Actiune în recuperarea contravalorii serviciilor de telefonie/cablu si c/v echipamente primite în custodie. Examinarea, din oficiu, de catre instanta a unor clauze abuzive

Contracte

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta în data de 17.09.2014, sub nr.29692/212/2014, reclamanta S.C. R.& R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.S., obligarea pârâtului la plata sumei de 1487,12 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie/cablu si c/v echipamente primite în custodie, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a prestat pârâtului servicii de telefonie mobila, în temeiul contractului  încheiat la  data de 24.05.2012, pentru care a emis facturi fiscale atasate cererii, neachitate la scadenta.

În drept cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art.1028 alin.2 din  noul Cod de procedura civila privind cererile de valoare redusa.

Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale.

Pârâtul nu a formulat raspuns la cererea de chemare în judecata în termenul prevazut de art.1029 alin. 4 C.proc.civ..

Instanta a încuviintat proba cu înscrisuri.

Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fara a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscala, vamala sau administrativa si nici în ceea ce priveste raspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitarii autoritatii publice. (3) De asemenea, prezenta procedura nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale nascute din raporturile de familie; c) mostenire; d) insolventa, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societatilor insolvabile si a altor persoane juridice sau alte proceduri asemanatoare; e) asigurari sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu exceptia actiunilor privind creantele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viata privata sau altor drepturi care privesc personalitatea.”

Instanta retine ca în speta sunt aplicabile dispozitiile titlului X din Codul de procedura civila privind cererile de valoare redusa, întrucât creanta pretinsa de reclamanta este sub nivelul de 10.000 lei si nu este incident niciunul din cazurile de exceptie prevazute de alin. 2 si 3 ale art.1025 C.proc.civ.

Instanta a pus în discutia contradictorie a partilor caracterul abuziv al clauzelor privind penalitatile de întârziere de 0,2% pe fiecare zi.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Între S.C. RSC&RDS SA, în calitate de prestator, si pârâtul I.S., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de abonament pentru serviciile de cablu, internet si telefonie la  data de 24.05.2012.

În baza acestui contract, S.C. R.&R. SA a emis facturile fiscale nr. (…) /2012, nr. (…) /2013, nr.1 (…) /2013, care cuprind un pret al serviciilor în cuantum de 109,01 lei.

În ceea ce priveste primul capat de cerere, reclamanta solicita instantei obligarea pârâtului la plata creantei rezultate din facturile mentionate mai sus, în cuantum de 109,01 lei, reprezentând pret al serviciilor de telefonie/cablu tv.

Potrivit  art.1270 C.civ.: „contractul valabil încheiat are putere de lege între partile contractante.”

Astfel, având în vedere prevederile legale mentionate, pârâtul avea, conform dispozitiilor contractului, obligatia sa achite contravaloarea facturilor reprezentând pretul serviciilor de telefonie/cablu prestate acestuia.

Instanta retine ca reclamanta a facut dovada raporturilor juridice dintre parti si a prestatiei efectuate pârâtului, însa pârâtul nu a facut dovada îndeplinirii obligatiilor asumate, respectiv plata facturilor mai sus mentionate, astfel ca în ce priveste debitul de 109,01 lei pretentiile reclamantei sunt întemeiate.

Fata de aceste considerente, instanta va admite primul capat de cerere si va obliga pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 109,01 lei, reprezentând contravaloare servicii conform facturilor emise în perioada 19.12.2012-19.02.2013.

În ce priveste capatul de cerere referitor la penalitatile de întârziere, instanta retine ca, potrivit contractului, pârâtul datoreaza penalitati de întârziere de 0,2%  si totalul acestora poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.

În acest sens, instanta retine ca debitorul nu si-a asumat prin încheierea contractului  de furnizare  de servicii nicio clauza penala, potrivit careia în caz de neplata la termen, acesta ar datora operatorului, începând cu a zecea zi a lunii urmatoare, penalitati de 0,2% pe zi de întârziere.

Aceasta clauza este prevazuta în conditiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicatii electronice, or aceste conditii nu au fost semnate de catre pârât si nici nu s-a facut dovada ca pârâtul a citit si si-a asumat aceste conditii contractuale.

Instanta retine ca pârâtul a semnat contractul, însa în cuprinsul Anexei I intitulata „Acordul Beneficiarului privind clauzele contractuale” nu a fost bifata niciuna dintre casutele din dreptul conditiilor si clauzelor pe care pârâtul le-ar fi primit si ar fi fost de acord cu ele. Chiar la prima casuta, cea privind acordul cu privire la conditiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicatii electronice, nu exista un semn care sa indice faptul ca pârâtul si-a însusit aceste dispozitii contractuale si implicit conditiile generale.

Cu privire la clauza inserata în cuprinsul art.3.6 din Conditiile generale contractuale, instanta apreciaza ca aceasta prevedere contractuala încalca dispozitiile imperative ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.65/2002.

Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000, este considerata abuziva o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv, iar daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens.

 În Anexa legii, în lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se arata ca sunt considerate clauze abuzive (si) acele prevederi contractuale care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari în cazul neîndeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparative cu pagubele suferite de comerciant.

