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen., ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpat şi Parchetul de pe lângă înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, urmărirea penală fiind efectuată, de asemenea, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

Sub aspectul participării reprezentantului/reprezentanţilor Ministerului Public la susţinerea contestaţiei avem în vedere şi considerentele deciziei nr. 21/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii (care îşi păstrează în continuare valabilitatea), prin care se arată că într-o cauză penală în care se pune problema participării atât a unui procuror de drept comun cât şi a unuia provenind dintr-o structură specializată, prezenţa acestuia din urmă are ca efect restrângerea atribuţiilor procurorului de drept comun în sensul că acesta din urmă nu mai poate intra în cauză. Este evident, că potrivit interpretării date de către instanţa supremă, la şedinţa de judecata a cauzelor penale, în raport şi cu principiul unităţii arătat mai sus, nu pot participa concomitent doi procurori din două structuri diferite, chiar şi în situaţia în care atât procurorul de drept comun cât şi procurorul din cadrul structurii specializate ar fi formulat declaraţii de apel sau recurs. Mai mult, în caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţia că în aceeaşi cauză, reprezentanţii Ministerului Public să adopte poziţii contrare asupra aceloraşi aspecte.

Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 255/2013, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. 1, participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ca atare, apreciind că procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial C. ar fi avut competenţa exclusivă de a participa la judecarea în fond a propunerii de liberare condiţionată privind persoana condamnată L.J., tribunalul reţine că pronunţarea hotărârii instanţei de fond cu participarea unui procuror de drept comun este lovită de nulitate absolută potrivit art. 281 alin. 1 lit. d C.pr.pen. privind participarea procurorului, atunci când participarea acestuia este obligatorie potrivit legii, întrucât participarea unui procuror cu încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa echivalează cu lipsa de participare.

Participarea procurorului la şedinţa de judecată nu se limitează evident la o prezenţă fizică, ci are ca şi conţinut, potrivit art. 363 C.pr.pen., obligaţia exercitării rolului său activ în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. Or, nici într-un caz nu ar putea să îşi exercite acest din urmă rol însuşi procurorul a cărui prezenţă în şedinţa de judecată este contrară legii.

În consecinţă, sentinţa pronunţată de prima instanţă este afectată de motivul de nulitate absolută, prevăzut de art. 281 alin. l lit. d C.pr.pen. în sensul că judecata a avut loc fără participarea procurorului competent potrivit legii.

Instanţa de control judiciar reţine că, în cauză critica formulată, potrivit căreia completul nu a fost legal constituit prin participarea altui procuror la judecarea cauzei, nu poate fi primită.

Se observă că instanţa care a pronunţat sentinţa de fond a fost compusă potrivit legii, neîncălcându-se dispoziţiile art. 354 C.pr.pen. Modul de compunere al instanţei de judecată îşi are baza legală în dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată. Prin compunerea instanţei de judecată se înţelege alcătuirea completului de judecată dintr-un număr determinat de persoane care au, potrivit legii, capacitatea funcţională de a judeca o cauză penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. 1 din legea sus citată, cauzele date, potrivit legii în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, se judecă în complet format dintr-un singur judecător, aşa cum este cazul în prezenta speţă.

În consecinţă, în cauză nu este incident motivul de nulitate absolută prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin. l lit. a C.pr.pen.

În cererea de contestaţie formulată de către D.N.A. s-au invocat şi motive de netemeinicie ale hotărârii instanţei de fond, raportată la dispoziţiile legii mai favorabile cu privire la instituţia liberării condiţionate, respectiv art. 59 din vechiul Cod penal sau art. 100 din actualul Cod penal.

Instanţa de control judiciar constată şi reţine că şi acest motiv este întemeiat, chiar dacă nu este dezvoltat suficient. Astfel, din hotărârea de condamnare depusă la dosar - este adevărat, în calea de atac - filele 20-26 - rezultă indubitabil că instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare a avut în vedere şi a reţinut ca lege mai favorabilă legea nouă, având în vedere cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat. Chiar şi dacă nu s-ar fi reţinut acest aspect în cuprinsul hotărârii, se observă că activitatea infracţională a intimatului condamnat a debutat în ianuarie 2012 şi s-a epuizat în ianuarie 2015, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni este dat de legea nouă, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012.

În acest context, instanţa de fond trebuia să analizeze propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului T., cu raportare la dispoziţiile art. 100 din actualul Cod penal. Or, se observă că nici în faza administrativ jurisdicţională a comisiei, nici în faza de primă judecată a instanţei nu s-a avut în vedere şi nu s-a verificat situaţia despăgubirilor civile, cât şi a cheltuielilor judiciare către stat.

Erorile ce au stat la baza hotărârii primei instanţe se datorează faptului că aceasta nu a ataşat dosarul de fond şi nici măcar hotărârea de condamnare, acest fapt nefiind observat şi solicitat nici de către procurorul de şedinţă.

Faţă de cele ce preced instanţa de control judiciar, potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. b din C.pr.pen., va admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial C. împotriva sentinţei penale nr. 1617/05.07.2016 a Judecătoriei T. şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestaţia, desfiinţează sentinţa penală nr. 1617/05.07.2016 a Judecătoriei T. şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul G.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 30.08.2016.

Domenii speta

Spete similare