Desfacerea contractului de muncă

- Potrivit art. 65 Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă  ocupat de către salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de  muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior citate rezultă că desfiinţarea locului de muncă este efectivă când este suprimat din structura funcţional - organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi în organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.

Cauza este reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăţi economice sau de transformări tehnologice şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii/ se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

 Din organigrama,  statul de funcţii, situaţia cu numărul de posturi la CMR O,  anterioare concedierii, rezultă că la SM B erau 2 posturi - un post de şef staţie-tehnician meteorolog 1 şi un post de tehnician meteo debutant, fiind ocupat numai postul de şef staţie-tehnician meteorolog 1 de către contestator.

Ulterior concedierii, începând cu data de 01.10.2015 la SM B nu a mai figurat niciun post, aşa cum rezultă din organigrama, statul de funcţii, precum şi din situaţia cu numărul de posturi la CMR O la data de 01.11.2015.

Aşa fiind, postul ocupat de contestator nu se mai regăseşte în structura organizatorică a angajatorului, astfel că desfiinţarea acestuia a fost efectivă.

Cât priveşte caracterul real şi serios al cauzei desființării locului de muncă ocupat de contestator, Tribunalul reţine că la SM B la care acesta a desfăşurat activitate a fost montată în luna noiembrie 2011 o staţie automată autonomă care este un dispozitiv de înregistrare şi transmitere automată a datelor meteo, aceasta funcţionând fără a fi nevoie de intervenţia factorului uman.

În perioada ulterioară montării acestui dispozitiv la SM B, contestatorul a desfăşurat activitate pentru a se verifica corectitudinea informaţiilor transmise de staţia automată şi în urma comparării datelor transmise de contestator cu cele colectate de noul dispozitiv, a rezultat că acesta funcţionează corect, apreciindu-se că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestator a fost impusă de raţiuni de modernizare, eficientizare şi îmbunătăţire a activităţii SM B.

Tribunalul Mehedinţi  - sentinţa din 06.04.2016

La data de 16.12.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 7907/101/2015 contestaţia formulată de contestatorul ES împotriva deciziei nr. 58/02.11.2015 emisă de angajatorul CMRO C pe care a apreciat-o ca nelegală, netemeinică şi lovită de nulitate absolută, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună în temeiul art. 78, 79 Codul muncii anularea deciziei, iar în temeiul art. 80 Codul muncii să fie obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În fapt, contestatorul a arătat că a fost angajatul intimatului CMRO C potrivit contractului individual de muncă nr.141/2003, iar  la  data de 19.05.2014 a fost acuzat de intimat că ar fi sustras 2,2276 mc lemne de foc din gestiunea locului de muncă – SM B, formulându-se plângere penală împotriva sa.

Prin Ordonanţa nr.892/P/2014 din 26.05.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia menţinută prin Ordonanţa nr.216/II/2/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi prin încheierea nr.105/07.10.2015 pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr.1422/313/2015, s-a dispus  renunţarea la urmărirea penală.

Aşa fiind, contestatorul a arătat că în cauza penală nu s-a pronunţat nicio hotărâre judecătorească care să stabilească vinovăţia sa faţă de angajatorul ANM RA - Sucursala CMRO C, astfel că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată.

Faţă de faptul că nu s-a obţinut o condamnare, contestatorul a susţinut că intimata, folosindu-se de poziţia sa dominantă, a început persecuţiile împotriva sa emiţând la data de 26.10.2015 o dispoziţie de sancţionare cu 10% pentru o presupusă faptă petrecută în data de 19.05.2014, dispoziţie care a fost pusă în executare, fiind emisă dispoziţie de imputare pentru cantitatea de lemne de foc care existau fizic, însă intimatul a refuzat să le ridice şi în final a emis decizia de desfacere a contractului individual de muncă.