In cazul de fata, clauza penala obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari (respectiv o penalizare de 73% pe an) fata de pagubele suferite de reclamanta care nu a dovedit faptul ca acestea depasesc cu mult atât rata dobânzii legale penalizatoare (între 7-9% în anul 2013, calculata în functie de rata dobânzii de politica monetara la care se adauga 4 puncte procentuale), cât si debitul neachitat.

Totodata, instanta retine ca art.3.6 nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între parti fiind un contract standard preformulat. Sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit ca aceasta clauza a fost negociata direct cu consumatorul. De altfel din întreaga modalitate de concepere a contractului rezulta vadita disproportie dintre partile contractante, în repetate rânduri în contract fiind inserata sintagma „în functie de propria apreciere” (art.5.2, 5.5.2, 3.7)

Nici declaratia pârâtului în sensul ca a luat la cunostinta de conditiile generale ale prestatorului nu este in masura sa înlature aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 si nici caracterul abuziv al clauzei.

Instanta apreciaza ca penalitatea impusa se afla într-o disproportie vadita cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creantei. Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si în detrimentul consumatorului.

Consecinta constatarii caracterului  abuziv al clauzei penale o reprezinta lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 si art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.

Instanta va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestor clauze, pentru urmatoarele considerente:

1. CEJ, in cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrarii pe care îl urmareste Comunitatea nu poate fi realizat decât daca dreptul comunitar este respectat si interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel ca, decurgând din natura proprie a Comunitatii, suprematia dreptului comunitar asupra celui national este o conditie sine qua non a integrarii. De aceea, normele comunitare primeaza asupra tuturor normelor nationale, chiar ulterioare si - aspect deosebit de important-, indiferent de natura sau rangul textului national în cauza(constitutie, lege, decret, hotarâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directiva, decizie).

În consecinta, aplicarea jurisprudentei CEJ este obligatorie pentru judecatorul national.

2. În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotarât:

„Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si ca nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator sa fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauza.

Instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare în acest sens. Atunci când considera ca o astfel de clauza este abuziva, instanta nu o aplica, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune. Aceasta obligatie revine instantei nationale inclusiv atunci când verifica propria competenta teritoriala.

Revine instantei nationale obligatia de a determina daca o clauza contractuala precum cea care face obiectul actiunii principale întruneste criteriile necesare pentru a fi calificata drept abuziva în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13. „

De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeana de Justitie a stabilit obligativitatea instantei nationale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori si comercianti:  „În ce priveste problema daca o instanta învestita cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu în ce masura clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, într-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora”.

Ca urmare, instanta urmeaza sa considere ineficace clauza contractuala potrivit careia pentru sumele neplatite la termen se pot aplica penalitati în valoare de 0,2% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de întârziere, iar totalul penalitatilor pentru întârziere poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate. În consecinta, instanta urmeaza sa respinga capetele de cerere privind acordarea penalitatilor de întârziere.

În egala masura, în ce priveste cererea reclamantei de obligare a pârâtului si la plata sumei de 250 euro reprezentând contravaloare echipamente, instanta retine ca reclamanta nu a stipulat în contract o clauza penala valabila, câta vreme în contract si actele aditionale, în care este cuprinsa clauza penala referitoare la „Date echipamente”, în rubrica privitoare la determinarea valorii echipamentului, se gasesc casute albe necomplete de parti.

În aceste conditii, instanta retine ca pârâtul nu s-a obligat prin contractul încheiat între parti sa achite reclamantei suma de 250 euro pentru modem.

Singurele referiri la aceste sume sunt în cuprinsul Conditiilor generale contractuale la art.5.5.1. Conform acestor prevederi, în termen de doua zile abonatul este obligat sa restituie bunurile primite în chirie/ cu plata în rate. Data de la care începe sa curga acest termen de restituire a bunurilor mobile nu este stipulata, motiv pentru care aplicând regulile generale în materia obligatiilor – art.1522 era necesara punerea în întârziere.

Totodata, instanta retine pe de o parte ca pârâtul nu a fost pus în întârziere pentru restituirea acestor bunuri mobile pâna în prezent, iar pe de alta parte nu este cunoscuta nici data la care a intervenit rezilierea contractului pentru neplata facturilor scadente.

În acest sens, instanta are în vedere prevederile art.5.2 care arata ca „În functie de propria apreciere RCS&RDS poate considera prezentul contract ca reziliat de drept (…)”. Or, în acest caz suntem în prezenta unui pact comisoriu de grad II, care depinde de vointa unei parti contractante (cel de grad IV constata intervenita rezilierea de plin drept la momentul neexecutarii obligatiilor contractuale, fara alte formalitati prealabile). Prin urmare, în lipsa manifestarii de vointa exprese a reclamantei în sensul rezilierii contractului (declaratie unilaterala de reziliere) si a punerii în întârziere, nu se poate aprecia ca acesta a fost reziliat si nici nu se poate cunoaste data la care a intervenit „propria apreciere” a reclamantei.

Fata de aceste considerente, instanta va admite în parte cererea reclamantei si va obliga pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 109,01 lei reprezentând contravaloarea servicii de telefonie si cablu, conform facturilor emise în perioada 19.12.2012-19.02.2013.

În ceea ce priveste cheltuielile de judecata, în conformitate cu dispozitiile art.1031 alin.1 Cod procedura civila, pârâtul urmeaza sa fie obligat catre reclamanta la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Domenii speta

Spete similare