2.Acţiune în anulare. Dispoziţie primar recuperare prejudiciu. Spor de dispozitiv. Legalitatea acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestui Tribunal la data de 26.04.2016 sub nr. XXXX reclamanta R.M. a chemat în judecată  pârâtul Primarul comunei XXXX solicitând instanţei ca prin hotărârea ce  va pronunţa să dispună anularea dispoziţiei nr. XXXX privind  recuperarea prejudiciului reprezentând spor dispozitiv în cuantum de 25% acordat nelegal în perioada septembrie 2012-august 2015; să fie exonerată de plata sumei imputată. A mai solicitat reclamanta, ca, in conformitate cu prevederile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să se dispună suspendarea executării actului administrativ atacat .

Motivând în fapt acţiunea reclamanta a arătat că are calitatea de funcţionar public în cadrul Primăriei com. XXXX , jud. XXXX.

Prin dispoziţia nr. XXXX, pârâtul a dispus recuperarea prejudiciului reprezentând spor dispozitiv în cuantum de 25% acordat nelegal  în perioada septembrie 2012-august 2015 ,drept consecinţă a constatării de către Camera de Conturi XXXX a unor prejudicii .

A susţinut reclamanta că dispoziţia contestată a fost tardiv emisă, cu încălcarea termenului de 30 zile prev. de art. 85 din Legea nr. 188/1999. De asemenea, reclamanta a susţinut că în baza art. 85 alin.3 din Legea nr. 188/1999, dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei ,ori decizia contestată a fost emisă pentru o aşa-zisă pagubă produsă în perioada septembrie 2012-august 2015.

Faţă de data înregistrării raportului de audit financiar nr. XXXX şi Decizia nr. XXXX emisă de Camera de Conturi XXXX,care au fost aduse la cunoştinţa pârâtului în anul 2015 ,emiterea deciziei de imputare s-a făcut cu depăşirea termenului de 30 zile.

Pe fondul cererii ,reclamanta susţine că sporul de dispozitiv i-a fost acordat în baza sentinţei civile nr. XXXX a Tribunalului XXXX care prevede în conţinutul său obligaţia pârâtului de a acorda acest spor până la încetarea contractului individual de muncă. Camera de Conturi nu are competenţe, nu poate să se substituie instanţei de judecată şi nu poate dispune anularea actelor juridice care au stat la baza acordării drepturilor salariale. Competenţa materială în ceea ce priveşte anularea acestor acte juridice o poate avea doar instanţa de judecată.

Mai susţine reclamanta că Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu interzice acordarea sporului de dispozitiv personalului bugetar, dar, la art. 30 alin. 5, condiţionează acordarea lui şi îndeplinirea următoarelor condiţii: sporul să se fi acordat legal şi în luna decembrie 2009 şi  să se regăsească în anexele la Legea nr. 330/2009, specific fiecărei categorii de bugetari.

Subsolul anexelor I si II la Legea nr. 330/2009, aplicabile salarizării din administraţia publică precizează că începând cu data de 01.01.2010, sporul de dispozitiv, atât pentru personalul contractual cât şi pentru funcţionarii publici se introduce în salariu, singura condiţie era ca acest spor să fie deja în plată în decembrie 2009.

Prevederile legale în susţinerea acordării acestui spor de dispozitiv au fost următoarele:

-Legea nr. 138/1999 coroborat cu Ordinul MAI nr. 275/2002 di Ordinul MAI nr. 496/2003 - art. II pct. 1 - "indemnizaţia de dispozitiv se acorda si personalului civil care-si desfăşoară activitatea in domeniul administraţiei publice locale (fără a specifica daca e central sau locala);

-Contractele colective de munca si acorduri colective de munca încheiate la nivel de unităţi;

-Hotărârile de consiliu local prin care s-au aprobat bugetele locale, în care au fost cuprinse sumele necesare pentru acordarea de sporuri;

-Art. 3 lit. c, art. 7 alin. 2 si notele din anexele Legii nr. 330/2009 care face referire la salariaţii din administraţia publica locala;

-Art. 10 din OUG nr. 1/2010;

-Decizia Curţii Constituţionale nr. 1415/2009, prin care se statuează principiul potrivit căruia, prin aplicarea Legii nr. 330/2009, niciunui salariat nu trebuie să-i scadă veniturile salariale.