 Referitor la decizia contestată, s-a arătat că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă aşa cum prevăd dispoziţiile  art.65 alin.2 Codul muncii, fiind rezultatul dorinţei de răzbunare a directorului unităţii, fapt rezultat şi din conţinutul plângerii penale formulată  împotriva sa, în care se spune: ,,în condiţiile stabilirii vinovăţiei celui implicat, este evident că unitatea nu îşi mai doreşte colaborarea cu acesta, mai cu seamă că relaţia de încredere faţă de gestionarul staţiei este afectată în mod iremediabil. În niciun caz nu putem concepe că în lipsa unei măsuri de natură penală luată împotriva acestuia să fim nevoiţi să acceptăm reprimirea acestuia la muncă...".

De asemenea, contestatorul a susţinut că decizia este nelegală şi lovită de nulitate absolută având în vedere că faţă de disp.art.65 alin.2 Codul muncii, desfiinţarea locului său de muncă nu are o cauză reală şi serioasă, din plângerea penală întocmită împotriva sa rezultând că angajatorul s-a antepronunţat asupra concedierii sale.

 Potrivit art.76 Codul muncii, printre elementele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu decizia de concediere este şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64 Codul muncii, însă angajatorul nu a respectat aceste prevederi în vederea redistribuirii sale.

Aşa fiind, contestatorul a arătat că potrivit art.78 Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, învederând că potrivit art.79 Codul muncii, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art.64, 65, 76, 78, 79, 80 şi următoarele Codul  muncii, art. 208 şi următoarele din Legea nr. 62/ 2011 privind dialogul social.

Intimata ANM RA - Sucursala CMRO C a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea contestaţiei ca neîntemeiată arătând că raporturile de muncă cu contestatorul au încetat la data de 03.12.2015, urmare a desfiinţării postului acestuia de la SM B  în temeiul art. 65 Codul muncii, fiind respectat termenul de  preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Prin întâmpinare s-a invocat excepţia prescripţiei dreptul material la acţiune susţinându-se că cererea nu a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei - 02.11.2015, termen care se împlinea la data de 02.12.2015 şi faţă de data înregistrării contestaţiei la Tribunalul Mehedinţi - 16.12.2015, intimata a susţinut că a fost depăşit termenul prevăzut de art.268 alin.1 lit.a) Codul muncii.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că decizia nr. 58/2015 a fost emisă în temeiul art. 65 Codul  muncii, datorită desfiinţării locului de muncă al contestatorului de la SM B şi nu ca urmare a unei abateri disciplinare.

S-a învederat că SM B a fost deservită din anul 2013 de un singur salariat (tehnician-meteorolog) care avea şi funcţia de şef de staţie, respectiv contestatorul, iar în luna mai 2014 s-a montat la această staţie un dispozitiv de înregistrare şi transmitere automată a datelor meteo - staţie autonomă automată, dispozitiv care tinde să se implementeze în toate staţiile mici din ţară, în vederea economisirii banilor necesari funcţionării acestora.

Aceste dispozitive funcţionează fără a fi nevoie de intervenţie umană, pază sau supraveghere, având în vedere şi faptul că SM B nu se află într-o zonă izolată, ci în intravilan, în spaţiu împrejmuit cu garduri (curtea staţiei). Prin aceste dispozitive munca salariaţilor de citire şi de raportare manuală a datelor meteo este înlăturată, activitatea fiind eficientizată şi angajatorul economisind prin neplata salariilor şi a unor costuri  pentru întreţinerea clădirilor.

Intimata a susţinut că folosirea staţiei automate  s-a dovedit foarte eficientă şi în cazul SM B, organigrama CMR O fiind  modificată în sensul desfiinţării tuturor posturilor de la  SM B, modificare avizată de conducerea ANM RA, motivele desfiinţării postului fiind reale şi serioase, neavând nicio legătură cu persoana salariatului, aşa cum prevede art. 65 alin. 1,2 Codul  muncii.

