Constatare clauze abuzive. competenta materiala

Sentinţă civilă 2125 din 26.02.2015


Prin cererea de chemare in judecata inregistrata sub nr. 36290/212/2014 in data de 30 octombrie 2014, reclamantul P.M  a solicitat în contradictoriu cu  pârâta  P BANK ROMANIA SA, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate urmatoarele:

1.  caracterul abuziv al clauzei prevazute la art. 5.1 si art. 5.4 din Contractul de credit nr. 1403R2J1300021161/02.11.2007, referitoare la dobanda variabila in functie de variatia marjei bancii si a deciziei bancii, cu consecinta derularii în continuare a contractului cu eliminarea acestei clauze;

2. caracterul abuziv al clauzelor prevazuta la art. 1.3 din contractul de creditare referitoare la comisionul de acordare, comisionul de rambursare anticipata si comisionul de conversie, cu consecinta derularii în continuare a contractului cu eliminarea acestor clauze;

3. caracterul abuziv al clauzei prevazuta la art. 4.2. alin.1, art. 4.4 si 7.2 din contractul de creditare, referitoare la dreptul bancii de a rezilia contractul cu consecinta derularii în continuare a contractului cu eliminarea acestor clauze;

Ca urmare a constatarii caracterului abuziv al clazelor susmentionate, reclamanta solicita:

4) eliminarea din contractul de creditare a comisionului de administrare, cu consecinta derularii în continuare a contractului cu eliminarea acestui comision;

5).obligarea  paratei la convertirea in lei a creditului acordat catre subsemnatul la cursul de schimb Franc elvetian/Leu (CHF/RON) de la data acordarii creditului cu consecinta obligarii paratei la restituirea sumelor rezultate din diferenta de curs valutar, restituirea sumelor achitate de catre subsemnatul cu titlu de dobanzi si comisioane nelegal percepute în baza clauzelor abuzive inserate în cuprinsul contractului (comision de administrare, de acordare, de rambursare anticipata, de conversie, precum si alte comisioane nelegale);

Analizând cu prioritate exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei  Constanta invocata din oficiu, conform art. 248 din Codul de procedura civila potrivit caruia instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedura si asupra exceptiilor de fond care fac inutila, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanta retine urmatoarele:

Competenta materiala presupune o delimitare între instantele de grad diferit, iar normele de competenta materiala sunt stabilite sub aspect functional (dupa felul atributiilor jurisdictionale) si sub aspect procesual (dupa obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedura civila si în alte acte normative speciale.

Competenta materiala functionala este aceea care determina si precizeaza functia si rolul atribuite fiecareia dintre categoriile instantelor judecatoresti, în timp ce competenta materiala procesuala este aceea care determina categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instante judecatoresti.

Normele care reglementeaza competenta materiala sunt norme de ordine publica, acestea având caracter absolut, astfel încât partile nu pot conveni sa deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instantei. În acest sens sunt si dispozitiile art.129 alin. 2 pct. 2 Codul de procedura civila, care statueaza ca necompetenta este de ordine publica în cazul încalcarii competentei materiale, când procesul este de competenta unei instante de alt grad.

De asemenea, instanta retine ca necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi invocata de parti ori de catre judecator la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate în fata primei instante, conform art.130 alin. 2 din Codul de procedura civila, la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate în fata primei instante, judecatorul fiind obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabileasca daca instanta sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de sedinta temeiurile de drept pentru care constata competenta instantei sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 Codul de procedura civila.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedura civila, tribunalele judeca în prima instanta toate cererile care nu sunt date prin lege în competenta altor instante.

 Textul legal mentionat anterior consacra noua optica pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în prima instanta, stabilind ca tribunalul are plenitudine de jurisdictie pentru judecata în prima instanta.

Deci, ori de câte ori legea nu prevede competenta altei instante, tribunalului îi revine competenta de a solutiona pricina în prima instanta.

În speta, reclamantii au sesizat instanta de judecata cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constata incidenta art. 99 din Codul de procedura civila., potrivit caruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenta se stabileste în raport cu valoarea sau, dupa caz, cu natura ori obiectul fiecarei pretentii în parte. Daca unul dintre capetele de cerere este de competenta altei instante, instanta sesizata va dispune disjungerea si îsi va declina în mod corespunzator competenta.  (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsa legatura, au fost deduse judecatii printr-o unica cerere de chemare în judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinându-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai înalt."

În ceea ce priveste capatul al 5-lea al cererii de chemare în judecata, vizand  o obligatie de a face, evaluabila în bani si raportat la valoarea mentionata încontractul partilor, respectiv  140.000 CHF (echivalent în lei  513.170 la data introducerii actiunii, curs BNR 1 CHF= 3,6655 lei), instanta apreciaza ca acesta atrage competenta materiala a tribunalului.

Conform art.99 alin. 2 din Codul de procedura civila, când reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinându-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai înalt.

 Reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete de cerere principale, printre care si cele având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din acelasi contract de credit si obligatie de a face, evaluabile în bani.

Conform art.95 Cod procedura civila, tribunalul este instanta de drept comun pentru solutionarea cererilor în prima instanta, judecatoria având o competenta limitata, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. 

Prin urmare, instanta constata ca cererea formulata de reclamanti se încadreaza în ipoteza prevazuta de art.99 alin. 2  din Codul de procedura civila, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care mai multe sunt de competenta tribunalului, instanta mai mare în grad decât judecatoria.

 Având în vedere toate aspectele de fapt si de drept retinute, în temeiul art.95 pct. 1 din Codul de procedura civila, cu referire la art.99 alin.2, art.123 alin.1, art.129 alin.2 pct. 2 si art.130 alin.2, instanta va admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei  Constanta.

Totodata, facând aplicarea dispozitiilor art.132 alin.1 si 3 din Codul de procedura civila, instanta va declina competenta solutionarii prezentei cauze în favoarea Tribunalului Constanta , caruia i se va inainta dosarul.