 Legea nr. 330/2009, stabileşte principiul luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi de natură salarială recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, până la intrarea în vigoare a legii.

Prin urmare, au fost nesocotite obligativitatea considerentelor şi dispozitivului Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1415/2009, privind constituţionalitatea Legii nr. 330/2009, în sensul că în perioada de implementare a legii, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementari (art. 7).

Modalitatea de intervenţie a Curţii de Conturi în acordarea unor drepturi neprevăzute expres de acte normative, prin contractual colectiv de muncă de la nivelul aparatului de specialitate al Primarului comunei XXXX, contravin principiului liberei negocieri, precum si unor dispoziţii ale Convenţiei OIM.

Astfel, art. 238 alin. 3 din Legea nr. 53/2003, care reglementează in plan intern disp. Convenţiei OIM nr. 13/1970, permite ca prin contractele colective de munca sa se prevadă drepturi cu caracter superior celor prevăzute in norme legale, iar art. 5 al Convenţiei OIM nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi de Convenţie, iar negocierea să poată purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi reglementarii relaţiilor între cei ce angajează şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Referitor la condiţia necesitaţii suspendării executării dispoziţiei de imputare, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, potrivit art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susţinut că prin noţiunea de "paguba iminenta" se înţelege "prejudiciul material, viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a funcţionarii unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" Cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce este îndeplinită în cauză atât în considerarea valorii diferentelor salariale rezultate prin imputare, cât şi prin efectuarea intereselor de drept privat ce ar putea atrage dificultăţi reale, cu consecinţe directe în plan social, financiar, familial, chestiune ce ar echivala cu o încălcare a disp. constituţionale, statuate în art. 41 si cu o restrângere a exerciţiului unor drepturi in condiţiile art. 53 din Constituţie.

Necesitatea suspendării executării măsurilor contestate este în acord şi cu Recomandarea nr. R 89, adoptata de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei din data de 13.09.1989, referitoare la protecţia juristictionala provizorie in materie administrativa, in cuprinsul căreia se arata ca executarea imediata si integrala a actelor administrative contestate sau susceptibile a fi contestate, poate cauza persoanelor juridice un prejudiciu in anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care entitatea il impune sa fie evitat, in măsura posibilului.

Susţine reclamanta că în baza disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a formulat plângere prealabila împotriva dispoziţiei atacate emisa de Primarul comunei XXXX.

In drept: au fost invocate disp. art. 76(1), art. 85 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 194 si urm. C.proc.civ, iar în susţinerea acţiunii reclamanta a depus dispoziţia de imputare atacată , dovada plângerii prealabile şi înscrisurile de la filele 28-64.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că prin dispoziţia nr. XXXX, Primarul com. XXXX a dispus, imputarea sumelor primite de reclamantă în perioada septembrie 2012-august 2015 reprezentând drepturi salariale încasate nelegal sub formă de spor dispozitiv. 

Din analiza dispoziţiei contestate, rezultă că la baza emiterii acesteia au fost avute în vedere prevederile legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr. 188/1999  şi au stat referatul contabilităţii înregistrat sub nr. XXXX ,raportul de audit financiar nr. XXXX  şi decizia Camerei de Conturi  XXXX nr. XXXX.

Referitor la tardivitatea emiterii dispoziţiei de imputare contestate ,Tribunalul reţine că prin decizia Camerei de Conturi XXXXC nr. XXXX s-a dispus recuperarea prejudiciului produs U.A.T Comuna XXXX, urmare a plăţilor nelegale efectuate în perioada septembrie 2012-august 2015 ,prin acordarea sporului de dispozitiv celor 11 salariaţi ai Primăriei .

 Potrivit art. 85 din Legea nr. 188/1999 republ. „(1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.”

Astfel constatarea pagubei s-a făcut prin decizia din 26.10.2015  a Camerei de Conturi XXXX.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 85 al. 1 din legea nr. 188/1999 este prevăzut de legiuitor tocmai pentru cercetarea prealabila necesară stabilirii vinovatei, persoanelor şi întinderii prejudiciului pentru a putea fi emisă decizia de impunere.