Prin întâmpinare s-a arătat că au fost respectate dispoziţiile art. 78, 79 Codul  muncii privind procedura şi toate drepturile  acordate salariatului în cazul concedierii pentru motive care nu ţin de persoana acestuia, contestatorului acordând-i-se preaviz prin decizia nr.30/05.10.2015, iar la data de 02.11.2015, când a expirat preavizul, a fost emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă,  decizie  comunicată personal contestatorului.

Intimata a arătat că  este nefondată susţinerea contestatorului în sensul că unitatea era obligată să-i pună la dispoziţie  lista locurilor de muncă vacante, invocând în  acest sens  decizia  în interesul legii nr. 6/09.05.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. d)  Codul  muncii.

Cât priveşte susţinerea contestatorului referitoare la emiterea deciziei urmare a unei "răzbunări" a conducerii unităţii, intimata a arătat că este nefondată, aspectele relevate de acesta fiind distincte şi având rezolvări diferite.

Pentru situaţia ce a reprezentat abatere disciplinară în anul 2014, ca urmare a constatării  furtului unei cantităţi de lemne din patrimoniul unităţii, intimata a  arătat că s-a dispus sancţionarea fostului salariat prin decizia nr.52/26.10.2015 cu sancţiunea reţinerii a 10% din salariu pentru o lună. Această măsura a fost dispusă în mod obiectiv, deoarece soluţiile din dosarul de cercetare penală nu l-au absolvit de culpă pe contestator, acesta fiind găsit vinovat de fapta de furt din 19.05.2014, conform probelor administrate de parchet, însă  gravitatea faptei a fost apreciată ca „redusă" de către procurori, ambele ordonanţe neexcluzând vinovăţia salariatului pentru delapidare (art. 295 alin.l Cod penal), aceste ordonanţe nefiind contestate de către salariat.

În concluzie, intimata a arătat că a făcut dovada existenţei cauzei reale şi serioase, respectiv montarea staţiei automate ce deserveşte autonom SM B, iar cu privire la conţinutul deciziei de concediere  a învederat că nu sunt aplicabile prevederile art.64 Codul muncii.

La emiterea deciziei de încetare a  raporturilor de muncă angajatorul nu a avut în vedere o culpă a contestatorului în realizarea obligaţiilor sale, fiind doar urmarea desfiinţării postului din iniţiativa angajatorului motivată real de eficientizarea activităţii unităţii şi micşorarea costurilor, în condiţiile amplasării staţiei automate ce face inutilă folosirea de personal angajat în această  staţie.

Urmare a întâmpinării formulată de intimată, la data de 03.03.2016 contestatorul  a depus la dosar note scrise prin care a arătat că a formulat contestaţia în termenul de 45 de zile prev. art.211 lit.a) din Legea nr. 62/2011, decizia nr.58/2015 fiindu-i comunicată la data de 02.11.2015, iar contestaţia a depus-o în termen, la data de 16.12.2015, adică după 44 de zile de la primire.

Prin aceleaşi note scrise a arătat că renunţă la motivul de contestaţie referitor la încălcarea disp. art.76 Codul muncii.

În completarea motivelor contestaţiei introductive, contestatorul a mai  arătat că potrivit art. 26 pct.2, 3 din HG nr.1405/2004 privind Regulamentul de funcţionare al ANM, competenţa de modificare a structurii organizatorice şi de aprobare a statelor de funcţii şi de personal aparţine Consiliului de Administraţie al ANM, condiţie neîndeplinită în speţă.

Referitor la desfiinţarea postului său, a mai arătat că staţia automată a fost montată  în data de 30.1.12011, neputându-se invoca eficientizarea activităţii după 4 ani, cu atât mai mult cu cât mai sunt staţii automate în subordinea CMR O – L, OL, etc -  la care a fost menţinut personalul, deşi au fost montate aceleaşi staţii meteo, contestatorul susținând că nu au fost adoptate criterii clare de reducere a posturilor la staţiile automate, apreciind că nu este reală şi serioasă desfiinţarea postului său, sarcina probei revenindu-i intimatei potrivit art.272 Codul muncii.

Prin încheierea de şedinţă din data de  03.03.2016 a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de intimată, reţinându-se că în art.2 din decizia contestată s-a indicat termenul în care se poate contesta decizia -30 de zile calendaristice de la comunicare, cât şi instanţa unde poate fi contestată - Tribunalul Mehedinţi.

Art.268 Codul muncii reglementează termenele în care se pot formula cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă, iar în alin.1 lit.a) se prevede un termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

De asemenea, art.211 lit.a) din Legea dialogului social nr.62/2011 dispune că  „măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă…….pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă”.

S-a mai reţinut că dispoziţiile din cele două acte normative referitoare la termenul de contestare a deciziei de concediere nu au fost corelate de legiuitor, însă având în vedere caracterul de protecţie al legislaţiei muncii referitor la salariat, s-a apreciat că în cauză se aplică dispoziţiile art.211 lit.a) din Legea nr.62/2011, ca fiind mai favorabile, respectiv termenul de 45 de zile pentru contestarea deciziei de concediere.

Această decizie a fost primită de contestator la data de 02.11.2015, fapt recunoscut de ambele părţi, iar contestaţia a fost depusă la instanţă la data de 16.12.2015, în termenul de 45 de zile prevăzut de art.211 lit. a) din Legea nr.62/2011.

Având în vedere că din întâmpinare şi din decizia de concediere rezultă denumirea intimatei, s-a dispus conceptarea corectă a acesteia, respectiv ANM RA - Sucursala CMR O.

Faţă de apărările formulate de intimată prin întâmpinare cu privire la montarea staţiei autonome automate, din oficiu,  s-au solicitat intimatei explicaţii suplimentare şi depunerea de înscrisuri cu privire la data când a fost montată, data de la care a început să funcţioneze, modul concret de funcţionare a staţiei.

Ca urmare, intimata a depus la dosar note de şedinţă care cuprind explicaţii tehnice  referitoare la funcţionarea staţiei  montate la SM B, arătând că în anul 2015 s-a constatat că datele meteo furnizate prin intermediul acestei staţii nu mai necesită intervenţia factorului uman, având în vedere implementarea staţiei automate, capabilă să colecteze singură şi să livreze informaţiile meteo captate în sistemul informatizat direct de la B la C, prezentându-se modul de înregistrare a acestor date de către staţia automată.

S-a mai arătat că începând cu data montării acestei staţii meteo automate, respectiv noiembrie 2011, contestatorul  nu a mai transmis datele către centrul din C, iar motivul pentru care contestatorul a mai fost menţinut şi ulterior acestei date, a fost acela de a se verifica corectitudinea informaţiilor furnizate de staţia automată cu privire la precipitaţiile lichide sau solide din perioada iernii, activitatea acestuia rezumându-se în această perioadă doar la transmiterea prin SMS a datelor culese o singură dată pe zi, iar  în restul  anului, acesta nu mai presta nicio activitate specifică meteorologiei, motiv pentru care asigura doar paza staţiei, ultimele transmiteri de precipitaţii efectuate de contestator fiind cele din sezonul rece 2013-2014. În luna iunie 2014 contractul de muncă al contestatorului a fost suspendat, iar la SM B nu a fost nevoie de personal de deservire în perioada următoare, constatându-se că aparatura automată a transmis date corecte şi continue în iarna 2014-2015.

Referitor la situaţia altor staţii meteo din cadrul  CMR O  s-a arătat că în mod similar, la staţia V, prin aceeași  organigramă din 01.10.2015 s-a desființat postul, deoarece există o staţie meteo performantă automată şi autonomă, datele fiind înregistrate automat şi transmise autonom către centrul de colectare din C, fără intervenţia factorului uman.