Din luna octombrie 2015 paguba era constatata, fiind in sarcina pârâtului stabilirea in concret a persoanelor cărora trebuia sa le fie imputata paguba si întinderea prejudiciului.

Prin urmare termenul de 30 de zile prevăzut de art. 85 al. 1 din legea nr. 188/1999 nu a fost respectat si nu a fost emisa dispoziția de imputare in termenul legal,fiind astfel tardiv emisă.

Pe de altă parte, din actele dosarului se constată că reclamanta a obţinut dreptul la acordarea sporului de dispozitiv prin sentinţa civilă nr.  XXXX pronunţată de Tribunalul XXXX, rămasă irevocabilă .

Prin urmare, având în vedere că se poate vorbi despre o sumă încasată necuvenit – pentru care există obligaţia de restituire – doar în lipsa oricărui temei legal sau convenţional al încasării acestei sume, Tribunalul apreciază că, în cauză, nu se poate susţine că reclamanta a încasat sumele de bani constând în contravaloarea sporului de dispozitiv, în mod necuvenit.

Examinând cauza, şi din această perspectivă, este evident că în perioada în discuţie, reclamanta era legal îndreptăţiţi să beneficieze de drepturile salariale precitate.

În această situaţie, decizia nr. XXXX a Curţii de Conturi – Camera de Conturi XXXX, prin care s-a dispus luarea de măsuri de recuperare de la salariaţi – funcţionari publici şi personal contractual – a sumelor pretins plătite nelegal, reprezentând contravaloarea sporului de dispozitiv,  nu poate produce efecte juridice retroactive şi nici nu poate avea drept consecinţă invalidarea dispoziţiilor de acordare a sporului în favoarea salariaţilor.

Ori, până la data judecării prezentei cauze, nu s-a produs nici o dovadă că actele administrative în baza cărora s-a acordat majorarea salarială au fost revocate de emitent sau anulate de instanţele judecătoreşti.

Ca atare, ca orice act juridic valid, acestea trebuie să-şi producă toate efectele juridice specifice, întrucât, fiind vorba despre acte cu caracter administrativ, acestea se bucură de prezumţia de legalitate, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile Primarului sunt supuse controlului de legalitate, în condiţiile prevăzute de art. 115 alin. 7 din Legea nr. 215/2001.

Prin urmare, în cauza de faţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 84 din Legea nr. 188/1999 pentru a se dispune imputarea acordării sporului de dispozitiv, întrucât sumele respective nu apar ca fiind încasate, în mod necuvenit.

Din această perspectivă, nu are nici o relevanţă faptul că ulterior, prin decizia Curţii de Conturi – Camera de Conturi XXXX, s-a dispus luarea de măsuri de recuperare de la beneficiari a sumelor plătite cu titlu de spor încasate necuvenit, întrucât decizia stabileşte obligaţii doar în sarcina Primarului com. XXXX, nefiind opozabilă şi neproducând efecte faţă de reclamantă.

Pe de altă parte, este de observat că includerea sporurilor în salariul de bază al reclamantei, încă de la reîncadrarea lui din ianuarie 2010, s-a dispus cu respectarea principiilor de aplicare ale Legii nr. 330/2009, cuprinse la art. 3 din lege, unde, printre altele, se reglementează caracterul unitar şi legal al sistemului de salarizare, cu luarea în considerare la stabilirea noilor salarii, a sporurilor, adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi şi ale art. 7 alin. 2 din aceeaşi lege care impune ca, la trecerea de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare, nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a venitului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.

În raport de cele expuse, Tribunalul va admite acţiunea formulată de reclamanta R.M. şi anula dispoziţia de imputare nr. XXXX emisă de pârât, reclamanta urmând să fie exonerată de la plata sumei imputate.

Capătul de cerere privind suspendarea executării dispoziţiei contestate, urmează a fi respins ca nefondat, reclamanta nu a motivat şi nici dovedit  cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Domenii speta

Spete similare