În alte staţii meteo sunt amplasate numai staţii automate care nu sunt şi autonome, deoarece transmiterea datelor se face prin comanda manuală a personalului angajat, existând în cadrul CMR O şi staţii reprezentative aflate în locaţii de referinţă, unde se înregistrează şi se transmit informaţii meteo care necesită intervenţie şi interpretare de date prin personal specializat.

‚Analizând contestaţia în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele: 

Contestatorul ES a fost angajatul intimatei ANM RA - Sucursala CMR O şi a desfăşurat activitate ca şef staţie-tehnician meteorolog 1 la SM B, iar prin decizia nr.58/02.11.2015 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului  individual  de muncă  al acestuia începând cu data de 03.11.2015, din iniţiativa angajatorului, ca urmare a desfiinţării postului potrivit art.65 alin.1 Codul muncii.

Prin contestaţia dedusă judecăţii se solicită anularea deciziei, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Analizând legalitatea deciziei de concediere Tribunalul reţine că potrivit art.76 Codul muncii „decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64 ”.

În raport de această dispoziţie legală şi având în vedere că în cauză s-a dispus concedierea individuală în baza art. 65 al. 1 Codul muncii, se constată că decizia contestată cuprinde toate elementele, respectiv motivele care au determinat concedierea - modificarea organigramei de funcţii a CMR O aprobată la 01.10.2015 privind desfiinţarea locurilor de muncă de la SM B, inclusiv şef staţie - tehnician meteorolog 1, ca urmare a montării şi funcţionării staţiei automate,  durata preavizului - 20 zile lucrătoare care au fost acordate conform deciziei nr.30/05.10.2015, care a expirat la data de 02.11.2015.

Examinând temeinicia măsurii dispusă prin decizia contestată, Tribunalul reţine că potrivit art. 65 Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă  ocupat de către salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de  muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior citate rezultă că desfiinţarea locului de muncă este efectivă când este suprimat din structura funcţional - organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi în organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.

De asemenea, cauza este reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăţi economice sau de transformări tehnologice şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii/se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Angajatorul este singurul în drept să aprecieze asupra oportunităţii reorganizării activităţii, instanţa de judecată putând să verifice numai dacă a avut loc o reorganizare a activităţii angajatorului care să corespundă unei nevoi reale a acestuia şi care conduce la desfiinţarea efectivă a postului ocupat de salariatul în cauză, fără legătură cu persoana acestuia şi independentă de factori subiectivi.

În raport de temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei nr.58/2015, se constată că la SM B erau 2 posturi - un post de şef staţie-tehnician meteorolog 1 şi un post de tehnician meteo debutant, fiind ocupat numai postul de şef staţie -tehnician meteorolog 1 de către contestator, aşa cum rezultă din organigrama, statul de funcţii de la data de 01.08.2014 şi situaţia cu numărul de posturi la CMR O la data de 01.04.2014.

Ulterior, începând cu data de 01.10.2015 la SM B nu a mai figurat niciun post, aşa cum rezultă din organigrama, statul de funcţii, precum şi din  situaţia cu numărul de posturi la CMR O la data de 01.11.2015.

 Referitor la noua organigramă şi statul de funcţii valabile începând cu 01.10.2015 se constată că pentru modificarea acestora s-a întocmit un referat de către directorul CMR O prin care s-au arătat motivele care impun desfiinţarea celor 2 posturi de meteorolog de la SM B, referat care a fost aprobat de directorul general al ANM;  de asemenea, directorul general al ANM a aprobat şi noua organigramă, precum şi statul de funcţii, care a fost aprobat şi de Consiliul de Administraţie al ANM, conform ştampilelor existente pe aceste înscrisuri.

Prin urmare, se constată că au fost respectate dispoziţiile HG nr.1405/2004 referitoare la competenţa modificării structurii organizatorice şi aprobării statelor de funcţii şi de personal, organigrama şi statul de funcţii valabile începând cu data de 01.10.2015 fiind întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciindu-se ca neîntemeiată susţinerea contestatorului.

Aşa fiind, se reţine că  postul ocupat de contestator la SM B nu se mai regăseşte în structura organizatorică a angajatorului, astfel că desfiinţarea acestuia a fost efectivă. Angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea şi funcționarea  instituţiei, respectiv organizarea eficientă a structurilor interne şi selecţia posturilor pe care urmează să le desfiinţeze, în cazul în care apreciază că măsura  duce la eficientizarea activităţii.

 Cât priveşte caracterul real şi serios al cauzei desființării locului de muncă ocupat de contestator, Tribunalul reţine următoarele:

La  SM B la care a desfăşurat activitate contestatorul a fost montată în luna noiembrie 2011 o staţie automată autonomă care este un dispozitiv de înregistrare şi transmitere automată a datelor meteo, aceasta funcţionând fără a fi nevoie de intervenţia factorului uman .

În perioada ulterioară montării acestui dispozitiv la SM B, contestatorul a desfăşurat activitate pentru a se verifica corectitudinea informaţiilor transmise de staţia automată şi în urma comparării datelor transmise de contestator cu cele colectate de noul dispozitiv, a rezultat că acesta funcţionează corect .

De altfel, din luna iunie 2014 contractul de muncă al contestatorului a fost suspendat în baza art.52 alin.2 lit. b) Codul muncii, urmare a formulării unei plângeri penale împotriva contestatorului care a reluat activitatea la data de 21.09.2015 în baza deciziei nr.47/18.09.2015 emisă de angajator.

În perioada iunie 2014 -  septembrie 2015 datele meteo de la SM B au fost transmise de staţia automată autonomă, nefiind necesară prezenţa personalului de deservire care să intervină în comunicarea datelor.

Prin urmare, se constată că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestator a fost impusă de raţiuni de modernizare, eficientizare şi îmbunătăţire a activităţii SM B.

Nu poate fi reţinută susţinerea contestatorului în sensul că angajatorul s-a folosit de poziţia sa dominantă, măsura concedierii având un caracter abuziv şi răzbunător urmare a plângerii penale formulate împotriva sa, deoarece măsura suspendării contractului individual de muncă al acestuia a fost dispusă de intimată conform dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment.

Măsurile dispuse în dosarul de urmărire penală înregistrat urmare a plângerii penale, au fost contestate de către angajator conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, iar exercitarea căilor de contestare prevăzute de lege nu poate fi considerată o măsură abuzivă.

Aşa fiind, se constată că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestator la SM B s-a făcut cu respectarea disp. art.65 Codul muncii, cauza desfiinţării fiind reală, având caracter obiectiv şi fiind serioasă, întrucât a condus la îmbunătăţirea şi eficientizarea activităţii.

De altfel, staţii meteo automate şi autonome sau numai automate  s-au  amplasat şi la  alte staţii meteo din cadrul CMR O, montarea unui astfel de dispozitiv neefectuându-se numai la SM B, rezultând că amplasarea unei astfel de staţii nu a fost singulară şi nu a avut legătură cu persoana contestatorului.

Se mai reţine că potrivit art.40 alin.1 lit. a) Codul muncii angajatorul are dreptul să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii şi în virtutea acestei prerogative oferite de legiuitor ANM - CMR O  a organizat activitatea SM B pentru a asigura o funcţionare eficientă a acesteia.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, se constată că decizia nr.58/2015 emisă de intimata ANM - CMR O  este temeinică şi legală, iar contestaţia este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

În baza art. 453 al.1 coroborat cu art. 451 al.1  Cod proc. civ. va fi obligat contestatorul, care a pierdut procesul, să plătească intimatei cheltuielile de judecată efectuate în cauza de faţă, constând în onorariu avocat, conform  înscrisurilor anexate - factură şi extras decont.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 3522/06.07.2016  pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de  contestatorul ES.

Domenii speta

Spete similare